Creştinism sau Isusism?

Am mai spus-o cu alte ocazii şi îi toc sistematic pe studenţii de la orele de Patristică clasică:

„Protestanţii sînt în primejdia de a cădea în isusism, părăsind creştinismul trinitar tradiţional.Văd scris pe toate gardurile: umbli cu Isus, Îl ai pe Isus în inima ta,  ne închinăm lui Isus, îl slujim pe Isus…

Acesta este isusism, o focalizare asupra Celei de a doua Persoane din Treime, desprinsă cu totul de ceea ce o co-determină ontologic, relaţiile cu Tatăl şi cu Duhul.

Avem o cristologie extrem de gonflată în dauna unei pneumatologii anemizate şi a unei teologii în sens propriu (doctrina despre Dumnezeu Tatăl) superbă, dar absentă cu desăvîrşire. Ne-am făcut un idolaş simpatic, efeminat, dulceag, inexpresiv, fără personalitate, docetic, numit „domnu Isus”, un isusuţ roz-bombon, bucălat, cu plete cîrlionţate blonde şi ochi albaştri, un isus blîndoc, care stă la uşă cu o privire de milog şi bate, aşteptînd ce emoţie ca omul suveran să îi deschidă, avem un isusuţ care a rămas singur singurel depneumatologizat şi desprins cu totul de Tatăl, care acţionează singur, vorbeşte singur, mîntuieşte singur, domneşte singur, ne ascultă rugăciunile singur şi ne va lua la sine singur. Unde s-a pierdut Trinitatea noastră? Cînd am devenit monişti? Cînd am deviat de la Niceea şi Calcedon?

Trebuie să recuperăm cu urgenţă cristologia autentică în locul isusismului de broşurilă, leaflet şi newsletter şi, după ce o vom fi recuperat, trebuie să articulăm o cristologie pneumatică în primă instanţă, o cristologie a Duhului, pentru că Isus n-a făcut nimic fără Duhul, de la umbrirea conceperii a fost împreună cu Duhul, după care să continuăm a elabora o pneumatologie cristologică.

Aberaţiile pendulare în ambele direcţii ne-au pogorît la mişcări înţepenite de o cristologie rece pînă la formalism sau la mişcări carismatice cu o pneumatologie deformată pînă la extaze învecinate cu boala psihică. Lipsa echilibrului dintre pneumatologie şi cristologie naşte patologii şi de o parte şi de cealaltă.

Isusismul este un pericol dogmatic care poartă o miză mai mare decît multe alte primejdii pentru mişcările evanghelice din România şi nu numai. Creştinism înseamnă urmarea unui Cristos-Fiul Tatălui şi Unsul Duhului.

Dacă teologii evanghelici nu se vor trezi, toate celelalte doctrine construite pe temelia unei triadologii fisurate vor fi compromise. Antropologia noastră va fi una vulgar psihologizantă, eclesiologia una deşănţat funcţionalistă şi infestată de un pragmatism construit pe premise sociologice mai degrabă decît cele teologice, escatologia va fi de utopism desenat cu instrumentele unei imagerii penibile, cu un confort din care lipseşte Treimea ca centru al lumii celei de veci. Tot constructul teologic se va prăbuş într-o implozie zgomotoasă, trăgînd după sine însăşi mişcarea protestantă spre o jalnică dispariţie.”

Citat din Cursul de Patristică Clasică, Marius David Cruceru.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Analize, Biserica Baptista, Citate, Dezbatere, Gînduri, In-text-esant, Meditaţii, Perplexităţi, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

76 de răspunsuri la Creştinism sau Isusism?

  1. Luke zice:

    Da, si pe mine ma deranjeaza simplismul si unilateralitatea, cu care este abordata Trinitatea. Uneori ti se creaza impresia, ca nu esti destul de spiritual daca nu vorbesti despre Isus doar si doar despre „isusisme” :), cum le numiti Dumneavoastra…

  2. Fiecare ramura sau traditie crestina cu lipsurile ei. Ortodocsii au o eclesiologie gonflata, noi cu „isusismul”. Chiar ieri ii ziceam unui amic ca nu-mi amintesc predici sau chiar articole despre Trinitate. Nu inventarierea textelor (ah, cum ne-am procopsit cu textificarea Scripturii?, alt pacat al evanghelicilor) pe care s-a cristalizat dogma Trinitatii, ci vorbirea despre Trinitate in felul in care s-a facut in secolele primare. Noroc cu ortodocsii care tin vie patristica (si evanghelicii care o descopera).

    Treaba asta cu „isusismul” este inscrisa on adn-ul evanghelic, deci nu stiu cum se pot debarasa romanii de ea. Am vrut sa zic ca este reponsabilitatea celor care dau invatatura, dar nu e asa simplu. Pur si simplu pluteste in aer, in cartile pe care le citim, in cultura crestina evanghelica pe care o avem si o importam.

    Cred ca un semnal incurajator in directia regasirii teologiei trinitariene il da Iosif Ton, intai prin cartea „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfant”, cat si prin preocuparile ulterioare pe care le-a marturisit, care tin tot de cautarea intelegerii relatiilor din Trinitate si modelarea relariilor dintre credinciosi ca icoana a celor in Treime. Impresia mea a fost ca Iosif Ton redescopera teologia trinitariana aplicata. Iata un exemplu in care apropierea de ce are mai bun ortodoxia este foarte benefica pentru noi, minimalistii cristologici si teologici 🙂 (desi eu tare ma tem ca o biserica nu-si poate permite sa fie minimalista teologic sau cristologic – e un vis, un moft adolescentin).

