Ce cred evanghelicii despre Giulgiul de la Torino?

Tocmai am aflat că un grup de cercetători au realizat o imagine tridimensională a feţei şi trupului lui Isus cu pornire de la Giulgiul de la Torino.

sursa Youtube ShroudOfTurin2010

Ce cred evanghelicii despre Giulgiu? Unii nici nu ştiu ce este acela, că există, ce-i cu el. Alţii cred că este autentic, o minoritate probabil, alţii sînt sceptici.

Primul lucru care mă face să fiu sceptic, dincolo de textură, materiale, modalitatea de împachetare şi îmbălsămare… un lucru care m-a izbit tot timpul: cum se face că, înfăşurînd atît de persoană atît de strîns într-un prosop, părul îi rămîne alături de faţă, destul de buclat, nelipit de scalp şi obraji?

Pentru cei care au timp zilele acestea: încercaţi următorul experiment, cu ceva vopsea pe ici pe colo… încercaţi să vă înfăşuraţi într-un cearşaf. Să vă ajute cineva? Veţi simţi ce se întîmplă cu pielea, părul, mîinile.

O asemenea aşezare este imposibilă. Dar… prin credinţă! Buun! Atunci, dacă avem adevărata carne a lui Isus rămasă printre fibrele de pînză, să luăm o bucăţică, să clonăm! Iată deci realizată şi a doua venire a lui Isus Cristos, prin clonare!

Dacă mă întrebaţi pe mine? Nu cred!
Ceilalţi evanghelici? Să se exprime!

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Dezbatere, Imagine-aţie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Ce cred evanghelicii despre Giulgiul de la Torino?

  1. anamaria m zice:

    hmm..ma intreb care din evanghelici au ajuns sa creada asta?!..nu stiu prea multe dar ma bucur ca Dl ma asezat intr’o biserica sanatoasa care ramane la litera Scripturii, la credinta simpla ca a unui copilas!! Isus Hristos Domnul nu va reveni prin clonare..asta’i clar!! ceea ce incep sa scormoneasca unii care nu au altceva de facut cu privire la El este intr’adevar o problema dar Insusi Hristos ne’o spus ca se vor ivi totfelul de invatatori care incearca sa tulbure credinta …!!!!!!

  2. Ionut-Andrei Purel zice:

    asta-i facatura.
    IATA ADEVARATA FATA A LUI ISUS:
    http://www.popularmechanics.com/science/research/1282186.html
    (trebuie sa mentionam ca aceasta este o gluma)

  3. mnobineknume zice:

    conteaza asa mult cum arata? k oricum e infatisat in toate icoanele.. dar oricum ce rost are sa sti cum arata? mai bine sa te increzi in El si sa il vezi prin credinta, decat sa ajungi sa te inchini unui chip.

    • alterema zice:

      ei poftim ca am auzit-o (inca o data) si pe asta! Chiar nu as dori macar un pic sa stiu cum arata Iubitul meu? E drept ca nu trebuie sa ne inchinam unei imagini…dar, think mnobineknume…daca ai fi putut calatori in timp cu un aparat foto…i-ai fi facut o poza lui Iisus? Asa ca, fara a cadea in inchinarea inaintea unei imagini, recunosc ca pentru mine, „da” conteaza cum arata.

      A, si nu, nu cred ca giulciul il arata pe El, ceea ce imi lasa un gol un suflet…si abia astept ziua cand o sa Il pot vedea cum arata.

    • m1ha1 zice:

      nu conteaza cum arăta Isus.
      oricum, la înviere arăta altfel.
      iar noi avem privilegiul de a privi prin ochii apostolilor si al profeților, ÎL vedem pe Domnul Slavei în toată splendoarea Sa, cu ochii ca para focului, glasul ca vuietul unor ape mari, fața Lui era ca soarele, când strălucește în toată puterea Lui.

      • mnobineknume zice:

        asta ziceam si eu 😛

      • Marius David zice:

        prin credinţă, nu prin vedere.

