sursa Pinterest
Astfel dar,
cine crede că stă în picioare
să ia seama să nu cadă!
(sublinierea mea)
1 Corinteni 10:12
M-am ferit toată viața să scriu despre sex. Textele pe acest subiect pot fi nisipuri mișcătoare, mlaștini din care unii să îți arunce noroi din propriile cuvinte. Periculos subiect! Mă tem că nu îl mai putem evita.
Căderea unui mare învățător creștin, model de viață pentru unii; model de predicator, pentru alții, ne-a întors tuturor un cuțit în inimă. Scripturile ne aduc aminte că ”inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea”. Toți sîntem fragili, expuși păcatului. Ne repetăm asta zilnic pentru a ne convinge cumva să fim prudenți, dar cu timpul, mai ales la apropierea de bătrînețe diavolul ne înșală altfel, mult mai subtil, proporțional cu experiența noastră și rafinamentul și subtilitatea cîștigate în dialogul interior.
Deși devenim mult mai buni cunoscători ai propriului sine, deși ne știm mai bine limitele, alunecarea este încă posibilă. Cu cît mai tîrziu, cu atît efecte mai mari, cu cît de mai sus, cu atît mai mare tsunami-ul de influență.
Deși cu vîrsta sîntem mai obosiți și mai leneși sau chiar mai neputincioși pentru anumite păcate, corpul ne poate oferi surprize de renaștere și rezistență fizică nebănuite. Dacă dați acum o căutare pe google pentru Steve Lawson, una dintre primele sugestii care apare este ”How old is Steve Lawson?”. Contează? Se pare că păcatul nu are limită de vîrstă. Niciun păcat! Și dacă nu mai putem ”performa” fizic, mintea este locul în care se întîmplă tot ce trebuie pentru a fi condamnați. Ne spune Mîntuitorul: ”Dacă un bărbat poftește o femeie în inima lui, a și preacurvit cu ea în inima lui!”. Este cineva care a scăpat de această formă de păcătuire la tinerețe sau la bătrînețe?
Un bătrîn, care se apropia de 90 de ani, a fost întrebat: ”Cum este acum, tataie, nu-i așa că porți povara ispitelor mai ușor? E grea bătrînețea, dar și sfințenia poate că e mai ușoară, nu-i așa?” El a răspuns imediat: ”Niciodată nu putem avea încredere în trup… de fapt, da, putem avea încredere, dar numai la 15 minute după ce se pronunță decesul! Și chiar dacă ispitele nu mai vin la vîrsta noastră de sub curea, ele vin din inimă și din minte!”
Bătrînețea și boala nu oferă nicio speranță nimănui pentru a trăi mai curat, departe de ”păcatele tinereții”. Păcatele tinereții rămîn în noi și, odată cu îmbătrînirea, ele nu devin mai palide și mai anemice. Toate pulsiunile noastre, toate zvîcnirile și arderile sunt acolo vii și nevătămate! Ceea ce se uzează este … frîna. Ceea ce am cenzurat mai ușor atunci este mai greu de oprit acum. Filtrele scapă, răbdarea este mai scurtă, memoria mai slabă, nervii mai fragili. Ce n-am fi făcut sau spus la 40 de ani putem scăpa, fără intenție, la 60-70 sau 80 de ani. De aceea este prețuită atît de mult înțelepciunea bătrînilor, pentru că este atît de rară și sînt atît de puțini bătrîni care îmbătrînesc decent și frumos.
Aceasta este explicația pentru care cei care au fost slabi la nervi în tinerețe devin la bătrînețe mînioși patologici. Cei care au fost slobozi la gură în tinerețe la bătrînețe nu mai pot ascunde cu eleganță logoreea și devin palavragii insuportabili. Cei care au fost prinși de curvie în tinerețe, la bătrînețe, chiar dacă trupul nu îi mai slujește cu aceeași energie, au inima cuprinsă de același foc nestins. Expresia ”bătrîn pervers” sau ”bătrîn degenerat” sau ”moș obsedat” nu reprezintă un oximoron, ci toate acestea descriu un adevăr greu de înghițit, dar tot mai prezent în lumea noastră și, de ce nu, în bisericile noastre.
Am mai spus-o și în alte rînduri: noi, bătrînii voștri de astăzi, seniorii, bunicii, am prins dezvoltarea exponențială a pornografiei, adică ultimii patru zeci de ani! Cei care astăzi sînt la 70-80 de ani, aveau 30 de ani cînd pornografia s-a ”democratizat” și a ajuns în cămin, internat, cazarmă, școală, universitate, institut teologic.
Să nu ne înșelăm! Perii albi nu mai reprezintă nicio garanție și nu mai oferă nicio siguranță pentru abstinență și sobrietate!
Ce-i de făcut?
Citește mai departe articolul AICI pe Edictum Dei
Marius Cruceru 
Stau si ma intreb ce automatisme nefericite se intampla pe fond de poti ajunge in starea de anestezie totala in care sa vorbesti cu ardoare impotriva unor metehne de care tu insuti suferi grav. Am ascultat de-a lungul anilor oameni care, ca prin minune, se metamorfozau la amvon in aparatorii de nadejde ai virturilor crestine, desi viata lor era un dezastru. Ce elemente se atrofiaza in etosul fiintei umane de poti ajunge sa predici altora si sa nu-ti mai predici tie insuti? SL nu face exceptie: in ultima lui predica infiera pacatul lui Irod (preacurvia!!) si lauda, foarte convingator, atitudinea verticala a lui Ioan Botezatorul in raport cu acest pacat. Cum e posibil sa existe acest mozaic format din elementele cele mai antagonice in vietile unora care zeci de ani au predicat de la amvoanele pocaitilor? Abisala fiinta este omul. In ajutorul Tau nadejduiesc, Doamne!
Stimate Daniel, versetul meu preferat din Scripturi este ”inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea”. Asta îmi aduce aminte că toți sîntem în stare de maxima ipocrizie, de duplicitatea cea mai rafinată. Există o tensiune în fiecare dintre noi: dorim să împlinim legea lui Dumnezeu și în același timp cădem pradă cărnii. Am scris acest articol în primul rînd pentru mine, deși eu sînt bolnav terminal și muribund, pentru că niciodată nu voi avea încredere în pulsiunile corpului și niciodată nu voi fi sigur pe posibilitățile mele de a stăpîni carnea.
Pingback: Îmbătrînirea, o speranță pentru eliberarea de păcatele sexualității? - dininimapentrutine.ro
Pingback: Îmbătrînirea, o speranță pentru eliberarea de păcatele sexualității? | elvyce's Blog
Pingback: ”În doi? Numai noi doi!” Reguli de igienă sexuală la tinerețe și la … bătrînețe – partea I | Marius Cruceru