Am ajuns mai devreme la biserică. Am dat mîna cu tinerii din sală şi m-am aşezat cu foile mele în primul rînd aşteptînd începerea programului. În spatele meu a început un dialog:
– Mă bucur că ai venit..
– Da plec,
– Nu pleca, rămîi
– Nu, ştiu eu ce-i aici..
– De data asta va fi altfel, rămîi, dacă nu pentru predică, măcar pentru cîntare… rămîi…Rămîi să ne asculţi.
Şi a rămas. M-am întors, am dat mîna cu el, am încercat să îi zîmbesc, dar … am rămas amîndoi tăcuţi, el lîngă prietenul lui, eu, între două scaune libere.
Tînărul din spatele meu, care s-a lăsat convins cu greu să îşi scoată basca şi apoi să rămînă în sală, a stat atent tot programul.
I-am aflat povestea la sfîrşitul predicii.
Toate acestea se întîmplau în urmă cu o lună de zile.
Priveam cu nădejde la o nouă întîlnire. Pe drum am primit un telefon.
– Nu ştiu cum va fi în seara asta, dar va fi greu, toată biserica noastră este răvăşită… Îl ştii pe I.M.?
– Da, îl ştiu..
– S-a sinucis…
I.M. este tînărul care a stat în urmă cu o lună în spatele meu. Poate că trebuia să insist mai mult să vorbesc cu el, poate că n-am ştiut să mă apropii de el. Mă apasă pe suflet toată greutatea sufletului lui.
Poate că n-am predicat bine, poate că Dumnezeu îmi va cere sîngele lui şi din mîinile mele. Cred că mă voi simţi vinovat … mereu… pentru acest tînăr. Cred, nu ştiu de ce, că această întîmplare îmi va schimba felul de a predica, de a scrie, de a zîmbi, de a da mîna…Trebuie.
Seara trecută am încercat să fac ceva diferit, în încercarea de a răscumpăra în mlaştina de vinovăţie. S-a aşezat lîngă mine Andrei. Un tînăr de 1,40 cm înalţime. Am pus mîna pe umărul lui şi i-am cerut să îmi spună numele să mă pot ruga pentru el. I-am dat un semn de carte şi el mi-a dat o hîrtie, o xerocopie a unui act de eliberare dintr-o instituţie. S-a rugat şi el cu voce tare lîngă mine. Nimeni din sală nu a înţeles ce s-a rugat acest dispreţuit.
Am păstrat copia aceea ca să îmi amintească mereu de Andrei şi de I.M.
Rugaţi-vă, dragi prieteni pentru părinţii, fraţii şi surorile lui I.M!
Rugaţi-vă şi pentru un păcătos care trebuie să strige „Din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea!”
În urmă cu o lună am pierdut un suflet. Aceasta nu se poate răscumpăra.
Mă voi simţi vinovat … mereu şi Mereul va fi un semn de aducere aminte tot timpul.
Îi mulţumesc celui care mi-a adus aminte de răstignire. Acel semn de aducere aminte va fămîne înfipt tot timpul în biroul meu.
Dragă meşteşugarule, mă voi ruga mereu pentru tine să îţi porţi mai mîngîiat de Duhul rana care nu se poate închide…
Marius Cruceru 
>Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
>Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
>Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
Nu sunt eu – un vierme – in stare sa judec… insa din moment ce ati recunoscut, v-ati cait si ati cerut iertare pentru pacat, el s-a sters si Dumnezeu nu-si va aduce aminte de el. A fost aruncat in marea uitarii.
Mare atentie! Cel rău pândeşte pe cel neprihănit, şi caută să-l omoare – spune psalmistul. Chiar si prin acest fapt el incearca sa va tina legat. Nu se poate uita asa ceva (usor) insa sunteti un om liber!
Marius David,
nu cred ca este cazul sa va faceti mea culpa in acest fel.
Suntem cu totii vinovati, daca o luam asa! Biserica din Iris, din cate stiu eu, s-a rugat mult pentru Iacov.
Nu l-am cunoscut prea bine, dar stiu ca au fost multe rugaciuni pentru el.
Se mai putea face inca ceva? Cred ca oricand este inca ceva de facut. Ziua judecatii ne va arata ce am mai fi putut face.
Am auzit ieri ca incepuse sa vina la grupul de adolescenti, se inscrisese intr-o tabara care l-ar fi ajutat sa isi rezolve problema. A fost inconjurat de prieteni care au incercat sa faca ceva pentru el, cum sunt Amalia. Marturia Amaliei a fost foarte emotionanta.
Este socant si inexplicabil.
A fost odata, intr-un oarecare oras, intr-o oarecare biserica baprista, un pastor care avea bunul obicei ca la terminarea programului sa mearga la usa si sa dea mana cu fiecare persoana si sa caute sa incropeasca un mic dialog, chiar macar din 2-3 replici.
Pentru cei „ai casei” cea mai frecventa abordare era:
– Cum esti?
Iar raspunsul invariabil era:
– Bine, urmat de un zambet mai mult sau mai putin fortat.
Dupa o vreme, aceasta actiune a devenit obicei, iar obiceiul traditie… pana cand intr-o zi, un tanar „de-al casei” i-a dat urmatorul raspuns:
– Cat timp ai la dispozitie ca sa iti spun cum sunt?
Dupa socul initial, a urmat o oarecare baiguire a pastorului si o promisiune care nu a fost onorata niciodata…
Oh, de am mai sparge cateodata rutina, tiparele, modul de a da mana, dialogurile superficiale… daca chiar ne-ar durea pentru cei de langa noi… poate ca vor fi mai multi in rai… poate ca nu ni se va cere sangele unora din mana noastra…
Cristi Jugariu, imi pare rau pentru ce s-a intimplat acelui tinar, mai ales pentru promisiunea neonorata.
asa cum spui… rutina, tiparele obisnuina…
Am obiceiul sa vad in orice lucru ceva pozitiv. Chiar si in sinuciderea lui I.M. vad ceva pozitiv… libertatea cu care ne-a inzestrat Dumnezeu… libertatea de a alege. Biserica din Iris s-a rugat mult pentru I.M, au fost oameni langa el care i-au intis de multe ori o mana, dar decizia i-a apartinut.
Doamne… iti multumesc ca m-ai inzestrat cu atata libertate si te rog ajuta-ma sa decid pentru Tine in fiecare zi!
Mi-au dat lacrimile,va inteleg..stiu ca nu cautati sa va disculpati,,stiu ca asta va va urmari multa vreme..
Numai Domnul stie de ce a fost asa…Dv.simtiti cu inima,ii simtiti pe tineri,va doare pentru ei,
tinerii au nevoie de f.multa rugaciune,anuntati-ne si aici,ca sa ne rugam pentru cei care apar astfel in drumul pe care mergeti…
…Va rog spuneti-le si colegilor dv.pastori..ca e nevoie de o relatie adevarata intre enoriasi si ei.
Domnul sa va ajute,,,nu e intampaltor ca Domnul v-a vorbit in felul acesta dureros,,si din durerea pe care o aveti se va naste ceva bun,spre slava lui Dumnezeu,asa cum spuneti…sa va foloseasca El pentru mantuirea tinerilor in mijlocul carora lucrati.
M-a miscat acesta marturisire pina la lacrimi .A fost un timp cind si eu nu am dat ascultare Duhului si mult timp m-a urmarit acesta neascultare .Aveam un vecin care era tare inversunat impotriva pocaitilor .Intr-o zi statea cu scaunelul la soare ,era bolnav rau avea cancer .Si am simtit Duhul Domnului , ma indeamna sa ma duc sa-i spun ceva de Domnul Isus .Nu am avut curajul,cunoscundu-l impotrivitorul lui Dumnezeu si al pocaitilor .A doua zi acest om nu era printre cei vii .Ce am putut plinge si mi-am cerut iertare Domnului ,am marturisit asta fratilor care s-a rugat pentru iertarea mea .Am simtit mult timp acesta remuscare de nu a asculta de indemnul Duhului .Era o martuire inainte de a pleca din lumea noastra .Doamne, iarta-ne ca de multe ori nu te ascultam si nu dam importanta indemnul Duhului Sfint prin care lucreazi !Multumesc ca m-ai iertat!
Pingback: Tineri Sararie » Blog Archive » Ma voi simti vinovat… mereu
poate simt mai multa vinovatie ca dumneavoastra. mi-a fost prieten de cand eram mic…
Imi pare rau pentru dumneavoastra ca veti purta o povara care cred ca nu este intru totul meritata, in sensul ca probabil sunt altii mult mai nepasatori decat dvs. si carora ar fi trebuit sa li se intample, pe drept, o asemenea napasta.Este imposibil sa nu va fi trecut gandul acesta prin cap. Si totusi ati fost ales dvs. Pai atunci depasiti faza parerilor de rau, de a caror sinceritate sunt convinsa, si impreuna cu toti crestinii- baptisti, ortodocsi, catoloci, greco- catolici,pentru care aceasta nenorocire ar putea constitui o lectie de ce s-ar fi putut face pentru a-l scoate pe acel tanar din oceanul lui de nefericire si nu s-a facut,sa incepem prin a ne cunoaste mai bine aproapele nostru, chiar daca zicem ca timpul ne este extrem de limitat si avem alte obligatii mai presante- fata de familie, fata de prieteni,la munca etc.
M-a marcat si pe mine disperarea acestui baiat,si ma simt responsabila cu atat mai mult cu cat el a cerut ajutor BISERICII, prin venirea lui in comunitatea dvs.- probabil ca s-o fi dus si in altele, dar intrebarile, nelamuririle si necazurile lui au ramas mereu fara raspuns.
Dumnezeu sa-i ierte.
Frate Marius, este intr-adevar ceva neplacut ce vi s-a intamplat…ISUS sa va intareasca. Eu va stiu pe dumneavoastra un om care a lucrat pentru DUMNEZEU, aici referindu-ma la campul EVANGHELIEI…si nu ma refer evanghelizare de la amvon, ci cea personala in viata de zi cu zi….Insa vreau sa va spun ceva, in legatura cu ceea ce simtiti dumneavoastra acum…sa aveti mare grija sa nu se tranforme in depresie. Dati-mi voie sa va relatez ceva ce mi s-a intamplat mie…Eram in anul 2007, si ma intorsesem la CRISTOS de aproape un an si eram plin de dragoste pentru EL…si aveam obiceiul deseori sa ies pe strazi, si sa predic EVANGHELIA, unde mi se deschidea usi: in autobuz, tramvai, oamenii auzeau CUVANTUL si marturia mea…POsteam mult, ma rugam mult, si eram implicat activ in evanghelizarea pe strada in fiecare saptamana, mai ales vara…dar, la un moment dat am inceput sa ma simt vinovat deoarece nu puteam sa spun la totii EVANGHELIA. Vedeam nevoia de Cuvant, de mantuire a oamenilor si asta m-a dus la gandul de vinovatie ca de ce am predicat EVANGHELIA azi, la 10 persoane pe strada, si nu la 30 de persoane sau chiar la fiecare om….si asa cel rau a sadit aceste ganduri in viata mea, si m-am trezit la un moment dat intr-o depresie din care am iesit cu greu, aducandu-mi aminte de fapt ca DUMNEZEU ne iubeste asa cum suntem….De atunci, am continuat sa fac evanghelizare cu incredere si bucurie mare ca DUMNEZEU ma iubeste chiar daca le spuneam numai la 5 persoane despre ISUS, intr-o saptamana, sau zii, in care ieseam in parc, sau spital, sau in alte locuri….DOMNUL ISUS sa va intareasca, si sa va umple de DUHUL SFANT….
