Prima dată am avut un Crăciun anapoda în decembrie 1989. Eram soldat undeva în Dobrogea, la Topraisar. Începuse ”Revoluția”, Ceaușescu a fugit, a fost prins, a fost ucis chiar în ziua de Crăciun. Ieșisem din gardă și ne uitam cu toții la televizor la scena uciderii reluată în buclă. Am auzit din spate: ”… ăsta este un Crăciun anapoda”.

Apoi am auzit din nou ceva asemănător anul trecut. Pandemie. Restricții. Nici colindă, nici petreceri, toată lumea izolată în case, slujbele nu s-au ținut așa cum ne obișnuisem atîția ani… din nou ”un Crăciun anapoda”. Anapoda în limba greacă înseamnă răsturnat, cu picioarele în sus. Cum ar fi un Crăciun ortopod, drept așezat? Oare nu acesta este felul în care s-a întîmplat și se întîmplă totul începînd de la Întrupare încoace?

Tot Crăciunul este plin de distopici și anatopii, nepotriviți și nepotriviri de tot felul. Persoane care ar trebui să fie într-o anume stare, într-un anume loc, într-o anume condiţie, într-un anume spaţiu, la un timp potrivit, sunt mutate de Preaputernicul în spaţii improprii, se află la timp greşit, cu un statut complet inadecvat pentru statură, situaţie, sex, etnie, stare socială, profesie. Dumnezeu îşi plasează personajele în crize şi situaţii imposibile, comice chiar, sau de un estetism îndoielnic, ca într-o comedie neagră, cu sfârşit în coadă de peşte. Iată ce face Dumnezeu de primul Crăciun:

Citește mai departe pe Edictum Dei AICI