La un moment dat îmi trecea prin gînd să pun titlul darul duhovnicesc de a ne ține gura. Am renunțat, pentru a nu deprecia ideea de dar duhovnicesc, dar … cam pe acolo percep acum valoarea acestei achiziții tîrzii.
Din păcate este o bucurie pe care eu am descoperit-o prea tîrziu, dar acum o celebrez cu totul.
Am descoperit în ultima vreme ce plăcere a victoriei este să fi trecut peste ispita de a comenta ceva (eveniment monden, politic, social, întîmplare, știre, fapte ale unor persoane) în pripă, pe loc, la cald, cum se spune în presă, sau de a face observații cuiva cînd îți dă ghes inima.
Dar strîngi din dinți și taci, evenimentul trece, întîlnirea sau dialogul se încheie și lucrurile iau o cu totul altă întorsătură și îți dai seama că ai fi fost ridicol, ai fi jignit, n-ai fi fost cu dreptatea de partea ta sau ai fi pierdut un potențial prieten.
Dacă este cu totul necesar, dacă inima clocotește și dreptatea trebuie slujită, dacă intervenția ta este cumpăna dintre strîmb și canon, dintre calea îngustă și cea lată, dacă ești călăuză chiar în furca drumurilor, atunci inima te înghesuie mai departe și Duhul nu îți dă pace pînă nu o spui. Vei spune, vei scrie, te vei lupta, dar probabil vor exista mult mai puține bătălii inutile și mult mai puține tastaturi tocate fără rost.
Oh, cîte vorbe n-am regretat! Cîte texte n-ar fi trebuit scrise! Cîte ciomăgeli în păreri n-ar fi trebuit să se întîmple!
Dar mai bine mai tîrziu decît niciodată! Eu plec din 2020 mai luminat. A fost un an bun cu noi!
Acum mă bucur că nu mi-am dat cu părerea despre bidentrumpism, despre alegerile locale din Romînika noastră dragă, despre viitoarele alegeri, despre partide politice, iliești, băsești și alte rase de oameni politici.
Acum mă uit în gura stupilor în fiecare zi să văd albinele cum zboară și îmi țin propria gură. Mă uit în grădină, la verdeața atît de vie în perioada asta, și inima îmi rodește, mă uit la gura sobei și focul pasiunilor vremelnice se stinge.
Mă plimb pe cîmp cu Natalia și cu Noah și parcă trecem prin tunelul timpului în alte lumi, în alte veacuri, parcă totul este în spate și singurele lucruri care contează acum sînt făina, drojdia, țestul, lerul, cartofii, ceapa, porumbele, lemnele …
Sînt sătul de deschis gura. Zilnic vorbesc. Am învățat să degust tăcerea, și pe a mea și pe a altora.
Aseară am tăcut cu toții la gura sobei.
Ce bucurie este să ne ținem gura! Și ”roada Duhului este dragostea, bucuria … pacea … ”, iar strîngerea maxilarelor la vreme mi se pare că face parte din ”înfrînarea poftelor.”
Se pare că nu descoperim astfel de bucurie decît după ce ne vom fi răcit gurile de pomană pînă aproape de senectute.
Chiar astăzi discutam cu studenții mei despre Retractationes ale lui Augustin. Cred că este un mare act de curaj să revii asupra unor chestiuni și să le recreionezi la vîrsta maturității teologice și spirituale.
Sper să ajung la vîrsta și înțelepciunea de a scrie astfel de ”îndreptări” la strîmbăciunile din tinerețe.
Marius Cruceru 
Frumoase și utile gânduri! Cred că, uneori, tăcerea chiar este de aur, era o poezie pe care am învățat-o în liceu ”A știi să taci e o virtute” care traducea în versuri ceea ce ați spus mai sus.
Personal spun că din prisma mea ar fi o mai mare bucurie să pot ”vorbi”.
Niciodată nu am înțeles lejeritatea unora de expune atât de ușor o părere, de a o susține public, și cu atât mai mult de a lupta intr-un dialog pentru o părere. Când eram mică, acest lucru era -și poate încâ mai este- apreciat, fiind înțeles ca un semn de respect sau bună creștere. Cu cât am crescut mi-am dat seama ca toată ” tăcerea” nu face decât să adune, să crească, să devină o nouă identitate care ar vorbi dar nu știe sau nu poate. Tăcerea în cazul meu nu este o bucurie, și cred că nu doar în cazul meu, cred că mai sunt ca mine doar că din această indisciplină de a comunica aceasta, această ipoteză se aude prea puțin.
De cele mai multe ori mă confrunt cu o tăcere mult prea mare, de care se lipește o frustrare, și o alta până când nici măcar eu nu știu în momentul când mi se cere să spun ceva ce ar trebui să spun.
Înțeleg perspectiva din care ați scris articolul și sunt complet de-acord, uneori spunem mult prea multe cuvinte nefolositoare, dar nu este mai ferice să nu le spunem, în alte situații.
Spune-ți inimii…
Spune-ți inimii să tacă în durere și-n mînie
că-n mînie și-n durere omul spune ce nu știe
și lucrează ce nu-i bine și ia hotărîri nebune
– a putea tăcea-n mînie, este-o mare-nțelepciune.
Spune-ți inimii să rabde la necaz și la-ncercare
nu regretă niciodată cel care-a avut răbdare
dar regretă totdeauna cel ce n-a lăsat să treacă
și-a spus vorba ne-nțeleaptă care trebuia s-o tacă.
Spune-ți inimii s-aștepte cînd știi bine că-ai dreptate
vine-o zi cînd ea se-nalță mai puternic decît toate
n-a rămas nici de rușine nici de pagubă vreodată
cel ce-a așteptat dreptatea ce-i fusese încălcată.
Spune-ți inimii să creadă chiar și-n vremile mai grele
Dumnezeu e totdeauna mai puternic decît ele
vremurile nu țin veșnic, pe tirani îi ia furtuna
Dumnezeu, pe cel ce crede însă-l scapă totdeauna.
Spune-ți inimii să lupte pentru cauza cea frumoasă
adevărul, de rușine, Dumnezeu în veci nu-l lasă
nici iubirea înjosită, nici dreptatea în osîndă
cine luptă pentru ele, fie sigur de izbîndă!
—Traian Dorz
Nu-i asa. Sunt oameni ca mine – care cu greu accepta si respecta parerea altora – dar atunci cand cineva le castiga increderea este definitiv. Eu va citesc de mai mult de zece ani si am incredere in ceea ce ganditi. Nu scriu, citesc si ascult, fiindca nu-i darul meu sa vorbesc sau sa scriu despre aceste aspecte; eu scriu, ce-i drept, dar numai in numele si interesul altora. Poate nu sint de acord cu ceea ce spuneti, dar va ascult si ma intreb daca gandurile mele sunt si ale Domnului. De multe ori ceea ce ati scris m-a condus sa inteleg ca priveam anumite probleme dintr-o pozitie care nu-mi dadea posibilitatea sa vad ceea ce era important. Daca dvs. nu mai scrieti ce ganditi, cei ca mine cum fac? Chiar daca gresiti, nu-i nimic. Nu ne asteptam sa fiti mai mult decat un om binecuvantat de Domnul. Toti gresim, eu cea dintai. Dar daca nu scrieti, noi cum facem ca sa stim ceea ce ganditi? Fiindca pentru mine, parerea dvs. conteaza.
Vă mulțumesc pentru apreciere și încurajare. uneori chiar și eu am nevoie 🙂 Nu mă voi opri din scris, dar mă voi gîndi de mult mai multe ori înainte de a scrie. Vă mulțumesc pentru gînduri.