Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Acuma nu stiu cui ii era adresata intrebarea si care e raspunsul asteptat, insa mie mi se pare ca tipul e lasat sa lupte, sa isi exploateze latura de razboinic. Si chiar daca muzica inceteaza, prietenul e acolo cu pusca…
Asta vad eu. 🙂
Nu sint din fabrica de barbati dar scena asta i-mi spune ca pe linga ceasul oamenilor mai e un alt ” ceas” de care cei mai multi nu tin seama.
Sa ne ajute Domnul sa functionam in timpul Lui.
Draga Mihai H. frumoasă exegeza ta spirituală.
Draga Florin Pușcaș, mulțumesc, interesantă ideea cu exploatarea laturii de războinic, parte din ceea ce ne determină uneori să spunem că sîntem bărbați.
Faptul ca ceasul este la noi nu inseamna ca putem stapani timpul. Nu este prietenul nostru cum nu este dusmanul altora. And „when the time’s end”, we don’t know for who. The end of time…
Draga Alexandru,
foarte interesant ce spui, cred ca Ennio Morricone este unul dintre cei mai buni compozitori de muzica de film. Ce compune el se potriveste atit de bine cu ce se intimpla pe ecran!
Ai ridicat problema timpului la cre se intimpla ce se intimpla sau ce trebuie sa se intimple….
Există the end of time?
Vesnici este masurabila in timp?
cind se va fi sfirsit istoria, vom iesi cu totul din dimensiunea timpului?
Timpul masoara si vesnicia sau tocmai de asta este vesnicie pentru ca nu mai exista timpul.
eu cred ca melodia il sensibilza pe om si nu putea sa isi arete latura adevrata de barbat fiind sensibilazat asa ca adevrasul l-a lasat pana sa poata sa actioneze ca un barabat sa fie o lupta corecta intre doi barbati adevrati…parearea mea.
Sa ai toate atu-urile unei victorii intr-un duel, si totusi sa alegi sa te cobori la acelasi nivel cu adversarul tau, inseamna sa-i acorzi acestuia, cel putin acelasi respect pe care ti-l acorzi tie….
Sa te auto proclami albitru-jucator al unui duel, si totusi sa oferi pe tabla de joc sanse egale, inseamna sa castigi inainte de a incepe „partida”, indiferent de rezultat….
Iubesc filmele Western, deoarece regulile si telul,nu primeaza inaintea vietii…
Ceasurile din punctul meu de vedere nu inseamana TIMP, ci REGULA!Cand apare cel de-al treilea personaj, albitru-jucator, devine doar jucator, respectand aceeasi regula,doar alt ceas, insa aceeasi regula. Linia melodica a ceasului, care incepe intr-o tonalitate care iti da senzatia de repetitiv, chiar interminabil, capata cu trecerea timpului, rolul cortinei care sta sa cada anuntand culminantul. Finalul ei, nu-i este strain niciunuia, de aceea ultimul sunet nu surprinde pe nimeni,regula este familiara tuturor, dar castiga cel care a studiat cel mai mult…Ultimul Sunet!
Dati-mi voie sa citez…”pentru mine a trai este Cristos si a muri este un castig”…Ne-au adus „ceasurile” noastre de buzunare la aceeasi atitudine? sau le tinem in buzunare pentru a ne trai viata?…Tristetea poate fi realitatea de a nu auzi niciodata tempo-ul in a carei cadenta pasim spre…vesnicia fara timp, dar cu acelasi CEAS!
O importanta rectificare : „Iubesc filmele Western, deoarece regulile si telul,PRIMEAZA inaintea vietii…”
foarte interesante interpretări, Andrei,
Stefan V., dar filmele cu samurai? chiar mai frumos.
Multumesc, Andrei si Stefan, de cugetat la ce spuneti fiecare dintre voi.
Hmmm…Shogunul, o carte care nu te mai lasa sa dormi, si odata terminat maratonul, iti pare rau ca nu mai era un volum :). Despre film, placut impresionat, dar aproape niciodata nu am preferat filmul inaintea cartii, si de cate ori am citit cartea si apoi am vazut filmul, nu mi-a mai placut la fel de tare. Cred ca este vorba depre imaginatia noastra care realizeaza in timpul lecturii filmul perfect pentru noi…
Draga Marius,
as dori sa va trimit niste randuri personale. unde, si cum as putea sa fac acest lucru?
Draga Stefan, cred ca Shogun este una dintre cele mai demne de mila deformari ale culturii japoneze,
mai bine ia citeva dintre filmelel lui Akura Kurosawa, acolo este mai aproape de realitate,
ca admirator al culturii japonee pentru o perioada din viata mea, n-am putut digera Shogunul pe care l-am cumparat la vrmea aceea la pachet Raportul la al XII-lea congres al Partidului, ca asa se dadeau cartile prin Iasi.. 🙂
Iti voi raspnde la email, deocamdata trebuie sa ma reintorc la clasa, dupa amiaza corespondam 🙂
multumesc pentru sfat, recunosc ca nu m-am gandit niciodata ca o carte atat de vestita, deformeaza oarecum o cultura pe cat de vasta, pe atat de adanca. Am privit aceasta carte ca fiind un abc al culturii japoneze. Cred ca m-am inselat.Adevarul este ca timpul nu mi-a permis sa adancesc aceasta zona culturala, iar mai tarziu, am considerat ca e bine sa investesc in alta directie timpul pentru lectura.Cu alta ocazie insa, voi lua cuvintele dumneavoastra si voi considera alta perspectiva legata de cultura japoneza, in afara Shogunului…
Draga Stefan, nu din romane se iau informaţii despre viaţa japonezilor.
Ia totuşi cîteva dintre filmele lui Kurosawa, pe rînd, într-un week-end.
Există şi alte resurse pentru o mai bună informare, în afară de atmosfera pe care o creează A.K.
Pingback: Ear worm, Iuda, sursele miturilor despre căsnicie « La patratosu