    • Marius David zice:

      draga Vasile,

      1. nu cred că este adevărată afirmaţia „ortodocsii au o eclesiologie gonflată”. Au altele, dar nu eclesiologia. Depinde ce înţelegem prin eclesiologie în acest context. Au o altfel de eclesiologie.
      2. Există predici şi articole despre Trinitate în spaţiul protestant şi încă foarte bune. Este o întreagă literatură pe care noi am descoperit-o abia în anii 90, dar preocupările sînt foarte efervescente în ultimele decenii.
      3. Textificarea Scripturii, este o expresie interesantă, dar mult de discutat pe chestiune.
      4. Ortotodocsii din păcate nu ţin vie patristica. Ca să vezi despre chestia asta ţi-aş recomanda nişte articole de evaluare ale dr. Cristian Bădiliţă despre starea problemei în spaţiul ortodox în general şi cel românesc în special. Problema este mai gravă decît crezi.
      5. Nu numai românii trebuie să se debaraseze de isusism. Asta ne vine de la americani, de la o anumită ramură de evanghelici americani. Dar şi asta este o discuţie foarte lungă şi merită amînată.
      6. Fr. Iosif Ţon a descoperit trinitarianismul în discuţiile de la cercurile teologice de la Oradea în anii 1994-1996. Am fost martor la expresiile sale aproape extatice: „Dar, măi fraţilor, ăsta este un lucru extraordinar!!!”. Cei care au venit din Anglia de la studii, mai ales Dr. GEorge Ille, care a făcut doctoratul cu regretatul Colin Gunton, ne-au explicat pe îndelete cum stă treaba. Admirabil este la fr. Iosif Ţon capacitatea de a se transforma în învăţăcel la orice vîrstă, după care prezintă lucrurile impecabil, ca şi cum le-ar fi gustat de zeci de ani. toată povestea n-a fost fără incidente. Eu însumi am fost acuzat de „proortodoxie” în aceeaşi oală cu Dănuţ Mănăstireanu şi alţi „eretici”. Acum „ereziile” noastre sînt diferite 🙂 .
      Calcedonul şi Niceea nu aparţin ortodoxiei. Nu le-a confiscat niciodată.

      • Catalin Necsa zice:

        Buna seara,
        Este prima mea postare pe acest blog, pe care l-am aflat de curand, de vreo 2-3 saptamani.
        Adevarat: Niceea si Calcedonul nu apartin ortodoxiei, ci intregii crestinatati.
        Cat priveste punctul 4, cred ca va referiti la situatia romaneasca unde patristica nu este punctul forte al teologilor romani ortodocsi, cu exceptia lui Ioan Ica jr. (ma refer doar la cei care sunt in viata)

        • Marius David zice:

          Bine ai venit, Cătălin Necşa!

          Da, la asta mă refeream. Ce face dr. Ioan Ică jr. este absolut admirabil şi va crea o adevărată şcoală.
          Unde se studiază patristică serios acum, chiar cea orientală? Încercaţi Germania şi Franţa, nu Rusia şi nici Grecia.
          Acolo se studiază altele…

          • mirceasz zice:

            Cunosc textele domnului Badiliță, cred că le regăsim pe toate în volumul „Ortodoxie vs Orthodoxie”.

            Însă nu cred înșă în relevanța lor. Fără a dori să transform discuția de aici într-un proces de intenții gratuite atribuite dumnealui, Bădiliță vede lucrurile dintr-o perspectivă particulară care nu reflectă imaginea de ansamblu (mă pufnește și acum râsul când amintește de un popă-profesor încălțat cu ciocate care urla la studenți punandu-i sa toceasca vieți de părinți, liste de opere samd, fără ca individul să aibe habar de limba greacă).

            Păcat că dl. Bădiliță nu amintește de „noul val” de traducători patristici (neomologați, ce-i drept, de „doctorate gonflate”) precum dl. Ion Pătrulescu, Pr. Marcel Hancheș, Marius Ivașcu șa, care au muncit în particular pe texte și au publicat pe alocuri, cât au reușit. Și se pare că se creează și o școală…

            • Marius David zice:

              draga Mirceasz,
              cred că textele domnului Bădiliţă reflectă o parte a realităţii din şcoala de teologie românească, realitate pe care am degustat-o pe cont propriu.
              Vă pot confirma acelaşi lucru. Catedrele de patristică din seminariile ortodoxe din patria noastră sînt la pămînt, patrologia este predată de oameni care nu ştiu nici măcar latineşte la nivelul declinărilor şi conjugărilor, ce să mai spun de greaca veche…
              Da, sigur, sînt excepţii, dar nu este trist… că putem să numărăm pe degetele de la o mînă pe toţi cei care se ocupă serios de patristică într-o ţară cu 86 % ortodocşi?

            • Vaisamar zice:

              Citesc acum Catehezele baptismale ale lui Ioan Gură de Aur în traducerea lui Marcel Hancheş. Ce face el uneori e scandalos. De pildă, în omilia despre rămăşiţele martirilor, I.H. spune că vizitarea locurilor unde sunt depuse aduce o anumită „binecuvântare”. Editorul volumului SC 50 scrie că „binecuvântarea” de care vorbeşte I.H. este uleiul sfânt care era ars la mormintele martirilor (p. 230, n. 3, care continuă şi pe următoarea pagină). Cum traduce asta Marcel Hancheş? „Acelaşi editor crede că această binecuvântare se referă la uleiul binemirositor ce ieşea din trupurile sfinte”. Asta e o golănie traductologică! Sper să o pot diseca pe blog în curând.

