Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Domnule Cruceru, spuneti-mi cinstit, ce este aceea ca trebuie sa-l primesti pe Hristos ca Mântuitor „personal”? „Personal” inseamna ceva ce e numai al meu, precum periuta de dinti, de exemplu, or, in Scriptura, Hristos e descris ca Mântuitorul nostru, al Bisericii, nu doar al unuia sau al altuia ( Efeseni 5: 23; Ioan 4: 42; Luca 2: 11; 2 Petru 2: 20; 2 Timotei 1: 10. Si am fost socat sa vad ca ideea de Mântuitor „personal” apare prima data la Ellen White, in cartea ” Hristos Lumina lumii” in capitolul 56, Binecuvantarea copiilor. E drept, ca in Noul Testament, apare expresia ” Dumnezeu, Mântuitorul meu”, dar e un colaj de citate, in acea cantare, din Vechiul Testament.
nu, în acest context „personal” tinde să însemene… „fără intermediar”, nu este o contrapondere cu aspectul comunitar.
Si de ce trebuie sa incurcam mintea credinciosului cu termeni cu semnificatie multipla? E mai simplu la crestinii ortodocsi: ” Cred ( eu) intru unul Dumnezeu…”.
Buna schimbare de registru dupa zilele astea fripte cu baptisti carismatici si carismatici africani 🙂 intretesute cu paruieli interconfesionale intru fericirea neamului.
Keaggy nu inceteaza sa ma uimeasca de cate ori il ascult…sunete dumnezeiesti
good choice!
Superb, superb, superb. Mi-a incantat urechile, sufletul si mintea. Thanks to God for music! And thanks to God for the guitar 🙂
E impresionant sa canti fara un deget la mana dreapta, dar oare ar fi posibil sa canti fara un deget la mana stanga? Cred ca e imposibil pt
ca nu poti face acordurile, nu-i asa?
Am cumparat primul CD cu phil keagy cand a scos pe piata albumul true beliver. m-a costat vreo 40 de DM in Germania. de atunci il ascult cat pot de des. Il iau ca pe un respiro dupa o zi framantata. Multi l-au placut dupa ce l-au auzit si pe la radio transilvania la emisiunea Rock Christ. Daca da cineva de piesa de pe acelasi album, Survivor. sa-mi dea un link.
pe mine Radu Gheorghiţă m-a făcut să îl descopăr pe Keagy.
Cum asa?
faci acordurile cu dreapta si ciupesti corzile cu stanga. mai nasol e cand la ambele maini ai lipsa cate un deget.
aşa este, o problema la mîna stîngă face impobisilă mînuirea chitarei.
Doar daca chitaristul este ambidextru si intoarce chitara.Hendrix era stangaci…si de departe este cel mai bun din toate timpurile.
chestia asta cu CEL MAI BUN… este o eroare. Cel mai bun la ce?
La ciupit, la sunet? pe chitara clasică… pe electrică, bass?
dacă intrăm şi la stiluri….
este ca cei 20 de savanţi creştini care au influenţat lumea…
Ce este acela un savant?
Ce este savant creştin?
Cred ca Eric Clapton a zis de Keaggy ca e unul dintre cei mai buni chitaristi din lume.
E adevarat Marius?
legenda spune ca intai a zis JImi, apoi Clapton si prin ani 80 se zvonea ca van Halen! Keaggy a declarat ca Hendrix era imposibil sa spuna despre el lucrurile astea pentru ca de inregistrat in studio ul lui au inregistrat dupa 18 sept 1970. cat despre restul e putin probabil… mitul s a multiplicat de la Hendrix la ceilalti.
corect, uite că aveţi acum informaţia dată cu acribie.l
eh, e o legendă, am auzit cel puţin vreo patru nume în dreptul acestei legende şi noi o narăm cu sîrg că … Phil e „de-al nostru” acum, ca Bodo 🙂
Canta si un Hard Rock de cea mai buna calitate…E bun fratiorul asta.