Iacov 2:9-2:26 „Așa s-o crezi tu”

Felurite încercări? Prin care putem trece cu răbdare, înțelepciune și credință? Care ar putea fi alegerile înțelepciunii care stă sub încercare pînă răbdarea își face lucrarea în noi?

Cînd eram copii și ne contraziceam între noi spuneam unii către alții: așa s-o crezi tu…

În Iacov se ciocnesc două tipuri de mentalități, felul în care credem noi că este așezată lumea, soluțiile noastre, propriile noastre încercări de a ne rezolva problemele și soluțiile pe care le prezintă Iacov, soluția care vine din perspectiva lui Dumnezeu. Se pare că pentru fiecare dintre întîmplări avem mai multe soluții, însă Iacov, procedînd prcum Domnul în predica de pe munte, inversînd categoriile, răsturnîndu-ne lumea, ne oferă doar două opțiuni pentru fiecare dintre situațiile prin care trecem: cu înțelepciune sau fără înțelepciune, așa cum credem noi și așa cum ar dori Domnezeu.

Să vedem cîteva exemple:

1. Sărăcia? Prima opțiune, a firii? Să ne plîngem. Opțiunea înțelepciunii: să ne lăudăm cu înălțarea, ca săracii și cerșetorii fericiți de Cristos în predica de pe munte.

9 Fratele dintr’o stare de jos să se laude cu înălţarea lui.

Care este înălțarea? Că sîntem făcuți totți după chipul lui Dumnezeu.

2. Bogătia? Prima opțiune? Mulțumirea deșartă, mîndria și lauda de sine. Alegerea înțelepciunii: în primul rînd vede bogăția ca o încercare, ca o probă de smerenie, apoi bogatul devine filozof în contemplare, cu viziune nouă asupra lumii, cu perspectivă diferită asupra viitorului. Informat de viitor, ceea ce pare a fi bucurie este pricină de smerenie.

10 Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.11 Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere: aşa se va vesteji bogatul în umbletele lui.

3. Ispita? Pricină de cădere și întristare? Nu! Pricină de bucurie, un fel de fericire mateeană. Este testul pentru obținerea cununii vieții, este calea de a ajunge la premiu. Dar și ispititul trebuie să cunoască, să știe despre mecanismul ispitei. Iacov dezvoltă un sistem epistemic care pare să schimbe perspectiva asupra tuturor lucrurilor și nu lasă felie din viață neatinsă direct sau indirect. Aici, la capitolul ispitiri, intră atît de multe domenii ale vieții:

12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci dupăce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit -o Dumnezeu celor ce -L iubesc.

Ce trebuie să știe ispititul?

– că nu Dumnezeu este ressponsabil de ispită. Relația noastră cu ispita este asemănătoare cu ce se întîmplă în Proverbe.

Modalitatea în care este descrisă relația noastră cu propria ispită este cu aluzie la texte care amintesc femeia străină, necunoscuta, nevasta altuia, curva:

Proverbe 2:16: ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare,
Proverbe 5:20: Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?
Proverbe 7:5: ca să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare.
Proverbe 23:27: Căci curva este o groapă adîncă, şi străina o fîntînă strîmtă.

Fiecare este ispitit cînd este momit precum tînărul de străină, în capitolul 7 din proverbe.
Verbele din textul grecesc sînt extrem de puternice (15 εἶτα ἡ ἐπιθυμία συλλαβοῦσα τίκτει ἁμαρτίαν, ἡ δὲ ἁμαρτία ἀποτελεσθεῖσα ἀποκύει θάνατον) și descriu o imagine grotescă: pofta este personificată, este o stricată, mă ademenește, cad, ia în pîntec, rămîne gravidă, naște, și ce naște, păcatul, propriul meu fiu, iar păcatul, cînd ajunge la maturitate, la rîndul lui naște un alt fiu, pe Thanatos, moartea. Devin bunic al propriei mele morți.

13 Nimeni, cînd este ispitit, să nu zică: ,,Sînt ispitit de Dumnezeu„. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuş nu ispiteşte pe nimeni.
14 Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuş şi momit.
15 Apoi pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.

4. Resursele? Neînțelepți putem crede că am adus ceva în ființă, dar de fapt totul este pogorît de la Tatăl luminilor care Însuși ne-a născut. În El avem viața, mișcarea și ființa și despărțiți de El nu putem face nimic. Am putea să plănuim vreo călătorie de faceri ca în cap. 4 dacă nu putem să ne mișcăm nenăscuți fiind?

16 Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi:
17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
18 El, de bună voia Lui, ne -a născut prin Cuvîntul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui.

Este de remarcat cum în dreptul fiecărui pasaj care se ocupă de cîte o problemă practică, Iacov deschide un nou coridor teologic, o paranteză în aparență, dar în care sînt soluțiile pe care le așteptăm.