      • alterema zice:

        conteaza cum arata Iisus, pentru ca si eu m-as simiti ciudat daca stranepotii mei ar zice „nu conteaza de strabunicu cum arata, conteaza ca a fost om bun” 🙂 sper. Cat despre privitul prin ochii apostolului Ioan avem noroc ca avem macar o descriere a Lui. Ma rog, plus cea de la Schimbarea la fata. Nu inteleg de ce avem probleme cu fatza Omului Isus. Come on, era chiar atat de urat, sau de neinteresant? De ce nu suntem atunci la fel de drastici atunci cand ne imaginam in capul nostru fatza lui Iisus? Ca nu pot sa cred ca te poti gandi la vreun om fara sa ii imaginezi chipul in propria minte…

        • mnobineknume zice:

          trecutul e trecut 🙂
          de ce, de exemplu icoanele nu il arata cum e descris in Apocalipsa, si nu i se inchina Lui? de ce il infatiseaza ca un om?
          pe mine nu ma intereseaza ce o sa zica stranepotii despre mine (desi tehnologia o sa le permita lucrul acesta) tre sa plec acu..da iti explic mai tz..cand ma intorc

  4. elisa zice:

    Acum vreo zece ani am vazut un film cu giulgiul de la Torino,se explicau multe acolo;se considera ca este autentic;mai tarziu niste cercetatori au explicat cu lux de amanunte falsul.
    Totusi Domnul a fost pictat pentru prima data de unul din apostoli,nu mai retin numele,parca Andrei.
    Toate icoanele Il reprezinta aproape asemanator,respecatandu-se prima pictura,asta se poate deduce simplu.
    Nu cred ca Domnul slavei a fost urat,El nu putea fi „oricum”;asa cum inclina unii sa creada,dupa Isaia 53,acolo era vorba de aspectul Sau in urma suferintelor,batailor.
    Eu cred ca si chipurile omenesti au fost initial frumoase,uitati-va la animale,la pasari,dar ale noastre?
    Insa s-au degenerat din cauza pacatului…asa vad eu luvrurile,poate ca gresec…de la creatie si pana azi,grosolania pacatului a lasat urme adanci.
    Insa Dumnezeu -Fiul nu poate fi decat FRUMOS!

  5. Jacques deMolay polemic

    In the The Second Messiah authors Christopher Knight and Robert Lomas claim that the image on the shroud is that of Jacques de Molay, the last Grand Master of the Order of the Knights Templar. In 1307, De Molay was charged with heresy by king Philip IV of France. According to the authors, de Molay was tortured at the direction of the Chief Inquisitor of France, William Imbert. They content that his arms and legs were nailed in a manner similar to crucifixion, possibly to a large wooden door. Then de Molay was laid on a length of linen cloth on a soft bed. The cloth was then pulled over his head and body and de Molay was left to recover from his wounds. The use of a burial shroud is defended by suggesting that the Knights Templar used shrouds in ceremonies.

    In 1314, de Molay was burned at the stake on March 19, 1314 together with Geoffroy de Charney, Templar preceptor of Normandy. (This is not the same Geoffroy de Charney who came into the possession of the Shroud in the mid-1350. (He may well have been the grandfather of the later Geoffroy de Charney who died at the battle of Poitiers in 1356.

    Knight and Lomas base their speculation partly on the 1988 radiocarbon dating, which has since been proven invalid.

    The late Dr. Alan D. Adler, Emeritus Professor of Chemistry at Western Connecticut University, in an article entitled, “The Nature of the Body Images on the Shroud of Turin,” comments:

    In “The Second Messiah”, Knight and Lomas (52) assign the image on the Shroud to de Molay, as a way of coping with the radiocarbon dating problem. Their mechanism mixes supported contact for the dorsal image and a diffusional process for the frontal image. Neither will VP-8 correctly, nor register with contact blood images correctly. However, they do admit that they do not seem to have gotten it all just right and appeal to literature mechanisms as a fallback position. Note, they accept the validity of the reported radiocarbon date.

    The reference to VP-8 refers to the ability to plot the relative lighter and darker areas seen in the images and produce a three-dimensional isometric drawing of the body. With computerized virtual reality we can view the body from different angles. We can see the slope of the nose, the recesses of the eye sockets and the shape of the torso. It seems that the image is a graphic representation of the distance between any part of the body and the cloth. This is startling. You cannot do this with a regular photograph or a painting or any known type of pictorial art. There is nothing at all like this imagery in the history of art.

    In 1988 the vatican had scientific tests carried out on the shroud of turin at three separate and independant institutions which specialized in carbon dating. These tests proved conclusively that the shroud could not not date any earlier than a.d.1260. The vatican published the results on 13 october, the same day of the year that De Molay had been crucified.

    It must be noted that the vatican has always denied that the shroud is a holy relic.

    Jacques de Molay was the grand master of the knights templar. When the roman catholic church started its persecussion of the knights de Molay was one of those arrested. The arrest of some fifteen thousand templars happened on friday 13th, October, 1307.

