Romani 12:9-11

Dacă am admite că există un prim pas în școala iubirii creștine, atunci acesta ar fi legat de autenticitate, alungarea fățăriei, abolirea ipocriziei: ”Dragostea să vă fie fără prefăcătorie!” Dacă vom fi trecut cu bine de exorcizarea duplicității, atunci am putea începe să croim forme elementare de manifestare în relațiile dintre frații de credință.

Dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău! (v. 9b)

De la Hipocrate, al cărui jurămînt îl depun medicii învățăm ceva: dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău. Ființa umană este îndreptată spre rău. “Homo homini lupus est”, spune latinul. Apostolul îi îndeamnă pe cei care L-au urmat pe Cel care ne-a făcut binele mîntuirii: ”Lipiți-vă de bine, fie-vă scîrbă de rău!” Este fundamental. Elementar! Nu-l iubești pe aproapele? Măcar să nu îi faci rău prin bîrfă, prin fapte, prin desființarea imaginii lui. A-ți cultiva groaza de rău nu ține de simpatia/antipatia pentru celălalt, ci de faptul că ești copil al lui Dumnezeu și Dumnezeu este bun. Să facem bine celor ce ne urăsc? Nu tocmai asta este esența dragostei lui Cristos? Acesta este semn de maturitate deplină, dar despre aceasta, mai tîrziu!

Dacă nu poți iubi dezinteresat cu totul, iubește măcar cu o dragoste frățească! (v. 10a)

Citește mai departe pe Edictum Dei AICI