9 semne ale unei biserici sănătoase?
Acesta este titlul cărţii lui Mark Dever, carte apărută la Editura Făclia.
De ce anume are nevoie o biserică pentru a fi sănătoasă? De o congregaţie numeroasă? De o parcare mare? De muzică antrenantă?
Probabil că aţi mai citit cărţi despre acest subiect – dar nu ca aceasta. Prezenta ediţie adăugită a cărţii Nouă semne ale unei biserici sănătoase nu este un manual de creştere a bisericii. Aceasta este recomandarea unui pastor care ne arată cum să evaluăm sănătatea bisericilor noastre folosind nouă calităţi esenţiale ale bisericii care sunt neglijate de multe biserici din zilele noastre.
Fie că eşti un lider în biserică sau un membru al acesteia, poţi ajuta la cultivarea acestor elemente în biserica ta, aducând o viaţă nouă şi sănătate spirituală pentru slava lui Dumnezeu.
***
Dacă tot sîntem la capitolul biserici sănătoase, aş dori să ridic o problemă foarte delicată: bisericile-matcă şi bisericile -clonă.
De prin anii 90 a apărut un fenomen interesant în România: biserici „relevante”, copie ale unor biserici din Statele Unite ale Americii sau cine mai ştie de pe unde de aiurea. Mă sună şi îmi scriu prieteni care îmi spun:
„Şi la noi în oraş a apărut o biserică de tip CUTARE (AUTOCENZURAT). Spune-mi şi mie ce-i aia? Cu ce se mănîncă? Eu ştiam că avem un singur fel de biserici, noutestamentare. Dă-mi şi mie un link, ceva!”
Şi i-am dat link. S-a lămurit omul. Asistăm la un proces de clonare ale unor modele americăneşti de tipul Harvest sau Saddleback sau Willow Creek.
Nu comentez acum teologia sau calitatea învăţăturii din aceste biserici. Harvest chiar îmi place :). (Menţionez că am vizitat toate cele trei centre, la Willow Creek am fost de trei ori, iar pe James McDonald l-am ascultat cu plăcere în mai multe rînduri în mesajele audio.)
Ce mi se pare mie că merită discutat este această copiere a modelelor eclesiale, făcînd abstracţie de moştenirea culturală românească, de tradiţia bună-rea din care venim, de moştenirea spirituală pe care ne-au lăsat-o bătrînii noştri care au făcut puşcărie pentru credinţă.
Primul fenomen pe care îl putem observa cînd călcăm în astfel de clonuţe-bisericuţe este americanizarea violentă. Pastorii se mişcă cum se mişcă pastorii de la bisericile matcă, predică, Doamne iartă-mă, că asta chiar nu înţeleg cu accent americanizat şi americanizant. De ce?
Am fost cu un prieten ortodox într-o astfel de biserică „relevantă” şi după discuţia de la finalul „meetingului” mi-am dat seama că nu sîntem prea relevanţi sau poate că sîntem pentru o parte dintre tinerii frustraţi de prin bisericile noastre împietrite într-o altă extremă, într-un tradiţionalism fără tradiţie autentică. Da, înţeleg reacţia, dar nu înţeleg direcţia.
Trupele de „laudă şi închinare” (calchiere după Praise and Worship) (unele dintre acestea pe bună dreptate au fost numite trupe de „fraudă şi întinare”) dau ochii peste cap şi mişcă din mînuri la fel ca cele de „acasă” de la bază. Aceleaşi cîntece. Pot număra vreo opt care se cîntă în toate aceste „centre” centrate la acele centre din afara ţării.
Ah, muzica? O altă discuţie! Nu vi se pare îngrijorător că astfel de biserici sînt total chele de patriarhi? Că bătrinii sînt întîmplător pe acolo şi marginalizaţi, sacrificaţi din pricina formei înstrăinante de închinare.
Pe bună dreptate ne reproşează anumite aspecte legate de manifestările noastre publice unii dintre talibanii ortodoxiei fundamentaliste filetiste că nu sîntem români, că sîntem” trădători ai neamului”.
Un prieten din Anglia îmi spunea cîtiva ani în urmă:
Voi ar trebui să vă mai modernizaţi un pic, să mai învăţaţi de la noi, să vă faceţi un update la formele de închinare şi la teologia voastră.
I-am răspuns:
De ce? Ca să ne ajungă bisericile goale şi searbede la fel ca ale voastre? Să importăm ce? Noi avem cîte ceva să exportăm: cîteva cîntece făcute prin închisori, un tezaur de suferinţă şi martiraj care a făcut ca bisericile noastre să crească în anii 70-80 pe răni deschise şi puroi. Asta avem noi să vă dăruim, dar sîntem prea proşti. Sîntem ca indienii care s-au întîlnit cu conchistadorii. Ne lăsăm colonizaţi şi schimbăm aurul pe care îl purtăm la gît cu sticlele colorate pe care ni le oferiţi.
Mi-am păstrat prietenia cu apropiatul meu, care a început să înveţe cîteva cîntece în limba română. Unul dintre ele? Chiar dacă.
Eu cred că unul dintre semnele unei biserici sănătoase este şi relevanţa pentru cultura în care această biserică se manifestă. Românul are un mod mai timid, mai sobru, mai fără fiţe şi fasoane de a se închina. Poate că ar trebui să ne uităm puţin înapoi ca să putem merge înainte. Poate că ar trebui să ne reevaluăm tradiţiile. După peste 150 de ani de prezenţă în România evanghelicii sînt încă în perioada de adolescenţă.
Poate că al zecelea semn al unei biserici sănătoase ar fi şi reflectarea spiritului naţional, biserica locală fiind cea care ipostaziază Biserica Universală a lui Cristos Isus. Dacă ne uităm cu atenţie în Apocalipsa vom vedea că sînt cîteva lucruri care nu vor fi niciodată recuperate în noua creaţie. Unul dintre ele este naivitatea AdamEvică. Niciodată nu vom mai fi ceea ce au fost protopărinţii noştri, naivi cu desăvîrşire. Muşcătura ne-a îmbrăcat definitiv, iar în cer nu vom umbla fără ruşine, ci îmbrăcaţi, dar în hainele albe spălate în sîngele Mielului.
