sursa imaginii, Biserica Bunavestire, București

Eram student în anul I la Limbi Clasice la Universitatea din București. Aveam o barbă pufoasă, adolescentină și părul lung. Eram împotriva a tot și voiam să se reformeze tot. Era anul 1991. Eram după Revoluție și credeam că puteam contesta orice autoritate, că putem spune liber tot ce ne trece prin cap.

Stăteam în Preventoriul studențesc din Crîngași și aveam colegi de cămin studenți la teologie ortodoxă. Discutam după-amiezele pînă dimineața, vreme de cîteva căni mari de ceai negru, tot felul de lucruri, de la Patericul Egiptean pînă la Filocalia sau Dogmatica lui Stăniloae …. În timpul săptămînii mă vedeam cu preotul Constantin Coman, care, pe lîngă postul de la catedră, lucra și la Vestitorul Ortodoxiei în acea vreme. Îmi și spunea că nu mai am mult și voi deveni ortodox.

În același timp frecventam biserica păstorită de pastorul Vasile Taloș. Mi s-a părut că în predica de la Cina Domnului a spus ce nu se potrivea fragilului și amețitului meu ”sistem” teologic, de fapt un fel de salată beuf de tot felul de influențe de toate culorile teologice.

După slujbă i-am cerut ritos pastorului Taloș o scurtă întrevedere, ca să îi spun ce nu credeam eu că este bine în predica lui. (Of, Doamne, deși de-a lungul anilor i-am cerut iertare de mai multe ori pentru nătîngia aceea, după ce am ajuns să lucrăm împreună la Congresele Uniunii sau la Universitatea Emanuel …. și acum îmi vine să intru în pămînt de rușine. )

Vasile Taloș este un om foarte frumos fizic. A fost tot timpul. A stat, m-a ascultat, a făcut mică grimasă în timp ce mă asculta, apoi mi-a pus o întrebare care m-a demolat:

– Dragul meu, tu cine ești, cine crezi că ești?

N-a spus-o cu răutate, cu mîndrie, cu superioritate, ci m-a întrebat ca să îmi dea de gîndit. Apoi m-a luat și m-a pus locul meu cu blîndețe și fermitate în același timp, explicîndu-mi ce cred baptiștii despre Cina Domnului.

– Nu știu ce vrei tu să fii baptist, ortodox, penticostal, dar va veni vremea cînd va trebui din nou să dăm socoteală pentru credința noastră (era doar anul 1991, nu credeam că va mai veni vreodată persecuție, abia scăpasem de ea…..). Gîndește-te dacă ceea ce crezi este lucrul pentru care ai putea să mori. Eu pot să mor petnru ce am predicat. Tu? Sau doar ventilezi niște idei auzite prin Preventoriu ca simplu exercițiu intelectual …

Întîlnirea a început cu o încruntare și a sfîrșit cu un zîmbet. A durut, dar a fost bine! Mi-a prins bine. Doar doi profesori m-au mai pus la punct în acea vreme. Profesorul Puiu în clasa a XI-a și profesorul Dan Slușanschi în anul I de facultate.

M-am dus în cămin, mi-am făcut un ceai, am citi o săptămînă întreagă Noul Testament de la un capăt la altul în latinește (de ciudă, drept canon de ispășire a prostiei). Următoarea Duminică am mers și i-am cerut o nouă întrevedere. Mi-a acordat-o. I-am cerut iertare pentru idioțenia mea și i-am dat un Nou Testament de la Bălgrad, proaspăt apărut atunci.

Din acea Duminică pînă cînd am plecat din București n-am mai lipsit de la predicile dînsului.

L-am reîntîlnit de-a lungul anilor, pe cînd devenisem și eu pastor și profesor. I-am fost secretar de zi la unul dintre cele mai grele congrese ale cultului baptist, Congres după care am făcut fibrilație atrială paroxistică … Am lucrat împreună cot la cot cîteva zile, l-am asistat la cursurile pe care le-a predat la Universitatea Emanuel, cursuri de misiologie.

Un lucru m-a uimit și surprins de-a lungul acestor ani: pasiunea continuă pentru biserică, predicare, ucenicie, oameni. Vasile Taloș nu avea profesia de pastor, ERA PASTOR (așa putea răspunde dînsul la întrebarea pe care tot dînsul mi-a pus-o acum 30 de ani.. ).

Vasile Talos a fost invidiat și criticat, atacat pe față, bîrfit pe la spate. A întors capul în direcția pe care a considerat că i-o descoperise Dumnezeu și a mers înainte. L-am vizitat de cîteva ori la noua comunitate pe care o adunase în jurul său. Dincolo de predicile excelente, pe care le pregătea cu rigoare, am văzut viață și ucenici.

Avea o vorbă: ”Fraților, noi am ajuns să păstorim proiecte, nu persoane, facem programe, nu ucenici!”

El a încercat să facă altceva. A îmbătrînit frumos și și-a depășit generația. S-a desprins din leatul lui și a trecut spre generația facebook, pentru a o cîștiga pentru Isus, fără să se prostească, ca să fie cool, fără să se dea de ceasul morții ca să fie relevant. A predicat Evanghelia, fără glumițe nesărate, pe înțelesul ”bucureșteanului mediu binevoitor” și și-a umplut sălile fără efecte speciale, fără lumini și fumuri, fără trupe și celebrități.

I-a reușit sau nu? Acum, după terminarea alergării sale, acum se va vedea. Dacă o lucrare moare odată cu omul, a fost lucrarea omului. Dacă o lucrare continuă prin ucenici, atunci a fost lucrarea pe care ne va fi poruncit Isus să o facem.

Vasile Alexandru Taloș va rămîne pentru mine omul care, cu o grimasă și cu o voce caldă, cu o încruntare și apoi cu un zîmbet cald, m-a salvat de închipuirile despre mine însumi. A dat cu mine de pămînt și apoi m-a prins ca să nu rămîn zdrobit.

Pastorul Vasile Taloș este un om frumos. Nu numai fizic.