Cred ca acesta este inca un semnal din partea lui Dumnezeu prin care vrea sa ne spuna ca nu trebuie sa fugim de acesti oameni pe motiv ca ne dezicem de pacatul lor ci sa fim acolo langa ei oriunde ar fi…de multe ori lacasul Bisericii(ma refer la cladire) e o piedica pentru ca unii sa primeasca cuvantul…visez la ziua in care o sa iesim din cladire si o sa intram in baruri cluburi si alte locuri „interzise”, acolo unde oamenii au cea mai mare nevoie de ajutor
Cred ca ne tratam unii pe altii cu prea multa superficialitate fara sa incercam sa patrundem dincolo de persoana, sa ne interesam unii de altii. Am ajuns ca noi cei din biserica sa ne limitam doar la un zambet si o strangere de mana in graba. La fel am facut acum o luna cand l-am intalnit pe tanarul de care vorbea Marius si pe care il cunosteam de mic, spre rusinea mea.
Ma voi simti vinovat…mereu
Andrei, ce vom schimba cind ne vedem? Care va fi atituinea pe care o vom avea in astfel de intilniri. Daca moartea lui Iacov nu schimba nimic in noi, vor fi altii si altii de care vom fi vinovati prin lipsa noastra de dragoste
Nu vreau sa condamn p nimeni in comentariul meu, ci doar sa ma uit la „crestinismul” actual..Imi puneam intrebarea ce trebuie sa invat din intamplarea aceasta…si primul lucru pe care vreau sa il strig in gura mare este: Sa nu mai judecam! Parca Dumnezeu nu e destul de intelept sa ne judece, trebuie sa ne asumam noi si responsabilitatea asta. In loc sa il ajutam pe un om care vedem ca se indeparteaza, noi il „impingem” cu comentari si ii aruncam in fata toate pedepsele lui Dumnezeu..Am uitat ca Dumnezeu e dragoste.. Am uitat sa iubim.. Si pana la urma care e pacatul mare si cel mic? si daca suntem asa buni de ce nu ii ajutam si pe altii? normal ca daca nu mergi duminica dupa biserica la Kfc, nu esti „cool”..ajungi sa fi marginalizat si incepi sa iti cauti prieteni care sa t accepte…apoi incepi sa ii accepti si tu p ei…sunt de acord cu ce a scris Tobias..Biserica lui Dumnezeu nu este in cladiri din piatra si lemn…stiu ca I.M. avea nevoie in ultimu timp de cineva de la biserica…cati am sarit sa povestim cu el?
noname, asta spuneam ceva mai sus. dar trebuie sa ne judecam, trebuie sa ne judecam pe noi insine
Faptul ca tinerii merg la KFcdupa slujba nu este un lucru rau, dar ce te faci cu cei care nu merg cu voi penru ca nu au bani?
noname_nolimit ,
Kfc ? ce inseamna , ca nu am inteles ? Poate ca nu toti inteleg .
@Moromete
KFC = Kentucky Fried Chicken
Este un fast-food gen McDonald’s doar ca este superior.
Daca vrei sa ai ceva pulpe de pui cu cartofi si ceva sos chiar iti recomand KFC-ul.
beniamin pop spunea mai sus ca biserica s-a rugat MULT pt acest tanar. daca s-a rugat asa de mult, de ce nu a ascultat dumnezeu rugaciunile bisericii? ori dumnezeu nu asculta, ori biserica nu s-a rugat…”mult”.
Draga Beniamin Pop!
Nu pot sa ascund ca m-a umplut de indignare postarea ta. Apoi m-am pocait si mi-a venit sa plang de durere. Dar parca tot imi vine sa te scutur putin, asa, virtual.
Cum poti gandi asa:”Chiar si in sinuciderea lui I.M. vad ceva pozitiv… libertatea cu care ne-a inzestrat Dumnezeu… libertatea de a alege.”?
N-a fost nici o libertate in actul lui IM, doar o crunta robie. Vrasmasul a facut lucrul acesta. „Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. …” Marcu 9:22. Unde-i libertatea?
Rob, legat, in imposibilitate de a alege, vanduti robi, asa eram NOI: „fara minte, neascultatori, rataciti, ROBITI de tot felul de pofte si de placeri….etc”. Unde se vede libertatea? Nicaieri, doar o crancena robie, lanturi si funii. Daca tu nu te-ai sinucis, nu inseamna ca ai fost mnai bun sau mai destept! Nu inseamna ca ai ales bine.
Sfarsitul postarii tale: „Doamne… iti multumesc ca m-ai inzestrat cu atata libertate…” seamana cu rugaciunea fariseului. Iar rugaciunea ta;”te rog ajuta-ma sa decid pentru Tine in fiecare zi!” este chintesenta teologiei deciziei, o erezie placuta, la ani-lumina distanta de adevarata evanghelie, evanghelia Harului, a Rascumpararii, a Ispasirii.
Despre teologia deciziei am scis aici: http://vesteabuna.wordpress.com/2009/03/24/teologia-deciziei/
Cu dragoste
d.
Vestea buna, si Beni Pop are dreptatea lui. Slavesc pe Dumnezeu pentru libertate, dar imi este asa de frica de ea.
Oare cati oameni asemenea lui IM intra in bisericile noastre? Oare la cati dintre ei le intindem o mana? Oare la cati le spunem un cuvant? Oare pentru cati ne rugam? Oare pe cati ii cautam, ii sunam si cautam sa le intelegem suferinta launtrica? Poate aceasta istorie a lui IM ne va ajuta sa intelegem ca adesea cei care vin in bisericile noastre au nevoie sa-l gaseasca acolo pe Cristos cel viu. Dar de multe ori intalnesc niste schelete religioase preocupate de a prezenta ” partitura lor” pentru acea zi. Ai mila Doamne de noi si de ei.
GAmaliel, pastorii numai, singuri, fara ajutorul membrilor, fara participarea lor în comunitate si partasie nu vor realiza nimic. Sintem un trup. Da, sint pastori care au atitudnea unui director de companie, sint ca patronii, se poarta rece cu enoriasii, n-au timp etc. nu vreau sa le iau apararea, dar daca pina la sfirsitul unei slujbe nu stii cum il cheama pe cel din stinga si pe cel din dreapta inseamna ca ai mers degeaba la biserica.
R. nu ai dreptate deloc…nu esti in masura sa trai concluzii pentru ca nu esti din iris…eu sunt de’acolo si iti spun ca Biserica s’a rugat mult pentru el…si de unde tragi tu concluzia ca Domnul e dator sa raspunda la toate rugaciunile in felul in care noi vrem? fi mai atent pe viitor cu concluziile
tobias, domnul nu raspunde asa. vrajmasul a fost de data asta mai puternic…decat biserica ce s-a rugat mult.
ps1 eu decid daca sunt in masura ori ba sa fac sau sa spun un lucru.
ps2 schimba-ti obiceiul, beniamin pop. indignare si din partea-mi.
R. poate sa se roage pentru mine biserica 20 de ani zilnic pentru ca daca eu aleg sa ma impusc o voi face…asta ce inseamna? ca nu s’a rugat biserica suficient? ca nu aude Domnul rugaciunile? sau ca in final libertatea de a alege imi apartine mie…Domnul nu ma obliga sa vin dupa el daca eu nu vreau…
Fratilor, este de apreciat ca s-a pornit o disputa care sa ii ajute pe pastorii nostri, dar si pe noi, sa fim mai apropiati de oameni, dar nu cred ca este cazul sa va luati unii de altii acum in felul aceasta.
Miine am inteles ca este inmormantarea lui Iacov.
sa ne rugam pentru toti prietenii lui care vor veni la inmormantare.
Diavolul vrea sa mai ia suflete din grupul acela.
Sa ne rugam pentru ei. Eu voi merge acolo sa incerc sa ma apropii si sa le arat prietenia mea.
Ce sa vada acesti oameni la noi?
Sunt de acord cu spiritul in care spune Beni Pop ceea ce spune: Dumnezeu nu ne vrea teleghidati. Suntem liberi. Slava Lui ca ne-a creat asa.
nu se roaga zilnic, numai la biserica 2-3 vorbe cand li se aduce aminte. au ei alte probleme mai importante pt care sa se roage.
iar daca s-ar ruga asa cum spui tu, zilnic si 20 de ani, nu te-ai impusca. garantat.
punct pe acest subiect. pace!
R. cred că ai apucat să condamni fără a cunoaşte situaţia. Ce spui?
Problema este mult mai complexă decît sugerezi tu. Eu cred că oate cineva să se roage 50 de ani şi individul pentru care ne rugăm este tot liber, diavolul este tot puternic etc.
Aici sînt mai mulţi factori implicaţi ca să reduci totul la o schemă foaret simplista de genul – rugaciunea plus insistenta egal salvare.
think.
gresesti R., dar nu imi place sa ma iau la contre cu oameni de genul tau pt ca nu se ajunge nicaieri:)noapte buna
E uşor să emiţi „sentinţe” acuzatoare, când nu ai trecut efectiv prin aşa ceva, sau ceva asemănător.
Cu ani în urmă am trăit şocul unei veşti cumplite. Un coleg de liceu, puţin mai mic decât mine, s-a sinucis în noaptea de Anul nou, dându-şi foc!! Ceva cumplit.
Mă roade gândul că aş fi putut să-l ajut cu ceva, dacă aş fi înţeles starea sa. Cu doar 2 zile înainte de revelion, l-am întâlnit şi i-am urat toate cele bune şi am tot vorbit cu el, dar nu am sesizat starea de tulburare despre care cunoscuţii şi-au amintit (prea târziu! din păcate) ca Valentin o avea de câteva zile înainte de nenorocire.
Uneori nu sesizăm deloc „uraganele” din sufletele unor oameni de aproape, care ar avea atâta nevoie de ajutor, dar nu ştiu (nu pot) să-l ceară…
Alex, îmi pare rău că şi tu porţi astfel de răni.
Mă rog Domnului să ne restaureze capacitatea de atenţie, să fim oameni preocupaţi, nu prea ocupaţi, cum spuneam de ziua marii judecăţi, ca să vedem rănile oamenilor din jurul nostru.
Care este legatura dintre toata istoria asta şi link-ul cu Patratosu? Nu este o greseala? Am tot stat sa ma gandesc…
Clou Jan, tatăl lui I.M. a făcut sculptura aceea.
Asta este legătura. Un prieten mi-a făcut o supriză şi meşteşugarul-tată a făcut această sculptură pe care o am în birou la mine.
Este un pătrat răstignit în Cristos
aşa să îmi ajute Dumnezeu.
Am vrut ieri dimineaţă să scriu aici cîteva cuvinte, dar, din mai multe motive, am renunţat. Însă, deşi am vrut ieri să fiu concentrat doar la subiectul Richard Wurmbrand, m-a urmărit această postare, care mi-a adus aminte de prietenul meu cu care cîntam la chitară care s-a spînzurat acum 20 de ani (dar şi avînd gîndul la un amic penticostal al cărui frate, ceva director la Coca Cola, s-a spînzurat săptămîna trecută).
Văzînd însă că şi alţii poartă povara, mai mică sau mai mare, a unei vinovăţii, îndrăznesc astăzi să-l rog pe Marius Cruceru să scrie cîndva, aşa cum a scris despre gropile de pe şoselele României, despre vinovăţii.
Sînt diverse tipuri / grade de vinovăţii şi, pentru a le distinge, trebuie să depăşim instabilitatea emoţională pe care o avem în momentele tragice prin care trecem sau trec alţii. (Să nu rămînem doar cu atitudinea aceea, gură-cască, cu care PRO TV sau altă televiziune ne trece de la o tabletă tragică la alta.)
Hristos nu s-a jertfit pentru că ne scobim în nas. Mielul fără cusur a purtat păcatele lumii tocmai pentru a ne elibera de povara vinovăţiei.
Şi să ne dea, în schimb, altă povară: cea a responsabilităţii.
“Libertatea înseamnă răspundere. De-asta majoritatea oamenilor se feresc de ea.” (George Bernard Shaw)
Alin Cristea, fiecare din noi avem astfel de poveşti în cîrcă. Amintirile tale mi-au adus aminte de alte amintiri.
