Am preferat așadar să risc un alt demers: să citesc și să interpretez Confesiunile sfîntului Augustin într-un mod hotărît nonmetafizic, utilizînd în acest scop principalele concepte pe care urma să le elaborez într-o logică de intenție radical fenomenologică. Această întreprindere avea în mintea mea o dublă miză. Mai întîi aceea de a testa validitatea hermeneutică a conceptelor de donație, de fenomen saturat și de adonat, aplicîndu-le la un text de referință, în același timp presupus a fi bine cunoscut și rămas vădit enigmatic. Apoi, desigur, cea de a intra mai mult în această operă aporetică, a cărei stranietate crește pe măsura eforturilor făcute pentru a ne-o apropria – fie că o traducem fără îndoială din nou, impunîndu-i de fiecare dată prejudecăți mai mult sau mai puțin conștiente ale arbitrarului personal, ale modei sau ale rectificării ideologice, fie că acoperim nucleul incandescent cu un sarcofag de informații precise, dar periferice, pentru a ne proteja prudent la distanță.

sursa