„Evanghelizarea-i o manipulare” (P)

– Da, aveţi dreptate, domnu’, e o mare manipulare.

– Şi, cum, mai şi îndrăzniţi să recunoaşteţi….? Sînteţi nişte … Agresaţi omul. Nu-l vedeţi, că aproape se lasă convins, îl duceţi de nas…..

– Auziţi, domnule, calm. Hai să vă explic, Isus ne-a învăţat să facem asta. Exact aşa! Ne-a spus să fim <em>pescari de oameni</em>.* Aţi fost vreodată la pescuit?

– Da, am fost, şi ce-i cu asta?

– Şi, nu-i aşa? V-aţi aşezat pe malu bălţii, aţi făcut aşa o strigare mare să se adune toţi peştii, le-aţi expus toate argumentele civilizat, le-aţi spus ce avantaje extrarodinare ar fi dacă s-ar sui la dumneavoastră în barcă, să-i duceţi acasă, să-i puneţi în tigaie, să-i mîncaţi ca să devină o persoană respectabilă, frumoasă şi deşteaptă, aşa ca dumneavoastră…? I-aţi manipulat fără ruşine, le-aţi pus mîncare în ac şi <em>i-aţi dus cu pluta</em>, i-aţi păcălit, pentru că peştele habar-n-are ce-i aia viaţa dincolo de viaţa din baltă.

Pescuitul este o manipulare ordinara.

Evanghelizarea este asemănată cu pescuitul pentru că omul care este mort în păcatele şi greşelile lui** nu este sensibil la argumente, el trebuie salvat ca un înnecat, îi faci rău ca să-i faci bine.

E ca naşterea. Ce crezi? Copilului îi vine să se nască. este împins şi chinuit, întunericul şi umezeala în care a stat i-au fost rai. Copilul e manipulat ca să se nască şi să se izbească cu ochii de lumină.

Duhul lui Dumnezeu lucrează în mintea lui şi …. gata, dintr-o dată se trezeşte, se naşte din nou.

Da, evanghelizarea este un act asemănător pescuitului. Vii, arunci nada, Cuvîntul lui Dumnezeu, şi dacă se prinde cineva, bine, dacă nu, Dumnezeu cu mila… vii din nou.

Cine-i manipulatorul? Cine-i manipulatul? Mărturisesc că, după ce am încercat de toate, puţină yoga, asezonată cu o picătură de budhism zen, m-am lăsat ademenit de Duhul Sfînt. Ştiam clar ce face, dar era fascinant, m-am lăsat „dus” şi dus am fost… M-am lăsat tentat, atras, „manipulat” cu bună ştiinţă şi cu mare bucurie…

Oricum, cine-a pescuit o dată, cine-a văzut naşterea din nou pe viu a cuiva, nu se mai poate lăsa…. Acum vă explicaţi neliniştea apostolului Pavel?

Asta-i!

„Sînteţi nişte manipulatori ordinari!”

„Nu, sîntem doar nişte pescari de oameni obişnuiţi!”

*Matei 4:19  El le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.”, Marcu 1:17  Isus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.”

** Efeseni 2:1  Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, Oameni, Perplexităţi, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

48 de răspunsuri la „Evanghelizarea-i o manipulare” (P)

  1. naomi zice:

    Ei daca as putea sa „manipulez” oaneni spre mantuire, ce i-as mai pocai, mama, mama!
    Cel care are aceasta putere este Duhul Domnuluui, slavit sa fie El!

  2. mimi zice:

    ISUS NICIODATA NU A MANIPULAT PE NIMENI!!!!!!!!!!! Habar nu avem sa ne apropiem de oameni, pentru ca Duhul Domnului nu locuieste cu adevarat in noi, si vrem sa facem ” evanghelizare de la sine putere” si zicem ca suntem calauziti de Duhul Domnului…. Ar trebui sa ne fie rusine cu asemnea argumente si sa ne pocaim in sac si cenusa…..Nu toti, dar multi sunt pocaiti aroganti…care isi spun ca prin ei se intampla muuuuulte minuni si ca Domnul ‘ lucreaza in chip tainic si minunat”- si ca uite asa de fapt este evenghelizarea” o manipulare” pentru oameni creduli, si ma mai gindesc ca multi dintre pocaiti sunt creduli… la modul cel mai serios spun asta… oricum Cea mai buna Evanghelizare este TRAIREA NOASTRA ZILNICA, EXEMPLUL PERSONAL… CE VORBIM, CE GANDIM…SA FIM ATENTI LA UMBLETELE NOASTRE…. DOMNUL DUMNEZEU FIE CU NOI SI IN NOI

    • Marius David zice:

      Mimi, foarte bine!
      Ai citit postarea mea?