              • Marius David zice:

                ah, acum ai descoeprit PSB-urile şi traducerile de acolo?
                Hmmm, nu cred că este neapărat o golănie… oamenii chiar nu ştiau greacă.
                În facultate din asta m-am întreţinut, pregăteam studenţi la teologie pentru admitarea la doctorat, la greacă şi latină. Examenele la clasice erau obligatorii. Oamenii erau destul de stresaţi pentru că în facultate nu făcuseră chiar nimic şi la admitere li se cerea ori pila ori latina şi greaca. Cîţiva au ales cunoaşterea.

                Cornilescu însuşi, după cum ai văzut deja, nu ştia greacă şi ebraică, dar cunoştea perfect limba română 🙂
                unii traducători nici măcar atît nu cunosc.

            • Ioan C. zice:

              Eu am vazut ca scrie la note ce zice editorul francez: ” 5 Dăm un text paralel din Omilia despre mucenici, oferit de editorul francez, în legătură cu practicile de la mormintele martirilor. Acelaşi editor crede că această binecuvântare se referă la uleiul binemirositor ce ieşea din trupurile sfinte: „nu numai osemintele mucenicilor, ci şi mormintele lor şi raclele revarsă multă binecuvântare. Ia ulei sfânt şi unge-ţi tot trupul, limba, buzele, gâtul, ochii, şi niciodată nu vei cădea în pierzarea beţiei. Căci uleiul, prin buna lui mireasmă, îţi aminteşte de luptele mucenicilor… şi este bine venit pentru bolile sufletului” (P. G. 50, 664). Observăm că materia se poate personaliza, făcându-se mijlocitoare între credincios şi persoana sfântului.” http://www.ioanguradeaur.ro/109/omilia-7/ ( la nota 5).

  3. alterema zice:

    oooo, ce frumos! Asta nu era in varianta din ’99 a Istoriei Dogmei :D.
    Acuma, totusi, nu spune si evanghelistul ca „nimeni nu L-a vazut pe Tatal. singurul Lui Fiu care este in sanul Tatalui, acela L-a facut cunoscut”? De aceea cred ca o intelegere biblica (sinoptica+ioanina) plus calcedonica (full om – full Dumnezeu) a lui Isus ne poate conduce la o teologie corecta. Cred ca Isusul cel docetic e tare venerat azi prin mediul protestant, opus demitologizatului Isus al liberalismului. Fara a ma da de partea isusistilor, cred totusi ca poarta spre cunoasterea Tatalui este Omul Isus Hristos, Fiul Sau.

    • Marius David zice:

      Sigur, Alterema, din 99 am mai predat cursul de 12 ori, ba chiar mai mult.
      Da, Fiul ni l-a descoperit… dar nu pe Sine, ci pe Tatăl, prin Duhul.
      De aceea, aşa cum spui (se vede că ai făcut şcoală serioasă.. 🙂 ) orice sistem teologic trebuie să înceapă de la Cristologie, apoi Triadologia, apoi Pneumatologia, apoi Antropologia, Soteriologia, Eclesiologia şi Escatologia.

      • Alin Cristea zice:

        Înainte de ’99, Paul Negruț ne zicea că orice sistem teologic trebuie să înceapă cu Trinitatea.

        • Marius David zice:

          Asta era la prima lecţie.
          La a doua ai lipsit.
          A spus că Trinitatea nu poate fi înţeleasă decît începînd cu Cristologia… că La început era Cuvîntul…
          deci orice discurs teologic trebuie început cu Cristologia, care este poarta de intrare, apoi o Cristologie Pneumatică ne duce la o Pneumatologie Cristologică care ne duce la Triadologie etc.
          Ştiu că am scris cursul.
          Deci? De unde începem?

          • Alin Cristea zice:

            Eu nu am lipsit. Profesorul a cam… lipsit!

            E vreun curs pe care l-a scris, totuși, profesorul?

          • Alin Cristea zice:

            Cred că e foarte importantă discuția despre DE UNDE să începem studiul teologiei.

            (Mi-a făcut articolul ăsta așa o poftă de teologie, că de nu aș avea de indexat blogurile și de numărat / cîntărit comentariile, tare mi-ar plăcea… )

            Marius David, deja ai 2 variante pe care le-ai propus:

            1. În 15 iunie: „Orice sistem teologic trebuie să înceapă de la Cristologie, apoi Triadologia, apoi Pneumatologia, apoi Antropologia, Soteriologia, Eclesiologia şi Escatologia.”

            2. În 23 iunie: „Orice discurs teologic trebuie început cu Cristologia, care este poarta de intrare, apoi o Cristologie Pneumatică ne duce la o Pneumatologie Cristologică care ne duce la Triadologie etc.”

            În prima variantă, așadar, ocupă poziția a 2-a:

            1) Cristologie; 2) Triadologie; 3) Pneumatologie.

            În a doua variantă, Triadologia ocupă poziția a 3-a, după Pneumatologie.

            Ne oferi, totuși, o variantă finală, definitivă?

            Eu, așa cum am amintit, am știut că Paul Negruț era de părere că Triadologia ar trebui să ocupe prima poziție (implicînd Doxologia).

            Variantă pe care eu aș prefera-o, dacă ar fi cumva subînțeles, de la început, modul în care Trinitatea a ales să se reveleze omenirii.

