Astăzi! La două zile după vineri. Un București încins, toropit, fără chef. Șoferii înjură pietonii, pietonii înjură șoferii într-o reciprocitate uzată și uzuală. Este singura formă de trezie în mijlocul oceanului de aer cald, înjurătura cu sete la șosea.
Centura Bucureștiului? Parcă intrăm cu totul într-un film cu morți-vii, zombies.
Pe Valea Prahovei? Mașini bară la bară în ambele sensuri. Neașteptat pentru mine, schema era ”aglomerat doar către București… ”, doar e Duminică seara.
Wazerii înjură guvernarea prin mesaje într-o frustrare neputincioasă și plină de spume. Sîntem blocați pe 4-5 km și coloana se mișcă cu 10-15 km la oră.
Atmosfera este de ”concediu frustrat”, ”nervi claxonați”, ”furie scuipată”. Sîntem un neam care știm să ne supărăm.
piata simbata, 11 august.
În fața mea, dintr-o mașină un tînăr sub 30 de ani aruncă chiștocul pe fereastră. Îl claxonez, îi fac semn și îl întreb de ce a făcut asta printre ferestrele noastre deschise. Îmi arată degetul și mă înjură. Mă întreabă: ”nu ți-e bine?”. Nu-mi era, și nici lui!
La cîțiva kilometri mai încolo altul trece pe roșu plin. Suportă claxoanele celor participanți la trafic în nesimțire și cu un zîmbet tîmp.
La restaurant întreb dacă este vreo masă liberă. Sînt primit de parcă aș fi intrat într-un spațiu privat, în casa cuiva și deranjez petrecerea. Mi se servește în scîrbă și cu nervi o ciorbă de pește rece, coclită și mirositoare a mîl, deși localul are profil pescăresc – marcă cunoscută.
Chelnerițele sînt obosite, fără chef, pare că nu le interesează nici măcar să facă vreun bacșiș minor.
Era întuneric pe hol. Din pricina aceasta era să intru în WC-ul greșit. Chelnerița a țipat la mine ca la un pervers nenorocit, ca la un violator în serie, gata să împlinesc fapta. I-am cerut să aprindă lumina să vedem semnele. M-a bombănit și, cred eu, m-a drăcuit cu nesaț. Eu am aprins lumina. (Localul este Doripesco, dacă interesează pe cineva!)
Mă simt înstrăinat și încep să urăsc preajma. Mă pun în pielea străinului și mă simt rejectat, refuzat și tot mai înstrăinat, deși îmi iubesc țara și am ocolit emigrarea ani la rînd. N-am de gînd nici acum să plec, dar mă apucă disperarea.
Buna primire, ospitalitatea, timiditatea sănătoasă, bunul simț românesc au fost înghițite de ciudă, spaimă, ură, invidie, prostie.
Am așteptat 30 de ani. Mai am răbdare încă 10. Poate că 40 de ani este timpul potrivit, biblic, pentru a ieși din pustiul în care ne aflăm.
Aceasta este de fapt revoluția pe care o visez de 30 de ani încoace: civilitatea, normalitatea gesturilor mici și corecte, zîmbetul urban.
M-am gîndit la cei din diaspora, la cei care au venit acum în concedii în țară. Erau cu steagurile la parbriz. Mie îmi este greu să văd toate aceste lucruri după ce stau doar cîteva zile, maxim cîteva săptămîni, în ”lumea normală, lumea civilizată”. După întoarcerea în țară fac o mini-depresie întotdeauna. Ne obișnuim atît de repede cu lucrurile bune.
Cum este pentru ei, care trăiesc acolo 11 luni și vin în mlaștina asta pentru 3 sau 4 săptămîni?
Golăneala, șmechereala, maneleala, nesimțirea, iresponsabilitatea, lipsa eticii în muncă, lipsa spiritului civic minimal, toate acestea au fost proiectate din stradă spre Parlament și Guvern.
Majoritatea este atît de bine reprezentată!
Să mărșăluim, să strigăm, să protestăm! Marșurile, protestele, strigătele acesta vor fi înlocuite cu altele, după sezon și modă, dar vom rămîne o nație cu o rană supurîndă în trup, nevoia schimbării gestului cotidian.
Este cea mai grea revoluție!
Marius Cruceru 
Gestul cotidian face diferența. În lipsa lui avem (de suportat) indiferența crasă și vulgaritatea cotidianizată, ambele simptome ale civismului muribund.
Nu te mai uita la ăia din diaspora cu steagurile lor. Știi si tu ca-i propagandă. Daca steagurile alea ar fi pe bune, s-ar intoarce in tara pe care spun ca o iubesc si ar pune umarul ca ridicarea ei. Dar ei nu fac asta. Vin aici cu steagul infipt in masina, ne scuipa in cap cu superioritate si apoi se intorc la statutul lor de slugi la curtile strainilor.
Chiar astazi vorbeam cu un vecin care a fost plecat pe ”dincolo” si s-a intors, N-a putut suporta traiul printre straini. Si spunea, convins fiind de ceea ce spunea, ca trebuie sa-ți lipseasca ceva din faptura ta de om intreg astfel incat să fii in stare sa-ti lasi țara, parintii si copiii in urma si sa te duci sa-i slugaresti pe straini pentru un pumn de bani. Unde poti sa-i incadrezi pe acei oameni care se duc sa stearga in dos pe un strain pentru cativa prapaditi de euro in vreme ce parintii lor mor acasa singuri iar copiii care tanjesc de dor raman in grija … vecinilor??
Auzindu-l, i-am dat dreptate si multumeam in gândul meu lui Dumnezeu ca n-am avut niciodata in mine vreo predilectie pentru plecatul din tara. Ba inca acum, dupa ce aud ca se intampla in occident, ma simt un om binecuvantat ca traiesc in Romania. Si n-as parasi-o niciodată câta vreme exista viata in mine.