Deocamdata scriu ceva despre tipurile de dialog-predică, predică-dialog, poate că are legătură şi cu vinovăţiile.
Interesantă ideea de taxonomie a vinovăţiilor.
Cristos s-a murit nu numai epntru a ne scăpa de povara vinovăţiei, ci chiar de cauza vinovăţiei, de păcat.
Problema omului nu-i numai că se simte vinovat, ci că este păcătos. De asta se simt (numai unii) vinovaţi.
Ce te faci cu cel care nu se simte vinovat? „n-am dat în cap nimănui, de ce să mă pocăiesc?”
Şi acela este păcătos.
DA, povara resposabilităţii este o cruce mult prea grea ca să poată fi purtată de unul singur.
Abia acuma am gasit postul acesta.
Ne doare si cand nu stim despre cine este vorba. Dumnezeu sa mangaie familia lui – si Nadejdea sa nu moara din mijlocul lor. Anul trecut mama mea imi spunea ca in biserica lor s-a sinucis o fata care tocmai a terminat liceul, in urma unei depresii pe care a facut-o pentru ca a picat la bacalaureat. Suicizii trimit semnale – doar ca nu prea stim sa le descifram – ca sa-i ajutam la timp.
Mie mi-a ramas in minte o poveste pe care am vazut-o la tleviziunea romana acum cativa ani, despre un baietel de vreo 10 ani de undeva dintr-un sat din sudul tarii care s-a sinucis…pentru ca nimeni nu-l iubea. Un copil pe care-l crescusera bunicii – parintii lui l-au parasit in schimbul unui trai mai bun dintr-o tara straina…si acuma mi se frange inima cand ma gandesc, ca poate in situatia lui mai sunt si altii…
Pentru cei care au trecut dintre noi nu se mai face nimic, dar au ramas altii pentru care se mai poate face ceva.
Sunt alaturi de tine; si tac!
Cllod, cred ca aceasta atitudine este cea mai bună acum şi faţă de cei din familie …
nu avem explicaţii şi aici nici calvinismul şi nici arminianismul nostru de amatori nu ne ajută deloc.
Un domn R. caRe se Roaga 20 de oRe pe zi (pe bloguRi)aRe functia de poRtaR la poaRta Raiului si impaRte pRintRe altele Rugaciunile in bune si Rele.
Ca uRmare ma voi Ruga numai in gand poate scap de cenzuRa lui.
Sam, Rrrrroagă-te. Scriptura ne îndeamnă să nu ne rugăm pentru oameni, ca să fim văzuţi de ei, ci ca să fim auziţi de Tatăl….
uneori trebuie să ne rugăm fără cuvinte şi în tăcere deplină ca să se audă mai bine tocmai pînă la cer.
Acum 3 ani s-a sinucis un tanar din biserica din care fac parte. A fost un soc pentru toata comunitatea de aici.
Era diagnosticat cu o boala de tulburare mentala, nu stiu daca era schizofrenie, sau o tulburare de personalitate, dar era pe medicamente. Era un tanar care crescuse in biserica, tatal lui este pastor; era un baiat foarte talentat in muzica – nimeni n-a inteles cum s-a dezvoltat boala lui mentala. Se parea ca la un moment dat mergea spre mai bine, chiar se inrolase in armata si a fost trimis pe front in Afganistan. Dupa cateva luni a fost eliberat din armata ca urmare a unui episod – o criza provocata de moartea unui prieten. I s-a schimbat medicamentatia, iar dupa cateva luni s-a sinucis cu un pistol de la armata – ironic- intr-o duminica dimineata, in timp ce parintii lui erau la biserica. Era indragostit de o fata din biserica, care, foarte galant, nu i-a prea dat sanse. Dupa moartea lui, fata, din cauza unui sentiment de vinovatie care i s-a dezvoltat post eveniment, a dezvoltat atacuri de panica (panica in acest caz fiind considerata in vecinatate cu patologia). Sunt drame care se intampla sub ochii nostri si nu ne dam seama.
Ce s-ar fi intamplat daca…? Nu se stie. Totul este in mana lui Dumnezeu. Numai El poate sa salveze pe cineva la urma urmei. Sotul meu a incercat sa stea de vorba cu el ultima data cand l-a vazut – se cunoscusera din copilarie si erau prieteni – dar baiatul nu mai voia sa asculte. Cand a auzit ca s-a sinucis, l-am auzit pe sotul meu spunandu-si „poate dca as mai fi insistat…”.
Poate ca tot ce vrea de la noi este sa vada un pic de bunatate – daca tot suntem creatia LUI…nu judecati si nu incercari de a da cu zarul – daca este sau nu este mantuit. Asta nu-i treaba noastra. Noi sa fim alaturi de familie (macar in rugaciune, daca nu putem altfel) si sa stim sa-i mangaiem in clipele acestea negre.
Ce trist, RAhela, stăm ca pastori în faţa unor asemenea tragedii şi nu ştim ce să facem. Aici nu mai este loc să ne dăm mari că sîntem marii consilieri şi psihanalişti, ci trebuie să ne smerim şi să ne pocăim că am dat uneori soluţii în grabă şi nu ne-a păsat de rana turmelor.
TRebuie să purtăm acest sentiment de vinovaţie ca să nu ne părăsească grija de oameni.
Frate Marius,aseara ne-am rugat la Maru,pentru dv.si pentru toti tinerii,de pretutindeni.\E dureros…
si daca nu ati fi simtit durere nu ar fi fost bine,dar cati dintre pastori o fac?
Pentru toti cei care pacatuiesc si nu stiu sa se intoarca la Hristos,ca sa primeasca iertarea,fie ca sunt dintre cei credinciosi,sau nu,trebuie sa ne rugam,sunt atatea drame
in inimile tinerilor si nu numai din cauza pacatului,
depresii care pot duce spre infinitul fara intoarcere…
Este mare-mare nevoie sa ne rugam Domnului,tinerii
sunt mult mai expusi decat noi..gandindu-ma numai la faptul ca vine vara…am vazut tinerii intorcand capetele dupa aceste femei dezbracate….si ma uitam la fata lor,sunt impresionati de-a dreptul de salbaticia provocarilor..
Si nu numai asta,sunt atatea motive…pentru care omul are nevoie de”oameni”,de oamenii lui Dumnezeu.
Har si putere de sus,ca pastorii sa-si inteleaga misiunea lor,si noi toti ceilalti sa fim mai aproape
de cei care nu au avut inca sansa impacarii cu Dumnezeu.Sa nu fim ca fariseul…
Va dati seama cate drame se vor mai produce in familii,daca statul acesta anticristic,va vota legile contra lui Dumnezeu?(incest)
Multumim pentru rugăciuni. IEri a fost înmormîntarea. Un prieten mi-a spus ca l-a marcat penru o viaţă întreagă, i-a schimbat complet perspectiva despre responsabilitatea noasrtă în lupta spirituală.
Să ne rugăm pentru prieteni lui Iacov.
Trăim într-o lume nebună, aveţi dreptate cu sexualizarea culturii noastre.
Acum nici măcar o reclamă la escavaoare nu se mai poate face fără o femeie în bikini în cupă….
Rugaţi-vă pentru generaţia noastră şi cea care ne urmează
ma rog, sa nu exageram. nu cred ca aveai ce sa faci. cand vine timpul, vine timpul, stii cum e.
Temporizator, asta voi afla la judecata
Daca lumea inconjuratoare ar depinde numai si numai de actiunile noastre…atunci cu totii sintem vinovati de toti flaminzii care exista si de toti oamenii nenorociti pe linga care trecem zilnic.
Sint sigura ca Dumnezeu i-a oferit suficiente sanse acestui tinar…pentruca avem un Dumnezeu drept si iubitor si nu se uita la fata omului…si nici nu lasa pe cineva sa piara din neglijenta unuia dintre noi…
Daca mai era o sansa pentru el, Dumnezeu ar fi trimis un Iona oricit de incapatinat sa-si faca datoria …si daca n-a trmis inseamna ca stia ca n-are dupa ce!!!
Asta nu inseamna ca noi toti nu trebuie sa invatam…si ce lectie!!! Imi pare rau ca v-a folosit pe dumneavoastra pentru demonstratie…dar cred ca pentru asa o lectie era nevoie de cineva puternic…
Rodica, oare nu asta este o parte din pocaita? Sa ne simtim vinovati si pentru ce nu sintem vinovati? Uita-te la Daniel, uita-te la NEemia.
Cred ca mai ales in dreptul liderilor, vinovatia este una care se extinde dincolo de responsabilitatea lor de azi şi mîine, ai noştri şi acum.
Responsabilitatea este o povară cumplită, o cruce la care ai nevoie din cînd în cînd de un Simon din Cirena
Ma gandesc la Domnul Isus, El a facut tot ceea ce se putea face , si totusi… Iuda s-a pierdut.Nimeni nu putea face mai mult pentru el.
Marius, cred ca trebuie sa ne simtim vinovati, cu siguranta…dar in dreptul greselii facute cu intentie, si chiar si de neglijenta…dar cred ca Dumnezeu nu ar fi facut nedreptate acestui tinar pentruca noi nu ne-am ridicat sa facem ceva…cred ca inainte de a veni clipa din urma Dumnezeu da sansa fiecarui om sa se pocaiasca si cred ca a incercat si cu acest tinar.
Inainte de potop a avut rabdare si Noe a strigat de multe ori…oare Noe cum s-o fi simtit cind usa s-a inchis? N-o fi zis, dar daca strigam mai tare, mai des?
La Sodoma si Gomora nu s-a tocmit Avram? Dar daca, s-or gasi citiva?
Oare Lot nu s-o fi gindit si el…n-am facut nimic pentru oamenii aia? Am stat la poarta atita vreme?
N-am zis ca nu avem responsabilitate…si ca nu trebuie sa ne corectam.Dar cind noi nu ne facem treaba, Dumnezeu trimite pe altii daca asta este nevoie…doar a zis ca daca noi nu vorbim vor vorbii pietrele…alteori a vorbit magarita…
Anonim , multumesc .
Alex Androne , tu esti ortodox si poate sti mai bine . Am auzit odata pe un preot ortodox care explica ca sunt sinucideri si sinucideri . Cel putin doua feluri . Nu este sigur daca pentru orice fel (nu ca metoda sau fizic vorbind , ci spiritualiceste ) de sinucidere se ajunge in iad . Nu avem noi de unde sa stim daca acel proces al sinuciderii fizice odata pornit , mai este reversibil sau nu . Poti intr-o clipa de nebunie , de inconstienta( act de bravura , de ispitire , provocare a Lui Dumnezeu ) , amnezie sa sari de la etajul 10 , sau sa-ti dai un foc cu benzina de neoprit sau etc … , si apoi sa regreti pana in ultima clipa , dar sa nu mai ai timp sau sa nu mai poti ( asta numai daca nu face Dzeu o minune, ceea ce e foarte rar in astfel de cazuri : sa te ia ingerii pe aripi, etc ) de a te salva dupaia .
” Uneori nu sesizăm deloc “uraganele” din sufletele unor oameni de aproape, care ar avea atâta nevoie de ajutor, dar nu ştiu (nu pot) să-l ceară… ”
Cred ca au si sinucigasii demnitatea sau mandria lor , unii chiar foarte mare . Sa ne gandim numai la japonezi .
Pe langa aceasta , unde mai punem ca romanii au o curiozitate antologică în materie de morţi . In Romania doar ca mort primesti atentia , dragostea si respectul( mai mult decat) cuvenit . La noi in tara cei vii nu sunt iubiti , nu sunt bagati in seama . Nici cei puternici si rai, dar de acestia asculta si stie lumea de frica . In tara asta cei mai bine vazuti sunt mortii , cele doua categorii de morti . Fie cei fizici , fie cei stersi , legume umblatoare , amortitii . Cei care hiberneaza , Zombie sau cum le-o mai zice .
