Aşa spune Apostolul Pavel, dar el era celibatar, nu? Ce-o fi voit să spună cu asta? Cum să se teamă femeia de bărbat?
Eph 5:33 πλὴν καὶ ὑμεῖς οἱ καθ᾿ ἕνα ἕκαστος τὴν ἑαυτοῦ γυναῖκα οὕτως ἀγαπάτω ὡς ἑαυτόν, ἡ δὲ γυνὴ ἵνα φοβῆται τὸν ἄνδρα.
De ziua soţiei mele am fost la o nuntă. Mi-a căzut la împărţeală să predic din textul din Efeseni 5:15-33.
M-am gîndit la ce se întîmplă cînd dragostea nu se maturizează, ci numai se învecheşte, îmbătrîneşte. Ce se va întîmpla acestui cuplu cînd vor avea 20 sau 30 de ani de căsnicie? Iată la ce mi-a fugit gîndul.
Textul din Efeseni este un pasaj care poate fi interpretat în contextul comunităţii creştine, în contextul relaţiilor, dar spre sfîrşitul capitolului 5,
1. Cînd dragostea îmbătrîneşte nu mai sîntem atenţi unul cu celălalt. Expresia este pleonastică: “luaţi seama să umblaţi cu băgare de seamă”… Dragostea autentică, pururi proaspătă păstrează intactă capacitatea de atenţie. 5:15.Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.
2. Timpul petrecut cu iubirea vieţii tale nu este timp pierdut. Fură timpul din alte lucruri şi dăruieşte-l nevestei tinereţii tale. Dragostea care nu se învecheşte este gata să dăruiască tot timpul timp, şi la bătrîneţe. 5:16 Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele. Nu-i profesie prea solicitantă, nu-i pasiune prea acaparantă ca să nu petrecem timp cu cei mai dragi: familia.
3. Dragostea autentică ne determină să căutăm voia lui Dumnezeu pentru amîndoi şi unul pentru altul. 5:17 De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
4. Dragostea care nu se învecheşte nu abuzează de celălalt şi nu-şi dă drumul pulsiuniilor şi instinctelor în defavoarea celuilalt. Cred că textul nu se referă numai la vin, ci la orice fel de lăcomie şi abuz. 5:18 Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
5. Dragostea care rămâne dragostea ca în prima zi comunică. E greu să determinăm cuplurile care au ceva ani vechime să comunice, ce să mai comunice cu psalmi, să comunice pur şi simplu… şi dacă nu mai au subiecte de discuţie după 20 de ani de căsnicie, să îşi citească Scriptura unul altuia. Tot este mai bine decît ea în faţa telenovelelor, el la table “cu băieţii”5:19 Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, şi cîntaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.
6. Cuplurile învechite şi îmbătrînite îşi pierd capacitatea de mulţumire. Ai putea să mulţumeşti pentru ridurile soţiei şi pentru perii albi? Le-a făcut suportîndu-te. 5:20 Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
7. Da, ştiu este o problemă controversată, supunerea soţiilor faţă de bărbaţi, dar, dragi bărbaţi, vă rog să observaţi o chestie, contextul supunerii este dragostea unul faţă de altul şi frica lui Cristos. De asemenea, nu săriţi peste versetul care spune, unii altora, adicătelea, şi eu ascult de Natalia în multe lucruri. Imaginaţi-vă ce-ar fi să cumpăr perdele pentru casă singur şi să asortez roz cu verde. 5:21- 22 Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. Eph 5:22 Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;
8. Noi, bărbaţii sîntem un munte de egoism, femeia un strigăt de indepedenţă, de aceea Scriptura ne înghenunchează pe fiecare. Noi trebuie să ne iubim femeile ca pe noi înşine şi mai mult decît atît şi … care femeie nu s-ar supune unui soţ care îi doreşte cel mai mare bine? 5:23 căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mîntuitorul trupului. 5:24 Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile / citeşte pînă la 5-30
9. Ne părăsim părinţii, da, dar contextul în care vorbeşte apostolul aici este Trupul lui Cristos. Devenim un singur trup în Trup. uitaţi-vă unde este legătura: de aceea, … de aceea ce? Pentru că sîntem mădularele Lui, tocmai de aceea va lăsa omul pe mama şi pe tatăl său… Apelul Apostolului nu mai este către Geneza… că aşa a fost de la început. Contextul este unul eclesiologic… noi sîntem trupuri care devin un trup, un singur trup în Trupul lui Cristos. 5:29 Căci nimeni nu şi-a urît vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; 5:30 pentrucă noi sîntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. 5:31 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. 5:32 Taina aceasta este mare-(vorbesc despre Hristos şi despre Biserică).