Al doilea lucru nerecuperabil, pe lîngă altele, este etnicitatea. Înaintea Tronului nu va fi o mulţime debabelizată. Fiecare naţiune va fi reprezentată şi Dumnezeu se va bucura de orice limbă şi culoare, de orice sunet şi cîntare.
Apocalipsa 7:9 După acestea am văzut, şi iată, gloată mare, din tot neamul, şi seminţiile, şi noroadele, şi limbile, stând înaintea Scaunului, şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în Veşminte albe şi finici în mâinile lor.
10 Şi strigau cu glas mare, zicând: Mântuirea Dumnezeului nostru celui ce şade pre Scaun, şi Mielului.
11 Şi toţi Îngerii stau împrejurul Scaunului, şi a Bătrânilor, şi a celor patru Vieţuitori, şi au căzut înaintea Scaunului pre feţele sale, şi s-au închinat lui Dumnezeu.
12 Zicând: Amin. Bună cuvântarea, şi slava, şi înţelepciunea, şi mulţămita, şi cinstea, şi puterea, şi tăria Dumnezeului nostru, în vecii vecilor Amin.
Oare chiar avem nevoie de furculisioanele astea eclesiale? Eu cred că avem destule resurse naţionale ca să găsim drumul între o reformă a închinării adevărat românescă şi împrumutul acelor lucruri folositoare din afara spaţiului românesc.
Nu sînt naţionalist, Doamne fereşte!, nu sînt nici xenofob, dar nici pro-americanizarea evanghelicilor. Sper să ne găsim drumul împreună, fără a deveni penibili imitatori ai unor retori anglofoni vestiţi, fără a deveni colonii subculturalizante, fără a ne îndepărta de propriul neam, creînd nişte enclave pseudospirituale, pentru ca apoi să ne plîngem că sîntem persecutaţi. De cine?
Ce spuneţi? Putem visa la o biserică cu adevărat relevantă, dar autentic românească? Ah, nu visez să cîntăm doar cîntări de Niculiţă Moldoveanu sau cîntări de acum 40 de ani. Dar oare noi chiar nu putem compune muzică românească? Cristia a dovedit că putem avea nădejdi. Sîntem dependenţi doar de traduceri atît de nereuşite din punct de vedere literar, atît de străine din punctul de vedere al melosului? Oare chiar nu reuşim să predicăm, să dăm titluri la predici, să folosim o altă retorică gestuală decît cea împrumutată de la Bill, Rick sau James?
Putem să ne desprindem de aceste biserici-mătci, Domnul să le binecuvînteze, şi să renunţăm la clonarea unor modele nefericit implementate pe tărîmul patriei?
UPDATE
Scuzaţi interpretarea. Scuzaţi înregistrarea. Tocmai am observat că fişierul de pe Patratosu Podcast nu merge. Îi mulţumesc lui Adi Gliga pentru împrumutul instrumentului.
Marius Cruceru 
Da, critică şi iar critică!
Nu, George dragă,
uite că ofer şi ceva căi spre soluţie. A propos, unde vezi tu critică? Stai că n-am început! Nici măcar joc de glezne n-am făcut pentru cîte prostii am văzut în aşa zisele biserici „relevante”. De la citit Noul Testament de la Bălgrad cu pălărie de cowbou în cap pînă la coregrafie, scenete care arătau cum a dansat Irodiada cu buricu, ca să fie clar pentru tot norodul.
De la christian headbangers pînă la lider de tineret care a încercat să spună un capitol din Iacov pe ritm de hip-hop.
Mai vrei?
Am o listă întreagă.
Stau prietenii noştri ortodocşi şi se miră de prostia majoră care ne ispiteşte. Singuri care se bucură sînt cei care au scăpătat din mediile evanghelice ultraconservatoare şi acum se bucură că ss-a dat drumu la robinetul de libertate.
Fecioarele îşi pot pune în sfîrşit pomezile pe ele şi cerceluşii care le dezvoltă activitatea neuronală.
Adică treabă serioasă!
Oamenii ăştia, dragă George, nu-şi dau seama că au un numai un altfel de fundamentalism. Un alt ism. Atît. Ei sînt pentru contra.
Dar oricum, îţi mulţumesc că m-ai pornit. Vezi? De-asta îmi plac mie oameni ca tine 🙂
Sunt de acord cu dumneavoastra domnule M.C. Pastorul este chemat sa spuna pacatului pe nume, dar sa si incerce sa schimbe ceva. Iacov pe ritm de hip-hop? Chiar acolo s-a ajuns?
Unii inteleg libertatea in Hristos ca libertatea in pacat!
Cand o sa spunem si noi ca Iosif: Cum as putea sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu? Sa fac un rau atat de mare fata de Harul care m-a ridicat din moarte?
da, acolo s-a ajuns! Şi problema este că bătrînii nu mai reacţionează. Sînt şantajaţi cu „dacă le spunem ceva tinerilor pleacă din biserică… „.
Mi se pare ca tema relevantei este o tema care se repeta pe acest blog 🙂
da, tocmai a strîns Patrix nişte link-uri. este adevărat. Recurentă. Fiecare cu obsesiile lui 🙂
mai luaţi una
şi toată seria
vad ca sunt moderat!
Domnisoara Nicoleta, dati un search. va lamuriti imediat!
https://mariuscruceru.ro/2008/06/03/intre-whiskey-ul-lui-churchill-si-vinul-lui-isus/
da, mulţumesc că ai adunat link-urile.
m-ai scutit pe mine de o muncă
Este la noi in Caransebes,nu?
De-ar fi act mai multe teme despre relevanta Nicoleta.
E nevoie…
nu ştiu dacă este ŞI la dvs. în Caransebeş.
draga Echristanblog, ti-am mai spus.
NU FAC SCHIMB DE LINK-URI.
OCOLEŞTE-MĂ CU PROBLEMA!