5. Relatiile? Mînia, răutatea?  Să fie oare în legătură cu prostule și nebunule din Predica ironiilor și paradoxurilor?Mînia și răutatea pot aduce în asemănare cu autoritatea și fermitatea, dar nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. Soluția: Cuvîntul lui Dumnezeu care ne poate curăți de orice revărsare de răutate.

Care este soluția lui Iacov? Din nou: ȘTITI!

19 Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mînie;
20 căci mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.
21 De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blîndeţă Cuvîntul sădit în voi, care vă poate mîntui sufletele.
22 Fiţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri.
23 Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu -l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într’o oglindă;
24 şi, dupăce s’a privit, pleacă şi uită îndată cum era.

Pare că tot acest pasaj se concentrează pe cîțiva piloni ideatici: vorbirea, CUVÎNTUL, relațiile. temele din Matei revin din nou. Adevărata religie stă într-o dinamică relațională care se creează din tensiunea care apare pe linia dintre comunitatea creștină, ekklesia, și lumea din afară, polisul, agora, kosmosul.

25 Dar cine îşi va adînci privirile în legea desăvîrşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.26 Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică.
27 Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Soluția lui Iacov pentru mînie, răutate, prea slobodă vorbire, necurăție, lipsă de control, pare să fie una suprinzătoare: CUVÎNTUL.

Calmul nu ajunge, meloterapia și aromoterapia nu sînt de ajuns, nici măcar studiul insistent al Scripturilor, ci Scripturile transformate în viață.

În dreptul fiecărui verset parcă se deschide cîte o nouă furcă decizională, noi intersecții în care putem face alegeri bune sau rele, înțelepte sau neînțelepte.

Începutul capitolului 2 construiește pe aceeași temă: Relațiile în counitatea creștină. Pasajul care urmează este o adîncire și a doua rotire a bulgărelui de zăpadă, următoarea spirală în pînza de paianjen pe care s-au tras axele încrucișate în stea.

Discriminarea despre care se amintește aici este pe criterii sociale, bogați-săraci, de vază și neînsemnați.

Iacov 2:
1 Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutînd la faţa omului.
2 Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost;
3 şi voi puneţi ochii pe celce poartă haina strălucitoare, şi -i ziceţi: ,,Tu şezi în locul acesta bun!„ Şi apoi ziceţi săracului: ,,Tu stai colo în picioare!„ Sau: ,,Şezi jos la picioarele mele!„
4 Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gînduri rele?
5 Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n’a ales Dumnezeu pe cei ce sînt săraci în ochii lumii acesteia, ca să -i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit -o celor ce -L iubesc?
6 Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă tîrăsc înaintea judecătoriilor?
7 Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care -l purtaţi?
8 Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi„, bine faceţi.
9 Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi sînteţi osîndiţi de Lege ca nişte călcători de lege.
10 Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într’o singură poruncă, se face vinovat de toate.
11 Căci, Cel ce a zis: ,,Să nu preacurveşti„, a zis şi: ,,Să nu ucizi„. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
12 Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni cari au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei:
13 căci judecata este fără milă pentru celce n’a avut milă; dar mila biruieşte judecata.

6. Lege/Judecată/porunci/– în dreptul fiecărei chestiuni practice IAcov alunecă într-un discurs teologic. Mai sus ne conduce spre același punct ca în predica de pe munte: sîntem oricum călcători de lege. Putem oare să îl judecăm pe aproapele? Vezi Matei cap. 7 .

Coridoarele teologice care se deschid deocamdată sînt în dreptul Cuvîntului mîntuirii, Legii de judecată, faptelor credinței și mai urmează…

7. Credintă/fapte Pornind din același punct al relației cu aproapele, temă care va persista și pe durata cap. 3, un alt coridor teologic se deschide, de pfat acestea sînt paranteze, abateri de la cursul principal al discursului care țintește spre 3:17, unde este punctul de climax și rezolvarea întregii epistole. Nici prin gînd nu-i trece lui Iacovv să se ia la trîntă cu Luther sau Calvin, tema opoziției credință-fapte apare incidental în contextul în care se discută, la fel ca în 1 Ioan, problema relaționării la nevoile fratelui de credință, a conaționalului în acest caz.

14 Fraţii mei, ce -i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n’are fapte? Poate oare credinţa aceasta să -l mîntuiască?
15 Dacă un frate sau o soră sînt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
16 şi unul dintre voi le zice: ,,Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!„ fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
17 Tot aşa şi credinţa: dacă n’are fapte, este moartă în ea însaş.
18 Dar va zice cineva: ,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.„ ,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.„
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?
21 Avraam, părintele nostru, n’a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.
23 Astfel s’a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s’a socotit ca neprihănire„; şi el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.„
24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
25 Tot aşa, curva Rahav: n’a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, cînd a găzduit pe soli şi i -a scos afară pe altă cale?
26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Pentru fiecare situație, eveniment, încercare, întîmlare avem cel puțin două sau mai multe opțiuni de rezolvare, din perspectivă spirituală însă, așa cum ne arată Iacov, pentru fiecare situație de viață avem doar două opțiuni: să fim înțelepți sau neînțelepți.