            • Marius David zice:

              atunci păcat că pierzi vremea cu indexat şi cîntărit de bloguri… Păcat!
              1. Cele două variante nu se contrazic.
              2. Fundamental este Triadologia
              Însă discursul triadologic nu se poate începe decît în ordinea revelaţiei…
              „ne-a vorbit în multe feluri şi în multe chipuri… în cele din urmă ne-a vorbit prin Fiul”. DE aceea pornim de la Cristologie, care ne vorbeşte despre Chipul Văzut al Dumnezeului Nevăzut
              3. Triadologia include Cristologia şi Pneumatologia.

              Cum să-ţi explic? Să-ţi fac desene…
              E ca la deşiratul ghemului, trebuie să prinzi de undeva.
              Se mai poate şi imaginea cu leucoplasul sau scociul.

  4. avi zice:

    Stiind ca prin Domnul Isus avem totul pe deplin,tentatia de a rosti frecvent Numele Lui este mare.Problema apare insa(cred eu),atunci cand Sfanta Treime este ignorata si se pune accent doar pe o parte din aceasta „ISUSISM”… Dea Domnul ca in fiecare Biserica cei capabili sa clarifice acest aspect extrem de important,pentru a impiedica orice cadere in orice extrema!

  5. Agnusstick zice:

    Marius, începusem o discuţie la alt articol, dar nu mi-ai mai răspuns. Mă interesează continuarea pentru că persoana Duhului este mai greu de sesizat sub raport raţional, cel puţin pentru mine. Mulţumesc.

    • Marius David zice:

      Draga Agnusstick, n-am avut nimic de comentat acolo pentru că nu am înţeles încotro voiai să duci discuţia.
      S-Confunzi ideea de PERSOANĂ în aceea a latinilor… PERSONA… adică în-făţoşată.
      Duhul este tocmai prosopon-a-prosopon, adică Persoana fără de faţă.

      Capadocienii sîne esenţiali aici pentru o lectură lămuritoare. Ţi-aş recomanda cele cinci cuvîntări teologice ale lui Grigorie De Nazianz

      am recitit unde m-ai trimis la link şi mie mi se pare că asta este problema, confuzie în dreptul termenului de Persoană. Ipostasul este definit prin RELAŢIE.

      Dacă te referi într-adevăr la Ioan 17, aici Duhul Sfânt nu este pomenit explicit. Asta uşurează mult înţelegerea ontologică în latura sa “filosofică”, în care Duhul este soluţia de continuitate dintre Tatăl, Fiul şi lume, esenţa divină în care sunt scufundate universurile, pe care ca isprăvnicie sau administrare (dacă nu greşesc, asta ar fi oikonomia) Fiul o revarsă explicit şi în formă personalizată asupra celor aleşi. Problema rămâne destul de delicată în privinţa persoanei Duhului, pentru că este greu de imaginat o persoană în acelaşi timp fără nimic personal, fără iniţiativă şi altă manifestare decât însăşi esenţa dumnezeirii prezentă în tot ce există — ceea ce Îl face confundabil cu Tatăl –, dar şi cu trăsături personale şi iniţiativă harică — ceea ce Îl face confundabil cu Fiul.

      • Agnusstick zice:

        Mulţumesc, Marius, mă pun pe citit. Oricum nu aveam putere să citesc toţi Părinţii, aşa că trimiterea ta e de mare folos. Nu vroiam să duc discuţia nicăieri anume, spuneam şi eu ce mă frământă. Chestiunea cu lipsa feţei o simţeam destul de acut ca nefiind clarificată raţional, sper să se rezolve cu lecturi. E ceva mai mult loc de speculaţie pe acest subiect, cred eu, pentru că referinţele biblice sunt mai puține.

  6. Nu mai ştiu prin ce carte de teologie ortodoxă am citit separaţia teologică a celor 3 mari confesiuni creştine în funcţie de preferinţele faţă de un apostol sau altul (ortodocşii păstrează eclesiologia şi teologia mistică a luminii necreate, a Taborului, de aici preferinţa pentru mistica apostolului Ioan; catolicii, cu al lor sfânt Petru şi activismul lui, iar protestanţii cu teologia justificării apostolului Pavel). Cred însă că separaţia asta e cam simplificatoare, chiar dacă ea dă seama de nişte vectori reali în bisericile respective.
    Oricum, aţi punctat foarte bine slăbiciunile teologiei neoprotestante a lui Isus, cam pietistă şi moralizatoare, slăbiciuni de care am fost conştientizat de Stăniloaie et. Co. când eram ortodox.
    Pe de altă parte, mă uit la ce se întâmplă prin Occident (dar şi pe la noi, deja): transformarea relaţiei cu Dumnezeu („holistică”, compartimentată atât raţional, cât şi emoţional şi mistic), într-un nou ritual, moralizator (pentru protestantismul de factură raţională) sau ca o doză terapeutică pentru sufletul neliniştit (pentru protestantismul charismatic), această evoluţie duce inevitabil la ceea ce Michael Horton a scris în „Christless Christianity”. Iar când biserica Îl pierde pe Hristos, pierde implicit întrega Trinitate.
    Sunt paradoxuri foarte ciudate pe care le putem trăi cu Biblia în mână, aşa cum au păţit fariseii mai demult: să citim despre Dumnezeu şi să nu-L cunoaştem; să căutăm şi să fim aproape de izvorul apelor vii, dar să ne adăpăm cu arteziene facile, să ne predicăm iubirea Evangheliei, acuzându-ne şi judecându-ne tocmai pe baza ei, etc. Când lipsesc devoţiunea faţă de Fiul, bucuria sfântă şi cu teamă faţă de Tatăl şi ascultarea de şoaptele Duhului, vizibile într-o trăire comunitară, cu celălalt, atunci orice paradox stâlcit este posibil…

