Ultima postare…

Ultima postare nu anunță nimic. Nimic nu arată ce va fi fost să se întîmple. Călărețul de pe calul galben ne saltă cîteodată pe cal luîndu-ne din spate. Ne trezim sus pe cal și curtea rămîne nerînduită.  De cele mai multe ori nu arată nimic nici măcar în dreptul sinucigașilor. V-ați uitat vreodată pe contul de Facebook al cuiva care a murit? Pe contul de Twitter? Dar pe un blog?

ScreenShot002

Ultima postare poate fi un banc, sărat sau prost, un videclip de pe youtube, o pagină de jurnal, o înjurătură mai prelungă printre dinți a nemulțumire față de cei de la RATB sau față de aprozarista care nu te-a servit cum trebuie.

Ultima postare poate fi mijlocul unei polemici, un răspuns într-un război al ideilor, un drept la replică folosit sau o reclamă la un produs.

Ultima postare poate fi o meditație, un citat, un gînd, o lecție, o partitură, o predică, o istorioară sau un powerpoint, un simplu anunț referitor la o întîlnire, la care nu vei mai ajunge niciodată.

Ultima postare poate fi o porcărie sau o îngerire.

Ultimul gînd pe Twitter al prietenului meu, Manu, a fost despre … carnet. Era bucuros că îşi luase carnetul. A murit în accident de maşină. Dar contul lui de fotografie? Cîtă viaţă şi veselie! Cîtă curiozitate şi tînjire! Cîtă dorinţă de părtăşie! Aşa l-am cunoscut. Ultima postare a lui Manu? Iat-o.

Și ca făcuta, viața iși drege uneori cursul, și udă și malurile mele. Nu-mi vine încă a crede…oare e realitate, sau vis?

..acu’ două luni și ceva, pe vremea aceasta, visam. Azi îmi vad cateva din vise, împlinite în fața ochilor..într-un timp așa de scurt. În momentul în care am început să simt disperarea lucrurilor fără finalitate, și când aproape mi-am pierdut speranța, întamplarile bune, s-au legat lanț.

M-am mutat singur, la un apartament cu o camera, frumos, mobilat și utilat..am luat carnetul de șofer, și mașina e jos la scara 🙂 ..sunt conștient că viața nu e roza, dar am să mă bucur și de aceste impliniri pozitive, și ca lecție de’acu’ în colo am sa visez mai des..mai mult,

și cu mai multa pasiune


Ultima postare pare să mai ceară urmări, dar nu mai vine nimic. Mai scriu o vreme prietenii, jelesc, uitaţi-vă ce se întîmplă pe contul de H5 al Anei.

M-am gîndit zilele acestea: dacă aş fi fost eu în locul lui Ciprian, care ar fi fost ultima postare care mi-ar fi rămas sau apărut programată pe acest blog?

Mă pregătesc în fiecare zi pentru moarte, nu există zi în care să nu mă gîndesc cel puţin o dată la trecerea spre El, dar gîndul că mireasma pe care o lăsăm în urmă ar putea fi una dinspre moarte spre moarte sau cea dinspre viaţă spre viaţă m-a făcut să îmi amîn, cel puţin să amîn, şi să corectez încă o dată şi încă o dată, să şterg, să scot, să refrazez postări programate pentru viitor. M-a determinat să recitesc unele postări soţiei, cel mai aspru filtru şi cenzor al tuturor vorbelor şi scrierilor mele.

Dacă aceasta este ultima?

Ce gînduri, ce comentarii se vor aduna în dreptul unei toxine gînduristice? Ce frumos ar fi să putem sfîrşi frumos…. chiar şi scriiturile pe bloguri!

Să se poată spune aşa şi despre mine şi despre alţi blogări evanghelici:

Evrei 13:7  Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!

Nu prea îmi place să parafrazez în acest fel, aşa cum am mai discutat altă dată cu un prieten, dar cam aşa s-a transpus ideea în mintea mea de data asta.

Aduceţi-vă aminte de blogării voştri cu mai multe accesări şi de subiectele  care v-au aruncat gîndurile în sus, spre Dumnezeu şi cele netrecătoare, citiţi-le cu atenţie ultimele postări… şi, dacă merită şi dacă vedeţi în ei chipul lui Cristos, iar în scrierile lor… umbra Cuvîntului, urmaţi-le modul de a scrie şi de a trăi sau… în ordinea firească: de a trăi şi de a scrie.

Şi totuşi mai există o salvare, o soluţie, presupunînd că ultima postare nu aduce mireasma veşniciei?… Ceea ce face acum fratele lui Manu? A continuat să scrie pe blogul lui. Manu scria bine. Cred că şi fratele lui scrie bine, dar oare nu dăm fiecare dintre noi socoteală pentru propriul izvor, pentru orice vorbă nefolositoare?

Dacă asta este ultima? Dacă acesta este ultimul gînd care îmi rămîne scris?

