Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Marius, si eu sunt alergic la anumite… alergii evanghelice (cu este cea cu Harry Potter, de exemplu). Lumea evanghelica este oricum aproape total lipsita de imaginatie, din pricina ispitei rationaliste careia n-a stiut sa-i reziste (sau avem pur si simplu de-a face cu o ramasita a radacinii fundamentaliste, cine stie?) – aminteste-ti reactiile vulgului bloguiesc la unele dintre postarile tale mai soade. Asa fiind ea a dezvoltat o veritabila obsesie la acest capitol. Cu alte cuvinte, ne aflam in acest domeniu in plina patologie.
Aceeasi oameni uita insa prea usor (sustecta amnezie) ca lumile lui Lewis si a lui Tolkien sunt pline de magic, ca sa nu mai vorbim de imaginatia debordanta a unor texte biblice, cum este Daniel sau Apocalipsa. Nu e de mirare ca tocmai acestora incearca evanghelicii l;iteralisti sa le rupa vraja prin tratari ingineresti si contabilicesti. O veritabila oroare.
Decit oligofreniile astea pioase, te rog sa ma crezi ca prefer Potter.
Nu este vorba de magic… Danut, nu la asta fac alergie, ci la temele comune din desenele animate japonezesti, inelul din care ies raze, PUTERILE … etc.
Fetita asta este atinsa de noul trend din desenelee animate, asta este singura mea observatie,
Este o dulce, foarte dulce, tocmai asta m-a facut sa am zimbetul pe buze, dar putin incruntat.
Eu prefer Tolkien si Lewis…
Tocmai asta spuneam in sfirstitul postului. Sper ca ai avut rabdare sa il citesti pina la capat si nu ai dat un raspuns in graba: sper sa devine scriitoare, si sa nu fie lipsit a de IMAGINATIE asa cum se intimpla celor care se pocaiesc si parca se decapiteaza dupa ce se pocaiesc. Isi lasa neuronii la usa bisericii.
Optiunea mea este pentru „magic” si „imaginatie”. Iti poti imagina cumva citirea Bibliei fara imaginatie? N-ai putea lectura apocalipsa…
Biblia are mai multe imagerie decit Potter, Tolkien si Lewis la un loc…
Ce s-ar intimpla cu un asemenea copil expus povestilor rostite de batrini, fata catre fata, ca in comunitatea tuaregilor si nu ecranului de sticla…
Lasa-ma sa imi imaginez si acesta varianta
Draga Marius,
Nu te supara. Am considerat ca nu are sens sa discutam despre lucrurile in care stiu ca gindim la fel.
Nici eu nu le dau nepotilor desene de alea. Si pe mine ma apuca greata de ele. Interesant ca CNA-ul este oripilat de spotul celor de la Academia Catavencu, nu de violenta desenelor animate. Ce sa le faci? Astea le sunt (non)valorile.
Hm… e nespus de dulce fetita asta. Dar cred de asemenea ca iese in evidenta clar ceva ce e in spatele „micii sale povestiri.” Ceva ce poarta o amprenta profund de bolnava in denaturarea realitatii. Realitate, care ea insasi este rodul, de neimaginat de catre mintea omeneasca, al lui Dumnezeu.
Nu avem copii dar Domnul sa ne dea intelepciune cand o fi cazul. Parca astept cu nerabdare pe de o parte, pe de alta, ma uit la ce e in jurul meu si in afara de Domnul si creatia Lui nepatata de pacat, nu mi-as dori ca pruncul meu sa stie altceva (stiu ca e doar o iluzie plina de naivitate, dar lupta merita data…)
draga Danut,
cred ca reintoarcerea la povestile rostite, citite ar putea fi o solutie pentru acesti copii.
Acestor copii le lipsesc bunicii. TElevizorul a devenit un fel de inlocuitor de bunic. O familie de prieteni pe care cred ca ii cunosti si tu alegea sa isi scape de copii punindu-i in fata Cartoon NEtwork-ului pina la totala prostire, pina la zombificare.
Abia astept sa devin bunic, pina atunci trebuie sa imi scriu povestile…
Bogdan, creatia Domnului nu mai este nepatata de pacat. Totul este contaminat. Pruncul tau va sti ce il inveti. Daca as lua-o de la capat cu copiii acum, as opta pentru homeschooling.
