De ce merită să mai citim? Ce să mai citim?

Diseară, la Arad, la ora 18.00, am o întîlnire cu grupul Wings, un grup de tineri liceeni olimpici. Încercăm să răspundem la întrebarea:

Mai merită să citim? Dacă da, ce?

Voi ce credeţi, prieteni?

Vă mai amintiţi de proiectul Cartenstein?

Iată şi lista.

Cîteva motive pentru care merită să citim?

AICI este partea I

AICI este partea a II-a

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Întrebările lui Ghiţă, Cartile, Cărţi de citit, Fabrica de barbati, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

85 de răspunsuri la De ce merită să mai citim? Ce să mai citim?

  1. Mie cititul de carti religioase imi intareste credinta in Dumnezeu. 🙂

  2. Radu zice:

    Da se merita sa citim! Interesant lucru ca Dumnezeu s-a revelat prin cuvant si nu prin imagine. Isus Cristos este Cuvantul (Ioan 1:1)
    Cuvantul scris are o putere mult mai mare asupra mintii decat imaginea. Am scris cateva ganduri pe aceasta tema cu ceva timp in urma aici: http://www.tinericrestini.org/2008/05/cuvantul-lui-dumnezeu-si-vizualul/

  3. Dumitru Alexandru zice:

    „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura,spre mustrare,spre indreptare, spre povatuire intru adevar”(2TIM 3,16). Dan Puric,in cartea sa intitulata ‘Cine suntem’ mentiona: Toti oamenii vorbesc.Iisus insa cuvanta! Iata cat de minunat spune: cuvanta! Si continua el spunand: Iisus prin cuvantare vindeca, cearta duhurile necurate, invie oameni. Iar Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan spune:”Si inca alte multe lucru a facut Iisus care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, consider ca nici in lumea aceasta nu ar incapea cartile ce s-ar fi scris.” Cata putere are cuvantarea! Ce dar minunat dat de Dumnezeu oamenilor „invatati si intariti in credinta”! Dan Puric spune o mica povestioara foarte interesanta: Pe vremea comunistilor, toti se refugiau in munti pentru a scapa de inchisoare si de chinurile sovieticilor.Iar cineva se duce la un parinte, iar acesta auzind spune:”Voi aduce cum pot toti monahii si schimnicii din muntii acestia!”. Iar cand au venit sovieticii,oameni credinciosi, si vazand cordon de monahi imbracati in piei de capra, au oprit si unul dintre ei s-a dat jos de pe cal. Si l-a intrebat pe unul din monahi sovieticul:”Ce vrei sa facem?” si monahul:”Spuneti-i conducatorului vostru -deci atentie,nu al nostru- ca NU suntem sub conducerea lui!” Iar calaul s-a urcat pe cal si a intors armata de 1000 de oameni din drum, mercenari, din fata unor simpli monahi!Cata putere are cuvantarea, frica de Dumnezeu si Duhul Sfant care a grait, revelandu-Se!

    Revenind la cititul cartilor, tot Dan Puric, mare actor si scenarist, spune:”Si m-am dus odata la fiul meu si i-am dat o carte sa o citeasca. Si dupa 2 luni il intreb daca a citit-o.Raspunsul a fost negativ. Atunci l-am rugat sa intre pe internet sa caute rezumatul. Il cauta si il gaseste. Atunci ii spun eu: Si ia cauta unde este momentul cand ea il imbratiseaza iar caldura din jurul lor creste peste limite firesti intetind dragostea lor. Cauta, dar nu gaseste. Si il mai rog: cauta raspunsul lui x cu privire la vesnicie, din dialogul cu colonelul. Cauta si nu gaseste. Atunci ii spun: vezi de ce trebuie sa citesti? Frumusetea care misca si cutremura fiinta umana aici o gasesti!”

    Craciun fericit!

  4. adrian zice:

    Merita sa citim, asa cum merita sa mancam si sa respiram. 🙂

    • Marius David zice:

      Ai putea sa lungesti putin lista?
      ar merita ca tinerii carora ma voi adresa in ianuarie, cind a fost aminata intilnirea, sa citeasca citeva indemnuri din partea unui cititor inrait ca tine.
      pentru mine scrisul este expiratie, cititul este inspiratie,
      este ca o respiratie spirituala, la fel cum este cititul din Biblie si apoi predicatul. nu pot sa citesc fara sa predic, nu pot sa predic fara sa citesc.
      scrisul ma focalizeaza si imi ordoneaza gindirea, cititul ma largeste si ma sileste sa cutreier prin mintea altora. Cu scrisul ma intorc in mintea mea.

    • adrian zice:

      Eu vad scrisul si cititul, in primul rand ca un eveniment dialogic, prin care poti sa stai de vorba cu un autor de acum 3000 de ani sau contemporan tie.

      Noi doi, de pilda, ne-am intalnit in ‘Intoarcerea din oglinda’. Desi fizic nu ne cunosteam, am ‘dialogat’, ne-am contrazis uneori (destul de rar :-)) si (mai ales!) ne-am bucurat impreuna. Tu cand ai scris cartea asta si eu cand am ales sa o citesc, am construit impreuna o punte in invizibil. Din momentul in care am inceput sa-ti citesc textele gandurile tale au inceput sa se „insurubeze” in mintea mea.
      Din acest punct de vedere, trebuie sa citesti asa cum trebuie sa comunici. Daca a comunica este un dat al conditiei umane, de ce sa nu o faci cu oamenii remarcabili care au trait sub soare?!
      Mi se pare extraordinar sa pot citi cuvintele proclamate candva de Moise in mijlocul conationalilor sai! Sau sa pot rosti cuvintele spuse de Domnul la Cina pascala…
      Cititul nu este numai o rememorare, o rerostire, ci si o retraire.
      Nu este de-a dreptul fabulos sa-l plangi impreuna cu Ghilgames pe viteazul Enkidu?! Sau sa te ‘inserezi’ in cercul ascultatorilor lui Socrate prin lectura dialogurilor lui Platon?! Sau sa reciti versuri care pentru altii au insemnat carne si sange?!
      Cuvantul e mai mult decat o alaturare de sunete. Vrem – nu vrem, ce citim ne zideste in interior (din nefericire, uneori ne si ‘demoleaza’, dar asta e o alta discutie).