10. Şi acum cel mai dificil lucru. În timp de vorbeam despre aceste lucruri mi-a străfulgerat o idee… N-am înţeles niciodată clar ce înseamnă ca femeia să se teamă de bărbat. Nu-i aşa că e ciudat versetul ăsta… 5:33 Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.
N-am înţeles cum se poate teme o femeie care este iubită de bărbatul ei mai mult decît acesta se iubeşte pe sine. Noi ne rugăm în fiecare seară ca Dumnezeu să ne ia împreună. De aceea călătorim tot timpul împreună. Vrem să îi dăm toate şansele lui Dumnezeu (accident de maşină sau de avion… ideal
) .
Pe cînd vorbeam m-am uitat la soţia mea. Atunci am înţeles cum se poate teme o femeie de bărbatul ei, îndrăgostit acesta pînă peste urechi de ea. I-am văzut fobia, aşa cum spune textul, i-am citit groaza pe ochi. Totdeauna stă dezlipită de spătarul scaunului, cu privirea fixă spre amvon, cu gîtul întins în faţă, foarte foarte atentă… Se relaxează după ce mă aşez.

Totdeauna este crispată, are emoţii, SE TEME să nu spun vreo prostie, să nu ratez cumva, să nu fiu lăsat fără Duhul, să nu mă fac de rîs, pentru a nu-şi pierde slava. Se teme să nu cumva să fac de rîs lucrarea lui Dumnezeu, să nu fac de rîs familia, pe Dumnezeu Însuşi, căci cine mă ştie mai bine, cu toate slăbiciunile mele, în afară de Dumnezeu Însuşi? Cine mă cunoaşte ce pot şi ce nu pot? Cine mă ştie cît sînt de slab şi de sălbatic, cine ştie mai bine cît de îngustă mi-e inima şi largă mi-e gura?
Întotdeauna după vreo predică de-a mea face tahicardie pentru că se TEME DE BĂRBATUL EI, de ce-ar fi putut face acesta, de ce gafe, rateuri şi păcate ar fi putut face.
Natalia se teme de mine şi, îmi pare rău, are şi de ce… că mă cunoaşte, de-aia.
Vreau să ajung să îmbătrînim aşa de mult împreună ca eu să mă fac mai înţelept şi ea să fie mai puţin temătoare, eu mai previzibil, ea mai liniştită… pînă atunci sper să nu o îmbolnăvesc de inimă… se va îmbolnăvi din prea mare dragoste şi grijă.





foarte frumos… cred ca aveti o sotie multumitoare.
este in adevar frumoasa.
gandurile sunt inspirate de Duhul, se simte,de aceea cred ca sunt folositoare.
si nu in ultimul rand acum m-am luminat de ce sunteti asa indragostit de sotie
Da, gîndeşte-te, are 40 de ani!
Domnul sa va tina credinciosi Lui cati ani mai stie El ca este spre folosul Imparatiei si al vostru!
Multumesc de gandurile pline de inspiratie divina. O delectare intr-adevar. “Doamne, binecuvinteaza casniciile noastre cu dragostea venita de la Tine!!”
Sper să fi fost de folos!
de ce scrie ca barbatul sa-si iubeasca femeia… dar femeii nu ii zice sa il iubeasca?
Pentru ca noi barbatii in MOD NATURAL suntem mult mai reci afectiv decat voi in sensul ca noi tratam totul in mod practic, principial si logic si putin sau deloc sentimental. Voi exact opusul… Ganditi sentimental, subiectiv si nu de putine ori ilogic…
Nu ne credeti ca suntem si indiferenti afectiv, de fapt suntem foarte sensibili afectiv dar noi intre noi nu ne place sa aratam acest lucru. De aceea noua ni se cere sa fim mai afectivi (si sa aratam aceasta) iar voua care in MOD NATURAL sunteti sentimentale vi se cere sa fiti supuse pentru ca NATURAL nu sunteti. Pe noi nu ne incalzeste deloc o tona de afectiune lipsita de supunere. Noi nu ne putem increde in voi daca voi nu sunteti supuse. Si cand zic supunere ma refer la o atitudine (un mod de gandire) de supunere.
Domnule Marius eu cred ca aceasta expresie delimiteaza limita minima (pentru nota 5…
) sub care o femeie nu are voie sa treaca. Daca nu isi iubeste sotul macar sa il respecte de frica daca nu gaseste alte motive (principiu bazat pe faptul ca in ierarhia spirituala un barbat este intotdeauna superior femeii). Pentru ca vor apare imediat probleme grave daca se trece peste aceasta limita minima.
Pentru sinceritate si toate celelalte (nu putine)… un zece cu doua zerouri!
Multumesc!