Iată unul dintre ultimele comentarii ale lui Cipri, de cugetat:

Va multumesc pt articole. Le-am citit. Asta e realitatea. Dar, personal ma simt neputincios in fata unei generatii care nu mai vrea sa primeasca educatia, decat una deformata din surse nonformale sau informale, total neacademice; sau in cazul bisericilor noastre, unde ipocrizia (prapastia dintre educatia religioasa primita si manifestarile din cotidian-„aluatul fariseilor”) este la ea acasa. predau intr-o scoala laica si observ, in cele 7 generatii de absolventi pe care le-am cunoscut, o degradare in ceea ce priveste educatia academica, fapt ce ma determina nu sa imi depun cv-ul la alte universitati, ci sa ma intreb daca sa ma retrag sau sa mai continui.

Cipri ilies, contemporanul crizelor.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Gînduri, Meditaţii, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Ultima postare…

  1. Patrix zice:

    Esti tare vere m-ai speriat, am crezut ca inchizi blogul iar. phiu!

    da sa ne gandim la ce spunea Ciprian. Se pare ca Dumnezeu l+a ajutat sa se retraga totusi.
    Asta trebuie sa ne dea noua de gandit. Inseamna ca nu prea mai este speranta daca Ciprian asa cum il descrii tu s-a retras.

  2. emsal zice:

    Atunci când vrem să punem pe blog o postare în care acuzăm, polemizăm sau înfierăm ar trebui să ne gândim puţin mai mult înainte de a apăsa pe butonul „Publică”. S-ar putea să fie ultima! Şi să nu semene deloc cu „Tată, iartă-i…”!

    • cllod zice:

      Pai… am putea programa (asa de siguranta) o postare cu „Tata iarta-i” peste 7 zile.
      La fiecare postare reprogramam si postarea cu pricina…

    • Marius David zice:

      Dragă Emsal, am nişte lucruri de spus, mi-am reprogamat nişte postări care duc la polemică, dar, cu riscul de a fi ultimele postări, anumite lucruri trebuie spuse.
      totuşi… mi s-au schimbat nişte lucruri în momentul în care m-am gîndit în dreptul fiecăreia dintre acele postări că ar putea fi ultima.

  3. vio zice:

    „Cândva la adresa aceasta din vale,
    Va fi un afiş anunţând c-am plecat:
    „S-a dus, s-a mutat în domenii regale..
    Din casa cea veche, s-a dus la palat!”

  4. ben zice:

    Sunt la serviciu si dintr-odata am ramas fara cuvinte, parca si suflarea da sa stea in loc in momentul in care am vazut blogul si hi5ul respectiv..nu imi vine sa cred cum doar atunci cand mergem in cimitire la mormantul cuiva drag, sau atunci cand cineva trece in nefiinta ne aducem aminte de ce inseamna durerea „pierderii” unei persoane la care tinem; brusc ne dam seama ce ar insemna ca in secunda urmatoare sa nu mai fim..Slava Domnului pentru aceia care isi cunosc destinatia dar mai vai este de aceia care sunt „caldicei”.
    Din ce in ce mai mult tind sa cred ca singurul lucru care ne mai poate „trezi” sunt niste vremuri de prigoana…

    • Marius David zice:

      îţi poţi imagina, Ben, o cruce în cimitir cu un lcd screen pe care să apară mesajele care apar pe contul Anei şi la atîta timp după trecerea ei dincolo?
      Ceva care se updatează permanent, ca un bocet lin în susur blînd, calm.

      De acord cu ultima frază … mai ales acum cînd mă pregătesc pentru Consiliul Uniunii.

    • turn2christ zice:

      de multa vreme gandesc si eu la” ultimul post” , ” ultima poza” etc si ma infricosez dar nu realizez multe pana nu dau si eu de vre-un „ultim post” al cuiva. Accidentul cuiva cunoscut m-a trezit si pe mine din multe, o poza cu ultimul zambet si o poza cu o masina zdrobita intr-un pod in Luna (cj). totusi cred cu tarie ceea ce spui in ultima fraza si am mentionat si eu des pe blog despre asta, vremurile de prigoana sunt un rau necesar si care va cerne graul de pleava, indragostitii(dupa Hristos) de fricosi/lasi.
      Sa astept(prigoana) sau sa nu astept? … aceasta e intrebarea

  5. emma mocan zice:

    facebook, ultimele 2 postări ale lui Manu:

    Emanuel Sălăgean is wondering when…
    Emanuel Sălăgean is wondering how…

    11 zile mai târziu Manu e murit în accidentul de mașină.

    • Marius David zice:

      Emma Mocan, bine ai venit.
      Am văzut blogul tău, Mocanitza, am şi discutat despre asta cu tatăl tău. Îmi place.

      Te-am văzut la înmormîntarea lui Manu la fel de uimită ca şi mine şi alţii
      Eu acum scriu gîndindu-mă la accidentul lui Manu şi al lui Cipri.

      Marius is wondering WHY…

  6. Pingback: Ultimul mesaj pe Twitter | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.