      • Marius David zice:

        Frumos spus,
        Păstrează Întoarcerea din Oglindă, nu mai este niciun exemplar, tocmai am încercat să îţi trimit ceva prin poştă, tot din cele rămase…
        Să ştii că după moartea autorului 🙂 vor căpăta mai multă valoare. 🙂

        Da, uite asta este o idee foarte valoroasă.. cititul este o formă de a te face prezent ACOLO, nu de a aduce lumea de acolo AICI.
        o voi folosi la Exegeză. Mulţumesc pentru idee.
        Încă o dată mă felicit că am blog.

  5. Dumitru Alexandru zice:

    Bineinteles, D-le! Nu conteaza ce citesti, de multe ori. Fiecare are gusturi. Eu prefer de exemplu literatura religioasa(poate si din experienta de 8 ani de cantaret bisericesc, corist in cvartet etc.etc.), dar si filosofica. Daca il citesti pe Iustin Parvu, il citesti pe Noica. Daca citesti viata lui Valeriu Gafencu, il citesti pe Albert Camus in „Strainul”. Astfel,daca in teologie se accentueaza morala, devine un mod de viata. Daca se accentueaza doctrina, devine filosofie. Bineinteles, in exemplul dat de mine, Valeriu Gafencu il descopera pe Dumnezeu in inchisoare, iar Camus il neaga. Dar ajunge in clipe de disperare cu gandul la Dumnezeu. Il izgoneste pe preot, dar gandul la moarte este mai puternic.

    Vedeti d-voastra, filosofia -ca orice lucru lumesc- are un rost. Il vezi pe Dumnezeu in teologie, dar prin filosofie gasesti alta latura. Te regasesti in momente grele cand il negi pe Dumnezeu…dar tot la El ajungi. Este magnific! Pascal,spre exemplu, l-a cautat intotdeauna pe Dumnezeu,ba mai mult, cand a murit a fost gasita sub reverenda de monah o incingatoare plina de cuie,care la fiecare miscare ii spinteca pantecele. Cata jertfa pe omul acela! A vrut cu de-adinsul sa-L cunoasca, sa-l simta! Cum zice Arghezi:”vreau sa te pipai si sa urlu:ESTE!”. Este necesitatea omului de a-L cunoaste pe Dumnezeu. Ca tot sunt la Arghezi, acesta imbratiseaza viata monahala la Manastirea Cernica si scrie de-a lungul timpului ciclul Psalmilor. Uluitor! Il vrea pe Dumnezeu si nu cedeaza. Ba chiar Il infrunta cu permanenta constiinta ca poate ii va vorbi. Oscileaza puternic intre credinta si tagada.

    Mihai Eminescu spune un lucru fantastic: Am invatat sa mor! Scopul crestin imbracat in pocainta! Viata vesnica cucerita prin pocainta! Constientizeaza cum trebuie sa moara si o face cu demnitate. Ba mai mult, lasa lumii din toata saracia lui o biblioteca imensa. Este un dictionar de rime scris de Eminescu lasat manuscris. Incredibil cum citesti o fila cu indici care iti permit sa vizualizezi manuscrisul original:”In partea dreapta sus era scris: Nu te voi uita niciodata!”. Este „arheologia” manuscriptica daca o pot numi asa. Simti profunzimea sentimentelor pe parcursul filelor. Dasta trebuie sa citesti! Ce bucurie mai mare decat sa simti ceea ce altul a simtit cu sute de ani inaintea ta! Cata virginitate a sentimentelor pe care astazi nu o mai gasim! Nici zapada in splendoarea ei nu poate sa imbucure ca un cuvant plin de continut!

    Arghezi are o poezie care sta in fruntea volumului, si anume Testament:”Vrui ,cititorule,sa-ti fac un dar,/ o carte pentru buzunar,/ o carte mica”…este ceea ce astazi numim prolog incondeiat de poet. Darul de care vorbeste Arghezi nu este unul material, ci unul spiritual. Nu celuloza il interesa, ci sentimentele transmise. Am o poezie scrisa in care spun:”Vremelnica e ruga in lacrii si of mare/ Spunand ca poezie o tainica strigare,/ Vremelnica e rasa pe preot cu ardoare/ Daca in timpul zilei nici inima nu-l doare!”.

    Am vrut sa ma refer in cele scrise mai sus la cateva exemple mai semnificative, pentru nu vreau sa ma lungesc foarte mult. Insa voi mai scrie,daca imi ingaduiti niste randuri pline de continut. Imi place foarte mult cartea de jurnal. Jurnalul lui Tolstoi ,spre exemplu, este un izovor de sentimente. Cu el simti furia, ura, mania, dar si frumusetea, iubirea, devotamentul in comportament rezultat din evenimentele relatate; simti razbunarea cu aceiasi ochi cu care el a scris; simti „instrainatul” de societate, de prieteni, de familie; simti profund fiecare moment al vietii lui. Si atunci, citind alte carti ale acestui autor si avand in spate viata lui detaliata, vezi o alta lume tolstoievskiana . Vezi natura cartii, vezi momentele in care scrie, vezi durerea din suflet cu care scrie; si atunci, ce este mai frumos decat sa imbratisezi sentimentele autorului in splendoarea lor?!