E clar, vere, iar ai intrat in gura lupului!
Iese cu scandal! Te satura astia odata ca prea multa lume deranjezi!
stai liniştit.
lumea citeşte, înghite şi tace, după cum vezi.
Musca este mare, căciula este mică, dar s-au întîlnit.
Pardon, pălăria…
de cauboi 🙂
Cineva ţi-a dat stânga-mprejur. Nu e rău. Trebuie văzut bine tot ce nu-i biblic în tot ce se face, etichetat cu „orice piedică” şi dat la o parte en-gros.
Că pe bucăţele nu merge.
Zice-se despre Sadam Hussein ca a incercat să schimbe circulaţia de pe stânga pe dreapta(sau invers, nu ştiu). Unii l-au sfătuit că nu e bine dintr-o dată, oamenii se dezvaţă greu, se învaţă anevoie. -Bine, atunci o facem treptat, începem prima lună numai cu camioanele…
Am „visat” frumos în primul paragraf. Nu funcţionează! E profeţit şi dovedit că Babilonul nu se poate vindeca. Tu încearcă, schimbă, fii un model, vei fi clonat poate.
Cei din puşcării au învăţat altfel.
Chiar sunteţi gata să faceţi cum au scris ei? Lectură obligatorie: meditaţiile fratelui Niculiţă despre adunare. Sau cântările cu acelaşi subiect. Ei au văzut mult mai departe, şi Moldoveanu, şi Moisescu, şi Todor, şi Iovin. După ce părinţii voştri i-au băgat la puşcărie, voi vreţi acum să le zugrăviţi mormintele. Ingrată şi culpabilă îndeletnicire. Dar nu zic să nu purcedeţi la schimbări, „tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea…”, pe om îl cunoşti bine când te uiţi la lucrul care iese din mâna lui.
La capătul acestui drum, ar trebui să dezbraci titlurile şi funcţiile omeneşti şi să-ţi iei locul cu toată simplitatea într-o părtăşie smerită a doi sau trei care se adună în Numele Celui răstignit şi El de-ai Lui.
Ca de obicei, VEsteabună, baţi cîmpii şi fără graţie!
1. mie nu-mi dă nimeni stînga împrejur. Pot şi singur.
2. n-am mers în altă direcţie pînă acum. Deci n-am de la ce să fac stînga-împrejur, iar cînd am de întors, de obicei mă întorc la dreapta. Stînga o iau alţii. Deci… dreapta împrejur, dacă este cazul. Menţionez că am făcut armata şi ştiu că în armată nu există dreapta-împrejur, dar la ce să te aştepţi… Vorba lui Nicolae Iorga, acolo unde sfîrşeşte logica şi bunul simţ, începe armata. TE las pe tine cu stînga împrejur!
3. dacă se întîmplă să fim de acord asupra unor lucruri ca fratele Niculţiţă Moldoveanu, asta nu înseamnă că sînt dator să suport „delirium blogens” la care te dedai.
4. nu mă dezbrac de nimic, că aşa m-a învăţat mama că nu-i frumos. Faptul că suport o astfel de retorică din partea ta şi altora ca tine, care se simt datori să mă pună la punct permanent (la punctul lor de vedere… ) cred că probează destulă umilinţă. Între noi păstrez toate titlurile şi funcţiile omeşti. Numai între tine şi mine. Concesia pe care o fac este că nu trecem la pluralul de politeţe.
5. Am biserica şi comunitatea în care mă închin, în care am părtăşie, iar simplitatea şi smerenia nu o evaluezi tu. Te rog să îţi păstrezi pocăinţometru pentru cei care acceptă un astfel de discurs.
Deci mai uşor cu sfaturile paternale şi atitudinile patriarhale.
Controlează-te!
mc
Eu m-am bucurat de acest pasaj din postarea ta: „Noi avem cîte ceva să exportăm: cîteva cîntece făcute prin închisori, un tezaur de suferinţă şi martiraj care a făcut ca bisericile noastre să crească în anii 70-80 pe răni deschise şi puroi. Asta avem noi să vă dăruim,…”.
Acum după răspunsul tău plin de graţie mi-a trecut toată bucuria. Rămân însă câteva lucruri care trebuiesc clarificate. Nimeni nu poate dărui ceea ce nu are şi nu poate cumpăra. Numai dacă ieşi la furat vei putea dărui un tezaur de suferinţă şi martiraj. Pentru că cei din închisori au fost băgaţi acolo de profesorii şi pastorii vostrii, de şefii uniunii voastre(pot să zic a noastre), de cei cărora le spuneţi fără pocăinţă: înaintaşi. Chiar dacă voi să zicem, regretaţi ceea ce au făcut „părinţii” voştrii, ce mai puteţi face acum?_ Să vopsiţi plini de respect mormintele celor „ucişi”, să le cântaţi plini de admiraţie cântările şi să ziceţi: „De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor”. Dacă nu vă pocăiţi în faţa celor alungaţi de părinţii voştrii, cum credeţi că puteţi să-L cinstiţi pe Cel care le-a dat Duhul prin care au vorbit cuvintele pentru care au suferit. Aveţi în toate bisericile şi în toate oraşele oameni alungaţi prin persecuţie şi calomnie de părinţii voştrii, ce faceţi cu ei? Cunosc caz concret de frate care trăieşte, a compus cântări care se cântă în biserica în care nu are voie să vorbească. Cum se numeşte acest soi de făţărnicie? Am tot respectul pentru jertfa tatalui tău, dar pe tine te-au prins in acelaşi fel de catuşe ca şi cele de care el n-a mai putut scăpa: funcţia atotputernică care face conştiinţa o pasăre în cuşcă. Fratele Niculiţă a compus o cântare pentru aceşti oameni:
…La ce-ţi folosesc în viaţă,
aripi pentru ceru-ntins
când tu stai în colivia
oamenilor ce te-au prins?
Domnul azi te-ntreabă
să-I răspunzi degrabă:
la ce-ţi folosesc în viaţă
aripile când eşti prins.”