Raspunsul de ce s-a sinucis cred ca se afla in numarul mare de accesari atat al acestiu articol al lui Marius David cat si al acestuia
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/844647/Sicriu-TV-cel-mai-tare-post-din-Romania/
Mi-a mai venit in minte un detaliu : ori chiar sinucigasii sunt curiosi in materie de moarte („ce e dincolo ? aici le stiu pe toate , nu mai am de aflat nimic” .), ori vor sa-i faca pe altii curiosi cu privire la persoana lor( las ca v-arat eu voua ) ori cel mai probabil si una si alta , intr-un procentaj de la caz la caz .
Cum raspundea fratele Marius David lui R. aici problema este mult mai complexa decat ni se pare .
Draga Moromete, iti recomand un fragment al lui Chesterton din Ortodoxia despre suicidari, este cea mai buna apologie a vieţuirii pe care am citit-o pînă acum, după părerea mea.
Este interesant punctul său de vedere, foarte dur, dar interesant şi de meditat
I put these things not in their mature logical sequence, but as
they came: and this view was cleared and sharpened by an accident
of the time. Under the lengthening shadow of Ibsen, an argument
arose whether it was not a very nice thing to murder one’s self.
Grave moderns told us that we must not even say „poor fellow,”
of a man who had blown his brains out, since he was an enviable person,
and had only blown them out because of their exceptional excellence.
Mr. William Archer even suggested that in the golden age there
would be penny-in-the-slot machines, by which a man could kill
himself for a penny. In all this I found myself utterly hostile
to many who called themselves liberal and humane. Not only is
suicide a sin, it is the sin. It is the ultimate and absolute evil,
the refusal to take an interest in existence; the refusal to take
the oath of loyalty to life. The man who kills a man, kills a man.
The man who kills himself, kills all men; as far as he is concerned
he wipes out the world. His act is worse (symbolically considered)
than any rape or dynamite outrage. For it destroys all buildings:
it insults all women. The thief is satisfied with diamonds;
but the suicide is not: that is his crime. He cannot be bribed,
even by the blazing stones of the Celestial City. The thief
compliments the things he steals, if not the owner of them.
But the suicide insults everything on earth by not stealing it.
He defiles every flower by refusing to live for its sake.
There is not a tiny creature in the cosmos at whom his death
is not a sneer. When a man hangs himself on a tree, the leaves
might fall off in anger and the birds fly away in fury:
for each has received a personal affront. Of course there may be
pathetic emotional excuses for the act. There often are for rape,
and there almost always are for dynamite. But if it comes to clear
ideas and the intelligent meaning of things, then there is much
more rational and philosophic truth in the burial at the cross-roads
and the stake driven through the body, than in Mr. Archer’s suicidal
automatic machines. There is a meaning in burying the suicide apart.
The man’s crime is different from other crimes–for it makes even
crimes impossible.
About the same time I read a solemn flippancy by some free thinker:
he said that a suicide was only the same as a martyr. The open
fallacy of this helped to clear the question. Obviously a suicide
is the opposite of a martyr. A martyr is a man who cares so much
for something outside him, that he forgets his own personal life.
A suicide is a man who cares so little for anything outside him,
that he wants to see the last of everything. One wants something
to begin: the other wants everything to end. In other words,
the martyr is noble, exactly because (however he renounces the world
or execrates all humanity) he confesses this ultimate link with life;
he sets his heart outside himself: he dies that something may live.
The suicide is ignoble because he has not this link with being:
he is a mere destroyer; spiritually, he destroys the universe.
And then I remembered the stake and the cross-roads, and the queer
fact that Christianity had shown this weird harshness to the suicide.
For Christianity had shown a wild encouragement of the martyr.
Historic Christianity was accused, not entirely without reason,
of carrying martyrdom and asceticism to a point, desolate
and pessimistic. The early Christian martyrs talked of death
with a horrible happiness. They blasphemed the beautiful duties
of the body: they smelt the grave afar off like a field of flowers.
All this has seemed to many the very poetry of pessimism. Yet there
is the stake at the crossroads to show what Christianity thought of
the pessimist.
This was the first of the long train of enigmas with which
Christianity entered the discussion. And there went with it a
peculiarity of which I shall have to speak more markedly, as a note
of all Christian notions, but which distinctly began in this one.
The Christian attitude to the martyr and the suicide was not what is
so often affirmed in modern morals. It was not a matter of degree.
It was not that a line must be drawn somewhere, and that the
self-slayer in exaltation fell within the line, the self-slayer
in sadness just beyond it. The Christian feeling evidently
was not merely that the suicide was carrying martyrdom too far.
The Christian feeling was furiously for one and furiously against
the other: these two things that looked so much alike were at
opposite ends of heaven and hell. One man flung away his life;
he was so good that his dry bones could heal cities in pestilence.
Another man flung away life; he was so bad that his bones would
pollute his brethren’s. I am not saying this fierceness was right;
but why was it so fierce?
Here it was that I first found that my wandering feet were
in some beaten track. Christianity had also felt this opposition
of the martyr to the suicide: had it perhaps felt it for the
same reason? Had Christianity felt what I felt, but could not
(and cannot) express–this need for a first loyalty to things,
and then for a ruinous reform of things? Then I remembered
that it was actually the charge against Christianity that it
combined these two things which I was wildly trying to combine.
Christianity was accused, at one and the same time, of being
too optimistic about the universe and of being too pessimistic
about the world. The coincidence made me suddenly stand still.
Marius, am citit fragmentul din Chesterton recomandat lui Moromete.
Fara indoiala are un fir aparent logic. zic aparent pentru ca sinuciderea e un act individual si irational.
A-i cauta pricina sinucigasului luat separat ca individ este atat impropriu cat si inoportun.
A incerca sa analizezi sinuciderea ca fenomen inseamna a ignora caracterul ei profund individual, personalizat as spune daca n-ar suna prea macabru. Analiza devine astfel usor o ireverenta pentru cel mort pentru ca il analizezi din punct de vedere al apartenentei unei categorii (liberale, umaniste etc) in detrimentul unicitatii lui.
Exemplele cu martirii pot deveni usor contra-argumente. Am auzit si as fi curios sa aflu de la cei informati, ca au fost crestini care s-au aruncat singuri in arena sau asa ceva ca sa ajunga mai repede in rai.
Nu vreau sa se inteleaga ca sunt de partea justificatorilor sinuciderii, ar fi o nerozie. ma intereseaza doar claritatea argumentelor pro sau contra.
draga Sam, ai dreptate, suicidul trebuie analizat cu suicidarul şi totuşi, viaţa şi moartea au un caracter universal uman, aşa cum gesturile noastre faţă de viaţă şi moarte pot fi şi generalizate dintr-un anumit punct de vedere.
Aşa este cu avortul. Fiecare avortare are motive diferite, dar avortul rămîne avort.
O crimă din gelozie este diferită de uciderea pe cîmpul de luptă şi de uciderea în tîlhărie. Toate reprezintă luarea unei vieţi. Judecăm diferit.
Problema pe care o ridică Chesterton este suicidul în contextul relaţiei.
Mă feresc deocamdată să spun mai multe acum din respect pentru familia lui Iacov şi pentru a nu deveni ofensatori în această situaţie.
Nu putem acum şi aici diseca teoretic problema suicidului.
TExtul lui Chesterton l-am postat spre meditaţie celor care sînt ispitiţi cumva de departe de gînd.
Rugaţi-vă pentru prietenii lui IAcov.
moromete, cum sa te provoace dumnezeu sa te sinucizi?!!
deci, saracul, s-a sinucis pt ca era un roman curios.
R. si Moromete, nu sînt psiholog şi nu cred că psihologia poate oferi raspunsuri la aceste intrebari. Curiozitatea este unul dintre mecanismele care contribuie la păcat. Este interesantă relaţia dintre curiozitate şi moarte. De meditat.
Dacă cineva se sinucide din curiozitate atunci înseamnă că sigur crede în viaţă după moarte sau cel puţin încearcă să vadă dacă există aşa ceva. Cu atît mai mult Biserica trebuie să fie convingătoare în această privinţă.
R. , acolo e o greseala de exprimare . Ma refeream la a-L ispiti , a-L provoca sinucigasul pe Dumnezeu prin diferite demersuri , actiuni . Asa cum fac oamenii intre ei , amenintari , santajari . Iartare ca nu am fost limpede .
Nu de mult a intrat un barbat in adunare,care a ramas acoperit asa cum a intrat,fiind aproape i-am facut semn zambind sa se descopere…
El s-a ridicat sa plece,desi am insistat sa ramana si asa(zicea ca e bolnav,din acest motiv nu se descopera)
Cand am vazut ca pleaca…am simtit o puternica durere in inima si-n cugetul meu,m-am rugat plangand,am simtit ca eu l-am alungat pe omul acela de la Cuvantul Sau.
Remuscarile acestea m-au facut sa ma rog cu putere pentru el..
Ma simteam foarte vinovata,,,,
…..de teama,ca poate acela s-ar fi pocait si din pricina mea,el a ramas la usa afara.
Regretele noastre tarzii sau prea tarzii,ne descopera
ce trebuie sa schimbam in viitor.
Da, sora Elisa, experienta ta imi aduce aminte de o intamplare pe care o povestea un pastor de la o biserica americana.
Intr-o sambata dimineata, la intalnirea tinerilor dintr-un orasel mai mic din Texas au intrat in adunare doi baieti murdari si care miroseau a grajd. In timp ce pastorul a mers sa faca niste copii ale schitei lui, baietii disparusera din biserica. A aflat povestea lor, dupa ce i-a vizitat personal. Baietii nu erau crestini, auzisera despre intalnirile de tineri de la colegii lor de scoala si si-au dorit sa asiste si ei. Pentru ca locuiau la ferma, tatal lor le-a dat voie sa plece cu conditia sa-si termine lucrul pe care-l aveau de facut. Cand a auzit ca baietii voiau sa mearga la biserica,nu le-a dat masina, le-a spus sa mearga pe jos. Au mers pe jos cateva mile, iar cand au ajuns la biserica li s-a sugerat sa se intorca acasa ca sa-si schimbe hainele…Pastorul si-a cerut scuze…baietii n-au mai intrat in biserica aceea niciodata.
Pare o poveste ireala, dar este autentica – s-a intamplat numai cu cativa ani in urma.
Nu vreau sa fac morala nimanui, am relatat-o doar pentru ca m-a marcat drama pastorului care o povestea. Se simtea el insusi vinovat.
Conteaza sa te simti binevenit in Casa Domnului. Domnul te primeste asa cum esti, fratii te masoara cateodata cu „pocaimetrul”.
Poate ca generatia noua are nevoie de acceptare – pur si simplu sa-i acceptam si sa-i iubim asa cum sunt. Lectiile le primesc de la cei din partea carora simt acceptare. Poate cauta un loc in care sa aiba sentimentul ca apartin. Poate ca unii din cauza presiunii care se exercita asupra lor clacheaza – nu pot face fata la atatea cerinte din afara.
Revin si sustin primul meu comentariu (din capul listei) si sa sintetizez comentariile de mai sus:
Mare atentie cum trecem pe langa semenii nostri.
Nu cred ca vrem sa-i vedem in ceva de genul acesta:
http://www.descopera.ro/dnews/4097952-poarta-infernului-se-afla-in-uzbekistan
sau sa ni se ceara sangele lor din mana noastra…
„Ai grijă cînd pleci/ Spre lumea-nstelată/ Să-mi trimiţi/ Ultimul zîmbet./ Un bun găsit/ Rostit fără vorbe,/ Fără învieţuite cuvinte/ Dansîndu-ţi pe buze./ Va fi acesta semnul iertării/ Că m-am dus înainte,/ În pripă,/ Lăsîndu-te nimănui/ Sub soarele zilei apuse./ Şi fuga în moarte/ Mi-a fost o trădare/ Ca marea trădare a vieţii” (Trădare – Shaul Carmel)
Anonim, treceti repede si, daca se poate, renuntati la bocanci.