    Acesta este mail-ul/ym meu: pathristikon@yahoo.com

  6. Dumitru Alexandru zice:

    Aaa… despre adrian spuneati… imi cer scuze credeam ca la mine va referiti.

  7. Dumitru Alexandru zice:

    Am inteles. Acum am vazut mesajul d-voastra precedat de al meu. Va multumesc pentru aprecieri. Scriu liber de multe ori, ca si in cazul post-urilor mele de pana acum. Inca odata sincere multumiri, caci ma bucura nespus omul sincer!

    • Marius David zice:

      spuneti ceva de posturi? Aveţi un blog? M-ar interesa sa citesc ce mai scrieţi, dacă scrieţi şi în altă parte.
      Am găsit exemplele cu bluegrass. Interesant, am văzut ca au tabulaturi şi pentru chitară.

  8. Dumitru Alexandru zice:

    Am un blog neupdateat de foarta multa vreme in care am postat cateva poezii numai. Sunt webdesigner, am avut website dar nu am mai avut timp sa imi fac. Acesta este link-ul blogului meu(readuc la cunostiinta ca este neupdateat): http://www.viata-mea.blog.com . Poate voi mai scrie acolo, insa nu am avut cand. Lucrez insa la o carte, tematica filosofica, ganduri. Iar in rest ma delectez cu literatura de orice fel. Astazi am cumparat si am inceput sa citesc Kafka – Castelul. Impresionanta poveste prin simplitate si austeritate sociala resimtita de eul specific autorului. O recomand cu seninatate!

    • adrian zice:

      Toate scrierile lui Kafka merita citite si recitite.

      Despre ce anume trateaza cartea dvs., daca nu sunt indiscret?

      • Dumitru Alexandru zice:

        Ei bine, cartea trateaza atitudinea personajului in imprejurari concrete ale unei societati dominate de teroarea de straini. O societate adusa in obscuritate si austeritate exagerata. Insa personajul ramane vertical si neinfluentat de nedreptatile care i se fac. Ba mai mult, profita de tot ce-i pot oferi acei oameni indoctrinati spre a-si atinge scopurile. Este mai mult decat o carte, este o lectie de viata!

        • adrian zice:

          Din cate inteleg, este o carte contra „curentului”, avand in vedere ca in europenizarea si globalizarea de azi conceptul de „straini” (ca si cel de „natiune”) nu mai este promovat.
          Va urez succes si aveti girja sa ne dati de stire cand apare!
          Nu uitati insa ca ceea ce scrieti acum s-ar putea sa nu va mai placa peste 20 de ani. 🙂 Cazul lui Cioran (cu a sa ‘Schimbare la fata’) este deja paradigmatic.

          • Dumitru Alexandru zice:

            Imi cer scuze d-le Adrian, acum am inteles ceea ce mi-ati scris. Eu am descris Kafka – Castelul, cea pe care o citesc acum. Cartea la care lucrez este o carte de identitate personala, o trecere in revista a conceptelor aplicate in viata zilnica, o constatare a ceea ce este astazi un EU romanesc si european, o reevaluare a sufletului din ce a fost si ce a ajuns. Daca pot spune asa, este o autobiografie fara exacerbare a ceea ce ma defineste termenul EU. Nu stiu daca voi avea ocazia sa o public, imi e frica de ochiul critic de multe ori. Momentan lucrez…multe din manuscrisurile mele au ajuns gunoi… prefer sa spun mai degraba ca scriu pentru mine.

          • adrian zice:

            Nimeni nu scrie doar pentru sine insusi. Macar in propria lui imaginatie, si tot il citeste cineva!

            Presupun ca ati parcurs deja lucrarile apropiate de subiectul cartii dvs. scrise de Mircea Vulcanescu si Constantin Noica.

            Nu cred ca trebuie sa va fie frica de ochiul critic. Manuiti destul de bine condeiul la varsta dvs. Cautati un prieten/coleg/profesor, care sa va ofere feed-back-ul necesar. Curaj!

    • Marius David zice:

      Eu zic încurajator la ce am văzut acolo. Aveţi talent, preocupări bune, există potenţial. Un blog pe wordpress cred că este o alegere mai bună, mai uşor de administrat.
      deşi… pentru un webdesigner… asta nu ar trebui sa fie o problema.

      • Dumitru Alexandru zice:

        Este adevarat, lucrez daca pot spune asa profesionist(baze de date,grafica,animatii orice). Dar timpul nu imi mai permite. Sunt clasa a 12-a si am examenul de BAC in fata, webdesignul este acum doar la stadiul de cunostiinte. Aplicabilitatea lor este data de timp suficient.

        • Marius David zice:

          îţi ţinem pumnii pentru bac. Abia aştept să văd ce alegi după Bac
          TEologia ?
          nu ar fi o alegere rea.
          cred caă ai inclinaţie

          • Dumitru Alexandru zice:

            Doamne ajuta! Am deja experienta in Biserica din clasa a 6-a.De mic am fost la Biserica cu bunica,iar preotul ma punea la 3 ani sa spun Tatal Nostru la Sf.Liturghie. Acum ma impinge mai mult decat experienta setea de cunoastere. Unii zic ca o fac degeaba,caci nu sunt posturi. Eu o fac pentru mine! Stiu ca aici voi gasi raspunsurile de care am nevoie!

