Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Ideea semanarii unui copac la nasterea copilului si taierea la moartea lui e interesanta si sinistra totodata.
Si acum vorbind la general: Pe de-o parte, e deprimant sa te uiti la copacul semanat stiind ca acela te va „insoti” si in pamant pe tine sau pe o persoana draga.
Pe de-alta parte, copacul poate fi un instrument al evanghelizarii. 🙂 Cand un om neintors la Dumnezeu priveste copacul plantat in ziua nasterii sale, (un copac acum puternic si impunator) este imposibil sa nu-si aminteasca faptul ca acela va fi taiat la moartea sa. Ca si copacul, respectivul om este acum puternic si impunator, dar se va gandi ca si firul vietii sale va fi taiat la un moment dat. S-ar putea gandi ce anume a realizat el pana acum, daca a meritat, si cu ce ramane cand moare. Si asta este o ocazie foarte buna pentru ca Domnul sa-i vorbeasca. Asadar, in tot raul este si-un bine. 🙂
Oricum, frate Marius, nu va amarati. Domnul poarta de grija.
Eu cred ca este frumos sa ai ca „tiz” un copac, e o idee creativa.
Este bine sa sti ca nu te duci singur in tarana rece, ai ceva al tau, ceva care ti-a fost dat de la nastere. Nu este deloc sinistru si nici deprimat, cum spune Snowflake, daca esti impacat cu gandul ca intr-o zi vei muri. Dumnezeu a pus in noi si gandul vesniciei! Noi nu sunem ai nostri si trebuie sa ne intoarcem la Stapanul pe care l-am slujit aici. Nu ar trebui sa ne fie frica de moarte daca avem siguranta ca slujim pe Cine trebuie.
Stiti care este curiozitatea mea? Cum se poate prelucra acel copac intr-o perioada asa de scurta (trei zile)?
Naomi, sa fi tu sau o persoana draga „victima” unui astfel de obicei, chiar daca esti sau nu intors la Dumnezeu, eu cred ca e sinistru si deprimant. 😉 Cred ca sentimentele fratelui Marius au fost foarte evidente in acest articol, nicidecum foarte impacat cu ideea mortii sotiei dumnealui.
Chiar daca esti impacat cu Dumnezeu, si tu si toata familia ta, sa fie un astfel de obicei care-ti aminteste moartea unuia dintre voi intr-o zi, e sinistru si deprimant. Chiar daca esti impacata cu Dumnezeu, nu cred ca vei fi prea fericita in ziua in care o persoana foarte draga tie va muri. Dimpotriva. Iar un astfel de obicei care sa-ti aduca aminte de fiecare data de moartea cuiva din familia ta, e sinistru si deprimant.
Eu sunt „victima”, de aceea pot sa spun ca nu trebuie sa ne fie frica de moarte. Cu cat accepti mai repede ca trebuie sa mori intr-o zi, cu atat este mai usor sa treci peste acest eveniment. (Nu-s nebuna, sa sti, am experimentat.)
Vezi tu, acel tei nu trebuie sa fie neaparat baubau. Poate fi un mod de a accepta ca suntem trecatori pe acest pamant.
Singura alinare care o are omul este ca nu va muri, da ai citit bine, ci va trece de la viata spre viata. Cum? Iti spune Biblia.
I love this post! ciudate sentimente provoaca aceste ganduri si evenimente inevitabile ale vietilor noastre! eu ma rog sa fiu acolo pentru ca stiu ca o sa fiu mai puternic! Dumnezeu e bun si stie cum sa le randuiasca, perfect!
Pingback: Cred în extratereştri! | Marius Cruceru
Pingback: Deja mi-am petrecut mai mult de jumătate din viață … cu ea | Marius Cruceru
Mi-e drag sa citesc astfel de lucruri. Mi-e de mare folos sa stiu ca exista atfel de oameni, astfel de povesti…
și mie mi-a plăcut ce am scris aici. Sincer 🙂
🙂