Daca ne veti spune: „Raule, vei muri negresit!” chiar nu mai aveti de ce sa va faceti griji!
Vant din pupa.
La sfarsitul anului trecut, un adolescent din Marea Britanie s-a sinucis în direct pe internet, în faţa a 1.500 de oameni. „Semenii” s-au impartit: cei mai multi nu l-a luat in serios, altii l-au incurajat(!), unii se pare ca au trecut „cu mare atentie pe langa”, iar altii au comentat evenimentul.
Sper ca interventia mea sa nu fi intrerupt prea mult sirul duioaselor ganduri.
Toate cele bune.
eli-s, nu cred ca Anonimul a intenţinat să spună asta.
Referitor la sinuciderea publică, pe internet şi efectele, fenomenele generate de aceasta… cred că este un fenomen mult mai complex.
Exhibiţionismul suicidar în contextul reducerii sentimentelor normale, naturale, de milă şi de compasiune în generaţia Internet trebuie analizate în alt cadru. Este o altă cazuistică.
Nu are rost să ne ciupim aici, mai ales în dreptul unui asemenea subiect.
Rahela avand in vedere ce ai spus tu …Undeva in august Septembrie m-am intalnit cu Iacov si stiind situatia lui i-am propus sa vina la grupul de aieti din care faceam parte ..si reactia care am avut-o din partea lui a fost ceva de genul ” Sper ca nu sunt de acea care judeca” si ma gandeam la faptul ca la fel cum spuneai de cele mai multe ori catalogam un om dupa impresia exterioara care ne-o face si uitam sa-i iubim pe oameni si sa fim preocupati de cea ce se intampla cu ei…fugim defapt de pacatele noastre si in incercarea aceastea ii judecam pe altii ca sa ne simtim mai buni..Nu cred ca raul trebuie tolerat si cred ca trebuie sa fim radicali dar trebuie sa fim asa in primul rand cu noi si cred ca atunci cand cei din jur il vor vedea pe Hristos intr-un mod autentic in vietile noastre se vor schimba si vedem acelasi efect in Fapte la predicile lui Petru. Ma gandesc la ideea de trup si ma intreb cat de mult se mai vede trupul conlucrand spre zidirea celorlalti si de cele mai multe ori vad cum fiecare suntem preocupati de noi si desi eschivam un zambet la biserica avem in minte problemele care trebuie sa le rezolvam dar suntem prea putini interesati de problemele cu care se confrunta fratii nostri. Cred ca Iacov avea nevoie de trupul acesta care sa il accepte si sa recunoasca ca nu-i cu nimic mai bun ca el. Eu unul l-am cunoscut de mic si mi-a fost prieten si o sa ma simt vinovat din cauza ca pe langa a ma ruga cred ca putem sa-i ofer afectiunea si intelegerea de care avea nevoie. Din momentele astea sper sa invatam Sa-l iubim pe Dumnezeu cu toata inima si pe aproapele nostru cum ne-a iubit Hristos.
Dani, putem să nu judecăm? Problema este cum judecăm. Cum poţi scoate paiul, dacă nu îţi scoţi bîrna. TRebuie să scoatem bîrna CA SĂ SCOATEM paiul nu ca să umblăm unul cu bîrna şi celălalt cu paiul, fiecare cu ochil stricat, dar neinteresîndu-ne unii de alţii.
Nu cred că pot garanta că există vreun grup în bisericile noastre care să fie complet virgin la judecată. Să fim serioşi. Sîntem oameni, sîntem educaţi fiecare într-un anumit cadru, nu putem să ne facem lobotomie.
Problema este cum şi ce judecăm şi cum ne manifestăm dragostea în adevăr şi spunem adevărul în dragoste.
Cum facem ca Trupul să accepte un mădular bolnav, dar, în acelaşi timp să nu îi doborîm complet sistemul imunitar.
O „palma morala” administrata cu promtitudine si dexteritate! Va multumesc,domnule Marius David.
Permiteti-mi sa fac precizarea ca nu „exhibiţionismul suicidar” facea obiectul mesajului meu ci atitudinea „spectatorilor” in acel caz, respectiv atitudinea unui/unor „comentator/i” in cazul de fata.
Toate cele bune.
draga Eli-s, n-am intentionat sa dau vreo palma nimanui, de nici o natura.
Eu doar am sesizat faptul ca cele sesizate de dvs. ar putea face obiectul unei alte dezbateri. Si chiar cred ca ar merita.
doream sa nu amestecam lucrurile mai ales ca ma gindesc ca s-ar putea ca unii dintre apropiatii lui IAcov sa citeaca comentariile noastre.
Ma ginesc ca in durerea in care sint s-ar putea ca unele indicatii de ale noastre, idei, aproximari si apropieri cu alte cazuri sa ii raneasca.
Sint destul de stresat de asta.
Daca am gresit cumva si v-am ofensat, cer scuze.
cu prietenie
A dscuta dsepre suicid la rece si chiar cu pretentia ca noi am stiut sa alegem,nu ca altii..e grav…ne lipseste dragostea…ne vedem buni,cand de fapt suntem numai carne .
Altii regreta ca nu au facut ceea ce era de facut.Domnul sa ne dea mai multa intelepciune.
Tinerii intre ei,trebuie sa fie mai apropiati,insa e nevoie sa aiba pastori de tineret maturi,care sa le arate Calea,si sa le indrume mersul pe ea,tinandu-se strans de Hristos.Sa nu fie intalnirile doar ca cele de la un club mai select,unde nu se injura si atat.
Rahela,omul respectiv e in oras ,
l-am mai vazut si sper sa-l mai vad,
ma voi duce la el,sa repar ceea ce am stricat,dar,nici o grija,poate sa aiba si clop pe cap cineva in adunare . 🙂
..ca eu nu voi mai vorbi.
# eli_s and anonimul
Se pare ca s-a intalnit un poet si un contabil.
Pot intelege nevoia de bilant a contabilului si aversiunea fata de clasificari a poetului.
De bilant am nevoie, de poezie mi-e dor insa…
Cand pleci iei cu tine doar sufletul de poet si lasi contabilii sa-ti numere zilele neterminate.
Sper sa nu-l supar pe Marius dar „spovedania” lui a starnit multi „duhovnici” (myself included)
Imi pare rau si regret daca te-am suparat. Propria-mi durere si egoismul mi-au intunecat mintea.
Iarta-ma suflet scump, oricine ai fi tu, apropiat al lui Iacov, iarta-ma te rog. Doar tacere si lacrimi…
Tie, celui ce esti cunoscut de Dumnezeu, Anonim pentru mine, tie imi este cel mai greu sa-ti cer iertare. Comentariul tau a asezat tristete peste tristetea mea, dar asta nu scade cu nimic rautatea din cuvintele mele. Iarta-ma, te rog. Tu ai facut un lucru frumos, ai adus mir scump in vasul tau curat, iar eu… amaraciune si intristare. Iarta-ma, prietene, iarta-ma, te rog! Ar fi cumplit ca neiertarea sa iti umbreasca gandul.
Fie ca inima si mainile tale sa ramana mereu curate!
Domnule Marius David Cruceru,
versurile erau pentru dumneavoastra. S-au dorit a fi un alt fel de a spune: stiu ce simtiti, inteleg, imi pasa!
Cat despre „palma”, slava Domnului! Mi-ati oferit prilejul sa vad inca o data „ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. V-am insotit in rugaciune pana ati ajuns la destinatie. (Am inteles ca a fost o seara binecuvantata.)
Ma rog ca Dumnezeu sa va dea ungerea Sa maine si mereu.
Multumesc, Eli-s. Multumesc pentru insotirea in rugaciune, La Tirgu Mures a fost foarte bine. Sper că le-a placut si lor, dar mai ales Domnului.
am avut foarte mult chef de cintat acolo.
Rar gasesti o sala cu amplificare perfecta si cu stereofonie buna si eufonie.
Am fost si la lutierul de care povesteam. Voi pune reportajul.
M-am bucurat sa il fi intilnit si pe Nelu Sabau, profesorul de chitara din Tirgu Mures. Abia astept sa iau lectii. Lectii de chitara contra lectii de greaca.
Excelente intilniri.
Am fost acuzata de cineva pe aici ca si eu L-as fi scos pe Domnul din sinagoga,
( din nefericire au facut deja altii acest lucru,L-au scos pe Domnul si au bagat lumea in biserica)
daca as fi fost acolo cand unii….apropo de muzica care este pentru vesnicii sau nu.
…..si totusi cugetul lui e atat de linistit dupa asa o acuzatie grava.
Eli_s,ma bucur cand vad oameni atat de afectati ca au suparat pe semenii lor…numai Duhul Sfant ne face sensibili.suntem in stare pentru o muzica…sa lovim in fratii nostrii..ce iubim noi? muzica sau pe frati?
Corect spus Elisa, tinerii au nevoie de pastori maturi care sa se preocupe de problemele lor. Din pacate unele biserici lasa munca asta pe mana unor tinerei, care dorind sa-si etaleze ” telentele” si sa impresioneze fetele, fac fel si fel de lucruri pe caror emblema poti scrie un singur lucru : mandrie. Doamne adu tu curatenia de primavara prin bisericile care fac asemena greseli.
Gamaliel, Elisa, rugaţi-vă ca Domnul să scoată lucrători la secerişul lui.
Mă doare inima pentru păstori tineri care n-au experienţă şi sînt speriaţi de lucrare.
Mă doare inima pentru păstorii în vîrstă, dar ai căror copii sînt departe de Domnul şi sînt împiedicaţi în lucrare
Mă daore inima pentru păstorii loviţi de mîndrie şi care au pierdut simţul măsurii
Mă doare inima pentru cei care sînt departe de oameni şi aproape de lucruri.
Mă doare inima pentru cei curaţi, dar umiliţi de oamenii fireşti din biserică.
Mă doare pentru cei care şi-au pierdut integritatea şi autoritatea.
Rugaţi-vă pentru păstori!
Poate se îndură Domnul de noi…
Domnule Marius David Cruceru,
noi multumim plini de recunostinta Celui ce „S-a suit sus, a luat robia roaba, si a dat daruri oamenilor.”
Slujire si arta, jertfa si lumina…
O cetate asezata pe un munte!
„Iar pentru toate acestea, sus, / tot ce-mi doresc eu de la Tine, / e ca sa stiu atunci ca nici / Tu nu Te lasi de mine!”
Domnul sa va faca implinita dorinta.
Sufletul meu e plin de bucurie: Dumnezeul meu e bun, e bland, e frumos si atunci cand locuieste intr-un Patrat rastignit! Avem un Dumnezeu minunat!
Speram sa reveniti cat mai curand!
Toate cele bune.
Elisa, draga mea, daca Duhul Sfant locuieste in noi iubim TOT ce este vrednic de iubit. Asculta cu inima, te rog, aceste versuri:
„Fii răbdător pînă la moarte, / oricît de-adînc ai fi brăzdat. / Că n-ai răbdat, vei plînge-odată, / dar n-ai să plîngi c-ai prea răbdat.
Iubeste cald întotdeauna, / chiar si pe-acei ce te-au zdrobit. / Ca n-ai iubit, vei plînge-odata, / dar n-ai sa plîngi c-ai prea iubit.” T.Dorz
M-am tot gindit daca sa scriu sau nu: asa ca am scris si am sters si iara am scris si iara am sters.
Eu am perspectiva celui care nu mai este printre voi. Dumnezeu s-a indurat de mine insa si nu m-a lasat sa-mi pierd viata.