    • adrian zice:

      Stiti ce merita citit dupa Castelul lui Kafka?
      Ilf si Petrov! 🙂
      O sa descoperiti acelasi absurd institutionalizat descris in maniera satirica! Aceeasi lume artificializata, cu oameni nepotriviti plasati regulamentar in locuri nepotrivite, o ordine atat de ordonata incat se transforma intr-un contrariu al ordinii…

      • Marius David zice:

        Ilf şi Petrov. Desfătare. L-am cumpărat din Anticariatul lui Teofil. Foarte bună observaţie. Numai diavolul este fixist, exact, prea ordonat. Este o formă gravă de schizoidie, de boală psihică, care se manifestă aşa.
        am citit într-o carte pe care mi-a dat-o un prieten psiholog. Este incredibil. Fixisme care creează groază.

  9. Dumitru Alexandru zice:

    Imi cer mii de scuze ca iar postez, dar am uitat sa va spun ceva, daca imi permiteti. Francezul are o vorba: on se dit tutoie! Eu cel putin nu-mi permit, dar d-voastra ma faceti sa ma simt prea mare pentru varsta mea. Am 19 ani impliniti in noiembrie. Sper ca intelegeti de ce am revenit asupra acestui mic amanunt. Va multumesc de intelegere si ingaduinta!

    • adrian zice:

      Stimate Domnule Alexandru (tot „domn” ramaneti, indiferent de varsta!),
      Ati merita un premiu special pentru ca ne-ati dat vesti bune si speranta!
      Daca in Romania mai exista inca tineri de 19 ani cu preocuparile si lecturile dumneavoastra, atunci mai sunt sanse si pentru tara asta!
      Dupa cum scrieti, eram tentat sa va vad cu peri albi! 🙂

      Felicitari pentru lecturi si pentru pasiuni!

      Intr-adevar, Marius, a meritat sa-ti faci blog!

      • Dumitru Alexandru zice:

        Va multumesc pentru gandul bun! Apreciez! Tin sa meditez putin la ceea ce ati spus si sa va spun o povestioara: doi calugari budisti intr-o barca traversau un fluviu. Unul nu era din zona si il intreaba pe cel ce cunostea imprejurimile:”Cat de adanca e apa?” , iar cel dintai il impinge in apa. Iar pe langa cercetarea adancimii,faunei si florei fluviale, calugarul aruncat in apa a mai simtit ceva: teama. Asa putem face si cu istoricii ce ne cerceteaza tara. Trebuie aruncati in apa spre a simti nu numai evenimentele, ci si chinurile prin care poporul nostru crestin a trecut! Sa simta sangele jertfit pentru tara noastra ce urla la vremurile de acum! Acesta este poporul nostru!

        • adrian zice:

          Asa este.
          Din pacate, pe langa sangele care s-a scurs din ranile provocate de altii, noi, romanii, am pierdut mult sange si prin crestaturile pe care ni le-am provocat singuri. Trebuie sa recunoastem ca avem un dar unic in a ne „automutila” tara pentru care suntem dispusi sa ne varsam sangele…

          Ca sa raman in apropierea snoavei dvs., as spune ca noi romanii, prea des, ne aruncam unii pe altii in apa.
          Exemplele din istorie si din prezent sunt multe.

          Cat despre istoricii straini… Cunosc cateva tratate de istorie a poporului roman scrise de istorici renumiti din Occident care ne fac cinste. Nu toti sunt antiromani si nu toti sunt de acord cu linia lui Huntington. Problema este ca eu incep sa fiu de acord cu acest istoric cand vad mizeria de pe strada sau, ca sa raman in prezent, nametii de pe strazile principale ale orasului Ploiesti… 🙂 Cate razboiae trebuie sa mai pierdem ca sa invatam sa aruncam hartiile la cos?!
          Istoria e un teren miscator si mocirlos.
          Mai bine ramanem la filosofie… 🙂

          • Dumitru Alexandru zice:

            Atunci, D-le Adrian, va mai aduc ca argument o precizare facuta de Dan Puric(am scris mai sus despre el). Acesta vorbeste foarte mult despre identitate personala si identitate crestina. Si daca este sa o luam logic, care identitate are prioritate in viata noastra? Iar prioritatea crestina unde isi are radacini? In istorie! Este adevarat, istoria este tulbure, dar este stricta. Ceea ce ne-a definit si ne-a intarit in timpul comunismului a fost credinta. Iar in cadrul Liturghiei ce se face? Se face o comemorare a evenimentelor petrecute in timpul lui Iisus, adica se face apel la istorie! Asta ne-a tinut treji pana acum 20 de ani! Asta ne-a ramas amintire de dupa `89. Nu mai tine nimeni minte cati s-au martirizat pentru credinta! Astazi nu se mai intampla asa ceva! Astazi am uitat de Brancoveanu, dar daca sarim in apa istoriei, vedem o familie decapitata de la cel mai mic la cel mai mare! Pe ei cine ii mai reaminteste?! Calendarul crestin! Atat!

