Masterpiece – King’s Singers

Publicat pe 11 februarie 2010 de Marius David

Îi mulţumesc domnului Dorin Frandeş pentru sugestie.
Iată comentariul dînsului:

Iată ce se poate face cu vocile, in chip inteligent, se poate prezenta istoria muzicii, cu o deosebită calitate, bun gust muzical, umor etc.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Muzica, Schimb de iutuburi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

52 de răspunsuri la Masterpiece – King’s Singers

  1. barzilaiendan zice:
    11 februarie 2010 la 9:06 am

    Ma asteptam ca, la un moment dat, tinerii acestia sa ia o chitara si sa cante ceva duhovnicesc …

    Răspunde
    • Cristi Jugariu zice:
      11 februarie 2010 la 11:59 pm

      @ barzilaiendan
      Cred ca ar trebui sa detaliati putin, ce intelegeti prin duhovnicesc, deoarece acest cuvant in dictionare are mai multe semnificatii, unele dintre ele fiind: spiritual, sufletesc.

      Pe ce baza sustineti ca in acest cantec cei de la King’s Singers nu au cantat ceva spiritual sau sufletesc? Doar pe baza faptului ca au cantat a cappella? Sa inteleg atunci ca tot ce se canta acompaniat de chitara este duhovnicesc, si orice este fara chitara este ne-duhovnicesc? Sau doar a cappella este neduhovniceasca?

      ULTIMA FRAZA EDITATA DE MODERATOR

      Răspunde
      • Marius David zice:
        12 februarie 2010 la 9:28 pm

        draga Cristi, nu cred că ultima expresie a fost potrivită și de aceea am editat/o.

        pe de altă parte, în urmă cu 40 de ani chitara nu era deloc duhovnicească și de adus în biserică.
        Asta este altă discutție

        Răspunde
    • dorin zice:
      12 februarie 2010 la 5:16 pm

      Draga Barzilai, am sesizat o vaga nuanta de ironie in comentariul tau. Propunerea de a fi postat acest clip a fost facuta in ideea de a pune in evidenta o seama de valente ale muzicii pur vocale. Una dintre ele era performanta intonationala, alta performanta realizarii unor sinvronizari inclusiv a vibrato-ului emisiei vocale, apoi performanta realizarii de situatii ironice chiar umoristice apelind doar la mijloace muzicale, cu putina expresivitate a fetei, dar fara scosul limbii, sau picioare in partea posterioara, jos. Clipul nu are nici cea mai vaga incarcatura spirituala sau duhovniceasca. Este un splendid exercitiu de perfectiune interpretativa, in fapt o ironizare a unor ticuri ale diverselor stiluri ale muzicii europene incepind de prin baroc, de altfel „textul” este indicarea identitatii celor care sunt „parafrazati. Clipul face parte dintr-un spectacol lumesc, la care publicul vine sa se distreze si altfel decit suntem noi obisnuiti sa o facem.(lipseste arhitectura de lumini si de sunet, decorul si miscarea scenica a cit mai multe trupuri dezgolite).
      Problema care ar putea fi discutata este, din nou este motivarea demersului, atit din partea celor care-l fac (interpretii) cit si al celor care benevficiaza de el. As fi tare curios cum cinta aceasta formatie o lucrare spre slava lui Dumnezeu, daca, evident, sunt credinciosi practicanti. O mostra de comunicare afectiva apropiata celei care cred ca se produce in timpul rugaciunii cintate este un alt clip de-al lor, care este si el pe youtube: Dany boy. Aici probabil ca sunt putin subiectiv este una dintre compozitiile relativ recent intrate in repertoriul unor interpreti crestini. La noi in biserica se cinta varianta corala cu un text evident crestinat. Repet intrebarea:daca pentru oameni se poate cinta atit de aproape de perfectiune de ce „pentru Dumnezeu” ne permitem ori ce si ori cum ?
      dorin

      Răspunde
  2. Oct zice:
    11 februarie 2010 la 10:57 am

    Am postat aici pentru ca la rubrica intrebari nu-mi merge. Dupa ce cititi puteti sterge si reveni cu un raspuns ori personal ori public.

    16.Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare şi-a vîndut dreptul de întîi născut.

    17.Ştiţi că mai pe urmă, cînd a vrut să capete binecuvîntarea n’a fost primit; pentrucă, măcar că o cerea cu lacrămi, n’a putut s’o schimbe.