De fapt, nici n-am vrut sa mor la inceput. Doar ca viata devenise atit de grea. Biserica nu ajuta intotdeauna, ca nu poate; nu sint echipati cu tot ce e nevoie. Daca cineva este depresat atunci cu siguranta e pacatos, si cei buni si sfinti si fara probleme (cel putin probleme vizibile)stau departe de el. Pastorul poate face chiar mai putin decit ceilalti. La ortodoxi te poti duce la spovedanie, poti sa ceri un sfat in privinta problemei care o ai; la pocaiti te duci la comitet, acolo te judeca ei apoi se duc acasa si impartasesc cu sotiile, iar sotiile cu prietenele si familia, si data viitoare cind intrii in biserica stii exact de ce intoarce toata lumea capul sa se uite dupa tine, sau iti zimbesc rece si distant.
Cind m-am hotarit sa beau pastile de somn, am vrut sa iau doar una, sa dorm. Eram asa de epuizata de situatia de familie care devenise un adevarat iad. Du-te la un comitet care e format numai din barbati si plinge-te de un barbat care te bate, te scuipa, te trateaza ca pe un gunoi in fata copiilor tai. In public el se poarta frumos si lumea il respecta; si apoi, femeia trebuie sa fie supusa, nu conteaza ce se intimpla. „Lasa sora ca va da el socoteala odata”!!! Ce te faci daca sora ajunge de nu mai poate, ACUMA? Pai daca nu mai poate, asta inseamna ca nu e pocaita, nu? Daca ar fi pocaita ar putea.
Si gindurile se framinta in creierul fierbinte de atita miscare. Si mai iau o pastila, poate adorm. Si mai trece o jumatate de ora in care viteza cu care gindesc creste si amintirile curg ca intr-un ceaun urias pus la fiert cu soda caustica. Ma apuca o durere de cap si iau ceva de cap; si mai iau un somnifer, poate o sa-mi treaca si adorm. As vrea sa uit; sa uit ca traiesc, sa uit de probleme, sa uit ca nimeni nu ma poate ajuta; absolut nimeni.L-am rugat pe Domnul dar El intirzie,sau nu L-am rugat bine, sau nu mai sint aproape de El. Am mai incercat doar sa spun la frati si alta data si cu ce m-am ales? Cind mi-am amintit cu ce m-am ales, am intins mina dupa cutie; hai sa iau mai multe somnifere de data asta. Jumatate de cutie? Hai sa iau jumatate;o sa dorm mai mult,sau o sa dorm pe veci! Asa de bine ar fi sa nu ma mai trezesc de loc. Sa nu ma mai cheme nimeni proasta, sa nu ma scuipe nimeni in masina in drum catre biserica, sa nu trebuiasca sa mai traiesc nici macar o zi, si asa fiecare zi este un iad…
Si asa au escalat lucrurile pina cind cutia de somnifere a fost aproape goala, somnul inca nu venise dar unghiile incepusera sa se invineteasca si limba mi se ingrosase.
Daca spun mai mult imi voi dezvalui identitatea si nu voi face cinste nimanui. Important este de stiut ca bisericile noastre sint doar dispensare in care te poti trata de tusa si de stranutat nu clinici cu specialisti. Exista boli sufletesti grave; pentru asemenea situatii este nevoie mai intii de dragoste…nu de cunostiinte neaparat, ci de cineva care sa aiba un stomac mai puternic si o dragoste care nu se ofileste usor.
Nici nu cred ca e nevoie de specialisti, de psihologi s.a.m.d si de oameni cu functii inalte in biserica…e mare nevoie de samariteni milostivi, si de oameni care sa asculte cu inima si care sa aiba mila si intelegere si care sa-si tina gura si sa nu imprastie durerea si necazul si murdaria nimanui; sa dea sansa celui cazut intre tilhari sa se spele si sa-si revina si sa se vindece. Chiar daca a ajuns intre tilhari din propria lui prostie; chiar daca…
Frate Marius, sper sa treci cu piaptanul peste ce am scris. Daca crezi ca prezinta vreo greutate ce am spus, pune-l pe blog…daca nu pune-l la delete. Am crezut doar ca pot sa va deschid o fereastra care se deschide foarte rar; poate pentruca adesea cei care ar putea sa o deschida nu mai sint.
Drag Anonim,
stiu ca iti este greu, merit sa nu-mi raspunzi. Imi pare rau. Vrei sa ma ierti? Te rog mult!
# trecut pe-acolo
Inainte de a fi pocait, pocaitul este om. Cu limite, boli fizice sau psihice, nevoi materiale,nevoi spirituale si emotionale.
Nu ai nevoie cred de la mine sa mai pomenesc de cat de importanta e pentru multi imaginea bisericii care nu trebuie „stricata” cu esecurile unora sau altora, indiferent a cui este vina.
Pe langa cei din comitet care nu sunt mai sus sau mai jos decat tine exista oameni care stiu sa asculte si stiu prin ce treci pentru ca poate au trecut si ei prin ceva asemanator.
Intr-adevar cred ca o prietena, o femeie ar intelege mai bine situatia ta si ar merita sa i te spovedesti.
Sa ma ierte fratii si surorile de aici dar pe acesti duhovnici i-am gasit mai usor in lumea „pacatoasa” din afara bisericii in care am crescut.
Si nu s-a bucurat niciunul ca un „pocait” are probleme ci a sarit in ajutor imediat.
Stiu ca nu te ajuta prea mult ce spun dar asta e experienta mea si povestea ta mi-a provocat amintiri.
# eli_s
Re-citeste primul comentariu de la acest post (scris tot de mine).
Considera ca acest incident este in marea uitarii.
Multumesc.
@trecut….pe-acolo…
Toti avem cruci de dus,insa unele sunt mai grele,dar cu ajutorul cuiva,care iti impartaseste necazul,e mai usor.
NU astepta ajutor de la oameni…ce-ti poate da omul?
Pana si pe bloguri,sunt unii care stau cu gura deschisa numai sa muste si sa batjocoreasca stiu,desi ei cred ca sunt copii ai Domnului.
Multumesc ca aici..vegheaza cineva…sa ne fim mai mult de folos si mai putin de nefolos.
Este foarte greu sa ai un asemenea tovaras de viata.
Daca te pot ajuta cu ceva,suna-ma oricand,eu locuiesc la Caransebes…pe unde esti?poate ne putem vedea.Daca vrei suna-ma O255.513.114 sau o727.793.720,sau 0766.958.533…
Daca nu,ne sunam si ne rugam prin telefon,sau dupa telefon.Ma voi ruga sa-ti dea Domnul tarie..si gandeste-te ca si Hristos a suferit de la ai Sai…
pe nedrept…pe nedrept…fa orice..nuami nu-ti lua viata…numai diavolul vrea asta.
Nu suntem destul de pocaiti..,,,pentru ca am pricepe ca trebuie sa fim langa cei care sufera..
Cauta-ti un duhovnic,o sora,,,nu cauta la”comitet”
nimic..mai bine..Striga la Domnul Isus.
Oricand iti sunt aproape,,spune-mi cum pot sa-ti fiu de folos?e nevoie sa se roage mai multi pentru problema,cu staruinta.
Ma inscriu in aceasta discutie prin a spune:
…l-am cunoscut…atat cat mi s-a dat mie sa-l cunosc…dar indeajuns de mult incat sa ma rascoleasca plecarea lui, sa ma provoace la a gandi viata in termenii mortii, la a ma ridica inca o data din scaunul comod al existentei mele pentru a alerga la marginea sicriului si a asculta Cuvinte de Dincolo de Timp.
…in dimineata aceasta m-am trezit cu dorinta de a aseza gandurile mele despre Iacov si despre cum vad eu plecarea lui. Unele evenimente ma misca din loc si intensitatea cu care le traiesc se transforma in povara daca le pastrez doar pentru mine. A trecut putin mai mult de o saptamana si o mare parte din ce am trait dupa aflarea vestii s-a diluat in preamultele griji pamantesti, in preamultele alergari fara oprire…Totusi ceva a ramas. Ieri i-am spus sotului meu ca vreau sa astern gandurile mele neaparat. Si azi le-am asternut pe acordurile unui soare lipsit de putere si pe ritmul piesei Sacrifice a lui Elton John…
gandurile le gasiti aici: http://andreeastanciu.wordpress.com/mereu-dan-iacov-1989-2009/
Iar pentru dumneavoastra, drag frate am un cuvant de multumire. Va multumesc pentru felul in care va reperezentati Creatorul! E un mod care, pe mine personal, ma ajuta sa lipesc caramizile sufletului meu, caramizi ce se crapa adesea…
„Mereu” au loc defectiuni si fisuri aici pe pamant. Si e nevoie de adezivi puternici. Cateodata am mai mare nevoie de adezivi in zidirea credintei decat de noi caramizi
Iar Tie, Doamne iti multumesc pentru tot! pentru tot ce mi-ai dat..pentru tot ce mi-ai luat..pentru tot ce nu mi-ai dat..
@ trecut pe-acolo
are dreptate elisa . Mai cred ca duhovnicul tre sa fie mult mai invarsta si trecut si el prin viatza si sa fi vazut multe , cu experietnta . E mai greu de gasit , sunt cam rari , tot mai rari , dar maerita rabdarea .
Cred ca este foarte important sa va gasiti o prietena ( sau 2 ) , o confesoare ceva mai in varsta si ea . Cred ca astfel e mult mai greu ca sa va duca pe aceeasi cale gesita toate cele 2 sau 3 persoane odata . Si nu luati tot ce va zice fiecare , numai ce este vazut cam la fel de cele 3 persoane diferite . Si ganditi tot timpul logic , treceti orice prin filtrul dumneavoastra rational .
De multe ori ma simt mai bine afara in natura , unde predica si pe unde umbla si Domnul Isus decat in Biserici , in cladiri sau adunari mari .
Cred ca mai multi decati recunosc au trecut intr-un anumit grad pe acolo .
@ thisisnotme.
” Sa ma ierte fratii si surorile de aici dar pe acesti duhovnici i-am gasit mai usor in lumea “pacatoasa” din afara bisericii in care am crescut. ” Aici sunt de acord cu tine , dar din cate stiu eu nici din lume , nu multi sunt asa . Deci atentie maxima si grija , cel putin in Romania . Nu stiu cum este lumea ” pacatoasa ” dn alte tari , Anglia , etc .
Fratii mei, multumesc pentru rugaciuni, ele sint totdeauna binevenite. Episodul pe care l-am scris insa este vechi. Asa cum am spus la urma am deschis doar o fereastra in trecut sa va explic cum este pe acolo.
Dumnezeu este bun si drept; daca ar fi existat un om in Sodoma care merita atentie, El L-ar fi scos de-acolo. Lasati-va mingaiati de acest gind cind va ginditi la cel care s-a dus. Am vrut doar sa va amintesc ca sint inca multi care se zbat in depresie si necazuri.
Biblia spune ca femeile batrine sa invete pe cele tinere. Cred ca ne-am pierdut cu totii in arta de a stii, a cunoaste si nu mai practicam ce stim; si stim cu totii o groaza.
Si nu e numai meseria comitetului si a pastorului, este de munca pentru toata lumea; doar trebuie sa ne dam jos de pe magar, asa cum a facut-o samariteanul milostiv.
Daca vreti sa stiti, uneori oamenii cazuti nici n-au nevoie de solutii; vor insa sa fie scultati, vor sa fie iubiti de cineva. Cind ai cazut si te-ai lovit, ce ar trebui sa-ti faca doctorul, morala? Doar stii tu singur ca ai facut o prostie. Domnul Isus repara sanatatea omului si ii da sa manince si dupa aia la urma cind ii da drumul inapoi la viata lui ii spune cu dragoste, „du-te si nu mai pacatui”.