      • mimi zice:

        Domnule Marius nu, imi cer scuze ca nu am citit inca postarea dumneavoastra

        • mimi zice:

          aaaa …. am citit postarea dumneavoastra…. insa eu cred ca Hristos nu a zis : „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.”, in scopul manipularii oamenilor, ci pentru a-i ajuta pe oameni sa vada frumusetea lui Dumnezeu in ei, chipul Lui in ei, si asta prin Mantuirea, mai precis jertfa lui la Golgota… si eu iar nu cred ac ucenicii au fist agresivi cu oamenii, ci ei erau directi, atacau problema nu omul…noi acum atacam omul si nu problema…cam asta este diferenat,; da, pe Pavel il durea pentru fiecare om care refuza sa auda desore adevarurile Lui Hristos, nu adevarul lui Pavel, si Pavel nu am citit in biblie sa fii atacat omul, ci a atacata deschis problema, punand-o pe fata, si spunand ce este rau si ce este bine; daca am gresit, va rog sa ma corecatati, sau daca nu am fost al subiect

  3. Iustin zice:

    Imi place originalitatea articolelor! Si la acest articol nu pot sa spun decat ca aveti iar dreptate!…

  4. Irina zice:

    copilul nu e manipulat sa se nasca, ci se naste fiindca ii vine sorocul.

    referitor la evanghelizarile neoprotestante ele sunt manipulari in sensul ca nu prezinta realitatea, Adica se zice `vino la Iisus`, da vezi ca pe Iisus nu il gasesti oriunde, doar la noi in adunare. Vino la noi la adunare sa vezi ce uniti suntem, ce sfinti, ce frumos dam mana cu tine si zambim, totul e perfect, nu ca la betivii, curvarii, etc. de ortodocsi, care n-au voie sa citeasca Biblia, etc., etc.. Tu nu esti ca ei, esti special, s.am,d..Si omul, mai nedus la Biserica, crede si se duce.

    ideea e ca evanghelizarile astea invita omul la un fel de club, promitandu-i fel de fel de chestii daca adera la el. Unele materiale, unele spirituale.

    nu stiu cat de coerenta am fost, ma doare groaznic capul si nu ma pot concentra

    dar chiar ma gandisem la asta azi, ca e aici in cartier (sunt la Suceava) un afis care cheama oamenii pe stadion, sa le explice `cine mai poate vindeca Romania`.Presupun ca neoprotestantii sunt salvatorii cu pricina.A, si vine Pustan, care isi facea de zor cruce pe cand predica intr-o biserica ortodoxa.

    daca am jignit pe careva iertati, n-a fost cu intentie

    • mihu zice:

      Irina, .. uite eu sunt un protestant care a evanghelizat pe altii, dar crede-ma ca nu am avut ca tinta sa umplu cladirea Bisericii noastre; chemam pe oameni la Domnul Isus, si nu la Biserica mea.
      Am fost de cateva ori la adunarile ortodoxe si am ascultat predicile de acolo; am prins candva o predica despre Petru, si apoi … la sfarsitul predicii zicea ceva de acatiste, si alte elemente din Traditie. Eu cu acestea nu sunt de acord, pentru ca nici biblia nu este de acord.
      Deci eu chem pe oameni la Domnul Isus Hristos, … Cel prezentat in biblie.

      Am o intrebare, ce solutie propui tu pentru lumea din ziua de azi? Pentru stoparea stricaciunii oamenilor?
      Ma gandesc la copiii care sunt adoptati de parinti homosexuali (…). Doamne, ce vina au copiii aia?

    • michael zice:

      „daca am jignit pe careva iertati, n-a fost cu intentie”

      n`a fost cu intentie. a fost cu vorba. singura momeala e Evanghelia curata pe care daca nu o vom vesti „vai noua”

      de obicei oamenii sunt chemati sa vina la Hristos. la evanghelizare (se vede ca nu partici la asa cava) se predica cuvantul lui Dumnezeu si nu se vorbeste despre ortodocsi, catolici, betivi, sau soferi care trec pe rosu.

    • R. zice:

      „ideea e ca evanghelizarile astea invita omul la un fel de club, promitandu-i fel de fel de chestii daca adera la el. Unele materiale…” (Irinuta)

      De atatea ori am auzit asta din partea ortodocsilor… Pai domnule! Vreau si eu sa primesc chestii. Adica de ce numai astora nou veniti le da, cica? Stii tu personal pe cineva care a primit ceva daca a aderat (auzi!) la pocaiti? Zi si mie ce, te rog.

  5. Claudiu Lupu zice:

    @Irina
    Nooo, staţi liniştită că n-aţi jignit pe nimeni. Poate, poate vreo câţiva „manipulatori” de neoprotestanţi. Dar le trece lor, că nu-i prima dată şi sigur nu va fi nici ultima.
    Cu respect,
    Claudiu Lupu.