    Astea sunt punctele asupra carora as vrea un raspuns:

    1.”curvar sau lumesc ca Esau”
    2.”dreptul de intai nascut”
    3.”n’a putut s’o schimbe”

    Am ascultat o predica acum recent si am auzit o interpretare destul de „ciudata”, apoi mi-am propus sa privesc si eu asupra textului dar nu am „batut nimic in cuie vizavi de interpretarea mea.
    As vrea daca se poate una de la dumneavoastra.

    Cu respect Octavian..

    Răspunde
  6. vioricaO zice:
    11 februarie 2010 la 9:21 pm

    Frate Marius,

    Eu cred ca-n cer veti primi de la Domnul nu doar cununi de slava,ci, si sa administrati cateva cetati muzicale…instrumentale, vocale…Va imaginati cum va fi muzica aceea? Tuturor (Doamne ajuta!)ne va placea!

    Răspunde
  7. Ioana zice:
    12 februarie 2010 la 11:58 am

    Excelent! Imi place atat ideea cat si realizarea ei, intr-o interpretare deosebita. Cred ca realmente nu mai era nevoie de niciun instrument pentru acompaniament.

    Răspunde
    • Marius David zice:
      12 februarie 2010 la 9:43 pm

      Da, mă întreb dacă improvizează sau au textul muzical prestabilit, ce spui?

      Răspunde
      • Ioana zice:
        13 februarie 2010 la 9:30 am

        Eu nu cred ca improvizeaza. Cred ca au o partitura dupa care au studiat.

        Răspunde
        • Marius David zice:
          13 februarie 2010 la 10:52 pm

          Mie mi se pare totusi ca improvizeaza, este prea liber totul… dar ma supun autoritatii specialistului.

          Răspunde
          • dorin zice:
            14 februarie 2010 la 12:38 am

            Iata doar citeva indicii care pe mine ma fac sa fiu sigur ca grupul nu improvizeaza. La inceput este un text in care se indica autorul lucrarii. Improvizatia merge in jazz, unde exista si pentru asta niste reguli atit in ceea ce priveste evolutia melodica, pe orizontala, cit si cea armonica, pe verticala. Iar percutia organizeaza totul, mentinind o pulsatie comuna, chiar daca in cadrul ei se produc diverse divertismente ritmice. In lucrarea cu pricina exista cel putin o situatie imposibil de improvizat, cea de la inceput care este o constructie de tip imitativ, in cadrul rigorilor baroce, care este rodul unei fantezii de tip creator speculativ. Trebuie sa inventezi o linie melodica speciala in asa fel incit preluata de o alta voce, repetata la o oarecare distanta de timp si la un interval care poate fi octava, cvinta sau chiar prima, sa sune foarte consonant, in sensul legitatilor stricte ale armoniei baroce, cu ceea ce continua vocea care a inceput lucrarea. Apoi incepe o noua voce structura propusa spre a fi imitata, restul vocilor continuind in asa fel incit sa ramina consonant totul. Cele mai cunoscute situatii de imitatie stricta sunt acele lucrari care sunt numnite CANON, dintre ele sunt bine cunoscute FRERE JAQUE sau altul, cu text liturgic DONA NOBIS PACEM Apoi mai intervin tot feluri de „trucuri” apartinind tehnicilor de evoluare a unei structuri sonore. Pentru cei pe care-i distreaza astfel de „giumbuslucuri” principiul „oglinzii”, a „recurentei” si a „oglinzii recurentei” este foarte plastic ilustrat de cele cinci cuvinte compuse din cinci litere asezate astfel
            SATOR
            AREPO
            TENET
            OPERA
            ROTAS
            Primul cuvint este acelasi citit de la stinga spre dreapta, de sus in jos, de la ultima litera in sus sau la stinga.
            Apoi urmeaza constatarea unor tehnici de evoluare in domeniul ritmului cum sunt augumentatia sau diminutia ritmica, si care se pot remarca daca asculti si cu creierul nu doar cu sufletul. Este vorba despre faptul ca, la un moment dat, durata valorilor temei propusa spre a fi imitata, devin duble ca timp. (precedeul invers se numeste diminutie ritmica). Pentru ca totul sa para si mai complicat, dar pentru a sustine ideea ca muzica este o structura organizata, mai ales cea baroca, va mai aduc aminte ca si in materie de melodica se utilizeaza procedeul de augumentare si de diminutie SI a intervalelor care o compun. Si asa mai departe. O mare parte din acestea sunt folosite in ceea ce cu atita amabilitate, lejeritate si firesc, cu zinbetul pe buze si o relaxare infioratoare produc tinerii din clipul impricinat. Asa ca spontaneitatea este rodul unei partituri foarte bine gindite, organizate si indelung studiate.
            Si apoi ar mai fi un argument. Structurile armonice ale diferitelor momente care compun miniatura sonora corespund perfect textului. CInd textul este Mozart, armonia este clasic vieneza, cind este vorba despre Wagner armonia, si chiar niste ticuri melodice sunt clar wagneriene. La fel de adecvata este si verticalitatea in momentul Debussy, sau Cage. Si aduc aminte celor care au trecut putin prin istoria stilurilor muzicale ca fata de cele 12 semitonuri utilizate de romantici, Debussy sparge tiparele gamei compuse din 7 trepte, reducint totul la 6 tonuri (hexafonia). Iar Cage suprapune sunete fara nici un fel de referire la regulile epocilor anterioara,chiar si 12 sunete suprapuse continuind explozia democratizarii sunetelor proclamata de Schoenberg si Alban Berg ori Anton Weber.
            Toata polologhia aceasta si inca citeva zeci de pagini mai mult sau mai putin inteligibile care ar putea fi scrise simpaticii baieti din clip le expun facindu-ne placere ba chiar stirnind admiratie si chiar un sentiment tonic de buna dispozitie. Asa ca mai bine ascultam videoclipul.