Ce faine ganduri…interesanta corelare pe care ati facut-o cu sotia dumneavoastra si versetul acela “femeia sa se teama de barbat”…
…e mult de cand am retinut de la un frate in varsta aceasta ,,originala”interpretare .
-de obicei laptele se pune la foc mic sa fiarba …si cu toate astea se intampla sa dea in foc .
Ce se intampla cand da in foc laptele ?
1]-miroase pana la al 3-lea vecin .!!!
[uneori si vocile celor doi se aud tot cam asa departe]
2]-se pierde ce-i mai bun adica -grasimea .
Ce face o gospodina precauta ?
Are teama[este atenta ] sa nu dea laptele in foc !
De ce sa se teama de barbat? –sa aiba grija sa nu piarda ce-i mai bun in relatia cu el.
da, interesant…
excelent, pur si simplu excelent. Adica un motiv in plus ca, pe viitor, Natalia sa se teama inca si mai mult de barbatul ei
Aşa este Dor, cu cît trec anii cu atît o văd ma îngrozită
Unde santeti surorilor?
In Mai voi implini 50 de ani de casnicie .Nu zic ca a fost numai bine ,dar Dumnezeu nu a ingaduit sa-mi pierd nadejdea ci m-a ajutat sa-i fiu supusa Lui .Prin supunerea mea lui Dumnezeu automat se reflecta si asupra barbatului .Sant legate una de alta .fr.Mitica aveti dreptate ,ma tem ca sa nu pierd ce e mai bun in relatia cu sotul meu .Fr Marius ne spunea ca S.Natalia se uita atenta ,ii e frica ,sa nu greseasca ,sa nu calce in strachini sau mai stiu eu ce slabiciuni ar avea .Deci e o frica plina de dragostea ,care vine de sus .
Mulţi înainte, aş vrea şi eu să ajung la vîrsta aia… şi eu a aceeaşi temere…. să nu pierd ce este mai bun… se pare că ce este mai bun vine la sfîrşit ca la nunta din Cana
Cred ca ea nu se teme de tine, se teme pentru tine.
Si ar trubui din cat am inteles Biblia sa se teama de tine.
De mine se teme… să nu fac prostii.
Propun un exercitiu simplu de onestitate: ati vazut vreodata, intr-o relatie autentica de iubire ( apartinere) ca femeia se teme de barbat? Personal,cred ca sansa de a fi pastratorii onoarei Lui Dumnezeu sau a partenerului este o utopie inaintea fetei Lui Dumnezeu. Orice situatie am analiza, singura diferenta pe care o pot face cele mai onorabile reusite ale omului este ca distanta Bucuresti- Brasov sau Bucuresti-Honolulu fata departarea dintre Pamant si Cer sau Rasarit-Apus.
Mai mult: este cineva care sa provoace frica de un om printr-o cerinta sau porunca? Se poate ” extrage un arbore din samanta” se intreaba Exupery? Chiar daca ar rasari din acea samanta, asta se intampla numai in anumite conditii( semanat, creat conditii, rasarit, ingrijit). Cristos ne-a aratat ca nu exista lucruri ” de apucat” in practica. Se incepe cu a te face asemenea, si celelalte…
Versetul in discutie trimite evident la temerea de Dumnezeu. Toti o experimentam, stim cum se manifesta. Vine dintr-o superioritate neta a Sa fata de noi. De la acest punct, real, putem porni spre ceva real. Toti barbatii au cinstea de a fi pusi fata in fata cu aceasta provocare, aceasta stanca, ” pe care n-o pot ajunge caci este prea inalta pentru mine” si daca uita o clipa acest lucru, pierd sansa de a fi dusi acolo.
da, bine pusă problema.
Atunci cînd este dragoste, cum spune apostolul, frica dispare. Dragostea desăvîrşită izgoneşte frica.
Referitor la puctul nr.8 al meditatiei de baza,
N-am nici un dubiu, ca femeia este ” un strigat de apartinere” , nu de independenta. Problema este ca apartinerea, (in Realitate) progreseaza in masura in care primeste respectul pentru libertatea conferita de Dumnezeu fiecarei persoane,sau moare odata cu acest respect. De aici, confuzia.
Cea mai mare implinire a unei femei este SA APARTINA!!!
Corect! Nu contrazic”!
Cand iubesti pe cineva cu adevarat, atunci te temi cel mai tare. Sa nu-l pierzi.
In oglinda, oamenilor li se cere teama de Dumnezeu, insa cred ca e vorba, la fel, de o teama din dragoste.
Cand iti iubesti Tatal si nu ai vrea sa-l vezi mahnit.
Cand iti iubesti sotul si nu ai vrea sa-l vezi abatut.
Cand iti iubesti sotia si nu ai vrea s-o vezi necajita.
Frumos spus şi bun venit! sau revenit!