The End of… America

Se vorbeşte despre sfîrşitul Americii creştine cu îngrijorare sau se scrie cu mare relaxare şi nădejde într-o Americă nouă, a libertăţii de conştiinţă, dar fără atîta agitaţie religioasă.

Se vorbeşte despre o Americă îngenuncheată economic, despre o Americă gata să renunţe la rolul ei tradiţional de poliţist mondial (vezi discursul lui Obama de zilele acestea referitor la armele nucleare, ori demagogic ori naiv, dar despre asta altă dată.)

Asistăm oare la o descompunere a Statelor Unite şi la o disoluţie a unui imperiu după acelaşi model ca Sovietele, Imperiul Britanic, Roman?

Dacă da, atunci înţelegem naivitatea şi lipsa de perspectivă pe care un politician precum domnul Băsescu o manifestă cînd vorbeşte de Axele dînsului ignorînd Rusia?

România nu poate ignora Rusia. Nu-şi va putea permite niciodată acest lux. Axele noastre, oricum am trage liniile, vor trece şi pe la Moscova.

Iată, de o zi ne uităm la comuniştii de la Chişinău care şi-au făcut de cap la alegeri. Un prieten mi-a dat telefon disperat avînd lacrimi în gît şi convingerea în inimă că alegerile au fost măsluite.

Ce ne aşteaptă?

Este clar, nu ne vom plictisi! Avem doi uriaşi îngenuncheaţi care se străpung în agonia lor unul pe altul cu suliţele.

Ce se va întîmpla cînd se vor prăbuşi amîndoi peste siluetele noastre liliputane?

Ce face Dumnezeu în toată situaţia asta?

Rîde!

Psalm 2:1  Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?
2  S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând:
3  „Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor”.
4  Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la The End of… America

  1. Gabriel zice:

    Râde de ei și plânge pentru noi.
    În astfel de situații ne putem da seama cât de complicat este sa fii suveran al universului.
    Dar totuși nu prea cred să cadă USA așa de curând (Rusia la fel) prea multe interese (ale oamenilor influenți) sunt la mijloc.

    • Marius David zice:

      Aşa spui tu, Gabriel?
      Stai să vezi!
      America are uimitoarea putere de a se ridica din propria cenuşă.
      Poate că tocmai de aceea un anumit grup a generat prăbuşirea economică a Americii, tocmai pentru întărirea sistemelor ei proprii.
      Este o chestie de supravieţuire, ca la rac, ca la vulturi,
      daca racul nu îşi leapădă carcasa, moare în propria piele. America s-a făcut vulnerabilă acum.
      Şi-a crăpat carcasa, cade vertiginos, tocmai pentru a căpăta impuls mai mare spre a se ridica.
      Este o mişcare riscntă, dar singura validă într-o astfel de situaţie.
      Rusia?
      Rusia se reinventează. Ţarul Putin este la cîrmă bine merci, iar domnu Băsescu trebuie să îşi retragă axele şi să le mai calculeze o dată.
      S-ar putea să îi iasă axe încovoiate, ca spinarea românească, îndoită de secole de turci, fanarioţi, ruşi, nemţi… mîndru neam.

      • Daniel zice:

        Interesant ca Saul Bellow, in „Pana la Ierusalim si inapoi” spunea cu privire la aceasta presupusa forta a Americii, ca rusilor, pur si simplu le trezeste mila aceasta pretentie aroganta a americanilor. Nici nu isi dau seama de forta Rusiei, mai spunea el si asta-i face pe rusi sa-i compatimeasca efectiv.

  2. pety zice:

    Ce sa facem noi crestinii?

    Sa ne respectam cetatenia.

    Filipeni 3:20

  3. Gushteru' zice:

    Referitor la „siluetele noastre liliputane”… il ascultam zilele trecute pe un frate din Zimbabwe: imi spunea ca s-a ajuns intr-o stare critica acolo – populatia moare de foame si sete, boli peste boli, inflatie unde au cifre cu 24 de zero-uri si e mai ieftin sa folosesti bancnote la toaleta decat hartie igienica si multe altele care dupa cum si el imi spunea „unii cred ca sunt doar povesti sau ceva din filme… insa e o realitate”. Si cireasa peste tort care e: presedintelui ii s-au luat cadouri de sute de mii de euro de ziua lui, neamurile presedintelui cheltuiesc sute si milioane de euro pe tot felul de lucruri. Cred ca daca ne uitam cu atentie la acest fapt vedem viitorul Romaniei.

    • Marius David zice:

      Gushteru, religia duce acolo… totul este din cauza religiei, după părerea mea. S-ar putea să par extremist şi exagerat, chiar aşa sînt, şi tot spun încă o dată… religia.

  4. Pingback: Misiunea uneşte?, Sfîrşitul Americii, blogoslovirea, prozelitismul, Nagy Floare « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.