Îmi fac documentarea pentru o viitoare emisiune Între Scriptură și ziar despre acest subiect.

Există studii, unele mai serioase, altele mai puțin serioase, există cercetări despre relația dintre muzică și îmbătrînire, muzică și sănătatea mentală. Celibidache? hmmm, unul dintre favoriți mei ca îmbătrînire și nu numai. Iată gestica, iată cum se dirijează cu sprîncenele, genunchii, șoldurile. Cîtă exigență! Cîtă luciditate!

Să ascultăm ceva legat de Centenar:

Am întîlnit într-un azil de bătrîni un fenomen: o bătrînă de 92 de ani, care nu mai știa cine este, nu mai știa cine sînt cei din jur, dar…. cînd cînta…. oh, cum cînta! Era cu totul în altă lume, venea din lumea ei în lumea noastră și era atît de lucidă. Aproape că ai fi putut desfășura un întreg dialog, ca într-o operă, cu dînsa.

Am întrebat-o:

Și acum, acum ce faceți?

Acum, mi-a răspuns, acum îl aștept pe Mirele Meu, Isus Cristos să mă ia și să mă ducă la El, toată viața l-am așteptat

și a continuat să cînte …

Iată un fragment dintr-un stand-up comedy (nu, nu sînt de acord cu acest gen de show în biserici, dar … uneori este mai bun decît multe predici-făcături) al lui Mark Lowry despre mama dînsului. Interesantă scenă la un moment dat:

Nu știu cîte voi mai ști, dacă Dumnezeu îmi va da viața lungă, dar sper să mai pot cînta!