M-am saturat de superioritatea diasporenilor. M-am saturat sa fim priviti de sus si sa ni se spuna ca avem o tara de rahat. Cred , la fel cum credea C.S. Lewis, ca țara o iubesti nu pentru ca e mare, bogata, frumoasa si plina cu oameni civilizati care traiesc precum porumbeii, ci pentru ca e A TA.
La fel iti iubesti mama. Poate ca nu e frumoasă, poate ca nu-ti lasa nicio mostenire, poate ca n-a stiut sa traiasca precum nevasta lui Macron, dar dincolo de toate astea e mama TA.
Si e destul.
un articol pe tema asta.
” Așa cum bine spunea un bătrân patriarh sârb, când pleci de undeva de bună voie, ai renunțat la dreptul tău asupra acelui loc.
Așa că vă rugăm frumos: nu ne mai salvați, nu ne mai înjurați. Să avem decența să ne vedem fiecare de treaba lui, de familia lui.”
https://www.activenews.ro/stiri-social/De-ziua-unui-prieten-din-strainatate-152222
Cei mai mulți au plecat pentru a supraviețui. Au șters poate dosuri de nevoie, dar prin asta n-au întors dosul locului de unde au plecat. Alții și-l întorc chiar de-aici, și nu e tocmai de mirat. Om întreg înseamnă printre altele, a te adapta situațiilor oricât de vitrege ar fi, a merge mai departe, a lupta.
Eu cred că au dreptate amândoi. Fiecare scrie prin ceea ce cunoaște. de generalizat e riscant oricum. eu, de exemplu, cunosc și d-ăștia, și d-ăia ai diasporei. Nu e exclus ca majoritatea celor care au plecat să fi plecat pentru a supraviețui, aici cred că și eu văd așa, dar nu e neapărat (cunosc destule cazuri și de o parte, și de cealaltă, cu români plecați pentru a supraviețui, români plecați pentru a găsi slujbe sau activități care nu pot fi numite slujbe pentru a scăpa de BAC etc.).
Un amic mi-a spus când a revenit într-o vizită:
– Înainte să revin în țară, mă gândeam „cum se poate trăi în România? cum puteți trăi în România”. Acum, că sunt aici, văd că totuși se poate.
E greu să delimitezi cât e preocupare și cât e superioritate în replici de genul ăsta, mai ales că le repetă de mai multe ori, în mai multe forme, mai mult sau mai puțin subtile. Avem și aici nesimțiții noștri, au și ceilalți acolo alți nesimțiți tot de-ai noștri. Nesimțirea nu e doar aici.
Stimate Iosif Barna, cred că am avut ocazia să cunosc destul de bine diaspora românească.
Judecați greșit oameni pe care îi puneți într-o singură oală, fără să îi fi ascultat, fără să le fi ascultat inima și păsurile. Românul nu ia ușor drumul pribegiei.
Anul trecut au plecat oficial, deși cred că neoficial situația este mult mai tristă, oficial au plecat 300.000 de oameni, un cluj întreg, și aceștia nu erau pensionari care să meargă în Italia la plajă, ci toți oameni pregătiți pe banii noștri.
Judecați intoxicat de un alt soi de propagandă, din păcate. Să judecăm cu propriul creier, nu prin formulele altora.
Posibil sa fie cum spuneti. Dar trebuie sa argumentati.
Sunt de acord insa ca nu putem generaliza.
Dar macar un exercitiu de imaginatie ”generalizat” putem face. Asa ca imaginati-va ca germanii ar fi plecat dupa al doilea razboi mondial din tara lor, cautand o viata mai buna (in America, probabil) la fel cum au plecat romanii dupa Revolutie. Cum ar fi fost Germania astazi? Imaginati-va ca nemtii ar fi avut un cancelar care sa le sugereze ca ar fi bine sa se care din tara lor daca nu le place cum traiesc. Noi am avut un astfel de presedinte (pe care l-am votat)
Lamentatiile astea cu povesti de adormit copii ca romanii au plecat din tara pentru a supravietui sunt pentru naivi, pentru aia care nu stiu ce e munca sau care sunt incapabili sa se descurce singuri daca nu le da cineva de lucru.
Si va spune unul care n-a plecat niciodata din tara lui (la munca) , dar in schimb i-au trecut prin mâini in ultimii 15 ani peste 3000 de tone de piatra. Da, ati inteles bine. Piatra. Ca sunt pietrar.
Cand mi-au oferit dublu sau triplu pentru aceeasi munca in Franta, am refuzat. Pentru ca asta ar fi insemnat sa-mi las aici fetița, sotia si o mama de 84 de ani.
Io unul, dragă domnule, nu pun in balanta familia si banii – indiferent cat de multi sunt ei.
Asa ca am cel putin un exemplu – al meu personal – ca se poate si in Romania. Aici am construit o casă – alta decat aia parinteasca – aici am munca mea, familia mea etc Si nu le dau nici pentru zece Germanii puse una peste alta.
Dar aștia care nu se multumesc cu putin, carora le trebuie marea cu sarea, n-au decat sa se de duca.până dau mâna cu soarele.
Dar daca se duc, macar sa nu vina si sa ma scuipe in cap doar pentru ca eu imi permit sa gandesc altfel.
Pai voi nu vedeti ca vin de dincolo si ne compara pe noi cu englezii, de pilda? Ca nu stiu cat de grozavi sunt aia si cat de mizerabili suntem noi!? Pai cum sa compari mere cu pere? Nici macar atat n-au invatat in tarile alea ”civilizate”? Ca nu poti compara mere cu pere? Cum sa compari Marea Britanie cu Romania? Pai aia au fost un imperiu, domle, au stapanit jumatate din lume in vreme ce Romania s-a zbatut o jumatate de secol in negura comunista.
Eu imi permit sa raman la parerea mea. Nu am nicio pretuire pentru un om care isi paraseste tara si familia pentru bani. Ca de asta se duc acolo. Pentru bani, nu pentru pupe.
