Disciplinele spirituale – VII – Disciplina sărbătoririi familiale și eclesiale

sursa imaginii

Mediul evanghelic a practicat de-a lungul timpului o sobrietate derivată din Reformă, s-a descotorosit de tot ce considera în plus față de Scripturi, a renunțat la liturghie, veșminte, ritual, dar acum, asistăm la efectul de pendul. Ceea ce ar fi trebuit să fie bucurie a sfinților adunați în închinare se transformă în dezlănțuiri de zgomot și mișcare; ceea ce ar fi trebuit să fie cîntare în comuniune cu toată adunarea, cîntare care să urce spre un climax al învățăturii teologice, într-o împletire echilibrată între doxologie și theologie, sfîrșește printr-un spectacol mai bun sau mai prost al cîtorva care prestează pe o estradă cîteva cîntecele înainte de un discurs motivațional. CEMB-ul (creștinul evanghelic mediu binevoitor) este victima unor strategii eclesiale care fac din adunarea sfinților în închinare un show care arată mai bine pe sticlă, de cînd cu pandemia, decît în realitate.

Există ”biserici” în care intri ca într-un hangar de avion, fără ferestre, cu pereții văruiți în negru (pentru a arăta bine ”la sticlă” pe video), cu toate preparativele tehnice pentru filmări profesioniste, cu proiectoare care aruncă lumina doar în față, pe scenă, de unde se întîmplă totul și cu sunet care să se audă mai bine în căștile de acasă decît la locul de închinare și în timpul slujbei. Există biserici în care filmacilor li s-a ”ordonat” să nu filmeze în sală atunci cînd sînt prea puțini, că nu dă bine pe ecran, scaunele goale sînt un semn al insuccesului spiritual. Cînd pleci dintr-un asemenea loc te simți manipulat și folosit. Ai fost doar o față, un trup, care a trebuit să ocupe un scaun. Pe nimeni n-a interesat de fapt rugăciunea ta, participarea ta, cîntarea ta, of-ul tău, oftatul tău. Din coliturghisitori am degenerat în consumatori de programe o vreme, pentru a ajunge acum în cel mai jos loc al sărbătorii duminicale: ocupanți de sală, ornamente plasate strategic. Aceasta poate fi una dintre explicații pentru care mulți pleacă mai apăsați, mai triști, mai deprimați din sărbători decît vor fi venit spre ele. Așteptările sînt înșelate. Nădejdea participării și a părtășiei este amînată. Bucuria întîlnirii cu celălalt este limitată între holul de la intrare unde eventual ne așteaptă o cafea mediocră și la plecare, în parcare.

Cred că unul dintre principalele lucruri care ar trebui recuperate în mediul evanghelic acum și cu urgență este ”simțul sărbătorii”, petrecerea duhovnicească alături de frații și surorile în credință, recîștigarea bucuriei de a-l întîlni pe celălalt, celebrarea în sfințenie a mîntuirii în Biserica-Trup, Biserica-Templu viu care crește.

***

Sărbătoarea nu este o opțiune în Sfintele Scripturi. În Legea lui Moise, absența de la sărbători era pedepsită cu moartea. Sărbătorile, care erau numite ”sărbători ale Domnului”, și modul de sărbătorire erau parte constitutivă din identitatea poporului lui Dumnezeu. Sărbătoarea în comuniune este o poruncă însoțită de binecuvîntare și promisiune.

Sărbătorirea își are centrul în familie și se răspîndește în comunitate precum o undă pe fața lacului. Mai întîi sărbătoarea săptămînală, Sabatul, apoi cele care marchează ciclurile anuale, toate au funcție istorică și anamnetică cu referire la Legămîntul cu Dumnezeu, dar nu numai: încă din Vechiul Testament, sărbătoarea mai are o funcție, cea de anticipare escatologică, finalul istoriei, eliberarea, fie aceasta istorică sau spirituală, viața veacului ce va să vie.

Pentru creștini, Euharistia se ancorează în trecut, la Golgota, deopotrivă cu vizionarea unui viitor de dincolo de istorie, cînd Isus ne va invita la Cina pregătită pentru Nunta Mielului. ”Să vă amintiți … ” și ”nu voi mai bea din acest rod al viței pînă …”. Trecutul Calvarului, prezentul comuniunii cu sfinții în închinare și viitorul Nunții Mielului, toate aceste trei momente sînt prinse în sărbătoarea euharistică.

Citește mai departe AICI pe Edictum Dei

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Disciplinele spirituale – VII – Disciplina sărbătoririi familiale și eclesiale

  1. Pingback: Disciplinele spirituale – VII – Disciplina sărbătoririi familiale și eclesiale | Ciprian I. Bârsan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.