Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Excelent! Abia astept!
vă aşteptam!
Muzica este un instrument care ajuta sufletul sa se inalte catre Dumnezeu. In aceeasi masura, muzica poate deveni rugaciune pentru cel care canta, astfel incat cine canta se roaga de doua ori.
aşa să fie_..
„Ma sfiesc sa rostesc Dumnezeu!
M-ai creat, mi-ai dat gand,
dor sa zbor pan’ la cer
m-ai iertat, mi-ai vorbit in Eden
nu prea stiu cine esti,
cum gandesti,ce gandesti
si trufas te-am chemat Dumnezeu!
Frati mei, cutezand, mesteresc la un chip;
cam barbos, cam sever,cam batran,
si cam prunc.
Poleindu-l cu argint si cu pietre de pret
l-au fixat in pereti
si i-au zis dumnezeu.
Ei stiu totul mereu,
n-au sfieli cum am eu.
Stiu un cifru in care-ti vorbesc
sunt severi,
sunt barbosi,
sunt batrani,
nu-s prea prunci,
n-au probleme cand le-ai raspuns!
Tu te ascunzi printre firide
Te ascunzi si pleci dintre ei,
dar, Te-apleci cand auzi un suspin,
cand un suflet se frange intr-un planset amar
Ii zambesti, Il mangai, Ii dai har,
Ma sfiesc sa rostesc … Dumnezeu
stiu cum esti, cum zambesti,
cum mangai,cum voabesti;
Glasul Tau il cunosc dintre sute de mii,
inchid ochii, ma plec,
gand de ruga rostesc,
insa, nume sa-Ti pun, nu indraznesc!!!”
poate reuseste cineva un clip doua pe tube, cu permisiunea organizatorilor…. de la sine inteles
vom încerca, vom încerca. A fost interesant.
Frate Marius as propune un coment amanuntit, cum a fost la concert, pentru cei de departe si curiosi … please!
voi încerca, acum e mai greu cu toate computerele stricate prin casa.
Multumesc pentru aceasta oportunitate! A fost ca si o ,,pauza” din psalmi, in mijlocul tumultului asurzitor! O re-facere a ,,auzului”…
ce bine, mă bucur că a slujit. asta a fost și scopul.
Ce să facem cu chitaristul ăsta ca să vorbească mai tare? Că ne rupem gîturile întinzîndu-le să auzim ce spune (și eram doar în rîndul 4).
Iar muzica… MAI TARE! Adică microfonul!
nimic nu se paote face.
Pingback: Concurs de chitară clasică cu premii substanţiale la Universitatea Emanuel din Oradea | Marius Cruceru