  6. Irina zice:

    Claudiu,daca poti aduce un contra-argument la cele spuse de mine mi-ar face placere sa-l citesc. Eu facand parte din publicul-tinta al acestor evanghelizari am spus cum se vad lucrurile din ograda mea. Sunt sigura ca incercarile de manipulare nu sunt intentionate, cel putin in marea lor majoritate, ci provin dintr-o intentie buna, dar asta nu elimina caracterul lor adeseori agresiv.

    • Claudiu zice:

      Irina, tu esti mantuita? Nu este vorba la ce biserica sau club mergi. Nu este despre asta. Intrebarea este, unde iti vei petrece vesnicia.

      Si inca ceva… ortodocsii de ce nu ne evanghelizeaza pe noi? Sau de ce nu fac si ei evanghelizare asa cum facem noi?

      Este clar ca Isus a spus sa propovaduim Evanghelia, totusi voi de ce nu o faceti?

      • Claudiu Lupu zice:

        Dragul meu tiz Claudiu,
        Irina a răspuns oarecum la întrebările pe care le pui tu acum, mai jos, în alte comentarii. Trebuie să ştii însă, că ei, ortodocşii, nu înţeleg evanghelizarea aşa cum o înţelegem noi protestanţii. Apoi, trebuie să ai în vedere faptul că în bisericile tradiţionale membralitatea se obţine prin botezul copiilor mici, botezul având, în interpretarea Bisericii Ortodoxe, rolul de de a „spăla păcatul strămoşesc” dobândit prin perpetuare, de la Adam încoace. După cum probabil ştii, „mărturisirea credinţei” o face „naşul de botez” în locul celui botezat (copilul nu poate mărturisi el, la acea vârstă), astfel încât naşul devine totodată, prin acest act, şi „părintele spiritual” al nou-botezatului. Pe scurt, astfel, creştinul ortodox este considerat „mântuit” atât timp cât NU se leapădă de credinţa strămoşească, cu tot ce înseamnă aceasta.
        Aşadar, evanghelizarea pentru ei va însemna doar o eventuală încercare de apropiere de necreştini (musulmani, budişti, hinduşi, atei declaraţi şi nebotezaţi, etc.) şi, apoi, în cel mai rău caz de „cei rătăciţi” de la „adevărata credinţă”, adică cei care au părăsit în vreun fel Biserica Ortodoxă, devenind astfel, în concepţia lor „lepădaţi” sau „rătăciţi”.
        Deci, atunci când îl întrebi pe un creştin ortodox ” voi de ce nu faceţi evanghelizare?”, el, ori nu va şti ce să-ţi răspundă, fiind practic nedumerit de acest fel de întrebare, fie îţi va răspunde ceva de genul celor spuse de mine mai sus. Totodată acesta este şi unul din motivele principale pentru care ei sunt indignaţi de faptul că noi, protestanţii, suntem atât de interesaţi de evanghelizare, ceea ce pentru ei se traduce mai degrabă în „prozelitism” şi acţiuni „subversive” mânate de interese „ascunse” (nevoia de membralitate, interese financiare, etc.)

      • R. zice:

        Cati cunoscuti care nu sunt pocaiti ai dus tu la evanghelizare atunci cand s-a tinut evanghelizare la tine la biserica, Claudiu? Si cati duci in restul timpului? Sau poate o propovaduiesti tu personal…
        Pocaitii se evanghelizeaza pe ei. Asta ma cam enerveaza. Nu zic ca n-au nevoie. Isi chema pastori de pastori si cantareti de cantareti si merg cu drag ca vine sa le predice si sa le cante cutare pastor si cantaret. Si apoi zic ce fain o fost la biserica. : ))

  7. Claudiu Lupu zice:

    Definiţi, vă rog, „caracterul lor adeseori agresiv”.
    Ce înseamnă? Vă leagă cineva de un scaun şi apoi vă predică, urlându-vă în ureche? Vă duce cineva cu forţa pe stadion să ascultaţi Evanghelia împotriva propriei voinţe?
    Oare apostolul Pavel şi ceilalţi ca el nu vor fi fost consideraţi la fel de „agresivi” de către păgâni şi chiar de către conaţionalii lor, iudeii? Cum ar fi ajuns Evanghelia la noi dacă ei şi cei ce i-au urmat ar fi fost „ne- agresivi” din acest punct de vedere?

    • Irina zice:

      nu e nevoie sa ma lege de scaun, e suficient sa ma agaseze tot incercand si (re)incercand sa deschida niste discutii pe care eu le declar inchise de la inceput. Si sigur ca oamenii nu sunt tarati cu forta la stadion, dar adeseori sunt batuti la cap, se insista, sau se incearca starnirea curiozitatii pentru a-i aduce acolo. De ce nu se spune deschis pe afis (sau in conversatii particulare) – eu sunt baptist, penticostal, sau mai stiu eu ce, si cred asta si asta. Ce parere ai, te intereseaza?si omul zice-da sau nu.