    • Marius David zice:

      Draga Marius,
      cred că separaţia de care vorbeşti este pur didactică. Mi se pare artificială. Aşa cum bine ai intuit, simplificatoare şi simplistă.
      A doua chestiune: ţi se pare „evoluţie” procesul de care vorbeşti?
      Foarte interesant titlul cărţii lui Horton. N-am citit! Ceva mai multe detalii. Titlul spune tot şi îmi place foarte mult. Inspirat titlul.
      Avem de-a face cu o biserică care s-a transformat într-un simplu club religios. Mai bine budismul zen decît aşa.

      De reţinut ultimele tale fraze. Ai descris foarte bine ce se întîmplă şi ce ar trebui să se întîmple.

      Când lipsesc devoţiunea faţă de Fiul, bucuria sfântă şi cu teamă faţă de Tatăl şi ascultarea de şoaptele Duhului, vizibile într-o trăire comunitară, cu celălalt, atunci orice paradox stâlcit este posibil…

  7. Clasificarea despre care vorbeste Marius Corduneanu este facuta de un teolog rus si am amintit-o si eu in „Identitate crestina in istorie”.
    Orice simplificare este sortita greselilor si saraciei, dar clasificarea ramane valabila pentru manifestarile liturghice ale diferitelor ramuri ale Bisericii.

    Impartasesc parerea lui Marius depsre pericolul obsesiv al Chritologiei fara dimensiunea plenara a Sfintei Trinitati. Pe de alta parte, pentru ca intotdeauna exista si o „alta parte”, este normal ca Biserica sa fie obsedata cu Mirele ei, nu cu Tatal si nici cu Petitorul. Este greseala pe care o fac de altfel mai toate miresele …
    Apocalipsa este „descoperirea lui Isus Christos” si se termina cu obsedatul „Vino, Doamne Isuse!”

    • Marius David zice:

      draga frate Daniel,
      Care este numele teologului rus?

      Cred că este periculoasă ducerea prea departe a analogiei Mirele-Peţitorul.. este, de asemenea, reducţionistă. Orice metaforă trebuie limitată. Întinderea ei, vezi cazul lui Irineu cu Tatăl care are ca mîini pe Fiul şi Duhul… creează patologii teologice.

  8. Dacă mergi pe stradă, într-un tîrguşor amărît cum este cel în care locuiesc, şi-i spui unui trecător ceva despre Domnul Isus, eşti deja considerat un „sectant”. Strada nu cunoaşte astfel de nuanţe, cum am citit mai sus, la comentarii şi în postare. Ortodoxul de rînd nu-ţi va vorbi despre Sfînta Treime, ci despre moaşte, hram, minuni făcute de icoane şi credinţa strămoşească. Numele Domnului a fost, cel puţin pînă acum, singurul nostru argument că „pînă la Dumnezeu nu ne mănîncă sfinţii”, că nu ne pasă de popi şi de tradiţie. A fost o armă, dacă vreţi, şi un semn de recunoaştere. A fost ca steaua lui David, cusută pe haina evreului din ghetou, ca peştele desenat pe pereţii catacombelor romane. La kilometrul zero a ortodoxiei româneşti, pe care o invocaţi cu atîta respect- adică zona în care locuiesc- neoprotestanţii nu valorează nicio para chioară în ochii drept-ortodocşilor. Există o formă de respect laic, dacă vreţi, dar numai pînă la intrarea în biserică, pînă în ziua de duminică. Măcar de-am vorbi doar despre Isus!… Din păcate, în majoritatea timpului trăncănim despre politică, modă sau sport- asta în cel mai fericit caz… Sau ne cititm în public dosarele de securitate… Evanghelizarea nu se face în bibliotecă sau în discuţii savante, ci acolo unde nişte năuci vorbesc despre Isus, exclusiv despre El. Pe stradă n-ai vreme de teologie: acolo strigi un Nume. Voi pe care-L alegeţi?

    • Marius David zice:

      Da, ai mare dreptate în ce spui. Tocmai asta spueam şi eu.
      Preoţii ortodocşi în majoritatea lor habar nu au de patristică. Au învăţat sectologie şi cum să combată protestanţii prin seminarii, n-au citit nici măcar în traducere părinţii. Se înţelege, nu toţi, dar o prea mare majoritate. Păcat!
      Unuia a trebuit să-i explic eu de ce nu trebuie să lase icoana în care este reprezentat Tatăl în Biserică şi că este o abatere de la Erminie. Nimic, nu pricepea nimic!

      Iar despre unde se face evanghelizarea … ştiu prea bine. Am făcut, fac şi voi face.
      Am predicat pe trepte la Sîngeorz băi şi în piaţa din Potcoava. Peste tot mi-am început predicarea cu … În Numele Tatălui, Al Fiului şi al Sfîntului Duh…
      Iată că am ales.

