S-a pus întrebarea în aceste zile: de asta are nevoie acum biserica, de colocvii? Aşa cum se pune şi cealaltă întrebare: dar teologii ce fac în aceste vremuri?
Asistăm la o falsă tensiune între credinţă ca praxis şi credinţă ca tezaur al convingerilor şi înţelegerilor noastre. Cine spune că cel care se roagă nu poate gîndi? Unde scris în bibliile noastre crede şi nu cerceta? De cînd am opus praxis lui episteme? Se sugerează cumva ideea că acum nu avem nevoie de clarificări în credinţă, de aşezarea înţelegerilor noastre în matca biblică şi mai curînd am petrece timpul în post şi rugăciune?
Dar nu este rugăciunea neroditoare fără cunoaşterea lui Dumnezeu? Nu Se va fi descoperit Dumnezeu prin Cuvîntul Lui mai întîi? Nu este politicos să Îl ascultăm mai înainte de a-I vorbi?
Nu ştiu alţii cum sînt, dar prefer precedentul citirii în Cuvînt rugăciunii, fără a o exclude pe cea din urmă.
Se sugerează o idee periculoasă, şi anume că cei care sînt împovăraţi de responsabilitatea de a fi învăţători ai Bisericii nu se roagă, nu postesc, numai Străjerii se roagă şi postesc. (Fie vorba între noi, dacă se roagă atît de mult şi postesc, noi de ce trebuie să ştim? Parcă predica de pe munte ne îndemna la discreţie totală asupra acestor intime chestiuni? Nu-i aşa?)
Oare n-ar fi trebuit să fie mai discreţi? A face o pricină de diferenţiere în laudă spunînd că noi postim şi ne rugăm, noi străjuim şi voi nu, mi se pare o gonflată mîndrie, lipsită de minima subtilitate a unei ipocrizii care s-ar fi putut ascunde un pic mai bine.
S-ar putea să vi se pară imposibil, dar chiar şi profesorii de teologie se roagă, chiar şi ei postesc. Unii chiar minim o dată pe săptămînă. Studiul nu exclude meditaţia, cercetarea nu obligă neapărat la răceala spiritului. Limbajul elevat nu alungă stăruinţa şi agonia cu inima străpunsă înaintea Domnului.
Cînd s-a auzit de acest colocviu, s-a spus: bine, altceva mai bun nici n-avem de făcut decît studii biblice şi conferinţe academice. Acum trebui să ne rugăm? Cine ne opreşte de la post? De la post, nimic! De la discuţie teologică s-ar putea totuşi să ne oprească ceva: lipsa de cunoştinţe, antrenamentul intelectual, lipsa de cunoaştere a Scripturilor şi altele.
Cineva îmi scria astăzi pe Facebook ceva de genul:
In fine, nu conteaza de cate ori citim Biblia, cata teologie cunoastem ….. ci conteaza sa avem dragoste….Contează să avem relaţie cu Dumnezeu.
Am răspuns urgent:
ba da, contează cîtă teologie ştim, că pe unii Dumnezeu i-a dat învăţători, pe alţii nu, contează de cîte ori citim Biblia şi cît din ea reţinem. „Strîng Cuvîntul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta… „, nici cu fapta, nici cu gîndul şi nici cu doctrina.
Să ştiţi că şi yoghinii au iubire. Iubirea fără cunoaşterea adevărului nu este mîntuitoare.
Nu putem avea o mîntuire dreaptă pe o credinţă strîmbă.
Eu zic să vă mai gîndiţi o dată!
O relaţie cu Dumnezeu nu se poate avea dacă ai un dumnezeu fals. Amin de trei ori!
Iată deci, facem colocvii tocmai acum cînd avem nevoie de practica postului şi rugăciunii. Oare nu este aici valid sfatul evanghelic: „Să le faceţi pe acestea şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!” Dacă nu le-am făcut sau nu le vom face, ni s-a reproşat şi ni se va reproşa că nu le-am făcut.