          • adrian zice:

            Cateva prezicari, care nu au rolul de a va contrazice:
            1.istoria nu este chiar asa de stricta. Adevarul istoric este altceva decat adevarul empirico-analitic al stiintelor naturii. Dovada ca acelasi eveniment este interpretat uneori diferit, in functie de metodologia si premizele adoptate. S-au scris tone de carti despre obiectivitatea si subiectivitatea actului de interpretare istorica.
            2.Anamaneza din timpul Liturghiei este mult mai mult decat o comemorare istorica (anamnesis este o ‘retraire’ ontologica, nu doar o mnemosynis – o reamintire psihologica). Nu are rost sa ne contrazicem aici, dar putem discuta citate elocvente din ‘Teoogia mistica’ a lui Lossky sau din ‘Dogmatica’ parintelui Staniloaie.
            3.Tratatele de istorie nu l-au uitat pe Brancoveanu si nici martirajul sau. Chiar si cei mai sceptici istorici il pomenesc cu respect. Va pot da referinte in acest sens. e adevarat, mai apare cate un manual de istorie postmodern, dar nu cred ca aceasta e (deocamdata!) regula.
            4.Conceptul de natiune este relativ recent. Crestinismul patrunde mai adanc, in noi insine, dincolo de apartanenta nationala. Desigur, este o mare gafa sa-ti negi radacinile etnice. Si eu simt romaneste, ca si dvs. La revolutie am purtat o mitraliera si am dormit cateva nopti pe un calorifer, invelit cu tricolorul gaurit (pe care il am si acum, pastrat printre amintirile dragi mie). Strabunicul meu a murit in primul razboi mondial iar bunicul a ajuns pana la Cotul Donului.
            Dar in Noul Testament exista o afirmatie care spune ca, in Hristos, nu mai exista nici iudeu, nici grec. A fi crestin, inteleg eu, inseamna a-ti depasi acest dat natural, a ti-l transfigura. Exista si aici destule referinte din tratate teologice respectabile.
            Corectati-ma, daca gresesc.
            5.Dan Puric este un bun inceput. Nu ma indoiesc insa ca, la curiozitatea dvs. si la dorinta de a cunoaste pe care o probati, veti merge mult mai departe cu lecturile. Este foarte interesant sa chiar citim sursele din care Dan Puric citeaza cu atat de mult talent.

            Cam astea ar fi micile mele detalieri, care nu se vor, sub niciun chip, o polemica.
            Discutia cu dvs. imi face mare placere, mai ales ca imi amintiti de „flacarile” si entuziasmul in care am „ars” si eu cu 20 de ani in urma.

            • Marius David zice:

              1. Corect, istoria este o ştiinţă obiectivă numnai atunci cînd este scrisă de învingători. Adică întotdeauna:)
              2. Corect. Aici trebuie completat cu studiul asupra anamnezei de tip protestant, Zwingli, care este cu totul altceva, dar foloseşte comparaţieie
              4. Fă-mi şi trimite-mi o poză cu tricolorul acela găurit. Eu n-am mai păstrat aşa ceva.
              Modalitatea mea de a mă raporta la patriotism este prin critică şi prin analiză. Creştinismul nu este transetnic, transcultural, ci metaetnic, metacultural, metalaosic, metademotic.
              5. Dan Puric este un actor. Full stop. Reflecţille sale teologice, unele interesante, ma lasa rece. trebuie să pună mîna pe carte, aşa cum l-a bine trimis A. Pleşu, altfel din actor se transformă în măscărici. Foarte elegant spus… Dan Puric citează cu mult talent. Îţi admir diplomaţia, Adrian. Aş putea spune aşa ceva şi despre ceva ce am descoprit zilele astea pe net. O nerozie din punct de vedere tehnic, dar bine împănată cu citate. 🙂

              • adrian zice:

                …cu citate de multe ori scoase din contextul operei careia ii apartin, tocmai pentru ca nu se cunoaste contextul. Iar contextul il cunosti cand citesti toata cartea din care citezi. Abia atunci stii sa spui exact unde poate gasi cineva citatul, de exemplu, din Enneadele lui Plotin… Exemplul meu nu este ales la intamplare.

                Dan Puric este, totusi, buzoian de-al meu. 🙂

              • Dumitru Alexandru zice:

                Se pare ca trimiterile mele la Dan Puric au creat,daca pot sa spun, o mica inclestare de opinii. Dan Puric este un patriot.I-am citit cu mare interes cartea „Cine suntem” pentru ca am vazut cum vorbeste. Este fenomenal! Insa, din toata cartea,care este o transcriere a emisiunilor si predaniilor pe care le-a tinut, am putut extrage integral un singur capitol de istorie pura: ultimul capitol. Este,daca vreti, cartea lui Dan Puric in 10 pagini, opera mainii lui. Restul este oratorie. Nu m-a impresionat patriotismul sau(caci eu nu suport politica,ba chiar sunt apolitic), m-a trimis cu gandul la ceea ce a insemnat perioada comunista, sangele varsat de sfinti precum Valeriu Gafencu(recomand cartea despre viata si patimile lui din inchisoare,este cutremuratoare!), M.Vulcanescu care se afla printre fericitii intemnitati care au ridicat mormant. Cati sfinti au murit atunci…poate ca nimeni nu-i mai pomeneste,pentru ca existenta lor era nula. Insa ce i-a intarit?!(si revin la vechea mea idee): sistemul comunist! Romanii L-au cunoscut pe Dumnezeu pentru ca aveau o cruce grea si li se interzicea sa aiba legatura cu El. Acum insa, omul „fericit” in noua lui „inchisoare” democratica a uitat chinul comunismului. A uitat chiar cine ESTE…

              • Marius David zice:

                Nu-ți fă probleme, este ineteresant cum îl amendează Pleșu. Foarte exact. Exact ce îi lipsește lui Puric: educația.
                Specializarea.
                Este actor i trebuie să rămînă actor. Foarte bun.

          • Marius David zice:

            Nu ştiu dacă ai dat peste asta, Adrian, privitor la obiceiul românilor de a ne da la fund unul pe altul..

            http://patratosu.wordpress.com/2007/08/21/cazanul-cu-romani/

        • Marius David zice:

          Adîncă poveste! de reţinut!