      • Irina zice:

        ei, Marius, mult mai ai de mers…cum spunea fericitul Serafim Rose, pe care il citez 🙂

        ”Dacă vă agitaţi ca să aveţi icoane din cele mai corecte şi începeţi să «Este o icoană în stil greşit în biserica noastră», trebuie să aveţi mare grijă pentru că puneţi prea mult accent pe ceva exterior. Sincer să fiu, când dau de o biserică unde nu sunt decât icoane de un stil desăvârşit, încep să am îndoieli gândindu-mă dacă nu cumva [credincioşii de acolo] nu fac decât să urmeze o modă. Cunosc un caz (unul dintre multe) în care o biserică avea icoane ruseşti vechi, originale – unele bune, altele de un gust îndoielnic, pictate într-un stil relativ nou – iar un credincios mai râvnitor le-a luat pe toate şi le-a înlocuit cu reproduceri pe hârtie ale unor icoane în stil perfect bizantin. Şi care a fost rezultatul? Oamenii de acolo au pierdut contactul cu tradiţia, cu cei ce le-au dat Ortodoxia. Au scos icoanele originale înaintea cărora credincioşii s-au rugat veacuri de-a rândul”.

        http://www.razbointrucuvant.ro/2010/04/12/fericitul-seraphim-rose-despre-ortodoxia-milei-lucratoare-si-a-durerii-inimii-vs-super-ortodoxia-celor-cu-inimile-reci-si-inraite-merita-recitit/

        • Marius David zice:

          da, Irina, discutabil… sînt atîtea chestiuni aici..
          să promovoăm tradiţia locală şi dacă este eretică..
          Dacă reproducerile au înlocuit o reprezentare eretică.
          Îţi dau un exemplu.
          În Hlipiceni de Botoşani la un moment dat un pictor local, a murit săracu acum. Talentat om, am cîteva tablouri de ale lui prin casă… a pictat-o pe Fecioara luînd ca model o … fetişcană din sat…. am spus fetişcană, nu fecioară. Se distra de minune cum îi pupă oamenii mîinile lui Lenuţa, căreia îi făcuse şi unghiile roşii. Cred că a fost refăcută pictura în urma bîrfelor din sat.
          Era bine să fi lăsat icoana acolo?
          Spune tu…

    • Brainerd zice:

      Nu este nici o problema ca ne considera sectanti, frate Razvan. Domnul Isus spune faptul ca din pricina Numelui Sau, ne vor uri multi oameni. Frate Marius, ma gandesc ca in loc de „sau”, ar fi mai indicata conjunctia „si”. Doar o parere.
      Luke,
      este adevarat ca multi pot spune ca nu sunteti spirituala daca nu vorbiti despre Isus, si totusi sa fiti. Dar la fel de adevarat este ca, daca va irita Numele lui Isus, ati putea sa nu fiti.

  9. flavius zice:

    Da, e o mare diferenta intre un isus inchipuit, intre cei care nu vad decat o icoana (si asta asa e, si evanghelicii poarta adesea doar o imagine a lui Cristos in gand si in inima, si nu Duhul Lui, gandul Lui, si viata Lui, cum ar trebui)… si cei care se imbraca in Cristos, cei care asculta glasul Lui, ca niste ucenici. Unii ne imbracam din pacate intr-un Cristos contrafacut, la fel ca Adibas si Naik, si ne afisam cu eticheta la vedere… si ne batem cu oricine ne-ar vorbi despre falsul ce-l purtam.

    Mi-aduc aminte ca este o poezie sau un colind, despre faptul ca unii poarta un Isus de hartie – si intrebarea in versuri era daca noi purtam un Isus care creste in noi, care ne schimba vietile cu adevarat?

    De aceea, ca sa nu fim suspiciosi acum la orice predica, eu as mai spune sa nu ii confundam pe acestia, cu cei care vorbesc despre Isus pentru ca Tatal L-a inaltat nespus de mult, si pentru ca Duhul ni-L aduce inaintea ochilor duhului necontenit si n-il descopera pe El ca exemplu si invatator in toate lucrurile vietii.

    E poate diferenta dintre cei admiratori ai lui Cristos, ca individualitate, care il admira pentru ca Isus are acolo in sidebar multi fani, – “Become a Fan” ca pe facebook – si cei urmasi ai lui Cristos, patrunsi de adevarul ca El e calea, El e adevarul, El e viata, si de pretul nespus de mare al cunoasterii Lui.

    Totusi, aici, si ce aiurea suna sa punem inainte de Numele care e mai presus de orice nume, acest suspicios “totusi” – citind Vechiul si Noul Testament, ca un copil, sau ca un teolog, Isus Cristos si umbra Sa e peste tot, e obsedant peste tot…

    De aceea consider ca, personal, nu pot vorbi altfel si nu-mi pot aranja viata decat in jurul lui Cristos. Si cand spun Cristos, nicidecum nu exclud pe Tatal si pe Duhul. E absurd, subliniez, intr-o cristologie Biblica, sa ne temem ca vorbind despre Cristos, Tatal s-ar simti neglijat, ori Duhul intristat…

    Asadar, sunt de acord ca aceste randuri si semnale ne pun in garda asupra relatiei noastre cu Dumnezeu, si ca satan poate, si e evident ca si cauta, sa transforme pentru multi crestini o Persoana intr-o imagine, o relatie intr-o impresie, o emotie intr-un stil de viata, dar in acelasi timp imi suna putin exagerat si fortat pe alocuri textul, cu “toate gardurile” cu “jalnica disparitie” – si poate asa si ati dorit sa fie, pentru a scoate in evidenta salvatorul/isusul comercial si contrafacut…

    Dar inaintea lui Isus Cristos cel Viu stim ca se vor pleca orice (toti) genunchi… de aceea visez sa vad numele Lui pe (toate gardurile) buzele tuturor celor credinciosi – dar asa e, nu ca o marioneta ce face orice pentru egoismul nostru, ci ca Minunat, ca Sfetnic, ca Dumnezeu Tare, ca Parintele Vesniciilor, ca Cel ce are Domnia pe umerii Lui… Ca Cel caruia Tatal i-a dat toata puterea in cer si pe pamant, si Cel caruia Dumnezeu ii va da si sa judece lumea.