Copii nostrii nu invata din teoriile ce le tinem pentru ei, ei invata din ce vad ca facem. Eu cred ca in secolul in care traim este mai multa cunostinta decit ar fi nevoie; da, ne trebuie sa avem si carturari dar noi toti ne-am facut carturari. Dar nu mai exista atelierele de lucru de loc…Batrinii nu mai sint batrinii aia plini de experienta in jurul carora tinerii se adunau sa invete. Putem sa-i invinuim pe tineri ca nu vin sa intrebe dar daca nu avem ce sa le spunem…sau n-avem timp, de ce sa vina?
Femeile batrine au ramas tot tinere (sau sint foarte preocupate sa arate tinere)si nu se ocupa cu treaba femeilor in virsta.
Dar mai presus de toate toata lumea se prezinta frumos. Si mie mi-a fost greu sa-mi spun numele de teama mai mult a celor sfinti decit a altora. Ca imi cunosc greselile si am invatat din ele si ce bine ar fi daca as putea sa spun uite, uite ce iasa de aici si uite cum trebuie sa faci sa ocolesti prapastia asta. Uita cit este de credincios Dumnezeu ca daca nu esti decit un muc care fumega El nu stinge acel muc; si daca numai un pas faci catre El, El vine si te ia in brate…
Sint mucuri care fumega printre noi;avem nevoie cu totii sa avem o inima de samaritean…
Nu sint eu in masura sa dau sfaturi, si nu asta intentionam; dar ca orice neputincios care a ajuns sa fie vindecat am datoria sa va spun ce mi-a facut mie Domnul. Si asta mi-a facut. Dintr-o femeie slaba si calcata in picioare, m-a ridicat si m-a pus pe picioare. Si de-atunci merg…
Toti cei care l-am cunoscut ne simtim,intr-un fel sau altul vinovati.
Eram prieteni buni, ne cunosteam de atata timp si totusi n-am stiut sa-l ajut.
Ma doare foarte tare ca n-am sa-l mai vad, ca nu mai e,dar are un loc special in sufletul meu,si-l va avea mereu.
STIU ca l-a gasit pe Dumnezeu, acum cred cu adevarat.
Si mai vreau sa cred ca am invatat cu totii ceva din aceasta tragedie, desi a fost o lovitura mult prea grea, desi golul lasat nu-l va umple nimeni, niciodata.
@ trecut
Ma bucur , acum tu esti o binecuvintare pt mine . Multumesc tie si Domnului . Sa ne binecuvinteze pe toti , amin .
Lady Bug, azi dimimneaţă am avut o supriză imensă legată de această întristare. Voi spune diseară… poate.
Trecut pe-acolo, multumim pentru impartasire, crezi ca poti reveni la vechiul mod de logare, ca sa nu mai modific fiecare comentariu al tau?
Andreea, am citit cu emotie evocarea ta…
Eli-s, ma urmaresti? 🙂
Sam, ai sa vezi in seara asta despre ce-i vorba cu ce spui tu. Este vorba de trupul lui Cristos, nu de citiva ipocriti care spun ca sint linga tine, dar nu simt nimic…
Trecut pe-acolo, am pretuit marturisirea ta si cred ca asta ajuta, sper sa ajute cel putin pe cineva, macar un singur om.
Pingback: Scrisoare către un tată care şi-a îngropat fiul « Marius Cruceru
…lasa-ne macar pe noi, …sa ne rugam genuin pentru un SUFLET. Nici nu ma intereseaza backgroundul, si chestiile de culise – poate ca nu sunt atat de importante. …In lumea noastra credeam ca exista mai multa compasiune pentru aproapele nostru, cel putin asta e modelul pe care ni l-a prezentat Isus…sunt foarte dezamagita de reactia unora si de-aici si de la alte posturi. Marius, Domnul cu tine!
draga RAhela, l-am pus la colt pe vestea buna, pedeapsa?
Să citeasca evanghelia de patru ori saptamina asta, ca sa invete ce este vestea buna.
Si eu sint dezamagit de reactia unora, dar incurajat de reactia altora.
Era cit pe ce sa spun cine sint dar m-am oprit. Identitatea mea nu ar trebui sa prezinte nici o importanta in contextul acestor amintiri ale mele, nici pentru tine, asa cum nu mai reprezinta nimic nici pentru mine.
Si sper intr-o zi la un nume nou si mai sper ca intr-o zi sa pot spune ca nu mai traiesc eu ci El traieste in mine…dar inca nu…inca nu pot spune asta pe deplin.
Scriind aici am avut un moment de bucurie; sa ma uit in urma si sa vad de unde m-a scos…El, Cel care imi cunostea identitatea.
Am scris sperind sa fac pe unii sa se uite in jur cu grija si cu mila; sint multe dureri. Sper sa faci si tu acelasi lucru „vestea buna”, sa ajungi sa mingii pe cineva care nu merita mingiiat, ca asa a facut si Domnul Isus pe cind noi inca eram in pacat, El s-a dat pentru noi.
Nu stiu cu ce te-am jignit dar crede-ma ca am facut-o fara intentie. Daca simpla mea prezenta te deranjeaza ma retrag, desi nu inteleg de ce. Nu uita, cind am scris primul comment sub acest nume, proprietarul acestui blog imi stia identitatea si l-am rugat sa stearga ce am scris daca nu are vreo valoare. Si o fac din nou…
Inca mai trag nadejde ca ti-ai pus numele de „vestea buna” cu un scop bun. Lasa-ma sa ma bucur si eu de numele ce-l porti.
Draga TRecut pe-acolo, am sters comentariul lui Vestea Buna. Mi s-a parut extrem de agresiv si nepotrivit.
Sper, daca ne aude, sa nu mai revina cu astfel de atitudine.
Va urmaresc zambind printre lacrimi. Mi-ati mangaiat sufletul, domnul meu, va multumesc mult, dar ranile vor ramane deschise… Pentru cei disparuti (din lumea reala sau virtuala), carora nu le-am cerut iertare, voi suferi pana la sfarsit (un sfarsit care sper sa nu fie prea departe daca aceasta ar aduce vreun folos cat de mic celor plecati).
draga Eli-s, sa fim încurajaţi de faptul că tatăl lui Iacov este gata de viaţă şi se întîlneşte cuprietenii lui Iacov şi este gata să le împartă din pacea pe care a găsit-o în El. Roagă-te pentru asta.
Daca nu ne-am cunoaste de decenii nu i-as fi scris asa. Era…ca-ntre prieteni. Cred ca a inteles.
Iertare!
Repet, vestea buna, ai gresit si bine ar fi sa iti ceri iertare. Ai gresit cu vreo citeva mii de kilometri.
Vesteabuna, este o pacaleala de 1 april incercarea ta de justificare? Scuza-ma, eu daca as avea un prieten de decenii, cu siguranta nu as arunca cu pietre in el prin spatiul cibernetic – m-as teme ca as putea lovi pe altii…
Trecut pe-acolo, am ramas impresionata de drama ta;iti multumesc pentru ca ai ales sa ne-o impartasesti – asta necesita curaj – si nu oricine are, chiar sub un pseudonim. Ma bucur ca Domnul te-a ridicat si stai in picioare. Cred ca tu ai experimentat dragostea lui Dumnezeu la o alta dimensiune, si ma rog sa nu clatini niciodata, indiferent de cum va bate vantul celor din jurul tau. E-adevarat ca-i greu printre oameni si pamnteni, de-aceea cred ca Domnul mai lasa din cand in cand petece de cer printre noi.
Marius, apreciez foarte mult vigilenta ta.
Multumesc celor care m-ati primit cu bunatate.(Ceea ce da frumusete unui om este bunatatea lui.)
De fapt sint convinsa ca „vestea buna” trebuie sa ceara iertare cuiva…numai ca nu sint eu persoana respectiva. Oricum te asigur ca inaintea ta am mai avut alte experiente asemanatoare…in marele plan al Lui,trebuie ca si experienta asta are motivul si valoarea ei pentru noi toti. Mie imi exerseaza rabdarea (ca stau prost la capitolul respectiv).
Mai am un gind sa va impartasesc aici. Pe drumul de la Ierusalim in jos sint multi cazuti. Unii dintre ei ar fi bucurosi sa vada o mina intinsa…altora le este frica. Nu…nu le mai este frica de tilhari…le este frica de oamenii cumsecade si de „frati”. Ca odata dusi la „Han” vor deveni subiect de birfa si dispret. Uneori , cind esti pe drum de la Ierusalim in jos ai da orice sa dispari sau sa iti pierzi identitatea… si ce n-ai da sa ti se mai dea o sansa ?
Si Dumnezeu a trimis pe Fiul Lui ca oricine crede in El sa nu piara…El le-a dat acestor oameni o sansa, a platit cu singele Lui…pentru sansa lor.
Dar ce pacat ca fii risipitori desi sint primiti de Tatal, sint respinsi de frati. Unii au putere sa reziste…altii prefera sa se instraineze. Rahela ai dreptate, chiar si sub umbra unui nume fals e greu sa spui adevarul uneori, tare greu.
Ironia este ca eu aveam mare nevoie de o „veste buna”.Si am si primit-o; era insa incognito, ca si mine…
Trecut pe-acolo, multumim pentru marturia ta inca o data.
Il dezamagesc pe Vestea Buna si ii spun ca a gresit amarnic. Cele doua identitati nu se vujesc. SZ nu este Trecut pe-acolo.
Asa gresm, cum a gresit si Rasvan astazi si ieri.
Trecut pe-acolo,,
m-am intrebat ce face el….adica daca
astazi esti bine,cu el ce s-a intamplat?doar daca imi poti spune aici..Ma gandeam dupa ce ai scris ,ca a fost
totul la trecut..oare el s-a pocait? mi-ar fi drag..sa stiu ca da..desi,,parca simt altceva..
Asteptam un telefon,dupa ce am dat numerele mele,,,
ma gandeam,oare ce e cu persoana aceasta ,de ce nu suna?ce i s-o fi intamplat? de ce tace?
M-a mai sunat cineva;avea o depresie si sper ca i-am fost de folos,pe romtelecom,la momentele potrivite,avand abonament fara limite.
Domnul sa aiba mila de noi,,,,banuiesc de fapt cine esti…dupa modul de exprimare si absenta celeilalte. 🙂
MUlt har si pace!
Noi TOTI gresim in multe feluri!
Primesc bucuros indemnul tau Marius:”…ar fi bine sa-ti ceri iertare.”
Dar ia intoarce-te(ti-va) la postul din 1 apr 8:58 PM, care-i ultimul meu cuvant? Nu iertare?
M-a iertat cineva?
Vestea buna…primul tau comentariu a disparut; in el te-ai exprimat foarte detailat si fara economie de cuvinte.Vroiai neaparat sa il descoperi pe cel care se marturisea…si care incerca sa se protejeze pe el sau familia lui de „gurile rele”.(pazeste-ma Doamane de prieteni ca de dusmnani…).
In comentariul de care vorbesti ultima data,te-ai adresat din nou „cuiva”, si ai spus scurt…iertare.
Daca „lectia de astazi” n-ar fi despre vinovatie si iertare (iti aduci aminte de articolul initial al fratelui Marius?) n-as mai insista. Poate il mai citesti odata sa ai idee cum simte cineva care are o parere de rau. Ii simti durerea?
Ca cineva sa isi primeasca iertarea trebuie sa se simta vinovat mai intii si apoi sa simta si ceva regret…Explicatiile anuleaza totdeauna iertarea. Daca poti sa explici inseamna ca nu esti vinovat(si e valabil si „ca-ntre prieteni”…Faptul ca „TOTI gresim”…este in cazul asta tot o continuare a explicatiilor de care vorbeam…
Mai am o intrebare. Cui i-ai cerut iertare? Cel ce a scris articolul si-a deschis inima si te-a lasat sa te uiti inauntru. Ceilalti in jur au incercat sa mingaie. Fiecare a incercat ceva; eu am incercat sa aduc perspectiva celui care nu mai este, sa il putem intelege prin ce a trecut, sa putem invata sa-i recunoastem fata in momente de criza si sa putem interveni.