      Mihu, si eu citesc Biblia, cu toate astea interpretarile la care aderam sunt extrem de diferite. Nu exista -asa scrie in Biblie- ci asa interpretez eu/cultul meu/religia mea ce scrie in Biblie. Deci tu nu chemi la `Domnul Isus` ci la interpretarea ta/a cultului tau referitoare la El.
      eu nu propun nici o solutie pentru lumea de azi, ca nu sunt eu in masura sa propun solutii. Eu imi traiesc credinta mea ortodoxa dupa (foarte) slabele mele puteri, ma stradui sa-mi fac datoria in Biserica mea, in familia si in casa mea, si-n locul in care m-a pus Dumnezeu.Cat si ce reusesc va judeca Domnul.

  8. Claudiu Lupu zice:

    @Irina
    Foarte bine atunci, vă felicit pentru consecvenţă.
    Dar, ce facem totuşi cu cei „mai neduşi la Biserica”, cum îi numiţi chiar dumneavoastră? Pe aceştia cine-i evanghelizează? De fapt, de ce n-o faceţi chiar dumneavoastră, cei ortodocşi? Cine vă împiedică? Sper că nu-mi veţi spune şi dumneavoastră că nici un creştin ortodox nu are nevoie de evanghelizare, că toţi sunt mântuiţi şi că toţi sunt în grija şi sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe. Dacă cumva credeţi asta atunci vă rog să ieşiţi puţin pe stradă să-i ascultaţi cum vorbesc, să le urmăriţi comportamentul, sau chiar să-i întrebaţi ceva despre Biblie şi mântuire. Dacă după această experienţă puteţi să staţi cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu şi să spuneţi cu seninătate că tot neamul nostru român are asigurată viaţa veşnică doar pentru că s-a născut român, a fost botezat de copil şi va fi înmormântat de un preot, atunci aşa să fie. Dacă nu, atunci mai gândiţi-vă…

  9. Irina zice:

    Claudiu, nu poti baga mantuirea pe gatul omului, nu-l poti tara cu forta sau prin viclenie la Biserica, asta nu e de la Dumnezeu!diavolul sileste, Dumnezeu vine cu soapta!cei botezati ortodox stiu foarte bine ca trebuie sa vina la biserica, duminica si in sarbatori se aud peste tot clopote, imposibil sa le ignori. Stiu ca trebuie sa se pocaiasca si sa se spovedeasca, sa se lase de pacate, macar la un botez, nunta sau inmormantare aud un cuvant de invatatura, sigur au primit macar cate o carticica ortodoxa , sau au pe cineva mai `bisericos` in familie, mai nou se face religie in scoala,exista radio si tv ortodox, reviste, carti,etc. deci la nivel intelectual exista macar doua-trei idei despre ce si cum trebuie sa faca.Dar omul nu vrea, e mai dulce pacatul. Ce sa faci, sa-l `pocaiesti` cu de-a sila?noi ortodocsii nu intelegem sa silim vointa omului cu momeli si viclenii. Biserica se roaga pentru cei indiferenti, sau in pacate, cei mai `inaintati` se roaga si postesc pentru cunoscuti, mai ofera o carte, un sfat daca li se cere, si in rest ce putem cu fapta. Avem o prietena din biserica care e atrasa la martorii lui Iehova. Daca a deschis discutia am incercat sa-i explicam, am indemnat-o sa mearga la duhovnic, i-am oferit o carte de folos, dar a respins totul. Ok, ne-am oprit aici. O ajutam cu ce putem, ne rugam pt ea, o pomenim, dar nu deschidem discutia, nu o taram la biserica cu de-a sila. Dumnezeu va lucra dupa judecatile Lui. E valabil si pentru restul ortodocsilor.

    la noi nu exista conceptul de `sunt mantuit`, asta e o idee neoprotestanta

    • dori`s zice:

      am si eu o curiozitate daca nu va supatati, la dumneavoastra in Biblie ce scrie la Faptele Apostolilor 2:21, Tit 3:5 , 2 Tesaloniceni 2:10, 1 Timotei 2:4 , Iuda 1:23 ?
      de Iuda 1:23 sunt foarte curioasa chiar va rog frumos sa-mi reproduceti versetul cum este scris la dumneavoastra. multumesc.

    • michael zice:

      „la noi nu exista conceptul de `sunt mantuit`, asta e o idee neoprotestanta”

      ba sa`mi fie cu iertare, este o idee cat se poate de biblica. ai citit vreodata noul testament in intregime? dar mai ales, ai cautat vreodata sa intelegi cu toata sinceritatea aspecte ce tin de soteriologie ?