  10. adrian zice:

    As dori sa cumpar acest „Curs de Patristică Clasică”.
    Unde il pot comanda?

  11. vesteabuna zice:

    Totuși planurile care se împlinesc sunt cele ”după Cristos”.

    Pierzând din vedere crucea se pierde totul, rămâne deșertăciunea:

  12. vesteabuna zice:

    🙂 γραμματεῖς ὑποκριταί 🙂 ca să o am deplină! 🙂

  13. vesteabuna zice:

    În comentariul de la 10.15 pm m-am referit la ce am scris în postările la care tu nu le-ai dat drumul la link-uri. Ipocrizia la acest gest al tău se referă. ”Domnu’ Isus” o să te judece. Te poți judeca și tu, un timp limitat. Dacă te-aș fi considerat nejudecabil, nici nu ți-aș fi scris.

    • Marius David zice:

      ca întotdeauna aproape simpatic prin aberaţii, şi, dacă nu ar fi de rîs, ar fi de plîns.

      Deci Domnul mă judecă că nu am dat drumu la link-urile tale. Dacă puneam pariu cu cineva îl cîştigam în privinţa iritării tale că nu ţi se face reclamă la valoroasele panseuri.
      Mamă, pune-mi o manea, te rog!

      Sînt nejudecabil de cei ca tine, veste. De ce? pentru că pentru judecată trebuie să ai organul respectiv, ceea ce la unii este în lipsă.

  14. paul chis zice:

    Da e un pericol mare Isusismul , riscam sa cadem chiar intr-un soi de idolatrie ,adica sa ne inchinam la Isus omul si nu la CUVANTUL , la FIUL lui Dumnezeu intrupat in omul Isus.
    Pe alta parte sa vorbim de ,,Trinitate” mi se pare la fel de periculos , in primul rand pt. ca termenul ca atare nu apare in Biblie si in al doilea rand pt. ca riscam sa picam in triteism(credinta in trei zei) . Biblia vorbeste de un singur Dumnezeu (YHWH, Elohim) care este Echad(Unul) . Sigur in Biblie avem Fiul si Duhul Sfant care sunt nascuti ,respectivi purcesi din Tatal , Tatal este originea , sursa ,,dumnezeirii”. Mi se pare ca chestia asta o afirma si parintii bisericii . Trebuie vorbit mai mult de Tatal , de ce este si face El.
    Si nu cred ca e Ok sa vorbim de Tatal ,Fiul si Duhul Sfant asa la gramada , Biblia vorbeste pe rand de ,,ei” ca si Crezul de la Niceea.
    Si trebuie precizat clar ca Fiul si Duhul Sfant sunt divini doar in Relatie cu Tatal , prin faptul ca isi au nasterea si purcederea in El si ca nu sunt niste ,,zei” adjuncti , rupti de orice legatura cu Tatal.

  15. Emanuel zice:

    paul chis, fii foarte atent ca ai deviat de la adevarul crestinismului, nulificand crucea lui Hristos ! Cuvintele tale dovedesc clar asta, de aceea ma simt obligat sa te corectez, ca sa revii la adevar si ca sa nu ajunga si altii sa cada in eroarea ta, citind acest blog.

    Adevarul e ca Isus Hristos-Fiul lui Dumnezeu e acelasi cu Isus Hristos-Fiul omului. El e Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, e Dumnezeu desavarsit, care la plinirea vremii s-a facut si om desavarsit, acceptand sa se nasca din Fecioara; El e o singura Persoana, e Unul singur, desi are doua naturi: divina si umana.

    In cuvintele Sinodului de la Calcedon, e „născut din Tatăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut”.

  16. Onucu Angela zice:

    Frumoasa si folositoare postare.Citind-o ma bucur inca o data ca Dumnezeu a randuit pe unii sa fie profesori,adica invatatori adevarati.Mi-ar fi placut sa-mi fiti profesor dar vremea studentiei mele a trecut.Oricum invat cate ceva de pe blogul dumneavoastra in fiecare zi.Va multumesc pentru ca impartiti si cu mine comorile launtric si trudnic adunate.Sa-mi traiti macar 72 de ani asa cum ati scris si SA FITI SANATOS DOMNULE PROFESOR! Mai atent cu inima, ca daca inceteaza sa bata si eu voi plange si voi scrie comentarii pe blog-post mortem .
    Sa stiti ca dupa ce am citit toate comentariile eu am simtit nevoia sa ingenunchez in prezenta Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant si am chemat NUMELE DOMNULUI peste viata si slujirea mea.(Va rog sa nu fiti dezamagit ca sunt profesoara de religie;am inteles ca nu sunteti de acord cu predarea religiei in scoli dar eu pentru asta am fost facuta si pentru o vreme ca aceasta).

