Șapte întrebări fundamentale – partea a II-a

Continuare de AICI

Text Filipeni 3 și 4

sursa foto Edictum Dei

1. Pentru ce trăiești?

3:7 Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință.

Pavel trăiește pentru Isus Cristos, ca să Îl cunoască în fiecare zi mai bine, ascultînd citirea ucenicilor din Biblie, pierzînd toate pentru a-L cîștiga pe Cel care este totul. Pavel trăiește în fiecare zi cîștigînd din cunoașterea Lui, irosind toate achizițiile personale, cele pămîntești, legat din ce în ce mai mult de ceea ce este ceresc, de o Persoană cu totul transcendentă, Mîntuitorul Său. Scopul vieții Sale este să Îl contemple pe Cristos.

Pentru un creștin autentic, orice alt scop este secundar acestuia. Chiar dacă vreau să îmi fac fericită soția, ea va rămîne văduvă sau eu văduv, chiar dacă aș dori să îmi fac fericiți copiii, să fiu împlinit profesional, toate acestea au un final în moarte sau pensie, toate sînt supuse trecerii și etapelor. Un singur proces început aici, pe Pămînt, cu o singură Persoană, continuă pentru eternitate față de Cel Etern, Domnul și Mîntuitorul.

Prin botezul creștin noi declarăm faptul că ne vom scufunda în continuare tot mai mult în Cristos, în El am murit și în El mai înviat ca să trăim prin El, pentru El o veșnicie. Singura relație care transcede orice altă relație este relația cu Isus Cristos. Apostolul este gata să trăiască și este gata să moară pentru El.

2. Pentru ce/cine ești gata să mori?

3:10 Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți. Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus.

Citește mai departe pe Edictum Dei AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.