            Răspunde
  8. em zice:
    12 februarie 2010 la 7:54 pm

    Haha, chiar e faina asta….mi-a placut cand au ajuns la Cage:)), dar si cand s-au intors la Bach. Bach again and again.

    Răspunde
    • Ioana zice:
      12 februarie 2010 la 8:54 pm

      @em
      Bineinteles ca Bach again and again :). Tocmai de aceea nu inteleg pentru ce avem nevoie de atatea formatii „crestine” cu instrumente amplificate si (vorba maestrului Frandes) jocuri de lumini, cand exista atata muzica sacra deja compusa si ne trebuie mai mult de o viata pentru a invata sa o interpretam…

      Răspunde
      • em zice:
        12 februarie 2010 la 10:13 pm

        Eh, e bune si formatiile, sa lasam lumea sa creeze, nu? Nu se pune problema daca avem nevoie sau nu – poate au ei nevoie. E pacat ca nu prea compun/canta muzica profunda, care sa aduca ceva de dincolo, ceva metafora. Sau muzica pur si simplu frumoasa. Probabil si de-asta se folosesc atatea lumini si amplificari, ca sa umple ce lipseste…
        Si cred ca nu ne trebuie chiar o viata ca sa invatam sa interpretam muzica „sacra”, sa nu fim chiar asa sensibili.
        E draguta parodia:), anyway.

        Răspunde
        • Ioana zice:
          13 februarie 2010 la 9:31 am

          Ba chiar o viata ne trebuie. Si tot nu ajungem sa o invatam pe toata. Daca cititi putin doar din istoria muzicii veti vedea ca am dreptate.

          Răspunde
          • dorin zice:
            13 februarie 2010 la 10:22 am

            Sigur ca Ioana are dreptate. Am avea nevoie de multe vieti pentru a ASCULTA toata muzica sacra sau laica despre care avem ceva date. Am scris cu majuscule cuvintul care reprezinta ceea ce facem de obicei:ascultam. Am putea, si Dumnezeu asta doreste, sa CANTAM. Atunci am avea nevoie de timp cel putin triplu. Dar „e scris” Dumnezeu doreste de la inchinatori o cantare noua. Din interminabilele discutii despre aceasta formulare am retinut ideea ca orice interpretare este o noutate atunci cind o face un om. Niciodata omul nu poate repeta identic o exprimare, fie ea muzicala, verbala, gestica, coreica, etc. DOAR MASINARIILE CARE REPRODUC INREGISTRARI REPETA IDENTIC. Totusi sunt de parere ca este nevoie de creatie noua si in domeniul sonorului. Operele create de-a lungul timpului chiar daca au fost concepute pentru Dumnezeu erau auzite si de oamenii vremurilor acelea. Dumnezeu nu se schimba dar oamenii si perceptia lor da. Dovada e chiar filmuletul in discutie care face o scurta si spectaculoasa trecere in revista a unor modificari care s-au petrecut in limbajul muzical in cam 350 de ani, doar, aici in Europa centrala. Ce s-a intimplat prin alte locuri si-n alte timpuri habar n-avem. Pe mine m-a frapat la acest videoclip perfectiunea la care au ajuns acei baieti in interpretarea textului muzical. Evident ca nu e vorba de improvizatie desi toti cinta atit de degajat incit pare improvizatie. Totul este extrem de elaborat atit pe verticala (armonic) cit si pe orizontala (liniile melodice). Mai ales cind este vorba de ansamblu vocal este foarte greu de imaginat o reala si reusita improvizatie. Daca intereseaza pe cineva merita sa reascultati clipul si sa observati modul in care respira impreuna componentii grupului, felul in care ataca sunetele, sau le parasesc, adica tac impreuna. Urmariti cum trece melodia de la unul la altul, cum unii trec in prim plan altii intr-un plan secundar. Sunt multe amanunte care ar merita subliniate, la fel ar trebui sa fie aplicate in felul de cintat „pentru Domnul”. Poate ar creste putin calitatea gestului de inchinare a celor pe care-i urmarim in „prefatarea” predicilor.
            dorin