  17. Gabriel Băloi zice:

    Consider acest articol ca fiind una dintre cele mai interesante şi utile postări.
    Şi totuşi , oricît ne-am strădui să realizăm acordajul isusismului la cristologia pneumatică sau la un domeniu adecvat al pneumatologiei cristologice , tot nu-L putem cuprinde sau pătrunde cu mintea pe Dumnezeu în caracterul Său triunic. Ceva totuşi scapă minţii omeneşti , iar El ştia că acest lucru se va întîmpla după descoperirea Sa în Cristos şi Duhul Sfînt.
    Cred că S-a gîndit , în privinţa noastră , la cerinţa unei simple sinteze , a unei relaţii simple pe care o poate percepe cea mai simplă minte omenească.
    Nu neapărat credincioşii evanghelici nu ar cunoaşte acest mare „abecedar” al credinţei sau că nu ar şti Cui se închină atunci cînd rostesc „Doamne Isuse”. Cam toţi ştiu că adresarea se face Singurului Dumnezeu Tatăl , în temeiul justificării în Cristos Isus , prin Duhul Sfînt. Însuşi Mîntuitorul ne-a învăţat CUM să ne adresăm în rugăciune şi CUI : „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”
    „Pericolul” este acela că întotdeauna „expresia adînceşte impresia” (chiar şi expresia aleasă în mod nevinovat). Prin alegerea unei „expressio specialis” , cum este „Doamne Isuse” , se poate naşte (de exemplu , ca în pictură) IMPRESIONISMUL cristianic , adică concentrarea pe imaginea „clar-obscură” a Lui Isus prin îndepărtarea de la „contururile precise” ale Persoanei trinitare a Lui Dumnezeu şi alunecarea spre o manifestare subiectivistă; fiindcă Isus Cristos este „mai uşor de imaginat” decît Dumnezeu Tatăl.
    Şi chiar dacă teologii evanghelici nu se vor trezi , cum spuneţi , ci vor fi ca păstorii din Ezechiel 34 , fără grijă de oi , cred că Însuşi Domnul se va îngriji de oile Sale şi le va cerceta (Ezechiel 34:11) , iar duhul de ÎNFIERE pe care l-am primit ne va face să strigăm „Ava ! adică Tată !” (Romani 8:15) , astfel încît eclesia să funcţioneze normal.

  18. R. zice:

    Sigur penticostalii nu sunt in primejdia de-a cadea in isusism.

  19. Brainerd zice:

    R, interesanta observatie 🙂 Desi, Domnul Isus spunea in Ioan, ca Duhul Sfant, printre altele, va reaminti cuvintele Sale. Va vorbi mult despre Domnul Isus, nu despre Sine. Cei care spun ca Il au pe Duhul Sfant, nu prea o dovedesc din pacate.
    Adevarul este ca noi, generatia aceasta, in nici un caz nu trebuie sa ne ingrijoram ca ne inbolnavim de Isusism, pentru ca de fapt ne departam de El, si teoretic si practic, din an in an, tot mai mult.

    • naomi zice:

      M-am tot gandit de ce ne tot luptam noi sa aratam ca suntem mai buni, mai sfinti?!
      Citind comentul tau, mi-am amintit de ucenicii Domnului Isus, si ei se certau si nu stiau care este mai vrednic sa stea la dreapta Domnului. Va amintiti exemplu viu pe care l-a dat Domnul cand a spalat picioarele ucenicilor? Ar trebui sa facem la fel si nu uitam stare ucenicilor in aceea vreme – nu vrem sa fim ca si ei, nu?!
      Parere mea umila – care de altminteri nu conteaza – este ca nu numele cultului ne mantuieste. Eu am intalnit oameni evlaviosi, credinciosi, plini de dragoste in culturile pe care am avut ocazia sa le intalnesc – asta contesta ca starea de pocainta o omului conteaza nu cum se numeste el.
      Penticostali nu sunt un singur om si nu poti judeca pe nimeni dupa principiu cuiva. Dumnezeu este singurul care poate judeca inchinarea, trairea, daruirea, …. cuiva

    • R. zice:

      Brainerd,
      Eu nu am spus ca Duhul Sfant va vorbi despre sine, ci am am spus ca penticostalii nu (prea) pot cadea in isusism, avand in vedere, adaug acum, ca penticostalii stiu mai bine decat oricine cine si ce este Duhul Sfant. Nu ma intereseaza ce crestini cunosti tu si daca dovedesc sau nu ca sunt plini de Duhul Sfant. Fiecare pt sine va da socoteala.

  20. gigi l zice:

    cei care facind evanghelizare vorbesc numai cu ,,aposolul Pavel a scris, aposolul Pavel a facut , apostolul Pavel… ,, cum se numesc ? 🙂

  21. Pingback: Isus de care nu îți place « Trezire Spirituală

  22. Vasile zice:

    Am revenit la această postare după ce am văzut un paragraf citat (shared) pe facebook de Mădălin Potoroacă astăzi. Înspăimântător de adevărate cuvintele dumneavoastră. Fără nici o ironie, aș spune că sunt chiar profetice.

  23. Laura zice:

    C-am toate religiile au aceasta problema. Ex:Dumnezeu + ortodoxia, Isus+ baptismul, Duhul+ penticostalismul, Fecioara + catolicismul si probabil mai sunt si altii.

  24. Pingback: Teologia despre Duhul Sfânt din imnologia baptistă din anii ’80 | Trezire Spirituală

  25. Pingback: Teologia despre Duhul Sfânt din imnologia baptistă a anilor ’80 | Trezirea minții

  26. Pingback: Pastor John Piper on „Why Evangelicals Go Catholic?” (and Pastor Marius Cruceru on „Why Evangelicals go Orthodox?”) | Vasile

  27. Pingback: Creştinism sau Isusism? | File din jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s