Vom vedea mîine că și aici opțiunile se despart: putem fi înțelepțiți cu înțelepciune de sus sau cu înțelepciune de jos.

Ce este înțelepciunea de sus și cum se poate obține această filosofie a luminii, această știință a celor care cunosc tainele sinelui și lumii întregi?

Iacov ne pregătește o mare supriză, dar nu ne poate oferi această surpriză dacă nu ne prinde în superba capcană din capitolul 3.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Conferinte, Greaca, Iacov, Periegeza, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Iacov 2:9-2:26 „Așa s-o crezi tu”

  1. pivoinepage zice:

    It’s just like always, God’s word, whether preached in speech or writing, always seems to talk to me, and know so much about me. Reading this was no different. Thanks.

  2. naomi zice:

    Frate Marius
    Frumoasa si ziditoare predica, Domnul sa va binecuvinteze.
    Nu cred ca ati fost destul de convigator cu privire la limba pe care o sa o vorbim in cer. Textul folosit din Apocalipsa 7 nu demonstreaza ca vom vorbi limba noastra materna ci diversitatea. Se zice ca vom fi schimbati la o clipeala de ochi si eu cred ca schimbarea va fi totala, o schimbare dumnezeiasca. (Asa cum cred si faptul ca scrisul meu stalcit nu va afecta cu nimic acolo, dincolo. 🙂 )

  3. dori`s zice:

    chiar ca a fost zidire sufleteasca. multumim Domnului ca s-a indurat de noi si cu rabdare iar ne-a explicat cum trebuie sa ne traim viata de credinta. fiti binecuvantat si dumneavoastra ca v-ati lasat la indemana Lui. Domnul sa va tina tare in credinta si slujire pana la ultima suflare. un timp binecuvantat cu Domnu in continuare acolo unde va aflati!

  4. Liviu zice:

    ”eu îţi voi arăta credinţa mea DIN faptele mele”
    ”credinţa FARA fapte este zădarnică”
    ”credinţa lucra IMPREUNA CU faptele lui, SI, PRIN fapte”
    ”credinţa FARA fapte este moartă.”

    Credinta dovedita/expusa prin fapte este sinonima credintei dovedite prin marturisire.

    „10. Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea;”(Romani 10:10, NTR)

    Nu e de ajuns credinta fara s-o marturisesti cu gura, public, sau fara s-o dovedesti prin fapte, vizibil.
    Probabil cea mai buna ilustratie a relatiei fapte-credinta este istoria sarpelui de arama ca prototip al mantuirii.

    „14. Şi, aşa cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului,” (Ioan 3:14, NTR)

    Nu era de ajuns evreilor sa creada fara fapta concreta a indreptarii privirii spre sarpele de arama spanzurat pe lemn (Num. 21:4-9). Nu ne e de ajuns o credinta fara dovedirea ei in faptele credintei( nu ale firii!=legalism).

    Într-un oraş, un acrobat îşi prezentă scamatoriile sale pe sârmă, la mare înălţime de pământ. Spre sfârşit sosi timpul să prezinte exerciţiul de senzaţie pentru acea zi: luă un cărucior şi-l trase pe un cablu strunit. După ce ajunse cu bine pe partea cealaltă a cablului, îi întrebă pe spectatori dacă cred că el va putea duce căruciorul înapoi. Ca răspuns, lumea bătu entuziasmată din palme. Îi întrebă încă o dată şi primi acelaşi răspuns. Atunci se adresă unui spectator din faţă: „Dumneata crezi că voi putea să duc căruciorul înapoi?” „Bineînţeles!”, îi răspunse spectatorul. „Atunci pofteşte aici şi urcă-te în cărucior şi eu te voi duce pe partea cealaltă”. Dar el refuză.

    • dori`s zice:

      cat este de aplicabila aceasta povestioara la viata de credinta (din pacate).
      viata de crestin este frumoasa dar iesita din comun adesea. ce mult ne place sa-L apalaudam pe Domnu si sa ne laudam cu El, si bine facem. ce mult ne place sa bravam cand suntem constransi sa ne incredem in El, ca oricum nu am avea alternativa. dar cand Domnu ne invita sa ne urcam de buna voie in carul Sau de biruinta si sa ne demonstram asfel credinta, ce des ezitam, ce mult ne ia sa fim convinsi, iar uneori refuzam pierzand binecuvantari 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.