Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Nu sintem chiar toti ridicoli…dar…ilustratiile ce le-am vazut nici nu sint chiar neintemeiate…
Rodica, acolo este criticat un spirit…
Destul de dezgustatoare gluma, dar ma rog, fiecare cu glumele lui. Banuiesc ca una din putinele ei beneficii este aceea de a-i face pe români sa isi dea seama in ce risca sa degenereze daca cedeaza tentatiei de a imita sudocrestinismul american.
Virgil, orice chestiune de acest gen este o exagerare, sigur. Este şi filmat prost, dar prinde un aspect interesant, în loc să intrăm în biserică să ne odihnism, să intrăm în timpul liturgic, să uităm de noi, sîntem tot timpul cu ochii pe ceasuri,
eu aş scoate toate ceasurile din bisreică, cel puţin cîteva duminici, cu scopul terapiei kairotic-cronotice.
Ei, daca ar fi numai timpul… Tragedia este ca mesajul scenetei este consumerismul egoist al ideii de biserica la acesti oameni care habar nu au ca de fapt nu ei trebuie sa Il consume pe Dumnezeu ci ei trebuie sa fie consumati de Dumnezeu – asa cum remarcabil spunea cindva Ioan Alexandru. Anyway, ma dezgusta la culme mai ales pentru ca este asa de adevatata in America (mai ales in spiritul ei) incit imi vine sa ma retrag undeva in pustie. Si mai mult decit m-am retras deja.
Corect!
dacă te dezgustă înseamă că şi-a făcut efectul, este ca o pastilă amară.
Pustie? Unde? Arată-mi şi mie?
MAi există undeva pustie?
Vox clamantis mai este…. cu deserto… avem probleme.
Marius…m-am referit la faptul ca multimea de biserici ofera servicii apropiate de cele oferite in filmuletul respectiv si ca unii oameni chiar folosesc unele din criteriile mentionate mai sus pe-aici prin America.
Una din bisericile baptiste din orasul meu are de pilda doua servicii dimineata. La unul din servicii , ala mai de dimineata se cinta imnuri vechi, pe cind la al doilea se cinta muzica contemporana. Aceeasi predica. Unul dintre servicii ii capteaza pe cei mai in virsta care nu suporta galagia muzicala…al doilea serviciu pe cei tineri care nu iubesc vechile imnuri…
Apoi unii oameni aleg bisericile care au servicii speciale pentru copii, tineret…etc.. Mai putina lume interesata intr-o Evanghelie curata, partasie…etc. Nu ce poti face tu pentru Domnul…ci…ce oferte iti face Domnul prin biserica respectiva, ce servicii? Suna ca si speechul lui Kennedy…
am mai scris despre asta, Rodica, despre marketingul spiritual, despre adaptarea serviciilor după gusturile unora şi altora, despre traditional versus contemporary.