  10. elisa zice:

    Irina, noi ne ducem la oameni cu momeli cu viclenii?
    Adica noi facem ca Satana?el umbla cu dalde astea.
    Fiul meu ortodox a scris la tine pe blog(ovidiunaso),
    eu sunt baptista; intreaba-l ce momeli si viclenii vede el la mine sau la fratele sau baptist?
    Acestea sunt jigniri care nu-si au locul…nu am vazut sa te fi jignit vreun neoprotestant pe aici
    Manipulatori? oare ce inseamna:mergeti in toata lumea si propovaduiti evanghelia?
    Citi ortodocsi ai vazut sa aiba rivna lui Pavel pentru evanghelie?
    Evanghelistii nu stau in biserica si se roaga, ci se duc in linia intii,unde se da lupta apriga pentru sufletele oamenilor: asta trebuie sa faceti; chemati-i pe oameni la ortodocsi ,dar explicindu-le ADEVARUL cu durere si intelepciune de sus, cu rivna inimii indurereate ca oamenii pier , ducindu-se in iad, chemati-i la Hristos; nu ne batjocoriti pe noi, avind mai multa rivna in a ne batjocori, facindu-ne ba sectanti, ba rataciti, decit pentru cei care nu-L cunosc pe Hristos
    .Fiul meu ortodox imi spune:tu mama esti ortodox-baptista..oare ce inseamna ca a vazut el la baptisti?n u cumva o dreapta credinta?

    • Irina zice:

      Elisa, nu vreau sa intru in polemica cu nimeni. Asa percep eu lucrurile, daca deranjeaza imi pare rau. Si ca sa nu zici ca mint, am exemplu, si nu e primul, chiar la mine pe blog. O doamna, foarte draguta de altfel, tine neaparat sa-mi explice ca e gresit ca eu sa-i aduc preacinstire Maicii Domnului. Am incercat sa inchei elegant discutia, si ce primesc?un mesaj mai lung decat primul, in care isi detaliaza ideile. Desigur, cum spuneam si mai sus, ea e bine intentionata, dar eu ma simt agresata fiindca insista, desi i-am sugerat ca nu ma intereseaza o discutie in acest sens. Probabil in capul ei ea are ravna pentru Hristos, dar in capul meu ea are ravna pentru ideile denominatiunii din care face parte. Mai clar de atat nu stiu cum sa explic. Voi aveti ideea voastra despre evanghelizare, si daca noi vedem lucrurile altfel, din punctul vostru de vedere inseamna `ca nu avem ravna` , ca nu chemam oamenii la Hristos, s.am.d. Limbajele noastre sunt total diferite, desi operam cu aceeasi termeni , in capul fiecaruia ei semnifica altceva, deci comunicarea e aproape imposibila.Ea poate exista doar intre cei care cunosc `dictionarul` celorlalti, dar si asta doar pana la un punct.

      • naomi zice:

        @Irina, daca vedeti un om in primejdie ii suneti doar o singura data: „..ai grija, esti in pericol!” sau ii dati si detalii daca vedeti ca nu intelege?! Omeneste incerci tot ce-i posibil, nu?

      • mihu zice:

        @Irina
        Da-mi voie sa te intreb altceva, si am sa astept raspuns la intrebarea asta. Niste cantareti au compus o cantare: „Dumnezeu nu apare la stiri”. Am ramas socat cand am auzit cantarea lor pentru ca exprima un mare adevar,
        Intrebarea este: „De ce intr-o tara „Crestin-ortodoxa”, Dumnezeu nu apare la stiri?”

        Am vazut ca in perioada Craciunului , si de Pasti, si de alte sarbatori ale sfintilor, .. se vorbeste adesea despre Mos craciun, despre oua vopsite, despre moaste, despre imbracaminte de craciun, despre obiceiuri, despre cadouri, despre mese festive, artificii, si alte lucruri asemanatoare……DAR DESPRE DUMNEZEU CAND SE VORBESTE? (am vrut doar sa evidentiez intrebarea).
        Majoritatea romanilor, desi sunt ortodocsi, nu au citit biblia, si nu stiu Cuvantul lui Dumnezeu. De ce nu exista mai multe emisiuni despre Dumnezeu? pentru ca in biblie scrie asa:
        „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” (marcu 12:30,31).

        Eu am sa dau un raspuns la intrebarea mea: Dumnezeu nu mai apare la stiri, si in discutiile oamenilor in mare parte pentru ca oamenii au inceput sa iubeasca mai mult creatia decat pe Creator.
        Astept si raspunsul dumneavoastra.

  11. Claudiu Lupu zice:

    Draga Elisa, uşurel, uşurel. Să ne păstram cumpătul. Nu ţi se întâmplă pentru prima oară sa fii jignită, bănuiesc, şi fii sigură că nici ultima nu va fi.

