Una dintre cele mai mari probleme ale românilor este autotratarea. Luăm antibiotice singuri, cîte zile vrem, cum vrem.

Ce se întîmplă de fapt? Iau un virus, îl întăresc bine în organismul meu în mod iresponsabil, fără a apela la medic, apoi îl dau mai departe, numai bine întărit unei alte persoane, care, la rîndul ei, se va autotrata.

Domnul Iorgulescu a făcut la fel. Se pare că s-a doftoricit singur. A luat singur un doctorat de pe raft, l-a întărit bine în C.V., după care l-a dat altora, contaminînd și pe alții.

În Rromînika avem doctori făcuți peste noapte, universități la care poți lua 15 diplome, dacă dai cu banu, miniștri care fac cîte o scenă de milioane, avem ridzită și udrită, iorgulită și năstăsită, stănescită, păunescită, becalită și vadimită, un parlament care doarme,  și … blogări revoltați.

Cine ne va trata de toate acestea? Cu injecția lui Vlad Țepeș nu mai merge, așa cum sugera Eminescu. Atunci ce ne mai rămîne?

Mă uit ce se întîmplă în Statele Unite de circa 15 ani. Acest neam decade și se îndreaptă cu pași repezi să ne ajungă din urmă. Un sistem medical care este, zice-se, în reformă, o așa reformă care va ajuta oameni săraci, dar și pe tinerele pentru care avortul va fi acoperit prin asigurarea medicală.

America decade pentru că se îndepărtează de valorile care au stat la temelia formării acestei extraordinare națiuni. Care va fi soluția? Aceeași ca și la noi: întoarcerea la valorile biblice, la morala tradițională creștină.

Mai este posibil acest lucru în lumea în care trăim?

Am o oarecare speranță pentru americani, de obicei la ei este ciclic, se trezesc din cînd în cînd și învie din propria cenușă. Așa cum observa un prieten, noi, românii, europenii, în general, odată ce am prins o prostie.. ne ținem de ea și o transformăm în tradiție.

Americanii sînt mai relaxați, schimbă, dacă ceva nu merge, o iau de la capăt, au spirit antreprenorial. Românul stă cuminte în mocirlă, dacă trebuie și dacă așa i se spune că e corect și bine și dacă așa vrea Uniunea.

Într-un fel americanii sînt în stare să se doftoricească singuri, ca Rambo care își coase rana pe viu cu acul de cusut în junglă, noi ardem pădurile, otrăvim fîntînile, după care dăm tribut cadîne și ieniceri la turci.

Ne trimitem copiii să devină curve și mercenari, luptînd cu turcul și cu rusul și cu neamțul și cu ei și cu ei… (ce interesant că în limba română prepoziția cu are două sensuri...alături de și împotrivă… ).

Ieri i-am explicat cumnatului meu, american pur sînge, dintr-o familie nobilă cu rădăcini englezești, Lancaster, cum sîntem noi românii…

Nu înțelegea deloc de ce nu avem dimensiunea națională, patriotică, idealurile mari. I-am explicat de ce au luptat românii în primul război mondial, de ce au luptat în al doilea.. motive cu totul diferite de cele pentru care americanii de rînd au luptat în Vietnam sau Irak, spre exemplu.

Noi nu avem dimensiunea națională. Dimensiunea noastră este microcomunitară. Noi luptăm pentru satul nostru, pentru vecinătate, pentru că ni se va da pămînt de cultivat etc.

De aia nu facem reclamații, nu scriem scrisori la președinte sau la senatorul locului, cum face el ca american. Noi avem o mentalitate de supraviețuitori. De aceea ne adaptăm repede la anumite lucruri și ne opunem inexplicabil la altele.

I-am explicat ce  a fost cu pogromul de la Iași și de ce români de rînd au ucis evrei, cum a fost cu întoarcerea armelor împotriva fasciștilor, de ce am luptat împotriva rușilor… etc.

M-a privit uimit, deși cunoaște destul de bine istoria românilor, cea publică și propagandistică.

Noi nu avem puterea de a ne ridica din propria cenușă, mămăliga nu explodează, sîntem niște simpli supraviețuitori ai istoriei. O minune a istoriei, o minune a lingvisticii, o minune a etnologiei, o minune tocmai pentru că supraviețuirea noastră părea imposibilă.