Ai de înaintat un pic mai departe, de lepădat grade şi scaune, de intrat în faţa tronului de Har. De ieşit afară din tabără, la El, putând batjocorirea Lui. Te primeşte…
Şi încă ceva: bisericile au crescut în anii 70-80 prin migrare de la sat la oraş, de la sat la bloc, de la plug, la fabrică. Au crescut bisericile de la oraş, în mărime, nu în număr şi s-au golit cele de la ţară. NU, să nu zici nimic de un „tezaur de suferinţă şi martiraj care a făcut ca bisericile noastre să crească în anii 70-80 pe răni deschise şi puroi…” pentru că ar fi fabulaţie. Felul în care cântările s-au răspândit atunci nu face cinste iarăşi clericilor baptişti, au fost cântări scrise de mână care cu mare greu au fost acceptate de linia oficială. Autorii lor…doar după moarte, că aşa e moda de la Abel încoace.
Am avut sansa de a experimenta fiecare parte a monedei,cind ma gindesc la feluri de biserici,din romania sau occident,cu extremele cuvenite.Culmea,am trecut prin citeva curente crestine,fiecare cu parti bune si rele,cu retete de succes si programe de cucerire a intregii lumii cunoscute.In spatele multor argumente pro si contra,a dansurilor,a luminilor de pe scena,imi aduc mereu aminte de versetul care zice: „ii veti cunoaste dupa faptele lor”.Traind printre ei,vei vedea exact ce vor face cind un bolnav mintal intra in adunare,cind un sarac cere ceva chiar si prin tacere,cind lipsa de speranta iti sugruma aproapele.Si totul vine din dragoste,fara de care poti vorbi limbi ingeresti,poti topai mai abitir decit David,sau poti scoate draci pe banda rulanta.
Nu exista biserica perfecta,din simplul motiv ca e formata din oameni imperfecti.Nu are rost sa schimbi inclinatia spre birfa,intriga,joc de culise cu chitari electrice,efecte vizuale,cercei in nas.In fond,fara o transformare launtrica,adevarata,ambele variante ajung un spectacol,singura diferenta e nivelul de zgomot.
Nu are rost sa schimbi inclinatia spre birfa,intriga,joc de culise cu chitari electrice,efecte vizuale,cercei in nas.In fond,fara o transformare launtrica,adevarata,ambele variante ajung un spectacol,singura diferenta e nivelul de zgomot.
Hmm, frumos spus, insa chitara electrica, cerceii, dansul din buric, nu exclud prima varianta. Adica, pe langa faptul ca suntem niste barfitori, sforari, instigatori, mai avem si pretentia de a invata un nou tip de lauda la adresa lui Dumnezeu!
Pakeha, corect. după faptele lor.
Mă uit la unele grupuri şi grupuscule care se laudă cu tot felul de fapte mari, dar nu s-a convertit nimeni prin ei, tot răpesc pe unii şi pe alţii din bisericile tradiţionale.
Ai dreptate, testul acestor biserici este cînd intră cei „diferiţi”.
Aşa cum spui, fondul trebuie schimbat, cu formele ne descurcăm mai uşor.
draga Americanizatii sau IP 79.119.42.91,
nu stau de vorba in acest fel.
„De ce? Ca să ne ajungă bisericile goale şi searbede la fel ca ale voastre? Să importăm ce?” -marius
sunt total de acord ca nu putem suprapune peste cultura noastra romaneasca un alt gen de cultura occidentalizat si strain de spiritul traditionalist/conservator in care ne complacem. nu sunt de acord cand spui ca bisericile lor sunt mai searbade decat alea noastre. bisericile goale din vest sunt tocmai cele care nu s`au adaptat schimbarilor profunde la nivelul provocarilor postmoderniste. asa cum vor ajunge in catva ani multe biserici din tara noastra golite de tineri pe care nu am stiut sa ii tinem pe langa noi si pe langa Domnul. problema a mult mai complexa si nu e cazul sa fie judecata atat de simplist, cu consideratii de genul ” noi romanii conservatori suntem extraordinari, vestul salbatic e in moarte searbada”
da, sînt de acord să preluăm şi să învăţăm cele ce se pot învăţa, dar fără a ne pierde culoarea locală.
nu, nu propun un astfel de discurs „conservatorii extraodrinari, restul moarte”. citeşte încă o dată postul şi spune-mi unde vezi această atitudine. Semnalez o problemă pe care o recunosc chiar şi cei mai „vizionari” lideri. Numai „conservatori de ORadea” nu pot fi calificaţi.
ce zici tu suna bine si chiar biblic: sa cercetam totul si sa luam ce este bun. n`am afirmat altceva nici eu. si apropo, ca tot veni vorba de sponsorizari, aici nu exista nici o discriminare, ca sunt conservatoare au ba, mai toate depind de sponsorizari. ba chiar am sesizat ca unele biserici „mari” si „traditionale” fara sponsorizare nu sunt capabile sa isi plateasca cheltuielile de intretinere. sa`i vad eu pe cei cu gura mare ce vor face peste vreo doua decenii…
atunci îşi merită soarta şi dispariţia, dacă nu sînt în stare să trăiască fără sponsorizări. Ori au clădiri prea mari, ori au indisciplină în dăruire .. problema este complexă de tot.
Iată ce spune Gene Edwards despre americanizarea creştinismului, e o scrisoare de avertisment adresată românilor, merită luat aminte: http://www.scribd.com/doc/23711217/Americanizarea-Crestinismului-in-Romania
Dar să nu uitaţi un lucru, aşa după cum Cristos este Taina lui Dumnezeu, adică şi că nu-L poţi cunoaşte pe Cristos dacă mai întâi nu crezi în Dumnezeu, tot aşa Adunarea este Taina lui Cristos, adică şi că n-o poţi cunoaşte dacă nu-L cunoşti profund pe Cristos. Pentru această cunoaştere e nevoie de Duh de descoperire….nu mai scriu, citiţi Efeseni 1.
da, mulţumim pentru material.
