Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Din pacate prea multe biserici incep a se transforma in afaceri profitabile, pe masura ce vremurile de pe urma se apropie de sfarsitul lor, gravitand in jurul unor autocreate pseudovedete evanghelice, iar impactul asupra societatii crestine este din ce in ce mai evident…
Trist este ca oamenii se lasa impresionati de carisma si de mistourile lor, de exagerarile deplasate dar „nonconformiste” ori de numarul de bestseller-uri vandute, uita sa mai urmeze exemplul setat de crestinii din Berea.
sint citeva studii interesante pe megachurches in America… atitudinea fata de pacat, disciplina etc.
Bisericii i s-a dat sa fie o pilda pentru lume, iar noi azi vedem cum lumea cu sistemele ei politic, economic, managerial etc. devine pilda pentru biserica.
In loc sa caute biruinta prin Hristos in lupta cu stapanirile si domniile intunericului, ea cauta succesul pe care il promit tot felul de pseudoteologii ale succesului, de tip maxwell-ian.
Multi pastori frecventeaza tot felul de conferinte si cursuri de perfectionare, dar nu pentru slujire, ci pentru leadership.
Manifestarile crestine devin tot mai exotice, urmarind cu orice pret atragerea simpatiei oamenilor, adoptand diverse strategii de marketing si publicitate.
Nadejdea vietii de apoi este tot mai estompata, primplanul luandu-l promisiunea unei prosperitati garantate si a unui succes inevitabil.
Mihai, azi discutam cu un pastor din Statele Unite despre aceasta problema a noastra a pastorilor, ca le vindem oamenilor nadejdi inselatoare… vindem… inselatoare…
Stam pe o temelie care se clatina,uitand ca cine nu are ca Temelie pe Hristos cel Rastignit,nu va avea Viata vesnica!
Mi s-ar parea interesanta si observarea bisericilor mai mari de pe la noi, chiar daca nu sunt ele megabiserici. Uneori tinerii se muta din congregatii mai mici si li se pierde urma (se pierd si ei uneori din pacate). Deficitul consta in slaba sau lips de responsabilizare, in a nu da socoteala, in lacunele de disciplinare, etc.
Nu am o abordare pastorala, vorbesc strict in calitate de crestin si de slujitor in grupuri mici, dar stiu ca multi dintre slujitorii ordinati gasesc mult mai dificila pastorirea unei biserici mari, din perspectiva raportarii calitative la fiecare membru in parte (care are responsabilitati fata de biserica dar si fata de care biserica este sau ar trebui sa fie responsabila).
Cred ca subiectul este unul vast si nu poate fi epuizat usor, dar, pe masura ce megabiserica devine si la noi ceva „de dorit”, este importanta abordarea lui cu maxima seriozitate si mai ales in cercurile responsabile de luarea deciziilor majore / strategice; asta in ideea in care se mai fac eforturi in creionarea unei directii sanatoase comune…
Felicitari pentru subiect, va indemn sa il reluati spre aprofundare ca unul de maxima importanta!
noi avem putine biserici mari, poate ca cea mai mare biserica baptista este Biserica Emanuel, pe care o stiu destul de bine.
eu slujesc o biserica destul de mica,
sigur, subiectul este vast si greu de abordat pentru ca insisi pastorii de la Emanuel si alte biserici mari trebuie sa descopere pe parcurs cum se pastoreste o biserica de asemenea dimensiuni in tara noastra, unde metodele americanesti nu functioneaza.
din fericire pastorii de la Emanuel imi sint prieteni si sint gata sa asculte si sa gaseasca noi solutii … asa ca … eu cred ca ii putem ajuta.
Poate ca si dintre membrii dinsilor i-ar putea ajuta, daca ar aborda altfel problematica decit asa cum a incercat Michael in urma cu ceva timp chiar in acest spatiu… acuzind, fara a avea barbatia de a confrunta direct.
Eu, una n-as parasi o biserica de 200 de membri pentru cea mai renumita megabiserica a lumii.
Nu stiu cati membri unei asemenea biserici au partasie unii cu altii sau raman dupa incheiarea slujbei in grupuri in curtea sau in fata bisericii.E un „loc in care te simti mai bine ca acasa.”Daca iesi prin orasel te-talnesti cu fratii pe strada…discuti,povestesti… e atmosfera calda.
La intalnirile bisericii vezi sacose… se fac schimburi de alimente, fructe, legume…fiecare ce are.
Daca se intampla ceva suna telefoanele…
Asa, in grupuri mai mici ni se ofera ocazia sa veghem unii supra altora si sa ne indemnam unii pe altii.
da, asta este unul dintre avantajele bisericii noastre, ca putem ramine la sfirsti, mai iesim din cind in cind unii in vizita la altii, mai trimim mincare… 🙂
este o partasie pe care nu o pot descrie in totalitate si nu pot spune cit de bine ne-a facut,
de fapt cred ca acesta a fost unul dintre motivele esentiale pentru care am ramas in Alesd…partasia calda din cadrul familiilor, discutiile de la sfirsitul slujbelor bisercesti…
Amin!
Pot sa „invidiez”(????) . 🙂
partasia pe care o aveti si despre care scria si Adama care v-a vizitat si a ramasa uimita de dragostea si caldura cu care vorbeau fratii unii cu altii?
Cred ca mini..nu megabiserica este mai aproape de Scriptura,fara partasie nu e decat un club.
Iata ce scrie Gene Edwards pe subiectul asta:
Scrie apasat, merita citit cu rumegare!
Pace, pace!
Nu, nu poti sa invidiezi…
daca in biserica ta nu se intampla asa, fii tu prima care intreba pe altii, care daruie la atii, care investeste in cei de langa el, da-te pe tine exemplu, vorbeste cu cateva surori si rugati-va pentru biserica, pentru pastori, pentru cei care va viziteaza… tot felul de rugaciuni cu cereri si multumiri.
Scoateti in evidenta lucrurile frumoase ale bisericii, chiar daca are imperfectiunile ei,asta nu inseamna sa tolerezi pacatul.
Am senzatia ca s-a institutionalizat trupul Domnului si si-a diluat grozav concentratia de salinitate.Relatiile sunt pe butuci din lipsa de timp.Am incercat sa anagramez „timp”si nu am obtinut „iubire”.Biserica este o relatie pe verticala si apoi pe orizontala, sa ma pronunt vectorial.
Daca cantitatea de „relatii”creste este nevoie de o organizare mai buna . Nu marimea biserici conteaza ci mentinerea unor relatii adevarate si o administrare super.Avem exemplul bisericii din coreea care are probabil la peste 1000000 membrii , dar si cateva zeci de mii de pastori tot atatia invatatori si evanghelisti iar apoi sunt liderii „laici” adica presbiteri si diaconii.