Daca insa iti duci familia cu tine si ramai acolo, foarte bine. Inseamna ca ai ales un alt mod de viata, cu alte valori, cu alte resurse si pentru alte scopuri. E libertatea fiecaruia sa facă ce vrea in viata lui.
Dar daca alegi sa faci asta, atunci vezi-ti de treaba ta, de noua ta viata, de scopurile tale si de noile tale valori si nu te mai intoarce să tot scuipi in locul din care ai plecat.
Astia de aici n-au cum sa fie ca ăia de acolo. La fel cum aia din Somanlia sau din Pakistan n-au cum sa fie ca ăstia din Romania; sau la fel cum ăla care a aruncat mucul de tigara pe geam n-are cum sa fie ca dumneata care predici de la amvon.
Ce-i asa greu de inteles?
Ai vrea ca toti cei care arunca cu tigari pe geam sa fie ca dumneata care predici de la amvon ?? Foarte bine. Du-te si fă-le educatie sa cunoasca ”din pruncie” ca nu e bine sa fumeze si sa arunce mucurile pe geam. Dar daca il claxonezi dupa ce a aruncat tigara, claxonezi degeaba. Ba înca îl mai si întarîți.
Scuze ca am scris prea mult… da nu m-am putut abtine.
Stimate Iosif BArna,
iată comentariul pe care îl invocați, care n-a fost șters, doar reținut automat de wp.
Încerc să vă răspund pe scurt.
Cred că ați înțeles greșit sensul postării, altfel nu înțeleg cum ați putut ajunge la aceste concluzii.
Dvs. Spuneți:
Da, iată o meserie bănoasă. Numai că nu oricine știe și poate face ce faceți dvs. Mi-ar fi plăcut să lucrez în piatră. Nu am priceperi tehnice și unii nu au capacitatea fizică să facă ce faceți dvs. Vreau să știți că nu îmi este rușine de muncă, am muncit pe ȘANTIER, am fost salahor, am cîștigat bani și din munca mîinilor, dar cînd aveți o calificare de medic și aici sînteți plătit 300 de euro și șeful de clinică își bate joc de dvs. Femeie fiind, conferențiarul vă propune să vă culcați cu el pentru o promovare, iar dincolo sînteți tratat civilizat și plătit cu 3000 de lire. Hei, vă aduc aminte, viața este scurtă! Ne-am săturat de povești de adormit copiii cu generația de sacrificiu. Toți am fost generația de sacrificiu pentru 50 de ani. Am aproape 50 de ani și asta ni s-a servit.
Eu nu am plecat din țară, am rămas, toți colegii mei care au plecat sînt în universități din întreaga lume.
Eu știu de ce am rămas, știu de ce am acceptat să fiu plătit cu cît sînt plătit, dar nu îi judec cum judecați dvs., iresponsabil și agresiv, pe cei care au plecat. Sînt oameni diferiți, istorii diferite, situații diferit.
Apreciez faptul că v-ați gîndit la familie. Bravo! și alții se gîndesc și își iau familiile cu ei, inclusiv mamele bătrîne, care acolo au parte de altfel de asistență medicală și socială. Mama unor prieteni aici ar fi sfîrșit-o la 65 de ani, din pricina sistemului medical, acolo a trăit pînă la 85. Asta înseamnă iubire, să îi mai dai 20 de ani de viața, plecînd dintr-un loc cu sistem medical corupt.
Dvs. Spuneț să urmăm exemplul dvs.
Din nou judecați doar dintr-un punct de vedere și simplificați istoria. Vă înțeleg, nu vă cer mari echilibristici intelectuale ca pietrar, dar am cunoscut pietrari mai temperați și mai echilibrați cînd trebuie să facă astfel de analize. De aceea, vă sfătuiesc să o lăsați mai moale, dacă este posibil, gîndind ca pietrar, să o lăsați mai moale cu judecățile în situațiile altora și cu suprageneralizările.
Și eu vă permit să rămîneți la părerea dvs. atît timp cît nu încercați să o băgați pe cît altora, considerînd că este cea mai bună.
ESte o țară liberă în care sîntem liberi să gîndim și greșit. Nu există încă o politție a gîndirii. am trecut prin acele vremuri.
Da, se întîmplă să fac asta, cel puțin 2 săptămîni pe an. Aici nu aveți ce să-mi reproșați.
IAr claxonatul îi ajută pe unii.
S-a întămplat să mi se răspundă…
– Iertare, am greșit, sefu… Era un rrom cu un mic mugur de bun simț, sper să dea și fructe peste ani.
În rest, vă doresc spor la muncă în țara pe care am ales-o amîndoi.
dAr nu mai condamnați iubirea altora pentru locurile pe care le-au părăsit forțat.
Daca tot ați sters postul, măcar spuneți-mi de unde rezultă ca judec lucrurile întoxicat de un alt soi de propagandă?
Dacă tot îmi aduceți o astfel de acuzație și dacă ea se dovedește a fi adevarată, nu credeți ca ar fi bine să mă corectez – de vreme ce oricum suntem la subiectul ”celei mai grele revolutii”??
Ar fi un castig pentru mine sa inteleg unde gresesc. Iar pentru dvs ar fi un act de un autentic spirit civic, cu totul deosebit de nivelul unui claxon. Si n-am cum să mă corectez cată vreme nu văd argumente.
Dar însa dvs vă asteptați sa rezolvați ”cea mai grea revolutie” din declarații și claxoane atunci n-am altceva a face decât sa-mi cer iertare pentru ca mi-am permis să scriu aici….
Sanatate.
stimate, Iosif Barna, nu am șters nimic, nu mă acuzați degeaba. Sînt comentarii reținute automat, pe care le dau drumul atunci cînd ajung în fața computerului.
Nu știu unde ați văzut că încerc ”să rezolv cea mai grea revoluție din declarație și claxoane”
Am avut recent o emisiune cu Dr. LAurentiu Petrila în care am încercat să subliniez acest lucru, va fi postata.