Credem că tradiţia veacurilor cu înţelepciunea vremurilor de demult ne învaţă o primă lecţie: în vremuri aspre de tulburare înaintaşii noştri au făcut două lucruri, s-au rugat, au postit, fără îndoială, au făcut vigilii şi vecernii prelungite, citind Cuvîntul şi cîntînd cîntările cu adînc conţinut doctrinar, dar apoi au convocat sobor şi au discutat, liberi sau închişi de patriarhi, împăraţi sau papi, au discutat credinţa, au emis crezuri pe care le recităm şi alţii.
Mai este un lucru pe care îl putem aminti: sîntem chemaţi în mod diferit, cu daruri diferite, dar sînt lucruri de care nu putem fi scutiţi. Teologul nu poate fi scutit de post şi rugăciune (cum spunea cineva: „teolog este cel ce se roagă”), iar enoriaşul învăţăcel nu are scutire de gîndire şi aprofundare în Sfintele Scripturi. „Credinţa cere şi intelect”, cap plin, nu numai stomac gol de post.
Dumnezeu ne-a împovărat cu anumite daruri care ne aduc responsabilitate mai mare faţă de Trupul lui Cristos. Toţi trebuie să dăruim, toţi trebuie să ne rugăm, toţi trebuie să vestim Evanghelia, toţi sîntem egali şi unii sînt mai egali decît alţii în anumite daruri.
Sînt oameni chemaţi exclusiv la rugăciune, dar nu sînt chemaţi toţi şi la învăţătură. Sînt postitori respectabili, discreţi, adevăraţi luptători pe genunchi şi cu aspre stăruinţe în rugăciune, care acum stau şi se roagă pentru noi, ca Domnul să ne dea înţelepciune de sus, dar ne-am alăturat în aceste zile şi noi lor, în acelaşi fel de post şi în aceaşi fel de rugăciune.
Să nu-mi fie luată drept mîndrie, Străjerii postesc şi se roagă, dar şi noi facem post şi rugăciune. Ne-am adunat să ne evaluăm trecutul între Biblie şi bibliotecă pentru a învăţa cîteva lecţii despre frămîntările prezentului. Unii postesc şi se roagă şi atît pot face. Slavă Domnului. Alţii postesc, se roagă şi mai trebuie să facă şi altceva, că asta le-a pus Dumnezeu în cîrcă. Să spargem falsa dilemă: ori post, rugăciune ori colocviu? Şi una şi alta. De ce nu?
Post cu burta goală, dar cu mintea plină, rugăciune pe genunchii tociţi, dar cu antebraţele tocite de birou. Înaintaşii noştri ne arată că se poate, iar exemple mai noi ne dovedesc asemenea.
Am petrecut şase săptămîni într-un program tutorial de vară cu dr. Radu Gheorghiţă. Îl voi deconspira acum. Rarissime am văzut om mai serios şi mai aplecat spre post, dar cu acelaşi drag de carte, memorînd Scripturile ca un copil, luptîndu-se în acelaşi timp cu cele mai aspre cărţi de teologie liberală. Deci… se poate!
Poate că greutatea mea nu este convingătoare cînd vorbesc despre post, dar pe dr. Silviu Tatu îl puteţi cu siguranţă crede.
Ora et labora spune latinul. Am putea traduce: să ne rugăm şi … să gîndim! Ambele dor, una mai mult ca cealaltă.
Marius Cruceru 
Pingback: Tweets that mention Dilema nouă: Colocviu sau rugăciune? | Marius Cruceru -- Topsy.com
Fara cunostinta si pricepere (sau discernamant), dragostea nu e altceva decat ravna fara intelepciune, o sageata ce nu-si atinge tinta.
„Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere,
ca sa deosebiti lucrurile alese” (sau excelente)… Filipeni 1:9
referitor la versetul citat, o observatie. Din acest text reiese ca dragostea are prioritate in relatie cu priceperea si cunostintele, adica inteligenta si informatia. Dragostea trebuie sa fie la inceput, iar in timp ea va creste in cunostinta si pricepere. Nu inteligenta si capul plin de informatii sunt cele care vor inbraca haina dragostei ci invers.
şi de cel le opuneţi pe cele două? De ce oare capul plin de informaţii şi inima plină ar intra în conflict? Tocmai asta este problema!
inteleg diferit acest verset ce pare a fi un paradox…
am fi tentati sa spunem ca dragostea sa creasca in simtire, emotii, in pasiune, ceea ce se si intampla intr-o anumita masura.
cunostinta si priceperea nu se refera in primul rand la inteligenta si informatie.
cunostinta poate fi atat la nivel intelectual, dar si la nivelul experientei si al revelatiei.
de asemenea priceperea se refera la buna judecata si discernamantul de care trebuie sa dam dovada in manifestarea dragostei noastre.
Dragostea care nu se exprima nu e dragoste. Aceasta exprimare a dragostei are nevoie de o tot mai mare cunostinta si judecata. De ex. adeseori auzeam rugaciuni pentru X sau Y ca Domnul sa lucreze in ei sa vina la biserica. E un lucru bun dar nu unul ales, excelent. Un lucru excelent ar fi ca X sau Y sa fie ucenici ai lui Cristos, urmasi in viata si fapta, nu doar ca prezenta la biserica. s.a.m.d.
Apostolul Pavel cand ii scrie, spre exemplu, lui Tit, are in fata ochilor – chiar daca este departe – imaginea unor flecari si amagitori care calatoreau intre Bisericile locale de pe insula celor 100 de cetati cu invataturi superficiale si mincinoase. In fata acestei realitati imediata, care se intampla chiar sub nasul sau de apostol, in Biserica primara, batranul Pavel ii trimite o epistola adevaratului sau copil in credinta alesilor lui Dumnezeu, care este potrivita cu adevarul, pentru a-i cere sa puna in randuiala ce mai ramane de randuit, intampinand astfel problema in sine intr-un mod potrivit.
Solutia lui? Spre mirarea(?) noastra nu e postul si rugaciunea. El nu cheama Bisericile locale din insula sa stea la lumina facliilor sa se roage. Interesul sau imediat este asezarea presbiterilor in fiecare cetate, dupa randuiala si porunca date deja lui Tit (amintite in linii mari si in epistola).
In acelasi timp cheama Bisericile la fapte bune si sanatate in credinta. Episcopii insisi trebuiau sa fie capabili sa creasca spiritual Biserica si sa se impotriveasca ereziei cu succes. Astfel, cei care reuseau sa buimaceasca familii intregi (!) erau nevoiti sa-si vada gurile inchise de lucrarea apologetica a unor crestini care aveau slujba aceasta de o neaparata necesitate.
Tot apostolul Pavel argumenteaza in Efeseni despre rolul exceptional al pastorilor si invatatorilor in Biserici – maturizarea in cunoasterea lui Cristos, pentru ca sa nu mai fim purtati incoace si incolo de orice fel de vant de invatatura. Epistola se incheie cu imaginea crestinului intreg, care-si tine armura impreuna cu Adevarul, poarta scutul credintei si manuieste vitejeste sabia Cuvantului lui Dumnezeu; dar care este chemat sa se roage prin Duhul, in toata vremea.
Vorbind despre ratacirea de la adevar a nelegiuitilor, in contextul ereziilor nimicitoare strecurate cu abilitate printre credinciosi, apostolul Petru ii cheama si ei pe sfintii preaiubiti sa se pazeasca de ei, ca nu cumva sa se lase tarati de ratacirea lor si sa-si piarda taria. El mentioneaza: „stiind mai dinainte aceste lucruri”. Sa subliniem si noi, in context, „stiind”.
