Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Am văzut și eu filmulețul. M-am bucurat că acest om a ales să-l glorifice pe Dumnezeu „fie prin viața sa, fie prin moartea sa”!
Da, este emoţionant. Sper să pot şi eu să mor decent.
Da, emoţionant şi provocator. Mai ales pentru un mizantrop ca mine…
De ce mizantrop? N-ai putea scrie aşa dacă ai fi mizantrop
Păi mă tratez. 🙂 Adevărul e că, în ciuda aparenţelor şi a feţei mele zâmbitoare în public, contactele sociale sunt o povară. Aş putea să stau numai cu soţia mea şi nu mi-ar mai trebui alţi oameni săptămâni întregi. Oamenii mă obosesc. Na, că asta nu o ştia multă lume despre mine. 😛
Nu-i vorbă, îmi pasă de oameni. Doar că e o compasiune mai degrabă de la distanţă. Al doilea video e o provocare din perspectiva apelului lansat. Acela de a exercita asupra oamenilor dragostea pe care o ai pentru Dumnezeu. Adică uneori mi se pare că e ok dacă îi iubesc pe oameni de la distanţă şi îmi pun abilităţile şi posesiunile în joc cu scopul de a-i ajuta. Însă nu ştiu dacă gesturile independente de dragoste sunt de ajuns, având în vedere că nu prea am şi nici nu simt nevoia unor relaţii apropiate.
M-am lungit? 🙂 Încercam doar să îmi demonstrez mizantropia. Nu o fi ea exagerată, însă e un sâmbure acolo…
dacă îţi place să stai cu soţia însemnă cel puţin că nu eşti misogin (echivalentul pentru mizantropos… ) 🙂
Spui că oamenii te obosesc. Şi soţia ta este om… şi uite cît suportă 🙂
nu…. oamenii nu se iubesc de pe blog şi de pe facebook, nici macar ajutindu-i jurnalisti, nu facebook profile to facebook profile… ci face to face… 🙂
hai că sînt pus pe glume.
Cred ca este interesant de comparat aceste videos si atitudinea acestui om crestin inainte de moarte cu cea a lui Randy Pausch, acel profesor care a dat faimoasa „Last Lecture” cind stia deja ca si el va muri in scurt timp (http://www.youtube.com/watch?v=ji5_MqicxSo) … in tot ce a spus Randy Pausch nu a pomenit de Dumnezeu nici o data din cite retin eu!
trebuie însă să recunoști că și acel video este valoros.
Randy are ceva de spus.. ca majoritatea muribunzilor.
Chiar și Stalin și Voltaire au avut lucruri extraordinare de spus pe paturile de moarte .
să luăm aminte
Pingback: Dialogul ca predică, părinţii contra statului, “nu-ţi risipi cancerul”, “ignoranţi fără ruşine” « La patratosu
Experientele extreme de viata intotdeauna au fost aparent un pas inapoi, dar in fond cativa pasi inainte, stiu asta nu din teorie. Ajungem sa il cunoastem cu adevarat pe Dumnzeu atunci cand cei din jur, teoriile nu mai reprezinta nimic.