Nu, tocmai asta este ideea, cea mai grea revoluție se face foarte greu, cu mult timp, cu multă investiție de timp.
No, asta da surpriza placuta.
Habar n-ai domnule Marius Cruceru cat de mult te apreciez. Nu pentru ca ai postat postul meu – ca opiniile mele sunt irelevante pe tema ”celei mai grele revolutii”, ( si chiar cred sincer asta) ci pentru ca postezi puncte de vedere contrare opiniei domniei tale. Asta e ceva ce vad foarte rar.
Chiar ma gandeam ”iaca, s-a umflat păsula si-n ăsta, cand a vazut ceva ce nu-i place – si cum sa raspunda un blogăr cand nu-i place ceva decat ștergând ceea ce nu-i convine”?
Totusi, în calitatea mea de pietrar, fara prea multe ”echilibristici intelectuale”, ma imbolnavesc cand vad ca trebuie sa am o discutie dezlânată, in care sa iau diferite idei punctuale si sa le argumentez. Io gandesc mai putin si direct si nu-mi place s-o lălăi vorbind despre salariile de 300 de euro ale doctorilor, ca nu stiu ce face șeful cu ei și că la deal si la vale.. Ca daca fac asta, trebuie sa va aduc aminte de bunicii si parintii nostri, care au trecut prin foametea din 46, cand mancau mamaliga cu ceapa si umblau desculti pe gheata – si pentru care traiul de doctor cu 300 de euro pe luna ar fi fost un huzur – si nu stiu cum se face ca n-au murit si nici n-a venit barnevernetu sa constate daca mamaliga e facuta regulamentar.
N-are rost s-o lălăim cu ”argumente” de genul asta. Un om cu carte ar trebui sa stie ca astea nu-s argumente.
Eu am vorbit in primul post principial.
Am spus, citându-l pe amicul meu, ca:
”trebuie sa-ți lipseasca ceva din faptura ta de om intreg astfel incat să fii in stare sa-ti lasi țara, parintii si copiii in urma si sa te duci sa-i slugaresti pe straini pentru un pumn de bani.”
Adica am scos in evidenta doua valori.
– Pe de o parte familia si identitatea ta ( intelegand prin asta, bunicii, parintii si copiii, cu tot ce implica educatia, cresterea si ”devenirea lor intru fiinta”
– si, pe de alta parte , banii si nivelul de trai.
De fapt aici nu avem cu adevarat doua valori. Ci numai una. Banii si nivelul de trai sunt o pseudovaloare. Nici macar nu merita pusa alaturi de cealaltă, care-i o axioma. Pentru ca, daca am face-o, daca am judeca viata prin prisma nivelului de trai, ar trebui sa tragem concluzia ca bunicii si parintii nostri care au mancat mamaliga cu ceapa erau in realitate niste putori ordinare care refuzau sa munceasca etc.
Si niciun om ”intreg” la cap – cu atat mai mult unul cu scoala ca dvs, nu poate pune asa ceva in balanta.
Asadar, inca o data:
”Unde poti sa-i incadrezi pe acei oameni care se duc sa stearga in dos pe un strain pentru cativa prapaditi de euro in vreme ce parintii lor mor acasa singuri iar copiii care tanjesc de dor raman in grija … vecinilor??”
Ce sa va spun mai departe? Sa vă dau o statistica care arata drama copiilor români parasiti de parintii care au plecat la ”o viata mai buna”? N-aveti nevoie de asa ceva, ca stiti mai bine decat mine cum stau lucrurile. Si, cum spuneam mai la deal, nici n-are rost sa ne pierdem vremea cu astfel de argumente. Realitatea din spatele cifrelor e cumplita.
Ideea pe care am intentionat s-o scot in evidenta e ca un om care procedeaza astfel nu e un om intreg. E soiul ala de om despre care scriitorul meu preferat, C.S.Lewis spunea, in ”Desfiintarea omului”, ca e un ”om fara piept”. Iar ca sa-l parafrazez , v-as spune ca nu creierele si nici viscerele lor sunt nefunctionale, ci piepturile, domnule. Sentimentul, marinimia, onoarea… elementul de legatura intre omul rational si omul visceral…
Despre asta era vorba domnule Marius Cruceru. Iar dvs ma acuzati ca judec intoxicat de un alt soi de propaganda….
Cei care au plecat si-au privit oare copiii in ochi? Si daca da, atunci cum au putut pleca?
Pai chiar daca prin absurd m-as gandi sa plec din tara, sunt sigur ca atunci cand m-as uita in ochii copilului meu mi s-a rupe inima. Lemne sa mănânc si șanțuri sa sap cu mâinile goale pentru o mamaliga cu ceapa si tot nu i-as parasi…
Despre propagande om vorbi alta data. Ca tot nu rezulta cum se face ca eu judec intoxicat fiind de o alta propaganda.
Pretentia mea, de pietrar neșlefuit pe creier de prea multa scoală, e ca in ceea ce am spus mai la deal am judecat axiomatic, domnule, nu propagandistic.
Adica n-ar trebui sa avem nevoie de argumente pentru a intelege ca un copil si un parinte sunt mai importanti decat o suma de bani sau un nivel de trai.
Sigur, nu vom generaliza, ca doar nu suntem idioti.
Stimate domnule Iosif Barna,
mă bucur că v-am surprins plăcut. Dacă m-ați fi urmărit și pe celălalt blog și mai devreme pe acesta, veți fi văzut că nu sînt atît de supărăcios pe cît v-ați imagina.
Vă înțeleg punctul de vedere. După cum vedeți nici eu n-am plecat din țară tot din motive de patriotism, vocație, chemare et c. Dar nu îi condamn pe cei care au făcut-o, după cum am precizat.
Am citit C.S. Lewis, chiar cartea indicată. Cred însă că o comparație în acest caz cu cele spuse de Lewis acolo este forțată.