            Răspunde
          • em zice:
            13 februarie 2010 la 5:14 pm

            Nu, eu spuneam ca nu trebuie o viata ca sa invatam sa o interpretam (de-asta ziceam sa nu fim prea sensibili), nu ca sa o invatam.
            Si cat de putin sa citesc din istoria muzicii? (asa, ca sa fiu rau)

            Răspunde
    • Marius David zice:
      12 februarie 2010 la 9:29 pm

      este o foarte bună lecție de istoria muzicii pe scurt 🙂

      Răspunde
  9. Oct zice:
    12 februarie 2010 la 11:26 pm

    Nu mi-ati raspuns frate Marius. Un privat ar fi bine venit.

    Răspunde
    • Marius David zice:
      12 februarie 2010 la 11:27 pm

      La ce nu am răspuns, OCT?

      Răspunde
      • Oct zice:
        12 februarie 2010 la 11:39 pm

        Am postat aici pentru ca la rubrica intrebari nu-mi merge. Dupa ce cititi puteti sterge si reveni cu un raspuns ori personal ori public.

        16.Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare şi-a vîndut dreptul de întîi născut.

        17.Ştiţi că mai pe urmă, cînd a vrut să capete binecuvîntarea n’a fost primit; pentrucă, măcar că o cerea cu lacrămi, n’a putut s’o schimbe.

        Astea sunt punctele asupra carora as vrea un raspuns:

        1.”curvar sau lumesc ca Esau”
        2.”dreptul de intai nascut”
        3.”n’a putut s’o schimbe”

        Am ascultat o predica acum recent si am auzit o interpretare destul de “ciudata”, apoi mi-am propus sa privesc si eu asupra textului dar nu am “batut nimic in cuie vizavi de interpretarea mea.
        As vrea daca se poate una de la dumneavoastra.

        Cu respect Octavian..

        Răspunde
        • Marius David zice:
          12 februarie 2010 la 11:42 pm

          care este interpretarea? nu știu la ce să îți răspund.
          spune-mi ce ti s-a parut ciudat.
          textul mi se pare foarte clar
          este, intr-adevar in original o chestie simpatica,
          cauta cu lacrimi pocăința, dar nu a mai găsit loc pentru ea, așa s-ar traduce, daca imi aduc aminte bine originalul

          Răspunde
  10. Oct zice:
    12 februarie 2010 la 11:47 pm

    1.”curvar sau lumesc ca Esau”
    2.”dreptul de intai nascut”
    3.”n’a putut s’o schimbe”

    Astea 3 sub forma de subiecte..

    Răspunde
  11. Oct zice:
    12 februarie 2010 la 11:49 pm

    Dilema de fapt la mine este daca autorul epistolei catre Evrei se foloseste de „dreptul de intai nascut” ca de o ilustratie, sau se foloseste de expresie in adevaratul sens al cuvantului?

    Răspunde
  12. Oct zice:
    12 februarie 2010 la 11:58 pm

    Multumesc. O sa mai studiez. Scuze de lungile postari aici.

    Răspunde
  13. Oct zice:
    13 februarie 2010 la 10:50 am

    „la ce fel de subiecte te referi, exegetice?
    tot nu pricep care este problema, la ora asta sînt greu de cap, greu de pleoape.”
    Ar fi bune subiectele alea sa fie dezbatute teologic.

