Teodor Baconschi la Universitatea Emanuel din Oradea – Update

Joi, 13 ianuarie 2010, începînd cu ora 10.30, domnul ministru Theodor Baconschi va susţine o scurtă conferinţă despre proiectul creştin-democrat în Capela Mare a Universităţii Emanuel din Oradea.

Tema : Creştinism şi democraţie în politica românească

Aşteptăm cu interes discursul domnului ministru, prelegere în care se va referi probabil, dat fiind contextul în care ne vom afla, şi la rolul termenului „creştin” în sintagma „creştin-democrat”.

Întîlnirea, care va dura pînă în jurul orei 11.30, este deschisă publicului doritor să asiste la mini-conferinţa de mîine, cu rugămintea de a respecta ora de începere.

La finalul prelegerii, domnul ministru va răspunde unor întrebări legate de tema prezentată. Este de preferat ca întrebările să fie înaintate în scris către moderatorul din partea universităţii (adică subsemnatul) pentru a face cît mai eficientă interacţiunea.

Domnul Teodor Baconschi va fi însoţit de domnul Dr. Adrian Papahagi, un mai vechi prieten al universităţii noastre şi autorul unui text care a stîrnit multe controverse la acea dată.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Anunturi, dulce Românie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Teodor Baconschi la Universitatea Emanuel din Oradea – Update

  1. De data asta trebuie să se găsească o persoană cu o cameră video și un cont pe youtube. 🙂 Chiar dacă ministrul Baconschi nu mi-e cea mai simpatică personalitate publică…

  2. elisa zice:

    Poate spune acum. 🙂

  3. viorel cruceru zice:

    Politichia si crestinismul n-au facut si nu vor face casa buna , mai ales in contextul dambovitean, chiar daca trec pe la Emanuel EDITAT DE MODERATOR Poate iesi ceva bun de aici?

  4. guitarist2 zice:

    deci, ce se aude de inregistrare ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.