Ieri am auzit o fraza care m-a cutremurat… „Cauza sinuciderilor este agonia”. M-a transportat fraza asta cu 20 de ani in urma si am simtit muscatura agoniei…mirosul agoniei…odata ce-ai simtit-o n-o poti uita niciodata.
Din cit inteleg eu o sinucidere are mai multe victime. Cel care moare si cei care ramin uluiti intrebindu-se „dar daca?”…sau „ce-as mai fi putut?”…sau…”de ce?”
Interventia ta din prima lovitura a jignit pe toti oamenii astia. Apoi, nu uita ca cei cu inima mihnita… sint favoritii Tatalui. Nu cred ca te-ai pus bine nici cu El.
In ce ma priveste ti-am mai spus…episodul asta este parte din lectiile de rabdare care le capat mereu- ca n-am trecut examenul asta si-s repetenta. Ca sa intelegi de ce-s spun toate astea trebuie sa stii ca Dumnezeu cind pune pe picioare slabanogii nu-i face balerine…ci ii face alpinisti.
A mai ramas o persoana (adevaratul tau prieten) caruia sau careia poate trebuie sa-i spui ca pe la spate…stii…ai raspindit reteta de prajituri…
Acum te rog sa ma ierti pentru lectia asta publica. Am primit si eu multe lectii la viata mea si am constatat ca dau randament 100%.
Le stiu „ca per apa”.
Frate Marius, iarta-ma ca m-am intins…Multam de ajutor…si de intelegere…mare lucru in zilele astea.
Elisa am sa chem in weekend. Nu de nevoie ci de drag. Deocamdata, multumesc.
Rodica, mulţumim pentru deconspirare.
Poate marturia nu avea efect daca nu era adevaratul nume? Am uitat sa-mi schimb …numele. N-am facut-o cu voia…dar nu cred nici in… intimplari!?
Si totusi daca e posibil…?!please…
Bine. Rog frumos sa fiu iertat de toti cei care au citit ceea ce s-a sters, pacatele mele adica. Am recitit si eu si intr-adevar sunt mai vinovat decat am crezut. Superficialitatea e vina mea de data asta si aici. Am citit prima data pe sarite si mi-a scapat esentialul. Inca o data iertati-ma de vreti, dar informati-ma ca ati facut-o.
Nu e o scuza ce voi spune dar daca a fost o confuzie de persoane atunci e si mai trist. Destainurile semanau izbitor. N-am crezut nici un moment ca ma insel. Inseamna ca Diavolul s-a dublat, o fi chiar legiune, acelasi si la fel in mai multi. Doamne ai mila de noi! De mine sa aveti si voi. Multumesc pentru amanuntime Rodica.
draga Vestea Buna, ma bucur ca ne dai o veste buna si iti ceri iertare. Sper ca Trecut pe acolo sa citeasca rindurile tale.
Rodica,te rog sa ma ierti…nu am citit nimic din tot cea ce a fost…
nu ma interesa „numele”persoanei care a facut marturisirea dar mi-a fost drag ca cea in cauza este
bine si imi parea deja cunoscuta printre noi.
Habar nu am avut de jignirile care au fost scrise aici.Ma bucur acum ca nu stiu nimic,de ce? pentru ca pentru mine „vesteabuna” insemna multa cumpatare..si mi-e greu sa aud altceva.Mai bine ca nu am citit.
P.S.ca nuca in perete a fost interventia mea referitoare la nume,cand lucrurile luasera aceasta intorsatura,fara ca eu sa am habar,imi cer iertare,am fost total nedelicata,din cauza ca nu am fost prezenta aici decat dupa ce comentariul rspectiv a fost sters.
Parca am monopolizat acest articol…fara intentie insa. Apoi… stim ca nici un fir de par nu ne cade din cap…dar eu mi-am pierdut… peruca de data asta…
O secunda…atita a luat sa vad ca nu am schimbat numele. Si stiti cit ia uneori sa-ti pierzi viata? Gindindu-ma la subiectul nostru…o secunda…atita; o secunda de neveghere. Si nu mai poti sa intorci timpul inapoi.
Azi noapte am dormit ca pe pioneze.Toti vrem sa avem o imagine buna. Unii ne facem profesie din a acoperii si corecta greselile din trecut si e asa o risipa de timp si valori.Singele Lui a acoperit insa totul…dar uneori uit si mi-e rusine…
Vestea buna…de unde crezi ca stiu atitea despre lectia vinovatiei si a iertarii? Am trecut pe acolo…nu odata. Te iert din toata inima. Considera asta nu o cadere ci o treapta mai sus. Cind coborim…de fapt urcam.
Elisa tu ai fost draguta, chiar daca nu m-ai cunoscut si ti-ai oferit serviciile, si stii ce? Daca eram in nevoie acum, sint sigura ca interventia ta plina de bunatate mi-ar fi schimbat gindurile si mi-ar fi dat putere. Dumnezeu ti-a mai descoperit un dar minunat…
Frate Marius…iarta-ma ca ti-am luat spatiul aici…si de restul. Cred ca terapia noastra cel putin…s-a sfirsit. Pina la urma …vestea este…foarte buna!!!
vesteabuna – eu am apucat sa citesc ceea ce ai scris, de aceea am raspuns -cam colturos, e drept 🙂 – multumesc, Marius, pentru slefuire. Ma bucur de atitudinea ta de la urma – Christos a stralucit.
Rodica, te admir si te apreciez si mai mult pentru curajul tau de a impartasi cu noi o experienta atat de dureroasa. God worked in you, and was able to transform a „mess” into a „message”. God Bless you!
Totul este bine cînd se termină cu bine, nu-i aşa, Rahela?
http://www.realitatea.net/lista-lui-schindler-a-fost-gasita-intr-o-biblioteca-din-sidney_490452.html
un om care se simtea vinovat ca nu a salvat mai multii evrei.!
NJU STIU DE CE DAR DUPA CE A TRECUT FAZA CU OCSI SI APOI IACOV AM STAT SI MAM GANDIT CA CE ROST MAI ARE SA TRAIM DACA VIATA NE ESTE CURMATA ATAT DE DEVREME…STATEAM SI MA GANDEAM SI NU CREDEAM CA VA URMA UN ALTUL…A TRECUT IACOV SI DE ABIA NEAM REVENIT DIN ACEL SOV SI ACUM A URMAT ALTU…..HASH…CINEVA NEA SPUS CA SUNTEM PREA IUBITI MULT MAI IUBITI DE DUMNEZUEU ATAT DE MULT INCAT ACESTA NE CHEAMA ACASA LA EL…DAR OARE PANA CAND MAI PUTEM DUCE NOI ACEASTA POVARA?…NU STIU NUMAI EL STIE…NE DOARE SI DOARE AL NAIBII DE TARE CAND DINTRE NOI AU PLECAT 3 IN 4 LUNI…NU MAI AVEM CE FACE DAR ASTA E VIATA AR SPUNE ALTII…NOI NU PUTEM////
Lucian, sînteți iubiți, dar mult de tot, chiar dacă noi oamenii nu reușim să artăm iubirea .. Dumnezeu ne iubește pe toți atît de mult.. atît de mult că a măsurat iubirea între cuie, lemn, spini și bici.
Si …trece!
1. Si trece timpul nepasator
Pe langa mine ca un torent
Este o lume intrega nimicitoare
Si eu trec pe langa el indiferent
2. Si viata trece in obisnuinta
Pe langa mine fara sa traiesc
Mai rece-i cu mine decat orice fiinta
Nu simt ca e viata , nu simt ca iubesc
3. Si lumea trece pe langa mine
De parca n-as fi de 16 ani in ea
Si eu trec prin lume prin mine
Nu ma gandesc in lume, in viata mea
4. Ma uit in spate, in mine, in fata
Ma uit in timp, viata si mine
si imi dau seama ca vad un eu fara culme…
ce odata va trebui sa se termine….
cam asa gandeam si eu odata..era atunci cand nu mai aveam motivatia de a trai…dar eu am luptat cu speranta…am luptat cu moartea si stiti de ce?pentru ca mi-am dat seama ca “EA” ar fi vrut sa traiesc chiar daca sa dus de langa mine…ma distrus pierderea ei dar ma pus sa promit ca orice se va intampla voi trai, indiferent daca imi va fi greu sau usor…si da iam promis…si ma voi tine de promisiune pana la capat…
si uite o poezie scrisa dupa ce mi-am pierdut din prieteni….
Si iar se lasa noaptea peste pleoape
Si iarasi moare moartea de plictiseala
Si iarasi lucrurile ,toate
Ranesc timiditatea unui vis,
Ruinele imi rad acum in vene..
Si imi ucid privirea de copil
Si iarasi moare in tacere
Copilaria mea ,putin cate putin!
Imi spui sa cred in viata si sa rad
Sa nu ma doara dunga cea subtire
Prefer o moarte de copil ucis
Decat copilarie in ruine
Caci tot ce am visat candva-n tacere Acum nici gandul sa-l ascult.nu pot
Si mor pe zi ce trece de durere
Si zambetul din mine este mort!
De ce iti scriu aceste-acorduri fine!?
De ce si ochii astazi – mi-au tacut!? Imi e chitara moarta in ruine
Sa-mi fi cantat in noapte – as fi vrut!!!!
asa am simtit eu atunci sa imi exprim durerea si nu-mi pare rau de nimik …poate doar de faptul ca am scris…pentru ca mi-am jurat ca nu o sa mai scriu versuri si uite ca durerea din nou ma impins catre ele…
draga Lucian,
Poeziile tale arata o sensibilitate extrema, talent, o frămîntare reală. ar fi bine să discutăm pe privat.
Îți multumim pentru transparență, sinceritate
Cred ca am putea incerca cu toții să încercăm să dăruim o picătură de prietenie.
astazi Iacov ar fi implinit 20 de ani.Cu aceasta ocazie am chemat prietenii lui la o seara de „aduceri aminte”.Au raspuns invitatiei 20 dintre ei.A fost o mare bucurie sa fam impreuna.pentru noi a fost „o minune”.Speram si in alte minuni.
Pingback: Astăzi ar fi împlinit …20 de ani « Marius Cruceru
Am ramas fara cuvinte citind acest text…
Am patit ceva asemanator acum cativa ani. Cineva a vrut sa discute cu mine si eu am amanat pentru alta zi…
Nu a mai existat o alta zi.
Nu am nicio scuza.
Confesiunea ta am simtit-o in propria mea carne, ca un ghimpe…
da, este extraordinar de grea această povară…
Mai stiti ceva despre acest baiat care se cheama Lucian, care scrie mai sus versurile?
da, … sunt Ruth, mama lui Iacov si corespondez cu Lucian.Este la penitenciar.Va rog frumos rugati-va pentru el.Nu e prea bine .Daca puteti scrieti-i.S-ar bucura.Acum e la Gherla dar va fi mutat;inca nu stiu unde.Dar cand aflu voi scrie aici.
ne vom ruga! miine este zi de post!
Daca aflati adresa datine-o si noua. Poate putem sa-i trimitem ceva incurajari…
Ma voi ruga pentru Lucian..o inima atit de sensibila…ce s-a intimplat? cum il putem ajuta?scrieti-ne va rugam.Am recitit versurile lui; sunt atit de profunde; exprima totusi atita durere.
Lucian a fost mutat la Bistrita apoi la Vaslui iar acum e la Constanta.daca scrieti penitenciar Constanta cred ca va primi scrisorile voastre.multumesc Ruth
Mulţumim de informaţie, Ruth, cum sînteţi voi?
Ştiu că sună a lozincă…Crăciun fericit! De aceea nici nu prea folosesc sintagma..
dar sper că aţi avut un Crăciun plin de El.
cu gîndul la voi.
Pingback: Cu Irisul larg … deschis (Oraşul nebunilor) | Marius Cruceru
Pingback: Regondi, problema cu “relevanţa”, Grosso Mogul « La patratosu