      • Dumitru Alexandru zice:

        Foarte adevarat tot ce ati marturisit. Fac o simpla precizare: m-am referit in termen general la anamneza din cadrul Sfintei Liturghii care pentru orice om este in primul rand o reamintire a evenimentelor de atunci. Profunzimea sentimentelor transmise, importanta traseului pe care Hristos il face din iesle(procomidiar) la Jertfa de pe Golgota(esenta Sfintei Liturghii) nu are nimic de-aface cu ceea ce am incercat sa exprim. Despre cele mentionat putem vorbi mult,insa ceea ce vroiam sa spun este ca acea istorie mantuitoare a tinut poporul roman treaz. Si in razboi, soldatul chiar daca nu era credincios, inainte de lupta isi saruta cruciulita de la gat! De ce? Isi amintea de viata lui Hristos. Asta este esentialul! Modelul prin excelenta de viata! Da, Sfanta Liturghie este mai mult decat o rememorare; este mai tainic decat orice din lumea asta; dar omul nestiutor sau delasator de Biserica stie ca exista Iisus, ca S-a nascut, ca a patimit si ca a inviat! Asta ne-a intarit neamul! Acesta este apelul la istoria christica!

      • Marius David zice:

        Şi eu la fel spun, Adrian, a meritat să îmi fac blog pentru a descoperi oameni ca tine, ca Alexandru şi alţii mulţi pe care nu îi amintesc acum. A meritat să îmi fac blog şi pentru că asta m-a ajutat să clarific unele relaţii care erau în ceaţă.

        • adrian zice:

          Si pentru mine a meritat ca tu sa iti faci blog. 🙂

          • Marius David zice:

            Ba o să mă cert cu tine, Adrian, pentru MINE a merita t mai mult… am cîştigat un prieten foarte preţios, mai mulţi prieteni foarte preţioşi.
            Şi alţii au fost cîştigaţi. Mă gîndesc acum după un an că a meritat dacă un tînăr a renunţat la sinucidere, dacă o mamă care şi-a pierdut copilul tocmai a găsit prieteni care să îi ia poverile, dacă cineva s-a apucat să citească despre creştinism, alţii s-au apucat să se intereseze cine sînt baptiştii şi ce vor ei de la viaţă şi altele.
            a meritat din plin.
            Astă seară mă culc mulţumit cu cel mai mare cadou….Prietenia!

            N-am brad, n-avem ornamente de Crăciun, niciunul. Am pus embargou pe orice fel de tradiţie de Crăciun anul acesta, dar parcă este mai plin şi mai diferit ca alte dăţi. Este un Crăciun cu totul şi cu totul nou!

          • adrian zice:

            Ar merita un studiu al prieteniei (si) din perspectiva biblica (eventual un fel de studiu comparat si cu alte surse). Ma obsedeaza acest subiect.
            Oare ce intelegem noi, crestinii, prin „prietenie”?!

            David isi sfasie hainele si il jeleste pe Ionatan, Ahile il plange pe Patrocle, Ghilgames plange dupa Enkidu…
            Oameni extrem de puternici care isi arata vulnerabilitatea. Ucigatori de lei care bocesc la mormantul prietenilor… Viteji care-si doborau intr-o clipita dusmanul plang…

            Si Domnul la urma ii numeste de ucenici ‘prieteni’: „v-am numit prieteni, pentruca v-am facut cunoscut tot ce am auzit dela Tatal Meu.” Inteleg de aici ca prietenia inseamna o „devoalare” a sinelui, o descoperire a ceea ce esti in fata celuilalt.

            Mi-ar placea, candva, sa scrii despre asta, in stilul tau inimitabil. Cred ca ai putea sa scoti ceva bun. Ce zici, te bagi?

  10. maria1maria zice:

    verba volant, scripta manet,pe mine ma ajuta intotdeauna sa cunosc si ce gandesc altii,si ca mai exista oameni in lume

  11. adrian zice:

    @Dumitru Alexandru
    Nimeni nu scrie doar pentru sine insusi. Macar in propria lui imaginatie, si tot il citeste cineva!

    Presupun ca ati parcurs deja lucrarile apropiate de subiectul cartii dvs. scrise de Mircea Vulcanescu si Constantin Noica.

    Nu cred ca trebuie sa va fie frica de ochiul critic. Manuiti destul de bine condeiul la varsta dvs. Cautati un prieten/coleg/profesor, care sa va ofere feed-back-ul necesar. Curaj!

  12. Dumitru Alexandru zice:

    Multumesc frumos pentru cuvintele deosebite! Imi cer scuze daca mai gresesc cand scriu, este graba de a redacta repede si in acelasi timp coerent ceea ce vreau sa transmit! Am vazut ca mai sus mai gresit, „am mancat” o litera…nu ca am vrut.

    Revenind la cititul cartilor, Shakespeare in „Hamlet” spune ca „nebunul” daca il pot numi asa, citea o carte mica, iar intrebat fiind ce citeste a raspuns:”Cuvinte”. Vreau sa precizez un singur lucru: simplitatea acestei replici in schimb misca tocmai pentru ca precizeaza calea de comunicare dintre cititor si autor. Aceasta trebuie fructificata! Cum? Cartile va vor raspunde la aceasta intrebare!

    • Adrian zice:

      Imi amintesc scena: „Words, words, words…” („nebunul” Hamlet sta de vorba cu Polonius).
      Cuvinte, cuvinte, cuvinte…
      Paradoxal, repetitia aceasta transmite un mesaj dincolo de cuvinte.
      Poate ca trebuie sa citim si pentru cuvintele de dincolo de cuvinte.