Oricum, nu vorbiți ca un pietrar obișnuit, ci ca unul foarte citit! 🙂
Așa că nu vă ascundeți retoric după o posibilă falsă smerenie! 🙂
Postul ăsta numai acu il vazui.
După câte bag seama, pe bloguri se scrie si la deal si la vale, si de-a lungul si de-a latul.
Dragă domnule Cruceru, nu stiu daca e falsă smerenie. E posibil sa fie. Că nu stiu dacă exista vreunul dintre noi care sa nu fie atins de mândrie, în vreun fel sau altul.
Dar eu chiar cu asta m-am ocupat pâna acum. Am facut ziduri din piatră.. Daca le adun si le pun cap la cap, rezulta un zid de vreo trei kilometri si de doi metri de înalt. E adevarat, incerc cumva sa schimb macazul, ca nu mai pot…
Dar, ce-i drept, am si citit. Mi-a placut mereu cartea, desi n-am facut scoală de adevaratelea niciodată
Poate ca-s singurul pietrar din tara asta care l-a citit pe Kant (partial) sau pe C.S Lewis (integral – mă refer la tot ce s-a tradus in lb română). Si înca vreo doua căruțe de alti inși din astia cu capul mare. ( asa zicea bunicul când eram copil despre spre Iosif Ton (sau despre oamenii cu scoală) – că e un om cu capul mare – iar eu imi imaginam un om cu capul cât o felderă)
Deci da, am citit. Atât cât am putut.
da, dacă vă abonați la comentarii prin mail, vă intră comentariile în ordinea în care au fost scrise.
Impresionant. Piatra este fascinantă. Chiar vă voi suna să discutăm.
Dacă vă pasionează ce faceți, de ce să schimbați?
una dintre primele mele slujbe a fost, după cum v-am mai spus, să bat fondul de scris la pietrele funerare. Colegii făceau literele, eu băteam fondul cu ”pieptenele”, un fel de daltă în formă de pieptene.
Ceea ce spuneti dvs despre cioplirea pietrei cu dalta nu prea mai exista astazi oameni care sa facă asa ceva. În cinsprezece ani am cunoscut doar un singur bâtrân din Lunca Ilvei,Bistrița ( pe care intentionez sa-l mai vizitez toamna asta) care facea asa ceva – la nivel de zid masiv ( peste 20 m lungime si 2-3 m inaltime) Piatra cioplită, asa cum se facea mai demult, este extraordinar de scumpă la manoperă. Mi-am dat seama ca nu mai exista acel tip de pietrari pentru ca nu mai exista nimeni care sa fie in stare sa-i platească. In vremea lui Ceausescu pietrarii erau angajati la ”Constructorul” , cu salariu lunar si ciocaneau toata ziua in pietre indiferent daca faceau intr-o zi numai 25 de cm de zidarie. Aveau vreme până la pensie sa dea cu ciocanul in piatră cât vroiau ei. Sa cioplesti granitul si sa-i dai o formă pe care o vrei, intr-adevar, asăzi nu mai e la indemâna oricui.
Cu toate ca eu am lucrat numai la oameni cu bani, nici chiar ei nu-si puteau permite sa plateasca asa ceva la volumul de zidarie de care aveau nevoie. Asa ca eu am ”patentat” doua metode mai ieftine si mai eficiente care mi-au permis un pret mai accesibil si un volum de munca mai mare.
Astept tel dvs. Chiar aseara am sunat pe cineva din biserică de aici sa ma ajute sa dau de dvs. Daca până la Referendum era irelevant pentru mine daca o sa va intâlnesc vreodata sau nu, acum ma tem ca Trebuie sa va intâlnesc. Trebuie, in sensul imperativului ăla categoric a lui Kant. Dupa aia iarasi devine irelevant daca ne-om mai vedea sau nu. Dar de data asta vreau sa vă intâlnesc.
Multam frumos.
Lasă meseria de pietrar deoparte. Închipuie-te un angajat într-o întreprindere care s-a închis. Ai acasă nevastă, copii. Trăiești într-o localitate mică, fără speranță de angajare nu pe un post similar, pe orice post, oricât de diferit de cel în care ai muncit poate decenii. Situație de urgență, nu? A, vei spune, se va găsi ceva în altă parte în țară. Pentru un meseriaș specializat (un pietrar, de pildă), se găsește un loc de muncă oriunde. Pentru un angajat în serie, mai greu, mai deloc. Rămâne altceva decât să te reorientezi, altfel spus, să supraviețuiești? Poți mânca lemne, săpa șanțuri -asta dacă mai poți-, dar nu pentru multă vreme. Ține de rezistență, și e bine știut faptul că nimeni nu rezistă la nesfârșit în condiții (atât de) vitrege.
Pai tocmai din cauza asta sunt pietrar, domnule.
Pentru ca locuiam intr-un sat din Ardeal, am lucrat intr-o intreprindere care s-a inchis si nu mai aveam nici macar un leu si cincizeci de bani cu care sa-mi cumpar un bilet de autobuz.. ( ma rog, pe vremea aia banii aveau mai multe zerouri, dar tot fara valoare erau)
Dumneata ce-ti imaginezi, ca m-a născut mama direct pe schelă, cu ciocanul in mana si ca prima mea lucrare a fost la vila ministrului transporturilor care m-a umplut de bani?
Nu domnule, am fost si sunt ca oricare român simplu care traieste si munceste in tara lui, fara sa minta si fara sa traga pe nimeni in piept pentru bani.. N-am avut bani si m-am dus sa împing roaba si sa bag cu lopata pentru altii. Dupa care, de voie, de nevoie, a fost musai sa ma duca mintea nitel mai mult si am ajuns in situatia sa impinga altii roaba pentru mine.
Totusi, nu m-a dus mintea atat de departe incat sa ajung doctor sau pilot de avioane.
Ca asa-i viata asta. Trebuie sa mai existe si oameni care imping roaba, nu numai piloti.