    Grand inquesitor Guillaume Imbert took a very personal interset in the torture of de Molay. Imbert shokingly tortures de Morlay, and eventually de Molay is forced to confesses to crimes he did not commit. De Molays almost dead body was laid out on a cloth. The same cloth which is now reffered to as the shroud of turin.

    De Molay was imprisoned for seven years. At the time of his death he retracted his confessions and as punishment was slowly roasted alive over charcoal.

    The shroud that de Molay was wrapped in was taken from the Paris temple of the Knight Templar. Some fifty years later, in 1357, the shroud was placed on public display at Livey. The image of de Molay on the shroud are very clear.

  6. Mno bine k nume zice:

    Scuze,dar am avut tare multa treaba. Deci,de ce cred eu ca nu e asa important cum arata Isus?
    -pentru ca nu mai e om acuma
    -Daca as vedea azi un om care arata ca El poate as fi tentata sa cred ca e chiar El(teoretic desigur)
    -la ce ma ajuta sa stiu cum arata cand stiu sigur ca o sa Il vad in cer?
    -de ce Biblia nu il descrie?
    Frate Marius,nicio parer? 😀

  7. Tim Dubhy zice:

    E facatura!!!!!!!!
    Si inca o pervertire in istoria crestinismului, pervertita de-a lungul a sute de ani!

  8. natanm zice:

    Nu inteleg vehementa de a denigra si denunta giulgiul ca facatura in conditiile in care, daca se dovedeste, in urma unei cercetari riguroase empiric-istorica, ca niciuna din explicatiile naturale/naturaliste nu este satisfacatoare, giulgiul poate fi un indiciu (atentie, nu o dovada indubitabila) spre cea mai plauzibila explicatie – Invierea Domnului nostru. Giulgiul este cel putin prima facie compatibil cu invierea Domnului. Bineinteles ca credinta noastra nu se clatina daca giulgiul este dovedit o facatura. nu ar fi prima facatura in istorie. Dar daca este autentic el poate fi coroborat si inclus in sirul de dovezi (desi prefer sa le spun argumente, indicii) in favoarea Invierii.
    Nu e nevoie decat de putina imaginatie teologica, saturata biblic, ca sa vezi in ce fel imaginea neobisnuit de clara de pe giulgiu poate sa fie rezultatul unui eveniment singular ce probabil a insemnat, printre altele, o concentrare extraordinare de energie. Nu am pretentia absurda ca pot oferi o descriere in termeni factuali a felului in care Invierea Domnului e explicatia pentru imaginea de pe giulgiu. Tot ceea ce vreau sa spun e ca nu imi e deloc greu sa imi imaginez giulgiul ca o marturie fizica despre cel mai hotarator moment al universului.
    Recomand studiile lui Gary Habermas pe acest subiect. In Habermas aveti un evanghelic cu o excelenta reputatie academica, care s-a ocupat cu seriozitate si fara asteptari false si facile de acest subiect. Cred ca merita cel putin sa fie luata in considerare pledoaria lui.
    http://www.garyhabermas.com/articles/J_Evangelical_Theological_Soc/habermas_shroud_turin_significance_1981.htm

    • otnielveres zice:

      sînt de acord cu tine că vehemenţa viscerală a unora nu îşi are locul aici.
      pe mine mă nedumireşte însă la fel de mult cealaltă extremă care cred că este şi mai periculoasă, adică ceea ce fac oamenii cînd au astfel de artefacte. aşa cum observa O. Baban, Dumnezeu nu a lăsat artefacte originale: nu avem chivotul, nu avem manuscrisele originale, şarpele Nehuştan a trebuit distrus, pentru că asta fac oamenii, datorită tendinţei lor (vorba lui Calvin, mintea omului este un plăsmuitor de idoli), se închină văzutului în loc de nevăzut. de aceea, aş continua, nu avem mormîntul lui Moise, arca lui Noe etc.
      de aceea cred că şi în cazul în care ar fi adevărat (şi poate fi) pericolul e mai mare decît promisiunea cîştigului. iar istoria o confirmă din plin. uite ce se întîmplă la noi cu moaştele, sau crucea etc.
      ai dreptate însă, acestea nu sînt dovezi (nici argumente) pentru înviere, la fel cum nu există argumente logice, dovezi indubitabile pentru existenţa lui Dumnezeu. Existenţa lui Dumnezeu nu se „dovedeşte” în sens tare de laborator. ceea ce avem în schimb sînt „testimonia”, din care şi giulgiul poate face parte.