    @Irina
    Ai scris:
    „la noi nu exista conceptul de „sunt mântuit”, asta e o idee neoprotestanta”

    Oare, chiar aşa, doar „o idee neoprotestantă”?

    Iată, citez din Biblie, traducere ortodoxă:

    1 Corinteni 15:1: „Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi,
    2. Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar”
    Galateni 2:5: „Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi!”
    Efeseni 2:8: „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu”

    Sper că nu vă închipuiţi că apostolul Pavel vorbea (scria) celor care erau deja „plecaţi”, deci mântuiţi abia „dincolo”.
    Nu protestanţii au scornit ideea de mântuire „prin har, prin credinţă” începând cu momentul „naşterii din nou”, ci, după cum observaţi, este un concept cât se poate de biblic, şi nici măcar traducerea ortodoxă nu poate „evita” acest adevăr. Aşa că, bine ar fi să punem cărticelele ortodoxe mai deoparte şi să citim mai mult din Scriptură, altfel riscăm să facem afirmaţii bazându-ne mai mult pe prejudecăţi decât pe adevărul Cuvântului lui Dumnezeu
    Dumnezeu să vă binecuvânteze!

  12. Debora zice:

    Evanghelizarea este uneori o manipulare, dar nu ar trebui sa fie. Domnul Insusi a implinit tot ce trebuie pentru mantuirea noastra, dar nu obliga pe nimeni. Insa ne-a dat porunca sa spunem tuturor Evanghelia, e clar ca e o porunca; uneori, de dragul unor persoane la care tinem, incercam sa-i manipulam ca sa-i aducem la Hristos; din prea mare dragoste si dorinta de bine pentru ei facem asta.
    Greseala pe care o facem frecvent este ca, poate fara sa ne dam seama, spunem Evanghelia de pe o pozitie superioara, de oameni care stiu totul. Nu ar trebui sa se supere nimeni pe Irina, fiindca in felul ei are dreptate. E foarte sincera si ar trebui sa tinem cont de ceea ce spune. Ce vreau sa spun: eu sunt convinsa ca oamenii din jurul nostru au nevoie sa-L accepte pe Hristos in mod personal si apoi sa faca parte dintr-o biserica in care sa aiba partasie cu alti credinciosi si sa creasca in dragoste si asemanare cu El. Dar nu trebuie sa impartasesc Evanghelia aratand cu degetul obiceiurile considerate de noi rele, din alte denominatiuni. De exemplu, C.S.Lewis spunea (zic din amintiri acum, ca am imprumutat cuiva cartea) ca el nu ar deschide niciodata discutia despre Maica Domnului, pentru ca e un subiect prea sensibil pentru ambele parti; pentru protestanti, a te inchina ei si a considera ca e mijlocitoare la Dumnezeu este un lucru de neinchipuit, care atinge insasi ideea de Dumnezeu unic -si marturisesc ca si pentru mine e la fel; insa pentru ortodocsi si catolici, a spune ca nu trebuie s-o venerezi este ceva ce aduce atingere celor mai sfinte simtaminte ale unui om, e ca si cum i-ai insulta mama sau credinta la care tine. Si atunci ma intreb, de ce sa ne hazardam in asemenea discutii, in loc sa-L prezentam pe Hristos? Stiu, nici aici nu vom fi de acord unii cu altii. Si pe mine ma doare faptul ca unii ortodocsi nici macar nu ne considera crestini, dar din fericire nu sunt la ei cheile raiului, si nici la noi. E o situatie pe care mi-o asum, aceea de a fi batjocorita sau dispretuita pentru credinta mea (de catre unii, nu sunt toti asa). Important mi se pare ca eu sa nu dispretuiesc pe nimeni si sa nu ma comport arogant, nici sa nu pun pret pe „superioritatea” religiei mele, ci sa spun despre Hristos.
    Am si o intrebare pe care mi-am pus-o de multe ori: daca un om, in urma unei evanghelizari, se apropie mai mult de Dumnezeu , dar tot in credinta pe care o avea mai inainte (de exemplu era un ortodox nominal, ca sa spun asa, iar acum i-a fost atinsa mintea si inima si merge mai des la biserica, are un duhovnic, e preocupat de viata lui de credinta samd), considerati asta un castig?:)

  13. F.B zice:

    Traiesc de mai multa vreme intr-un mediu mai complex decat cel romanesc;mult mai multe religii convetuiesc laolalta,abia aici am constientizat cat de mare este gresala noastra a evanghelicilor(crestini) de ai numi pe cei ortodocsi,tot(crestini),din lume ,fara Dumnezeu,chiar si pagani de multe ori,sau alti ;”sa nu aveti nimic de-aface cu ei”,rar cand se cauta exact cei mai important; limbajul dragostei aproapelui nostru,celui de-o seama cu noi ,chiar crestin dealtfel,poate deosebit chateodat in limbaj si cum zice Irina ;ei cu frica lor la adresa noastra ,noi cu frica noastra la adresa lor!!!Insist sunt fratii nostri,si vor ramane pana la sfarsit,iar daca avem Duhul lui Hristos in noi nu avem voie sa devenim dusmani de moarte…..

