Acesta este titlul unui album care m-a suprins foarte plăcut. Este ultimul album al unui grup numit Joy Singers Choir. Pe lîngă sentimentele pe care le-am avut ca degustător de muzică ascultînd acest disc m-au vizitat nenumărate amintiri legate de unul dintre dirijorii corului, domnul Claudiu Păduraru. Am crescut aproape împreună, al două generaţii distanţă.
A fost unul dintre chitariştii corului Sion, după ce generaţia noastră a părăsit biserica din Iaşi într-un fel sau altul… Eu am plecat în armată şi apoi la studii în Bucureşti. În urmă au rămas ei, o generaţie care a prelucrat foarte frumos prin orchestraţii originale, de o intuiţie armonică demnă de admiraţie, vechile cîntece ale fostului cor de copii, fostului cor de fete, fostul cor Sion. Voi reveni la Corul Sion.
Claudiu trăieşte în Italia şi am luat legătura prin atît de controversatul Facebook. Mi-a trimis Cd-ul.
Sună bine. Orchestraţiile sînt impecabil realizate. Italieni fiind, pronunţă cuvintele fără accent. Sîngele latin ajută la interpretarea nigro spirituals. Poţi pune mîna pe cravată că eşti într-o biserică în care cîntă negrii, undeva în sudul Americii de Nord. Joy Singers Choir reuşeşte o performanţă de invidiat, să transpună cîntece vechi într-un nou mod de interpretare cu minimul de instrumentaţie, cu foarte puţine voci, dînd impresia de ansamblu mare. Electronica este redusă la minim.
Dacă mă întrebaţi despre mişcarea scenică … too much moving… 🙂 pentru gusturile mele.
Preferata mea? Numărul 6, Center of my Joy!
şi numărul 9, Total Praise!
Îi mulţumesc lui Claudiu pentru trimiterea acestui CD şi mă bucur că a rămas la muzica Gospel.






foarte frumoasa orchestratia.
Da, cred că este bine lucrată!
Nu mi-a placut nimic,totul este facut pentru a induce
un duh rece,metalic, un vant usor sinistru;am avut o senzatie pe care am incercat-o vazand un film de demult,
nu mai retin care,cu mafia italiana. 🙂
o fi buna orchstratia,la asta nu ma pricep..
chiar imi place! am acel sentiment de „nu ma asteptam!”. multumesc mult de aceasta postare – tip „info” pentru mine!
cu plăcere… şi altă dată!
Va multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase…tineti cont va rog (draga Elisa)ca este un cor care nu apartine unei biserici…persoane simple care iubesc musica,si au ales (si au fost alesi)…sa faca gospel…Pe de alta parte gospel-ul e un gen care „renteaza „foarte bine „live”…Desi nu sunt toti baptisti sau penticostali…sunt credinciosi multi dintre ei si te asigur ca uneori canta si plang…pentru ca muzica de multe ori merge dincolo de note…Pe de alta parte The Joy Singars Choir au castigat premiul special al criticii la „Gospel Festival of Venice”(Venetia)…au fost invitati sa concerteza la „THE ROYAL FESTIVAL HALL” Londra.si colaboreaza constant cu cei mai buni interpreti gospel din Europa…Pentru mine este o mare onoare sa dirijez acest cor impreuna cu alti muzicieni de mare clasa…si nu in ultimul rand esta un exemplu fericit de colaborare roman-italiana…pentru ca va rog sa ma credeti aici e mare nevoie…Va multumesc din nou…multumesc Marius…Dumnezeu cu voi!!!
va multumesc din inima ca ati intervenit si am primit astfel cateva informatii… tot ce-i bun! fiti tari!
draga Claudiu,
succes în continuare.
Dumnezeu și cu voi! Noi toți cu EL mai bine
Hello Marius & all dear Friends of this blog.
Thank you very much for all your positive comments and feedback.
We are glad that you found time and attention to write about the Joy Singers Choir.
We are looking forward to have the occasion to sing for you in your Country.
Many blessings from all of us !
Mauro
The Joy Singers Choir
Dear Mauro,
Thank you for your kind words.
Joy Singers Choir in Romania? Why not?
What abouat Iași?
God Bless!
mc
ioi ce fain canta….