Apostolul iubirii ne indeamna si el sa nu dam crezare oricarui duh, ci sa cercetam duhurile. Realitatea pe care o stim este ca in lume au iesit inca din vremea Bisericii primare proroci mincinosi. Exista un duh al adevarului si un duh al ratacirii. Avertizand Bisericile, Ioan Apostolul este atent sa ne aminteasca – chiar daca inaintat in varsta – ca in lume s-au raspandit multi amagitori si ca oricine o ia inainte neramanand in invatatura lui Cristos nu are pe Dumnezeu.
Nu mai amintesc de Iuda care-si dedica epistola prezentand importanta apararii in fata ereziei unora, intr-o atitudine duhovniceasca de zidire sufleteasca pe credinta noastra preasfanta (invataturile, Scriptura, caci aici trebuie sa ne intoarcem noi in vremurile acestea tulburi), dar sa nu uitam sa ne rugam prin Duhul Sfant. Tot in termeni care nu ne dau sperante de odihna si liniste pe pamant, Iuda ne cheama sa luptam pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna, caci s-au strecurati printre noi unii oamenii…
Multumim Domnului pentru ca a dat Bisericilor oameni care sa cunoasca Cuvantul si sa ramana langa el in orice vreme. Prin soare sau ploi, prin ceata si frig, vijelie sau senin, vitejii Domnului manuiesc Cuvantul.
„Am putea traduce: să ne rugăm şi … să gîndim! Ambele dor, una mai mult ca cealaltă.” CORECT!!!
De acord cu ce spuneti!
1) Rugaciunea nu este un lucru cu care sa faci parada.
2) Rugaciunea nu scuteste de nevoia de a invata. De fapt Pavel a dat regula: 1 Tesaloniceni 5:21. Ci cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun.
3) Rugaciunea nu se face doar in vremuri de necaz, ea este indispensabila unui credincios.
4) Rugaciunea si studiul sunt lucruri care trebuie sa le faca toti credinciosi. (In vechiul testament toti barbatii trebuiau sa vina de 3 ori pe an la templu si toti oamenii trebuiau sa cunoasca Legea desi preoti puteau fi doar semintia lui Levi.)
5) Sunt limite in ascultarea unei rugaciuni asa ca fara lumina cunoasterii postul si rugaciunea pot sa nu foloseasca la absolut nimic. (Matei 5:23,24; 1 Ioan 5:16)
6) In final cireasa de pe tort:
Eclesiastul 5:1. Pazeste-ti piciorul cand intri in Casa lui Dumnezeu si apropie-te mai bine sa asculti decat sa aduci jertfa nebunilor; caci ei nu stiu ca fac rau cu aceasta.
2. Nu te grabi sa deschizi gura, si sa nu-ti rosteasca inima cuvinte pripite inaintea lui Dumnezeu; caci Dumnezeu este in cer, si tu, pe pamant, de aceea sa nu spui vorbe multe.
dragă Pomişor, cred că ambele dor la fel de mult şi sînt indispensabile creştinului autentic: gîndirea şi rugăciunea şi … invers, rugăciunea şi gîndirea.
Va spun eu cel mai bun exemplu pentru discordia praxis – episteme de care vorbiti.
se gaseste citeva posturi mai jos: „Manifestul lui Colceriu”: ZERO comentarii pina acum.
asteptam ca macar unii dintre cei mai repede saritori cu versete biblice si sfaturi spirituale sa vorbeasca. se pare ca nu ne pricepem unde trebuie. nu ma mir ca la majoritatea posturilor discutiile rar urmaresc subiectul
Recunosc ca acel post nu l-am citit… inca… De fapt nu intervin oriunde. De exemplu garantez prezenta apropiata de zero in posturile legate de muzica (desi unele le mai citesc) unde nu am nici un fel de experienta si deci nu as putea spune nimic care sa fie corect sau ziditor…
Intervin doar acolo unde am ceva de spus.