Cred ca excentricitatea fenomenului nu sta atat in bisericile „traditionale” cat in cele independente, care au aparut ca ciupercile dupa ploaie din 89 incoace. Acestea sunt americanizate pana in gat si … nu sunt independente chiar deloc – depind financiar de suratele lor americane.
Ma intreb totusi: care este acel specific crestinesc evanghelic ce ar merita sa fie evidentiat si pastrat ca o identitate eclesiologica romaneasca? Imnurile traduse din alte limbi? Barbatii pe stanga, femeile pe dreapta? Portul baticelor? Lipsa bijuteriilor? Programele tipizate? Cantari accesate pe numere? faptul ca sarbatorim Pastele estic, odata cu ortodocsii? Predici dupa predici – in conformitate cu numarul celor care sunt vizitatori si care musai trebuie sa sa spuna si ei ceva?
Daca ma considerati cinic cumva, veniti cu niste exemple pozitive. Poate, Biblia Cornilescu … nu stiu …
Ah, ai pus degetul pe rană cînd ai vorbit de o altă evanghelie, Evanghelia după Sponsor.
Ei, altă întrebare bună: care este acel specific ce merită păstrat, specificul bisericilor evanghelice româneşti.
Dincolo de acel chestiuni de formă, peste care putem trece uşor, pentru că nu formează esenţa închinării noastre, ce părere ai de un anumit mod de raportare la Dumnezeu, de un anumit ethos (nu mă refer acum la baticologie), mă refer la un anumit „mood”, ca să vorbim romîâneşte :), autentic românesc în închinarea nostră.
Nu, nu te consider cinic, Dyo, dar hai să răspundem împreună la această provocare.
Amishii au şi ei batice, şi ei au pe dreapta şi pe stînga, au şi alţii imnuri traduse în alte limbi, iar ruşii… cînd se pornesc la predici dau loc la tot rîndul..
Nu la asta mă refer…
Ce este românesc şi vrednic de prezentat înaintea Tronului?
Ei daca o iei asa … ma gandesc mai ales in bisericile de la tara,la o anume cumintenie, o doza de bun simt pe care am observat-o atat la tineri cat si la varstnici. Priviti din exterior, ei sunt uneori catalogati ca legalisti sau traditionalisti dar am observat ca este mai degraba aceasta mentalitate a bunei randuieli, a pastrarii unor valori si rezistenta la tinichelele iluzorii ale modernitatii.
Pe masura ce te apropii de orase, acest lucru dispare tot mai mult, din pacate, sau daca e prezent, chiar miroase a legalism.
Cred ca romanii evanghelici inca mai gandesc folosind tertiul exclus ( iarasi cu preponderenta in mediul rural ) si sunt foarte putin permeabili la compromis – uneori totusi in zonele gri ale etosului la care faci referire.
E ceva mai bine sa privim la pozitive, nu-i asa?
Corect! Exact la asta mă referam sşi eu la un anumit sentiment al timidităţii româneşti în faţa divinităţii. Românului nu îi vine uşor să se „ia de brăcinari cu Dumnezeu”, este un anumit mod de raportare la un Dumnezeu Imperial, mod pe care ar trebui să îl exportăm, cred eu.
Dumnezeul românilor nu este „user friendly” şi poate că este un aspect al relaţiei cu divinitatea care este biblic şi ar trebui explorat, pe lîngă prietenia cu Domnul, aboslut legitimă pe de altă parte.
„
Sa fim insa corecti si sa nu uitam ca la tara si ortodocsii parca au aceasta atitudine. In unele zone ii vad imbracandu-se frumos in haine de duminica, speciale pentru mers la biserica; duminicile din satele din zona Bistritei ( pe care o cunosc mai bine ) au un farmec al lor tocmai din aceasta cauza – nici nu mai conteaza la ce biserica merg.
Uneori, in unele biserici de oras am fost nevoit sa ma lupt greata unui sentiment ce se degaja mai ales in timpul de inchinare: sentimentul ca L-am prins pe Dumnezeu de un picior, ca El este al nostru si nu noi ai Lui …
Nostalgii rurale, ce sa-i faci!
sigur, eu nu fac distincţie aici, vorbesc de modalitatea de închinare autentic românească, indiferent de confesiune.
nu, nu cred că este vorba numai de o nostalgie rurală… cred că acest mod de a veni la biserică în şlapi, pantaloni scurţi şi cămaşă tip Hawaii (rickwarenească) este străin de noi şi, în consecinţă, NERELEVANT.
asta este paradoxul, că oamenii, sărmanii, încearcă să fie relevanţi şi sfîrşesc prin a fi cu totul nerelevanţi.
stimate domnule Cruceru,
dincolo de faptul ca sunt de acord ca o simpla copiere a unor forme nu rezolva nimic, as fi apreciat daca ati fi surprins si alte aspecte.
vorbind despre „americanizare”, mi-ar fi placut sa mentionati despre modul cald in care esti primit intr-o biserica de genul harvest (am fost acolo si stiu). sau despre implicarea activa a bisericii in viata comunitatii locale, precum si sprijinul acordat celor in nevoie. in (prea) multe din bisericile noastre nimeni nu iti da mana, daramite sa te intrebe de sanatate, daca esti pentru prima oara acolo. iar implicare in viata comunitatii..e de-a dreptul hazliu.
cat despre absenta „patriarhilor”, cred ca problema are (cel putin) doua aspecte. v-ati gandit ca unii refuza din start ideea unor asemenea comunitati? din nou, vorbim despre aceeasi inchistare in formele comode.
spuneati la un moment dat ca „Singuri care se bucură sînt cei care au scăpătat din mediile evanghelice ultraconservatoare şi acum se bucură că ss-a dat drumu la robinetul de libertate”. cred ca diagnosticul dvs este unul putin prea grav. in sensul ca le taiati orice sansa din start. eu cred cu tarie ca in acele comunitati sunt oameni sinceri care Il cauta pe Dumnezeu si a caror cautare a fost stanjenita de „ultraconservatori”. asadar, nu cred ca doar „libertate” cauta. iar subiectul cred ca e un bun motiv de meditatie pentru pastori, in general, si pentru pastorii din ale caror biserici pleaca asemenea membri, in particular.
multa pace!
draga Noble,
critica mea nu exclude faptul că putem împrumuta o grămadă de lucruri bune.