    Răspunde
  14. Oct zice:
    13 februarie 2010 la 10:51 am

    „teologic” nu asta am vrut sa spun, ci exegetic.

    Răspunde
  15. Ioana zice:
    13 februarie 2010 la 11:14 am

    @dorin
    In primul rand va multumesc pentru ca ati impartasit acest filmulet cu noi. Explicatiile dvs. sunt la fel de valoroase ca si filmul.
    Aveti dreptate, acesti baieti au ajuns la un nivel de interpretare demn de toata lauda. Este dificil sa reusesti (doar cu vocile) sa evidentiezi diferentele dintre stilurile si epocile muzicale, umorul de asemenea mi se pare destul de dificil de realizat si ei reusesc… (Apropos de umor in muzica, pentru mine Haydn este un compozitor care provoaca multe aspecte ale tehnicii interpretative, cred ca pe langa inteligenta avea si un simt al umorului deosebit care e destul de dificil de redat.)
    Eu cred ca initiativa acestor oameni este minunata, in acest fel atrag publicul, starnesc dorinta de auditie si promoveaza muzica clasica.
    Pentru mine este o provocare (avand convingerea ca interpretatul la instrumente nu este altceva decat o imitare a vocii umane), daca vocile reusesc asemenea performanta…trebuie sa facem acelasi lucru cu instrumentele. Mai ales acum cand exista atatea polemici referitoare la interpretarea „baroca”, cu vibrato sau nu, pe instrumente moderne sau nu…etc.

    Răspunde
    • dorin zice:
      13 februarie 2010 la 3:15 pm

      Draga Ioana
      Si eu il ascult pe Haydn deschis fiind la numeroasele momente pe care le-am putea incadra la capitolul „umorul in muzica, prin muzica”. Daca ne gindim doar la partea a doua din simfonia Surpriza sau la finalul simfoniei Despartirea. Si Mozart are momentele lui de ironie, chiar de autoironie (vezi Gluma muzicala). Practic intilnim multi mucaliti in muzica, de la Bach (Ofranda muzicala)pina la R.Strauss (Till Eulenspiegel) sau Mahler. Din nefericire acest aspect poate fi sesizat doar de cei care au o oarecare initiere in limbajul muzicii clasice. Probabil ca, cu timpul, tot mai multi vor adera si la acest fel de a-si agrementa timpul liber.
      Blogul acesta este din fericire unul care discuta problemele din perspectiva biblica. In acesti termeni cei care cinta nu o fac spre a atrage publicul catre ceva, fie ea si cea mai buna muzica, ci catre Cineva. Si asta este doar o parte a „Activitatii lor”. In principal ei ar trebui sa-i conduca pe cei cu care se afla la partasie catre starea de slavire, adorare, inchinare. Insa in epoca divertismentului si a vedetelor este foarte importanta distinctia intre inchinarea muzicala si spectacolul muzical. In prima situatie totul iti indreapta inima catre Dumnezeu, odata cu inimile interpretilor. In al doilea caz totul se opreste undeva aici, pe pamint la limita vederii noastre, chiar protezata de paratura de prelungit si scotocit amanuntele care este televizorul si calculatorul. Sentimentul de admiratie si uneori chiar de adulare, in cazul spectacolului, este interpretul (mai rar compozitorul). In ingrijorator de multe cazuri cele doua tipuri de situatie sunt confundate chiar si in cele mai spirituale lacasuri de inchinare, indiferent de denominatie.
      Cit priveste tendintele din interpretarea contemporana, ai dreptate, sunt o multime de „noutati” de a cuceri admiratia oamenilor (daca acesta este scopul demersului artistic). S-a ajuns pina intr-acolo incit deja de mai bine de citeva decenii la Paris s-a montat Turandot cu momente in care aproape toate personajele de pe scena evolueaz[ complet nude. Aceasi situatie inepta este constatabila si in teatru. Cel putin la Teatrul din Arad s-au montat deja o sumedenie de piese in care (probabil pentru atractivitate) personajele au evoluat complet dezbracate. La inceput cind a existat doar o usoara aluzie la nuditate un consilier municipal, intelectual dar baptist, s-a opus prezentarii premierei cu pricina. Aproape toata masmedia l-a facut cu ou si cu otet pe consilier nu pe regizor. Evident exista si alte metode de epatare a publicului, si supershowurile Madona, Jackson etc sunt exemple tipice pentru demonstrarea inventivitatii puse in slujba cresterii atractiozitatii spectacolului. Deci discutam relatia interpret public. In cazul creatiei crestine, si a interpretarii acesteia totul ar trebui sa fie altfel. Dar NU E. Tot despre vedete este vorba, posturile crestine transmit TOP-uri, deci clasamente, etc. Pacat.
      dorin