      pe de altă parte, pentru un om credincios datele nu se schimbă şi dacă e adevărat, deoarece credinţa lui nu s-a bazat de la început pe astfel de „dovezi”. primordială este mărturia convingătoare a Duhului prin cuvîntul Scripturii de unde aflăm învierea.
      însă mai mult decît atît cred că trebuie luat în considerare posibilitatea ca giulgiul să fie adevărat (în sensul real istoric, temporal etc) şi să nu fie al lui Isus. nu poate fi exclus. deoarece în cazul în care e adevărat noi prin coroborare deducem că este al lui Isus.
      să nu cădem în greşeala acelor ortodocşi care aduc ca argument pentru cinstirea moaştelor faptul că trupul s-a păstrat (cvasi)intact, ergo este un sfînt.
      so what? în urmă cu cîţiva ani am văzut la televizor cum au descoperit într-un cimitir dintr-un sat românesc trupul aproape intact mort de vreo 20 de ani al unui ţăran care fusese departe de a fi sfînt. vorbeau oamenii cum le trăgea la măsea etc.
      deci, faptul că s-a păstrat un astfel de giulgiu nu dovedeşte, în sine, de fapt multe lucruri în plus. şi în niciun caz în mod irefutabil că este al lui Isus. cred că Dumnezeu ne fereşte de astfel de lucruri (care pot fi într-adevăr folositoare pentru unii).

      pe scurt :), cred că trebuie să avem o atitudine echilibrată, văzînd justul loc al acestor testimonia. să nu fim nici aprioric împotrivitori, nici posterior prea entuziasmaţi

  9. natanm zice:

    Total de acord cu tine, Oti.
    Nu sunt evidentialist si nu ma numar printre cei care cred ca poti ’dovedi’, in sens tare, cum spui, invierea sau alte ’momente’ ale credinei, dar nici fideist nu sunt (a vorbi exclusiv de marturia Duhului si a refuza sa arati inspre rezonabilitatea credintei cred ca inclina prea tare in directia asta). De acord ca nu am nevoie de chivot, mormantul lui Moise, arca lui Noe etc, dar 1. nu am totusi nevoie de o anomita ancorare in empiric? Nu cred ca vrem sa spunem ca credinta crestina nu are plauzibilitate istorica, arheologica etc. Nu cred ca denuntarea pretentiilor scepticului de a i se arata rezonabilitatea credintei crestine e o tactica oportuna. Desi, in sens tare, nu putem ‘dovedi’, in regim de laborator, existenta lui Dumnezeu, minunile etc. – si oricum epoca justificarii epistemice moderniste cred ca a apus de mult in ceea ce ii priveste pe filozofii stiintei – cred ca ramane datoria crestinului sa prezinte, daca i se solicita, PLAUZIBILITATEA existentei lui Dumnezeu, plauzibilitatea invierii, plauzibilitatea minunilor, apeland selectiv si folosind in regim ad hoc ‘argumentele traditionale’, indicand limitele lor ‘demonstrative’ (limite perfect normale, de altfel) si argumentand confortabil si fara timiditate din interioriul cadrului crestin de presupozitii. Intelegi ce vreau sa spun? Cu alte cuvinte, nici „crede DOAR, Duhul te va convinge” dar nici „crede FIINDCA aici sunt dovezile indubitabile ce nu pot fi interpretare in alt fel”. Mai degraba, fides querenes intellectum! Echilibru – asta intr-adevar e cheia.

    Inteleg ce spui despre pericolele ce ar veni odata cu confirmarea ca giulgiul e autentic si mi-ai dat de gandit. Dar tot nu vad necesara pasiunea iconoclasta anti-giulgiu.
    Multumesc de interventia stimulativa.

    • otnielveres zice:

      sîntem pe aceeaşi lungime de undă.
      Nici eu nu sînt fideist, dimpotrivă sînt destul de raţionalist, nu ştii? 🙂
      Prin mărturia Duhului nu vreau să spun că nu mai trebuie să vorbim de „dovezi” sau plauzabilitate. dimpotrivă. cred foarte mult în asta, şi aici vorbesc eu în general de raţionalitate în discurs, coerenţă, consecvenţă etc.
      da, repet, pasiunea iconoclastă nu este necesară, la fel cum nu este nici pasiunea iconodulă 🙂

Lasă un răspuns către otnielveres Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.