      • Adrian zice:

        Incerc sa reformulez „tautologic” ultima idee: merita sa citim deoarece cuvintele spun mai mult decat spun!

      • Marius David zice:

        Ai dreptate, acest fel de replici te aruncă dincolo de replica în sine.

        • adrian zice:

          Shakespeare este colosal la acest capitol.
          In ultima vreme citesc mai putina beletristica (nu prea mai citesc moderni). In schimb, recitesc Shakespeare, Dante, Cervantes, Homer…

          Shakespeare ma uimeste cu fiecare rand recitit. Este incredibil cat de profund a putut gandi acest om si ce forta a putut da cuvintelor.
          Oare ce fel de creier trebuie sa ai ca sa poti scrie asa?! Cum erau organizate conexiunile in creierul lui?!

          Of, cat de multe carti foarte bune sunt de citit!
          Profesorul meu are o vorba, atunci cand descrie bucuria lecturii tihnite: „Domnule, oamenii ar trebui sa se nasca pensionari!” 🙂

  13. alexandru zice:

    Prietena mea m-a invatat un gand minunat cu privire la citire, carti si lecturare.

    „Cand cineva intreaba : de ce citesti toate aceste carti? de ce urmaresti intelepciunea ” raspund : acum e vremea adunarii caramizilor, vremea inaltarii edificiului nu a sosit inca”.

    • Marius David zice:

      Pentru cine treubie înălţat edificiul?

      • Dumitru Alexandru zice:

        Consider ca nu trebuie inaltat pentru cineva. Va veni o vreme insa cand te vei lumina, iar intrebat fiind despre o tema o vei putea dezbate asa cum niciodata nu ti-ai inchipuit. Acea clipa reprezinta,poate,apogeul oricarei persoane. Cei ce se invrednicesc cu cititul cartilor de cult vor ajunge la o intarire in credinta si luminare obiectiva,dincolo de vointa lor. Mai mult decat atat, cei care citesc se vor inalta sufleteste si nu se vor lasa doborati de sistemul impus in tara noastra,aceea incercare de manipulare in masa a „prostimii”. Elitele se vor ridica indiferent de puterea cu care sunt impinsi inapoi!

  14. elisa zice:

    Deci sa mai punem mereu cate o caramida . 🙂

    • Dumitru Alexandru zice:

      Haideti totusi sa vedem in ce constau aceste caramizi. Este o mica povestioara care spune ca un colonel il cheama pe un subofiter ca sa indeplineasca un ordin. Iar subofiterul spune,auzind ordinul: „Domnule, dar nu este bine…”; raspunsul a fost pe masura:”Incerci sa imi denigrezi autoritatea??? Mai baietas, tu stii cate biblioteci am citit eu pana acum???”, iar subofiterul raspunde:”Si ati inteles rezumatul?”. Fantastica replica! Aceasta este caramida pe care trebuie sa ne-o asternem peste celelalte caramizi. Este ceea ce ramane dupa lecturarea unei carti. Iar, pe langa caramida, mai trebuie sa intarim zidul cu ceva: sentimente! Totul ramane mult mai usor intiparit in minte cand nu se citeste totul doar informatic, ci si se traieste lectura propriu-zisa.

  15. adrian zice:

    Nu e vorba de inclestare de opinii.
    Ideea este, o spun din nou, de a nu ramane la citate lui Dan Puric, ci de a merge mai departe, la surse. Cred ca sunteti de acord cu asta.
    In acelasi timp, ma bucur sa constat ca puteti discerne tehnica oratorica de „substanta” unui discurs.
    Eu cred, de pilda, ca istoria trebuie totusi invatata de la istorici (eventual, consultand mai multe surse), asa cum matematica o inveti cu matematicieni si greaca cu… Marius Cruceru. 🙂

    Nu neaga nimeni ca domnul Puric nu este patriot (desi nu avem inca o definitie clara a acestui cuvant devin tabu). Ramane sa-si probeze patriotismul in vremurile ce vor veni. Una e discursul, altele sunt situatiile de viata. Sa speram ca nu va deveni, peste ani, unul dintre cei multi care ne-au dezamagit. Imi amintesc aici de Marian Munteanu, ‘haiducul’ cu chimir si ie in care am crezut multi candva, devenit prieten de afaceri (militare!) cu un fost sef al sri-ului…

    Am citit ambele carti ale lui Dan Puric. As prefera, pentru gustul meu, citate mai exacte.
    Trebuie sa recunosc insa ca, pe ansamblu, a fost o lectura placuta, desi nu i-as spune ‘fenomenala’. Cand treci de 40 de ani devii ceva mai zgarcit cu adjectivele de acest gen. 🙂

    Dincolo de propriile mele rezerve legate nu de om, ci de maniera „actoriceasca” in care isi expune ideile (care, cele mai multe, ii apartin lui Petre Tutea – un patriot dovedit!), consider ca Dan Puric aduce un echilibru necesar in aceasta societate din ce in ce mai globalizata. Cred ca ar deveni si mai relevant daca ar urma sfaturile pe care i le-a dat Andrei Plesu.

    • Marius David zice:

      Ah, mi/ai amintit o poveste tristă. Pentur Marian Munteanu, colegul nostru mai mare atunci am ieșit în stradă, am făcut marșul tăcerii, am fost huiduiți și aproape bătuți.
      Ce penibil mă simt acum!

      • adrian zice:

        Acum „idolul” nostru de pe vremuri, pentru care ne-au alergat minerii, vinde arme in cardasie cu cei care-l „arestuiau” candva…
        Asa ne trebuie!