Persoanei din exercitiul dumitale de imaginatie ii recomand sa vina sa impinga roaba la mine sau la altii, sa invete meserie si apoi sa mearga sa munceasca. Atat cat poate. Dar in niciun caz sa plece aiurea si sa-si lase copiii singuri. Ca e mai important sa stea langa ei, chiar si atunci cand nu are bani de bilet de autobuz.
Dupa care se reorienteaza.
Pentru ca dumneata ai dreptate intr-un singur punct. Nu poti mânca lemne, săpa șanturi cu mainile goale sau căra bolovani ( ca mine) toata viata.
Ma rog, daca vrei sa fie scurta o poti face.
Spun asta din proprie experienta. Prețul pe care il platesc pentru banii pe care ii castig in Romania e, intr-adevar, mult prea mare.
Dar sunt langa copilul meu atunci cand are nevoie de mine. Si asta acopera totul.
Crezi că persoana din exercițiul meu de imaginație e un tip comod, neobișnuit cu munca de-i recomanzi împinsul la roabă? Te înșeli. Nici el nu s-a născut în fabrică cu ciocanul în mână. A parcurs și el ucenicia, ca orice simplu român, cum zici. Prin ce e mai altfel sub acest aspect decât tine, de pildă? Eu propun să vă împrieteniți. Nici nu bănuiești câte aveți în comun. Și să știi că niciodată nu a renunțat la ai săi, chiar fiind departe.
Domnule, ma tem ca e cam greu pentru mine sa inteleg ce vrei sa spui..
Nu stiu cine e persoana din exercitiul ala de imaginatie, dar stiu ca dumneata ai scris mai la deal ”Închipuie-te”.
Adica te-ai referit la mine. Sa ma inchipui (și) eu in situatia aia. M-am inchipuit si am raspuns. Am recomandat sa faca ce am facut. Sa care cu roaba, sa puna mana pe lopata… si daca mai vrea… sa sape santuri, sa taie lemne, sa care pamânt, sa spele veceie, sa se faca luntre si punte,,, sa faca orice e in stare sa facă – numai sa nu-si lase copiii… si parintii sa moara singuri..
Pentru nimic in lume.
Daca ar fi sa pot da timpul inapoi, in aceleasi conditii sunt convins ca aș face aceleasi optiuni. Si n-as regreta deloc. Chiar daca acum cand ma scol dimineata umblu de parca-s teleghidat … Dar umblu asa numai pana imi vine inima la loc. Ca atunci cand mă gandesc ce ma asteapta in ziua aia, se ridica parul pe mine si ma dor oasele si mai rau, Da n-am incotro. Ca Sisiful ăla care rostogolea bolovanul.. Ma duc inainte. Dupa care o iau de la capat. Si-i multumesc lui Dumnezeu c-o pot face. Încă.
In rest nu inteleg la ce te referi, cu cine am lucruri in comun, cu cine ar trebui sa ma imprietenesc etc.
iar eu cred ca n-ar trebui sa umplem blogul si tema asta cu banalitati. E o tema imensă.
Banalități care fac obiectul unei discuții serioase. Viața poate fi rezumată la un cumul de banalități poate doar din afara ei. Sub nici o formă însă, în mijlocul ei. Îmi cer scuze dacă nu am reușit să mă fac înțeles. Departe de mine intenția să umplu blogul cu banalități.
greu de înțeles, nu?
Pai daca ai spune in clar ce ar trebui sa inteleg, poate ca as intelege. Dar din ce ai scris mai la deal eu nu pot face decat speculatii.
De exemplu, imi propui acolo sa ma imprietenesc. Dar nu spui cu cine.
Mai spui ca ”Nici nu bănuiești câte aveți în comun”. Iar eu sunt de acord ca habar n-am cate lucruri am in comun cu cineva cu care imi propui sa ma imprietenesc dar pe care eu nu-l cunosc…. E de-a dreptul un truism.
Cu chestiuni din astea ma bagi in perplexitati si eu n-am altceva a face decat sa ridic din umeri.
Uneori e mai bine să te bagi în perplexități dumiritoare decât să alegi calea certitudinilor aparente.
Ps. Am facut referire in postul precedent la pilotii de avioane si abia acum am citit pe blogul domnului Marius Cruceru acolo unde scrie ca dumnealui ar fi vrut sa devina pilot de avioane. Sper din toti rarunchii sa nu se inteleaga ca am scris la modul peiorativ. Eu chiar nu stiam amanuntul asta si acum observ ca nu mai pot edita.
Imi cer scuze.
Domnule Cruceru, sa nu credeti ca am trecut asa usor peste asta:
„Eu nu am plecat din țară, am rămas, toți colegii mei care au plecat sînt în universități din întreaga lume.
Eu știu de ce am rămas, știu de ce am acceptat să fiu plătit cu cît sînt plătit… ”
Pot ignora orice – chiar si acuzatia de a fi intoxicat de propaganda, de a fi un pietrar iresponsabil fara prea mari ”echilibristici intelectuale” sau agresiv – dar cand citesc asa ceva ma emotionez…
Tara se schimba cu cei care au ramas nu cu cei care au plecat. Cu cei care inteleg ca miza ramânerii ”in spartura”, in tara, langa familie, e mai mare decat nivelul lor de trai…
Ceea ce m-ar fi interesat pe mine in articolul dvs – dincolo de zama de pește coclită, chelnerite obraznice, zombii de pe centura Bucurestiului… iar mai apoi propagande, familii, copii, pietrari agresivi si iresponsabili, doctori si nivel de trai – ar fi fost niste solutii. Niste directii de urmat. N-am vazut asa ceva.
Aveti ceva idei?
Eu am cateva…De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, n-am decat una singura care poate fi imbracată in mai multe idei sau directii de actiune…
E adevarat, ideile astea vin de jos, de la nivelul celui care impinge roaba, care a avut zilnic de-a face cu cei care scuipa injuraturi printre dinti, care-l privesc cu dispreț pe intelectualul scrobit si pus la patru ace, care beau într-o crâșmă puturoasa rachiu, vodca si bere la halba, care fumeaza doua pachete de tigari pe zi… care transpira si put si care te mint in fata pentru treizeci de lei….