Nu ştiu dacă ai citit cu atenţie (de fapt nu este prima data!). N-AM CRITICAT bisericiile de ACOLO.
Am criticat un fenoment de copiere, de calchiere. Atît!
REstul? Organizarea? Primirea caldă? Zîmbetul? Dă, Doamne!!!!
Ce crezi că mie îmi convine modul în care arată unele dintre bisericile noastre la acest capitol?
Am muncit o grămadă la Aleşd ca să ne dăm mîna, ca să ne întrebăm unii pe alţii, ca să ne salutăm etc.
Nu ştiu în ce biserică te închini tu, dar nu arată prea bine ce descrii.
Sînt sigur că şi într-o parte şi în alta sînt oameni care îl caută pe Dumnezeu, repet, nu asta este problema, ci pierderea specificului naţional, deznaţionalizarea, copierea caraghioasă a unor forme fără conţinut şi fond.
Spune-mi, ce rost are să se strîmbe un pastor care a petrecut vreo 6 săptămîni în america în tot felul de americănisme şi să-şi scrîntească limba şi mînurile în gesticulaţii şi pronunţii specific americăneşti?
Ce rost au barbarismele în vocabularul unor astfel de personaje?
Foarte multe voci afirma ca muzica de tipul „praise and worship” contemporana (Hillsong de ex) constituie muzica aceea care transcende cultura oricarei tari.
Cu globalizarea si cu folosirea pe scara larga a Internetului, era necesara si aparitia notiunii de Biserica multi-nationala si, ca urmare, a unei muzici de praise and worship care sa uneasca crestini de mai multe nationalitati.
Limba engleza fiind cea mai vorbita, oare de unde sa plece toate aceste miscari? Nu vorbim de americanizare doar cand ne referim la Romania.
Draga Ascultarea, cînd ne închinăm la biserică, nu ne închinăm pe Google, nu cred că putem vorbi aici de un fenomen de globalizare în sensul în care se petrece în alte domenii.
De acord. Am prezentat ce se spune in multe locuri. Am participat la o conferinta Campus Crusade for Christ in Corea de Sud, unde au fost prezenti vreo 20.000 de tineri din 120 de tari, toti implicati in lucrarea cu studentii din campusuri crestine (in Romania, ALege ViaTa).
Acolo s-au prezentat cantari traditionale din fiecare zona. In acelasi timp insa, cantarea cu totii (intr-o sala imensa) a fost doar in engleza si un anumit stil. S-a afirmat cu multe sublinieri ca aceea este muzica tuturor, care transcende granitele si cultura fiecaruia.
Se sarea in sus, unii tremurau etc. Pentru mine a fost o experienta interesanta, mai ales ca a trebuit sa fiu eu insumi intr-o atmosfera cu o asemenea presiune.
Ce vroiam sa spun este ca am auzit asemenea argumente si la noi in tara. Nici eu nu cred ca putem vorbi despre un fenomen de globalizare in sensul in care se petrec si in alte domenii, dar problema este ca se vorbeste, iar argumentele care se aduc sunt tocmai aceste: celelalte domenii.
interesant ce relatezi, Ascultarea.
cîntarea tuturor? Deci în Engleză sau in Esperando?
Aceasta muzica este in calculatoarele multora din generatia de acum, necenzurata in niciun fel de parintii care nici macar nu stiu ce au copiii lor pe HDD.
Apoi incearca s-o copieze pe la intalniri de tot felul.
Deci, e un fenomen, nu?
Daca engleza e limba Angliei si a SUA, ce sa facem? Bine ca nu ne-a prins globalizarea asta cu China varf de lance, ca nu stiu cum invatam limba…
Eu in contextul acesta vad ca ceva normal aparitia bisericilor matca si clona, cum le numiti, nu insa neaparat ca ceva corect.
da, atît încearcă să o copieze că eu unul m-am plictisit cumplit să aud aceleaşi opt cîntări peste tot… toate traduse prost.
Frate Marius,m-am referit la vizita dv.la Caransebes..
si cantarea pe care ati postat-o aici;
nu ca..la Cebes ar fi prezente cele de mai sus…Doamne-fereste-ne!
frate Marius, ma rascoleste sa impartasesc urmatoarele lucruri, cel care a interpretat cantarea este fratele meu, e adevarat ca ‘playbackul’ nu se ridica la valoarea cantarii; melodia cantarii a fost compusa de mamea mea, nu sunt sigur pe ale cui versuri (Costache Ioanid sau Traian Dorz); ea este o invatatoare de muzica deja pensionata, inainte de a se pocai a fost cantareata de folclor moldovenesc, cand a devenit crestina cand aveam vreo 8 ani, am crescut cu aceste cantari si cunosc contextul aparitiei lor; parintii mei au fost primii crestini dintr-un sat din RM, au avut parte de mari opozitii din partea satenilor si a ‘organizatiei’ preotului, in primii ani de dupa pocainta tin minte clar ca a venit la noi acasa o scrisoare anonima care incerca sa ne intimideze si sa ne ameninte cu arderea casei daca nu vom pleca din sat pana la un anumit termen, parintii au hotarat sa stea pe loc; nimic nu s-a intamplat; sunt convins ca Duhul lui Dumnezeu a inspirat asa cantece in asa vremuri; am admirat mult curajul parintilor de a manifesta crestinismul in ciuda opozitiei satului; spun acestea din respect pentru mama mea si consider totusi ca a scris niste capodopere chiar daca multe din ele au aparut in timp ce se intorcea cu sapa de pe deal si cred ca Dumnezeu o va rasplati pentru simplitea si indrazneala credintei ei. Iertati-mi sugestia, as dori sa va aud cantant melodia in versiunea ei originala :), binecuvantari de la Domnul
Zimerman, mulţumesc de mărturisire şi de informare!
De unde fac rost de cealaltă variantă?