    • naomi zice:

      Nu denumirea cultului te mantuieste! Sant multi ortodocsi care au o viata „model” si care ne va uimi odata cand vom vedea ca i se va spune:”Vino sluga buna si credincioasa, intra in odihna Stapanului tau!”

  14. Claudiu Lupu zice:

    Îmi cer scuze. Corectez: Efeseni 2:5 în loc de Galateni 2:5. Din viteză…

  15. Claude zice:

    Traducerea Bibliei ortodoxe este traducerea unei „biblii” pusa cap la cap de Alexandrieni din Egipt (in frunte cu ORIGEN) care erau o secta asemanatoare „Martorilor lui Iehova”- care imita f bine crestinismul insa au scos sau refacut versete ca sa le intre in doctrina lor. Daca s-a descoperit ca e o traducere mai veche asta nu inseamna ca e si o traducere mai buna. Sunt mai multe lucruri de spus pe tema asta dar ca idee, diavolul la asta se pricepe f bine, sa denatureze Cuvantul lui Dumnezeu…astfel catolicii/ortodocsii nu au siguranta mantuirii ci o traire pe baza faptelor proprii si pun accentul mereu pe „Sfanta Traditie”, cumva la fel ca evreii care nu IL recunosc pe Hristos ca fiind Sacrificiul Suprem ce a pus capat jertfelor. Nu condamn ci sunt pentru Adevar si din cate stiu, Adevarul doare. Referitor la Manipulare, exista o miscare stanica intr-adevar si in lumea protestanta (diavolul intra peste tot), Illuminati si Francmasoneria se ocupa personal de asta. Ei sunt maestrii luciferieni ai doctrinelor eretice si iluziilor. Ei au pus bazele Noii Ordini Mondiale in care am intrat. Dumnezeu sa ne dea intelepciune in „cercetarea duhurilor” si o ravna pentru salvarea sufletelor ce mor innecate in ignoranta si dezinteres.

    Lipsa de Informatie e o arma de distrugere masiva.

    http://soclu.org/ – site romanesc de apologetica (cred ca avem MARE nevoie in timpurile care traim)

  16. Claudiu Lupu zice:

    @Claude
    Să nu exagerăm.
    Nu poţi asemăna traducerea Bibliei ortodoxe (BOR), cu traducerea Martorilor lui Iehova (Societatea Turnului de Veghere). Cea din urmă conţine falsificări grosolane a sute de versete care influenţează în mod evident doctrina mântuirii, a divinităţii lui Domnului Isus Cristos, a divinităţii Duhului Sfânt ş.a.m.d.
    Ar fi de dorit însă, o mai mare aplecare a ortodocşilor asupra Bibliei, chiar în detrimentul „Sfintei Tradiţii” cea atât de mult clamată de ei, căci, se pare, aici apar serioase probleme de interpretare a doctrinei mântuirii „în har, prin credinţă” aşa cum reiese foarte clar chiar din traducerea lor şi pe care n-o poţi „trece cu vederea” decât în mod intenţionat şi eventual răstălmăcită în fel şi chip pentru susţinerea învăţăturii despre mântuirea prin „credinţă şi (plus) fapte.
    Pe de altă parte, din ceea ce am observat eu însumi, ortodocşii au o idee destul de „originală” despre ceea ce înseamnă evanghelizare şi asta este o altă discuţie ce merită dezbătută la modul serios.

  17. mimi zice:

    Domnule Claudiu, eu ma straduiesc sa vorbesc cu oamenii in general pe limba lor, sa ma pot apropia de ei- despre problemele cu care se confrunta, despre stiu eu, nevoile lor, insa daca pot sa ii ajut cu ceva, cu mare drag atit cat pot, dar niciodata nu mi-am propus sa fac din Biblie o „arma atacatoare de tait si spanzurat”, iar ceea ce vad gresit spun pe fata, si argumentez cu Biblia, sau, depinde de caz, cu anumite exemple negative care duc la anumite consecinte negative…. nu imi place sa atac omul…ci sa tratez problema, …. nu stiu paote s-o fii numind evanghelizare sau nu, dar eu asta practic, si in nici un caz nu sunt de acord cu evenghelizarile in masa…pe stadioane, eu le numesc „spectacole pocaite in aer liber”….daca nu am fost concreta, s aimi spuneti..si daca nu ati inteles ceva, nu ma supar…asa suntem noi psihologii si asistentii sociali…putin mai imprastiati in idei…uneori :))