Pentru a intelege o solutie si o directie de urmat pentru realizarea ”celei mai grele revolutii”, trebuie sa coborati acolo unde nu va place. In coalcă, in mlaștină… Trebuie sa suferiti, sa va tavaliti in suferință pentru acest popor, sa coborîti la nivelul lui… sa stati de vorba cu aia care va scuipa printre dinti, care va privesc pe voi, cei de la amvoane, ca pe niste neispraviti care sunteti platiți sa trancaniti vorbe, fara sa stiți ce e munca… ( Sigur, si cei de la amvoane stiu ce e munca, dar oamenii cei mai de jos asta cred despre ”domnii aia cu cravate” care vorbesc prostii in biserici)
In istoria recenta a poporului nostru eu unul nu cunosc decat doi oameni care au facut asta.
De fapt, ca sa fiu si mai precis, Domnul nostru Iisus Hristos, nu a gasit decat doi oameni care sa fie dispusi sa plateasca pretul uriaș pentru a faptui ”cea mai grea revolutie”.
Pr. Iosif Trifa si Traian Dorz.
Sigur, pe langa ei au fost multi altii mai putin cunoscuti, la fel cum pe langa profetul Ilie mai erau inca 7000 de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal, dar despre care nu stim nimic.
Dar acestia doi, alături de invațătorul Marini, au fost reprezentativi. Au fost întâi de toate niste oameni ai lui Hristos care nu si-au parasit țara…
Cand lui Traian Dorz i s-a oferit o viata mai bună, departe de temnitele comuniste si de bătăile repetate ale securistilor, el a refuzat. A ramas aici pana la moarte. Iar astazi avem in Romania (si diaspora) cateva sute de miii de oameni care sunt rodul jertfei si acestor lucratori si martiri ai lui Hristos.
Tara noastra are nevoie disperată de astfel de oameni. De astfel de exemple. De oameni care ard pentru acest popor.
De oameni care sa se puna in intregime la dispozitia Mantuitorului, fiind gata sa plateasca pretul ”celei mai grele revolutii” …
Vremurile care vin peste noi… ceea ce se ridica la orizont impotriva natiunilor, impotriva familiilor, impotriva educatiei copiilor nostri… poate sa fie un monstru chiar mai cumplit decat tavalugul rosu care a trecut peste noi…
Asa ca nu va mirati ca acest titlu de articol mi-a atras atentia.
domnule Barna, ati scris foarte bine ce ati scris. ca si om cu experienta diasporei la prima mana, care s-a intors in tara, pot sa spun ca aveti dreptate. si eu sunt satul pana peste cap sa mi se spuna la gramada ca sunt un asistat social si sluga lui Dragnea doar pentru ca indraznesc sa am alte opinii politice decat „iluminatii” diasporei. opinii de genul „votul democratic exprimat la alegeri trebuie sa decida conducerea tarii, nu o mana de scandalagii in strada”. cum a spus cineva in toamna lui 2016: am sperat ca Trump sa piarda alegerile, dar acum ii doresc sa aiba succes ca si presedinte, pentru ca este presedintele tarii mele si vreau ca tarii sa-i fie bine.
cred ca ati ratat un paragraf esential in articolul original, care dezvaluie perspectiva domnului Cruceru:
Mie îmi este greu să văd toate aceste lucruri după ce stau doar cîteva zile, maxim cîteva săptămîni, în ”lumea normală, lumea civilizată”. După întoarcerea în țară fac o mini-depresie întotdeauna. Ne obișnuim atît de repede cu lucrurile bune.
cu asemenea atitudine nu pot decat sa citez ce avea un american scris pe masina: „America, love it or leave it”. daca ajungem sa dam vina pentru consecintele deciziilor noastre gresite pe Romania (Doripesco? cu atatea optiuni decente de a manca pe traseu?), inseamna ca undeva este o problema, si problema nu este Romania. daca intoarcerea in Romania provoaca depresii poate ca solutia este… evitarea depresiilor? unii dintre acesti slaviti ai diasporei de aia au plecat din tara, ca nu le placea. nu i-a fortat nimeni decat dorinta, intiparita de mici, de a pleca. dar ar fi rusinos sa discutam acest aspect, pentru ca ar trebui sa punem niste intrebari dure, cu raspunsuri cam rusinoase (evanghelicii in general nu sunt renumiti pentru patriotismul lor).
P.S.: lumea „normala, civilizata” e aia in care s-au legalizat casatoriile intre homosexuali, urmeaza legalizarea pedofiliei, crestinismul si valorile sale sunt luate in deradare sistematic, insa nu ai voie sa spui cumva ca islamul nu e o religie a pacii. sa spui ca exista o singura cale de a ajunge la Dumnezeu? esti un bigot inapoiat! si homofob, si misogin, ca nu accepti o lesbiana ca pastor in biserica. asta e pretul acelei „civilizatii”. daca a accepta asta, si multe altele, pentru a avea niste tramvaie frumoase, autostrazi si cel mai nou model de telefon (in rate), prefer sa stau aici in praf si cu apa maro la robinet. ciudat cum unii se plang ca au fost persecutati de comunisti pentru ca mergeau la biserica, dar acum vor s-o ia de la capat. demonstreaza ca prin stomac trec mai multe decat am vrea sa recunoastem.
Va asigur ca nu l-am ratat.
N-as fi putut sa-l ratez, pentru ca imediat dupa acel paragraf domnul Cruceru spune despre țara lui ca e o mlaștină si ca ….nu intelege cum pot rezista 4 saptamani in mlaștina asta cei care au stat 11 luni in ”civilizatie”.
A fost paragraful care m-a durut cel mai mult.
Dar nu l-am comentat.