Scuzele mele celor care nu ma suporta…
desi poate parea asa, comentariu nu v-a fost adresat dumneavoastra direct.
Corect, totusi am simtit ca este necesar sa dau acele explicati putand fi si eu in bataia lui. Poate am gresit, poate nu… in fine, eu trec peste aceasta…
Nu postarea in sine care este scurta ci referintele, mai exact. Zile acestea am fost cam ocupat…
Dupa o aruncare de privire pe acolo, personal sunt 98-99% paralel cu subiectul manifestului domnului Colceriu (limbile clasice fata in fata cu reforma sistemului universitar)… 😦 😦 😦 Nu stiu prea mare lucru in domeniu si nu am nici cel mai mic interes sa ma amestec…
Ce ziceti de dilema opt? 🙂
🙂
John Piper zicea: ”Fara scriptura rugaciunea tine 3 minute”. Cred de asemenea ca fara rugaciune si smerenie in fata acestui ”Dumnezeu în-cuvântat” totul se transforma intr-o slovă ascuțită. Revin la Piper care afirma la final: Pray scripture and scripture your pray! … hmmm … mai e ceva…El e Ava…e tatal meu scump care ma asculta ca pe un copil drag. Imi pot pune capul pe umarul Lui si uneori o face si El. Dragostea Lui fascineaza si nu mai poti de dor. Cauti scripturile ca sa-L cunosti pentru ca nu mai poti. Ti se pare o vesnicie pana sa il vezi, iar apoi iti versi dorul vorbindu-I si lasandu-L sa-ti sopteasca despre vesniciile Lui.
Cred ca este extrem de important aprofundarea cuvantului Domnului prin orice lucru,care sa ne ajute sa cunoastem cuvantul Domnului.Daca ne uitam in jur,in special la generatile tinere,poti sa observi departarea de la Cuvant prin necunoasterea lui.
Este o porunca a Domnului si o datorie a fiecarui crestin sa facem acest lucru!!!!!
„Strang Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta!” Multi cunosc Cuvantul lui Dumnezeu, chiar si dracii … mult mai bine decat orice om.. si mai mult, ei chiar il cred, diferenta o face dragostea pe care ei nu o pot exprima.
Diferenta este data de locul in care strangi Cuvantul : minte- foarte bine, dar nu ajuta prea mult. Daca il strang in inima, atunci vorbim despre dragostea care creste prin cunoastere, printr-un set de convingeri, trairi, … ceea ce ma face sa spun : „..este scris..”.
da, Radu în seara asta ne-a arătat, recitînd din Biblie în Ebraică şi în Greacă, cum este cu strînsul cuvîntului în inimă.
Imi place articolul. Cum sa iubesti cu adevarat daca nu pornesti intr-o cunoastere profunda. Dumnezeu se reveleaza in natura, in istorie, dar ne-a lasat Biblia, „spatiul sacru in care Dumnezeu se reveleaza, gradina in care si-a lasat urma pasilor Sai, si calcand pe aceste urme il putem cunoaste mai adanc „- (putin parafrazat dar ideea ii apartine lui Beniamin Faragau)
Sau imi place formularea altcuiva:”Este mai bine sa ne desparta adevarul decat sa fim uniti in minciuna. Pentru ca, desi adevarul raneste la inceput, apoi vindeca pentru a face relatia mai puternica apoi, pe cand minciuna ofera o falsa unitate dupa care ucide”
Vai de teologul care nu se roaga si vai si de cel care se roaga fara sa cerceteze nimic, am putea spune.
Eu abia astept inregistrarile de la colocviu, ca sa stim pentru ce sa ne rugam
scuze pentru cei doi de apoi, bine e sa mai citesti odata inainte sa trimiti 🙂
Pingback: Colocvii sau rugăciune? Plecăm din România? Baryton şi Ceai de rinichi « La patratosu