    • Claudiu lupu zice:

      @ Mimi
      Păi, vedeţi, tocmai asta spunea şi domnul Marius Cruceru în postarea de faţă.
      Dumneavoastră ziceţi:
      – „mă străduiesc să vorbesc cu oamenii în general pe limba lor, sa ma pot apropia de ei” – adică folosiţi, precum un pescar, o „undiţă” potrivită, cu „nadă” care să-i atragă către dumneavoastră, „pe limba lor”, adică;
      – „niciodata nu mi-am propus sa fac din Biblie o “arma atacatoare de taiat si spanzurat” – adică nu încercaţi să prindeţi peştele aruncând cu „toporul” după el, că nu rezolvaţi nimic cu asta, ba, dimpotrivă, îl fugăriţi şi riscaţi să rămâneţi cu mâinile goale;
      – „argumentez cu Biblia, sau, depinde de caz, cu anumite exemple negative care duc la anumite consecinte negative” – deci, asta este „nada” care-l atrage pe „peşte” să vină, „să muşte” şi să fie prins în „acul” Duhului Sfânt, tras la mal şi mai apoi pus laolaltă cu ceilalţi „peşti” (a se citi creştini);

      Înţelegeţi ce vreau să spun, şi ceea ce voia să spună exemplul lui Marius Cruceru, despre „pescuire”, despre acea „manipulare” a peştelui de către pescar?
      Era, deci, doar o figură de stil, dar care scotea în evidenţă faptul că omul nu vine de bunăvoie la Cristos (este o greşeală să ne închipuim aşa ceva, având în vedere natura căzută şi coruptă de păcat a omului), ci, mai degrabă, este „momit”, „atras”, „manipulat” de Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt, iar omul (pescarul, evanghelistul) este şi el parte în această lucrare a Lui.
      Cu respect,
      Claudiu.

      • mimi zice:

        Domnule Claudiu, am inteles, numai ca eu m-am „chinuit” sa explic ceea ce am inteles :D…..si multumesc pentru clarificare….
        eu inteleg bine in general, numai ca ma explic mai complicat, cred ca asta merge la defecte…:))

      • michael zice:

        mimi, in general pescarul reuseste sa momeasca prada cand acesteia ii este foame. fiecare fiinta umana tanjeste la un moment dat dupa creatorul ei. a sti sa evanghelizezi inseamna a sti sa il prezinti pe Hristos ca si pe cel care poate implini cele mai adanci aspiratii sufletesti, ca pe un Mantuitor, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor. exista o zi a cercetarii pe care Dumnezeu o aduce in viata noastra, trebuie sa vorbim oamenilor si sa vestim Evanghelia curata a mantuirii. din pacate, multi chemati, putini alesi.

  18. Claudiu Lupu zice:

    🙂

    • mimi zice:

      v-am zis eu cum e treaba cu asistentii sociali…ca sunt asa pe detalii ca se pierd cu totul in amanunte…..si ajung putin imprastiati :))

  19. neamtzu' zice:

    Trebuie sa recunoaştem ca evanghelizarea in lumea neoprotestanta devine din ce in ce mai manipulatoare doar pentru ca se vrea numar. Avem o poezie pe care o spunem, fara convingere, imitandu-i pe americani. Pana nu vom invata sa facem evanghelizare din pasiune, fara o marturie îndoielnica a vietii, ingrosam doar randurile convertitilor pe interes, si asta in cel mai bun caz. Nu inseamna ca nu pot fi si exceptii.

    • michael zice:

      adica evanghelizarea= numar? cum vine asta „convertiti pe interes” ?? pe butelli de aragaz?

      • romuluss zice:

        nu e o scorneala a lui neamtzu’ ci este o realitate pe care neoprotestantii o stiu. Mai nou(probabil este o directiva de la conducerea cultului) ca in orice predica sa se includa si mesajul de chemare la Hristos. Ce fac multi pastori? Reduc nivelul predicilor(sper ca nu trebuie sa explic ce inseamna asta) aproape de nivelul mesajelor de evanghelizare si includ mesajul in chemare in toate predicile. Personal mi se pare foarte toxica aceasta schimbare de paradigma.

        • michael zice:

          probabil nu e o directiva a cultului, probabil e o directiva a lui romu luss 🙂

          o chemare „la Hristos” de cateva secunde, sa zicem, nu schimba cu nimic mesajul unei predici, dar e rau daca se intra in niste tipare stereotipe de predicare.

  20. neamtzu' zice:

    De cele mai multe ori furam modele de la reforma incoace fara analiza de caz.

  21. neamtzu' zice:

    De la predici la gesturi: copy-paste!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.