Voi mai aveti o sansa
Mă gândeam, citind ultimul tău comentariu, că port în suflet ca pe ceva de mare preţ, amintirea poveştilor minunate rostite de bunica mea. Efectiv ascultam cu gura căscată! Avea un talent fascinant la povestit. Şi tot bunica ne citea din Biblie.şI-acum îmi amintesc primul pasaj: Moise eliberându-i pe evrei şi trecerea prin Marea Roşie. Cum aş putea să uita aşa ceva?
Iar bunicul…of, dragul de el, povestea cu lacrimi în ochi amintiri din război. El şi camarazi de-ai săi, se mai întâlneau şi povesteau şi oftau. Iar eu le sorbeam cuvintele. Şi-acum i-aş asculta cu drag şi nerăbdare!
Marius, să-ţi ajute Dumnezeu să ajungi un bunic cel puţin la fel de minunat precum eşti tătic!
Povestea spusa de copila e un hibrid, un colaj din mai multe povesti, in care sunt presarate elemente din realitatea imediata: fetita e familiara cu ideea de plata – unele animale n-au ce manca, fiindca sunt sarace si n-au cu ce plati .
Spuneam la un moment dat pe blogul meu ca povestile se schimba, pentru ca altele sunt fiintele si obiectele care populeaza imaginarul copiilor de azi. Imparatul nu neaparat va avea o imparateasa langa el, nici leul o leoaica, iar cerul nu va fi neaparat un coltisor de rai si de dorit.
Uciderea si sinuciderea, lupta pentru preluarea puterii, eliminarea celor mici si slabi, toate aceste elemente sunt reperabile in povestea fetitei… Cine e cel mai inspaimantator, teribil de inspaimantator castiga. 😀
Într-adevăr, povestea micuței este una tristă, a unei lumi agresive, unde cel mai puternic supraviețuiește. Sunt mii sau chiar zeci de mii de scene zilnic ce conțin violență pe canalele ce difuzează desene animate.
Cel puțin am constatat că micuța aceasta – cîți ani să aibă? 3 sau 4 ani? – știe mai bine franceză decît mine, la 19 ani 🙂 Și asta e încă o scenă de groază pentru mine 😀
Orice copil, din orice tara (daca nu are anumite probleme) vorbeste foarte bine la 3 sau 4 ani. De ce trebuie sa ne miram? Aceasta fetita vorbeste limba materna!
Alex,
asta le lipseşte copiilor celor din lumea de azi. Povestea spusă faţă către faţă, gură către gură. Asta era ideea. Un bunic filtrează, ecranul, nu! Un bunic îndulceşte viaţa, chiar dacă el însuşi este acru.
Aşa sper să ajung bunic… am şi planuri pentru primele zile de pensie după cum vezi.
A.Dama, povestea copilei este o salata de poveşti. Poveştile evoluează odată cu generaţiile. Fiecare generaţie are poveştile ei. În poveştile copilei acestei copile zebra va avea maţele scoase şi curgîndu-i din burtă. Îi va curge sînge pe gură leului şi labele vor fi tăiate, iar maimuţele vor fi decapitate cu fierăstrăul.
Ce poveşti poate spune un băieţel care priveşte decapitarea unui motociclist într-un accident de cîteva zeci de ori şi nu se mai satură?
Fiecare generaţie are nevoie de o doză din ce în ce mai mare.
Anddij, povestea fetiţei este între cer şi pămînt, între morţi şi vii… morţii au puteri. Cel puţin asta este o nădejde. Există o lume dincolo de lume pentru această copilă.
Am mai încercat să ascult povestea şi nu a mers video-ul decât acum. În sfârşit. Ce e surprinzător e că ştie de la aşa o vârstă despre sinucidere. Asta m-a surprins chiar mai mult decât prezenţa atât de frecventă a morţii (care nu e nici ea semn bun, bineînţeles). Şi încă ceva: alegerea sau refuzul de a merge în rai. Ca şi cum ar fi vorba de o discuţie despre destinaţia unei excursii.
Cred că nu numai desene animate a văzut ea (dar e clar că şi desene destule). Cred că a văzut şi ştiri. Multe. Iar, în utlima vreme, ştirile au devenit mai periculoase decât filmele proaste de acţiune. Un fel de … „viaţa bate filmul” şi în violenţă, şi în imoralitate…
draga CAmix,
Nu-i asa ca asta-i problematic…. sămînţa răului este prea adînc intrată în mintea aceasta proaspătă.