Nu o poţi trimite?
După peste 150 de ani de prezenţă în România
…………….
evanghelicii de acum 150 de ani pe cine copiau?
încercau să copie creştinismul noutestamentar aşa cum îl înţelegeau ei.
ah, nu mă stîrni cu „pe cine copie ortodocşii din România”, că ajungem la discuţii de genul Moscova sau Atena? 🙂
ehehe, complicată treabă!
Biserica Primara s-a format si dezvoltat initial pe vremea unui imperiu care aducea a era noastra: trecere libera peste granita, limba comuna, pacea romana.
Apostolul Pavel a folosit globalizarea de atunci, s-a adaptat fiecarui specific, dupa zone, triburi, orase? Sau credinta crestina transcende cultura omului?
Cred ca „globalizarea” de atunci, bazata pe limba greaca, pe celebrele drumuri romane si pe sincretismul religios, este incomparabila ca influenta cu cea de astazi. Totusi, la nivelul aceleia, au fost destule probleme culturale. Cele mai multe biserici din marile centre ale antichitatii erau pluriculturale; cel putin doua culturi interactionau in fiecare dintre ele: cea evreiasca si cea pagana, specifica locului ( de obicei elenizata ). Aici s-au dat lupte interesanta.
Pentru mine ramane un mister de pilda 1 Corinteni 11 cand il inteleg adresat unei biserici bi-culturrale: trebuie sa fi avut dispute intre ei cu privire la capul … barbatului, nu al femeii. Din mosi stamosi evreul venea inaintea Domnului cu capul acoperit ( incepand cu Marele Preot ). Este un fapt istoric acela ca grecii isi indeplineau inchinarea inaintea zeilor cu capul descoperit! Aici apar durerile de cap si vine intrebarea: de ce a raspuns Pavel asa cum a raspuns in cu privire la acoperire? Le-a mai dat odata cu tifla evreilor, dand dreptate grecilor sau provoaca ambele grupuri sa gandeasca problema spiritual? A facut el o cencesie culturala intro problema in care nici macar nu a vrut sa auda vreo cearta ( Bisericile Domnului nu au obiceiul de a se certa pe teme culturale !)?
Tocmai ca avem un sistem mai apropiat de ceea ce este astazi si noi numim globalizare. Vorbim chiar si de imperialism astazi. De aceea cred ca Scriptura ne-ar aduce multa lumina in relatia credinta-cultura, daca mi se permite exprimarea.
La ce spuneti ma refeream si eu. Ce mi se pare foarte interesant este modul de gandire din bisericile acestea – unele – unde, pe deoparte se relativizeaza mai totul la cultura, dar, pe de alta parte, se impun alemente de perspectiva universala chiar in sens cultural, impunandu-se viziunea tarii mai dezvoltate. Pe deoparte se spun multe despre relevanta, iar, de alta parte, se copiaza forme si se traduc cantari cu melos strain romanilor.
Problema exista in ce-i priveste pe tineri. O parte dintre ei, nu stiu procentele, asculta muzica aceasta „noua” via internet. Internetul este clar un factor globalizant. In urbi s-au format deja zone specifice oraselor mari, cartiere.
Ce oameni vom adresa prin culturalizare? Nu exista principii care sa fie superioare culturii omului, prin care noi sa ne razbim drum spre inimile oamenilor? Daca fac muzica pentru un batran, conform culturii sale, atunci de ce sa nu fac si pentru un tanar, conform culturii sale globalizate deja? (i.e. populara romaneasca, hip-hop etc). Extind si pentru imbracaminte, vocabular etc. Sunt doar intrebari.
Daca avem, cum ziceti, un adevar care poate face fata bisericilor bi-culturale (sau dintr-o societate globalizata ca acum, deci, multi-culturale, pe deoparte si cu puternice influente ale unei culturi mai puternice, pe de alta), atunci studiile teologilor ar trebui sa se axeze pe ele, in aceste vremuri tulburi. Nu credeti?
Trebuie sa intelegem cumva distinctia intre identitatea dpdv teologic a unei biserici si felul in care ea se exprima in cultura din care face parte. Aici, da, teologii nu ne-au ajutat prea mult. In lipsa unor expertize pertinente din partea lor, ceea ce se intampla pe la noi se inscrie in retorica „ce-mi place mie este ok si n-ai decat sa te adaptezi”.
Asa, pana la bisericile tip cafenea sau drive-in, cum sunt in America, nu mai e mult. Pana la urma e si ceva benefic in incremenirea liturgica ortodoxa, ceva ce nu s-a demodat nici dupa atatea sute de ani …
De ce credeti ca nu s-a demodat?
Numai noua neoprotestantilor ne place sa facem lucruri spectaculoase in biserica;a inceput sa-mi fie rusine de ortodocsi…cand vin la noi,unii spun:”nu-mi place la voi ca e galagie,nu te poti ruga.”
Cred ca in primul rand trebuie sa existe”cadru” pentru a te ruga…nu pentru rugaciune in general..ci..pentru a te determina sa te rogi!
Dyo, teologic vorbind, biserica este o instituţie, dar Trup în acelaşi timp, este în istorie, dar o transcende, este istorico-escatologică, este formată din oameni, este o comunitate umană, dar şi divină, Capul îi este Cristos-Dumnezeul.
În aceşti parametrii trebuie să discutăm acum MANIFESTAREA Bisericii, ca unii care înţelegem cît de cît modalitatea în care ea există, istorico-escatologic şi divino-uman, locală, dar universală în acelaşi timp.
Între aceşti parametri nu mai avem prea mult loc, deşi trebuie să păstrăm culoarea locală, nu avem prea mult loc pentru adaptarea culturală la extrem sau pentru subiectivităţi de gaşcă.
Din păcate mulţi au transformat bisericile în nişte cluburi în care îşi adună propriul lor dărdălaş.