  16. Alexandru zice:

    Edificiul suntem noi, „Temple ale Duhului Sfant”. Noi suntem chemati de Dumnezeu sa ne asezam pe altar, ca jertfe vii, sa fim purificati si sfintiti de Sangele Fiului Sau.

    Cu tot ce citim, ne imbogatim inimile si mintile, dorim prin aceasta ca viata si gandirea noastra sa produca o viata transformata si schimbata care se vede in actiuni,vorbe,fapte bune spre Slava Sa.

  17. http://dumitrualexandru.wordpress.com/2009/12/23/studiu-de-caz-etnogeneza/

    Este un articol privind etnogeneza romanilor si evolutia literaturii pe parcursul timpului. Sper sa fie de folos. Material realizat in 2008.

    • Marius David zice:

      Mulțumim, titlul pare interesant.

      • Sper sa va fie de folos materialul si ziditor in ceea ce se numeste cunostere: munca, staruinta si aflare, un permanent ideal de care toti ne indeletnicim al atinge in perfectiunile sale.

        • adrian zice:

          Ciudat, nu-l pot citi. Mozilla imi „crapa” cand il deschid. Numai aici. 😦 Mai incerc…

          Etnogeneza este un proces extrem de complex. Un popor nu „apare” pur si simplu. Etnogeneza este insotita, in paralel, de o etogeneza (o geneza a ethosului). Nu cred in sintagma „sange romanesc/albanez/unguresc/rusesc…”
          In zestrea noastra ereditara am adunat informatie din foarte multe etnii. Nu exista puritate etnica.
          Apartii unui popor pentru ca aderi la un fond comun de simboluri. Numai asa intelegem cum a putut Mihai Eminovici sa devina marele roman Mihai Eminescu.

          Stiti ce spunea un reputat istoric: „ca sa nu mai fie razboaie ar trebui sa ne uitam istoriile!”
          Asa o fi?!

          • Ati incercat cu Internet Explorer? Trebuie sa mearga. Materialul ,este adevarat, este mai complex, dar nu ar trebui sa provoace imposibilitate la vizionare.

          • Marius David zice:

            Adrian, există o perioadă romantică în care trebuie să credem în astfel de idei generoase. Djuvara îşi permite să scrie istoria adevărata a românilor la senectute.
            La bătrîneţe ai curaj pentru adevăr, dar tinerii trebui luaţi uşor… adevărul istoric este greu de purtat. Acumcitesc o carte dramatică, extraordinară. Ierusalimul Secuiesc, trebuie să ţi-o dau neapărat.

  18. In primul rand, Sfintele sarbatori de Craciun sa va aduca bucuria Nasterii Domnului in suflet,minte,pe buze si in faptele ce le veti savarsi in noul an! La multi ani! http://dumitrualexandru.wordpress.com/2009/12/25/craciun-fericit/

    @adrian 1.Referitor la „Castelul” lui Kafka, sincer nu stiu nici in clipa aceasta de ce nu mi-a placut. Prima parte a fost parca mai frumoasa, de la cap.10 deja monotonia disperarea fara de actiune se aseaza ca la ea acasa fara ca macar sa fie ceva care sa te impresioneze. Totul este normal,actiuni normale si idei normale. Nu am apucat(spre rusinea mea) sa o citesc pentru ca am fost foarte mult plecat cu icoana alaturi de preotul parohiei la care activez si asta mi-a mancat toate zilele acestea minunate.
    2.referitor la tema propusa, „prieten” din perspectiva crestina, cred ca mai am materialele care mi-au folosit la scoala in care am dezbatut „prietenii” din VT(Iov,Moise,Avraam,Aaron etc.) dar si din NT(intalnirea dintre Dumnezeu ca „prieten” absolut infatisat de Hristos si norodul vremilor de atunci). Daca nu o voi mai gasi, voi incerca sa public pe blogul meu asa ceva zilele acestea,daca timpul imi va ingadui(desi cred ca de acum voi intra in normalitate).Ce este prietenul adevarat? Prietenul crestin? Termenul ia alta conotatie decat cea existenta in ziua de azi. Toti suntem prieteni, chiar si cu dusmanii. Eu personal, darmat fiind de cineva, iert foarte repede si incerc sa ajut.Daca as avea o putere mai mare as ajuta pe toata lumea indiferent de situatie, caci toti imi sunt prieteni in sens crestin, frati duhovnicesti, mame si tati spirituali(-e).
    Am fost ieri cu parintele la o inmormantare a unui baiat de 30 de ani din familie bogata.Am aflat ulterior ca mai avusesera un fiu care a murit la aceeasi varsta. La cati oameni am inmormantat, atat de greu mi-a fost la aceasta inmormantare sa fiu indiferent; inainte de Craciun, in ajun, sa iti inmormantezi fiul bolnav de pneumonie hemoragica.Am avut de 3 ori pneumonie; m-a ferit Dumnezeu. Ce poti sa le mai ceri oamenilor acelora? M-a tulburat ca niciodata!

    Revenind la cititul cartilor, va mai recomand o carte. „Pelerinul rus” al carei autor este necunoscut, prezinta drumul parcurs de un pelerin si descoperirea puterii rugaciunii inimii. Acolo veti intalni un model prin excelenta a ceea ce se numeste „prieten crestin”.

  19. Pingback: Mitraliera cu cărţi | Marius Cruceru

  20. Alina C. zice:

    linku-rile pentru – Cîteva motive pentru care merită să citim? – te trimit la o pagina inexistenta!

    AICI este partea I

    AICI este partea a II-a

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.