      Răspunde
    • Marius David zice:
      13 februarie 2010 la 10:41 pm

      ar trebui chiar sa facem un fel de minivolum de dialoguri intre doi specialisti,
      eu va propun temele si voi va dati cu parerea,
      am publica Augustin, un amator….
      publicam amatorul de muzica, ne ajuta si Discipulus Simplex.

      Răspunde
      • Ioana zice:
        14 februarie 2010 la 9:37 am

        Am si eu o propunere. Asa cum exista „Cartenstein”, am putea elabora o „lista” de lucrari muzicale (din istoria muzicii clasice) care pot servi drept muzica de inchinare. Le-am putea grupa in muzica vocala pe de o parte si instrumentala pe de alta parte.
        Atunci ar fi interesant de transmis mesajul tuturor formatiilor crestine (cu sau fara „torenti”) cu mentiunea ca ar fi interesant sa includa macar o lucrare din lista in fiecare sesiune de inchinare. Cred ca am ramane fara multe din aceste formatii…

        Răspunde
        • Marius David zice:
          15 februarie 2010 la 11:54 pm

          EEEEEEEEEEEXCELENTA IDEE!
          NE AJUTATI?
          să spunem cele 300 de lucrări muzicale obligatorii la ascultare.
          o trecere prin toată istoria muzicii, apoi să alegem și interpretările cele mai bune….

          Răspunde
          • Ioana zice:
            16 februarie 2010 la 7:58 am

            Cu multa placere, dar cred ca mai avizat decat mine este maestrul Frandes. Asa cum ii spuneam si amicului de mai jos, nu am pretentia ca le stiu pe toate, mai am multe de invatat.
            Cu toate acestea, voi lua legatura cu maestrul Frandes ca sa gasim o formula prin care sa putem elabora aceasta lista. Eu ma gandisem la acele lucrari care ar trebui interpretate…dar am putea sintetiza ambele aspecte separat, de ce nu?

            Răspunde
  16. Ioana zice:
    13 februarie 2010 la 7:15 pm

    @em
    Si fara sa fiti „rau”, cred ca e de ajuns sa faceti o trecere in revista aici:
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_muzicii

    Răspunde
    • em zice:
      14 februarie 2010 la 3:07 pm

      Doamna, chiar ma enervati cu linkul asta. N-ati inteles nimica din ce-am zis – am incercat sa fiu ironic, doar putin, ca prea categoric ma contraziceti, de parca le-ati sti pe toate. „Putin doar” daca as citi – ei na, acuma stiti si cata istoria muzicii stiu eu (evideeent ca n-am nici o legatura cu asta, sunt un mic plebeu). Mda. Pe altadata.

      Răspunde
      • Ioana zice:
        15 februarie 2010 la 1:27 pm

        Domnule,
        Enervat sau nu, cred ca sariti putin peste inaltimea permisa la saua calului. Am inteles mai mult decat „nimica.ul” de care pomeniti mai sus. Daca aveti bunavointa sa cititi cu atentie inainte de a sari cu aceste mirobolante concluzii, v-ati da seama fara indoiala ca nu am avut nicio intentie sa va contrazic. Cat priveste pretentia de a le sti pe toate, departe de mine stimate domn. Daca porniti un dialog cu astfel de atitudine bataioasa va sugerez sa incercati cu altcineva. De asemenea, cred ca nu v-am aratat in niciun moment lipsa de respect.
        Pentru alte incercari de ironie „fina” v-as sugera sa tineti seama si de expresia :”tonul face muzica”, ori nu ati inteles pana acum ca unii dintre noi mai deslusim si tonul celor scrise?
        Link.ul pe care vi l-am trimis nu are de ce sa va enerveze, poate doar din cauza faptului ca informatiile prezentate acolo sunt departe de interesul dvs.
        „Mnu. Pe altadata.”

        Răspunde

  17. Pingback: Din nou în Hora, capodoperă şi căderea din har « La patratosu

Lasă un răspuns la em Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.