Eu cred ca este loc pentru o exprimare mai variata si mai semnificativa, pentru credinciosi vreau sa zic, a vietii bisericii. Vreau sa zic, daca relatiile interumane se manifesta in atatea moduri creative ( si nu toate rele )cred ca Dumnezeul nostru este suficient e mare pentru a se putea apropia semnificativ, in diverse moduri, de copii Sai. De aceea, cred, NT vorbeste atat de putin totusi despre forme de manifestare a vietii bisericii, si de efectele culturilor antice asupra ei, in timp ce insista mai mult pe identitatea sa teologica – in sensul celor spuse de tine mai sus, de pilda.
Chestiunea cu cluburile este, vai, una adevarata; stiu ce inseamna asta din proprie experienta si ma bucur ca Dumnezeu m-a scos la lumina, pana la urma.
Oare de ce se bucură toţi ca tine, cînd scapă de acolo?
Da, şi eu sînt pentru diversitate şi creativitate. Crd că am desmonstrat-o în mai multe rînduri… uneori spre poticnirea celor care umblă mai mult în întuneric.
Ma refer strict la biserica-club, locul creat pentru ca fiecare sa se simta bine, fara responsabilitati dar cu o droaie de drepturi, cu programe facute sa gadile urechile si alte de-astea. Iesirea de acolo a fost, pastrand proportiile, similara unui Exod. ( Cu diferenta ca nu-mi doresc sa mai vad vreodata borcanele de castraveti si toate bunatatile lancezite ale Egiptului…)
da, accentul s-a mutat în ultimii 20 de ani de la întrebarea
„Ce ai înţeles azi din predica de la Biserică?”
spre
„Cum te-ai simţit azi la biserică… ”
Sau… Cum ne-am ne-simţit azi la „bisă”? Mor cînd aud prescurtarea asta.
… si iata inca o dovada ca teoria formelor fara fond se aplica si astazi …
Maiorescu, mai marele …
Cred ca Dumnezeu ne vrea duhovnicesti acolo unde El ne-a asezat,ca tara ,ca biserica;acolo sa devenim relevanti,nu crezand ca devenim astfel daca imprumutand mai ales de la americani lucruri superficiale .este unul care sta la panda:”el”vrea uniformizare,fara traditii culturale sau religioase…
Domnul nu ne vorbeste despre liberali si conservatori;ci de oameni duhovnicesti si lumesti!
Impresionantă cântarea „Chiar dac-ar fi” (care la prima ascultare mi s-a părut un amestec insolit de Traian Dorz, Tudor Gheorghe, fado şi tango:). Ştiţi cumva cine a compus versurile şi muzica?
Scuze, de-abia acum m-am învrednicit să apăs pe linkul spre articolul de pe celălalt blog, deci m-am lămurit.
Ligia, versurile sunt de fratele Traian Dorz, melodia de fratele Niculiţă Moldoveanu. Cântarea se găseşte în caietul 1 (Cântări din temniţă) din Cântările Harului la numărul 277.
O ai aici: http://vesteabuna.files.wordpress.com/2010/02/chiardaca.jpg
Har şi sănătate!
Ligia, da, infuzia de fado îmi aparţine, tango-ul nu îl recunosc 🙂
Sunt de acord cu tot ce ai scris ,mai putin cu faptul ca nu esti nationalist.
Cred ca originalitatea isi are , si isi va avea sorgintea in nationalism.Cred ca si Domnul ne-a lasat sa ne nastem romani tocmai pentru a contribui fiecare la mareata lucrare de mantuire a neamului nostru. Prin ceea ce ai scris te vad ca posibil contribuitor la o ‘lucrare de renastere spirituala a poporului roman’.Daca esti interesat in a-ti aduce contributia mi-ar placea sa comunicam.
draga Mariano, nu sînt naţionalist şi nici nu mă tentează.
Nu, naţionalismul nu este deloc original.
Ţin şi sînt mîndru de faptul că sînt român, cred că este un dar pe care Dumnezeu ni-l va păstra şi dincolo de istorie, dar sînt creştin şi apoi român, în această ordine şi nu invers.
nu văd mîntuirea prin neam şi nu cred prostia cu „Dumnezeu e român” a lui Tutea, care este o prostie la fel de mare ca cea becalescă „Dumnezeu e stelist”.
Da, mi-aş dori să continuăm comunicarea.
Este ceva nou, … dar este inaltator, m-ati surprins placut.
Inca o data pot sa spun ca muzica este de la Dumnezeu si se inalta inapoi la El doar prin dedicatie dumnezeiasca.
Domnul sa va binecuvinteze.
Pingback: 5 tendinţe, 9 semne, Open Theism-Open Futurism? « La patratosu
O carte care sincer m-as fii bucurat sa apara inaintea tuturor celorlalte de dupa 1990 referitor la cresterea bisericii.
Este scrisa pe traditia marturisirii de credinta baptista din Romania si cred ca ar fii ajutat mult mai mult la definirea a ce e o biserica nou-testamentara.
De acord ca „tradiţia bună-rea din care venim, de moştenirea spirituală” este definitorie in mersul unei biserici desi traditia este roada „credintei vii, a celor morti”.
Dar fiecare generatie are datoria sa isi evalueze formele de manifestare ale bisericii prin prisma functiilor spirituale ale bisericii (spre ex. Fapte 2.42-47).
Ceea ce cred ca face mai bine dr. Dever, este ca ofera acele „calitati”, „caracteristici”, prezente in viata unei biserici vii in NT. Daca tot evaluam biserica sa nu privim doar la scopuri, doar la management-conducere sau doar la maturizare spirituala ci la toate functiile unei biserici NT.
Doar atunci vedem daca inchinarea e relevanta, predicarea, evanghelizarea, disciplina (asta a fost crucial pt baptisti…), misiunea etc sunt relevante (adica in definirea mea releva in viata mea ce e revelat in Evanghelie).
Privind la cele 9 trasaturi ale unei biserici sanatoase putem cel putin sa evaluam daca formele de manifestare ale bisericii noastre reflecta aceste functii.
si asta nu e putin lucru.
As recomanda-o fiecarui membru care doreste sa fie biserica vie, sanatoasa a NT.
Pastor Mircea Andreican