Insa stiu precis ca nu-mi voi duce niciodata copilul intr-o biserica in care cel care vorbeste de la amvon – indiferent cine e el – gandeste in termenii ăștia. Cu atat mai putin intr-o școală.
Eu sper ca domnul Cruceru intelege ca a facut-o de oaie cu articolul asta…
Pentru ca eu nu cred ca dânsul chiar crede suta la suta tot ce a scris. Nu cred ca le spune copiilor lui ca țara parintilor si bunicilor lui e o mlaștină. Un astfel de gând, patruns in mintea unui copil, ramâne acolo toata viata.
Nadajduiesc ca intelege ca a generalizat iresponsabil. Nu poti sa constati ca țara ta e o mlastina doar pentru ca nu ti-a placut o zamă de pește, ca un dobitoc a scuipat un chistoc pe geam sau ca te-a injurat o chelnerita. Eu vad zilnic asa ceva… dar cand ma gandesc ca bunicul meu a supravietuit masacrului de la Oarba de Mures si a mers pe jos pana in muntii Tatra …pentru țara asta, imi vine inima la loc si mi se indreapta coloana.
In incheiere cateva versuri care arată cum gandeste un om care ramâne in mlastina… in noroaie…in spărtură… pana la moarte.
Nu doar patruzeci de ani.
”Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.
Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.
Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă….
Traian Dorz
https://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/publicatii/1480-eu-n-am-vrut-sa-scriu-versuri
din observatiile mele domnul Cruceru se mandreste oarecum cu a fi, s-o spun mai delicat, „abraziv”. nu ca se lauda cu asta, dar a scris pe undeva ca asa e el, si nu parea sa-i para rau. acum, nu putem fi toti pe placul altora (si de fapt nici Biblia nu recomanda asa ceva – cine este placut lumii nu este placut Domnului). insa de la a fi mai franc in opiniile tale pana la a insulta tara in care traiesti si locuitorii acesteia doar pentru ca ai niste probleme personale este cam mult. comentariile acestea sunt exact ca acel claxon pentru cei ce arunca ghistocul pe geam.
sunt doua citate relevante pe care le-as mentiona:
1. Gandhi: fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume
2. JFK: nu intreba ce poate face tara ta pentru tine, ci intreaba ce poti face tu pentru tara ta.
intrebari generale pentru nemultumiti:
1. esti tu tipul de om pe care ai vrea sa-l intalnesti pe strada, la magazin, in societate?
2. ce faci tu personal pentru a imbunatati situatia tarii? respecti legile, chiar si cele de circulatie? iti platesti impozitele cinstit? macar atat sa facem fiecare si cred ca ni s-ar imbunatati viata.
Stimate FS,
cred că am încercat și varianta 1 și varianta 2.
Totusi, sa nu uitam ca scriem si noi opinii ”abrazive” tocmai pe blogul dumnealui.
Un altul probabil ca le-ar fi sters.
Asta imi spune ca Marius Cruceru nu e chiar atat de negru la mațe pe cat am putea presupune si nici chiar de orgolios incat sa nu suporte pe blogul lui opinii contrare.
Sigur, cata vreme nu stim daca citeste ceea ce scriem, putem presupune ca ignoră aceste posturi, ca nu-si bate capul cu ele sau ca nu se ”coboara” la nivelul lor… si atunci speculatiile referitoare la îngaduinta lui nu fac doi bani.
BA da, citesc ceea ce scrieți.
DAr mi-am asumat riscul opiniilor contrare, jignirilor de tot felul, atunci cînd mi-am făcut blogul.
L-am făcut cînd am ajuns într-un anumit punct al vieții în care să fiu destul de stabil să nu mă supere și cei care sînt în dezacord cu mine. Ba chiar îmi folosește să citesc opiniile contrare.
Domnule Cruceru, articolul dvs a fost o dezamagire pt mine. Pentru ca, nu stiu de ce, aveam in cap altceva cand ma gandeam la ideea pastor sau profesor. Neavând prea multă școală si neumbland in ultimii multi ani pe la biserică, eu am ramas in cap cu imaginea Domnului Trandafir si cu a fratelui Zaharia Craciuneanu care venea, sarmanul, douazeci de km pe jos peste dealuri să țina o scoală duminicala la biserica baptistă din satul in care am copilarit . Probabil ca oamenii cu multă școală isi bagă in capete tot felul de nazbâtii – ca altfel nu reusesc sa inteleg cum ajung la performanta sa-si considere propria țara o mlaștină doar pentru ca nu le place realitatea cu care iau contact pe acolo pe unde umblă. Pesemne v-ati obisnuit prea mult sa vă spuna lumea ”Rabi, Rabi” iar atunci cand intalniti persoane care nu va cunosc, care nu vă periază si care vă trag câte o injurătură, sunteti oripilati. Pai aia e realitatea domnule. Bula corectă politic in care va invartiti dvs prin biserici e doar o enclavă. Părăsiți enclava aia macar de căteva ori in viată, sa vedeti cum e lumea reală. Si atunci o sa gasiti solutii. O sa intelegeti ca sunteti naiv atunci când asteptati politete in locul injuraturilor. Sau ce, dvs incă n-ati aflat ca lumea zace in cel Rău? Si dacă …zace, atunci cum ati vrea sa se manifeste?
Mi-am permis sa va stau impotrivă, am argumentat ratiunea pentru care astfel de idei n-ar trebui sa existe in inima unui formator de opinii ( ca dvs). Dar , până la urma, eu nu sunt intelectual. N-aveti ce astepta de la mine. Eu lucrez cu ciocanul. Poate din cauza asta vad prostiile mai bine si imi vine sa le pleznesc mai abitir. Numai ca atunci cand vorbesc nu baga nimeni in seama pentru ca … nu-s doctor.
Oricum, șansa mea e ca am aflat chiar si de pe schelă ca validitatea unui rationament nu depinde de numele și functia persoanei – ca apelul la autoritate sau ad hominemul sunt niste prostii pe care la fac toti oamenii… dupa cum se vede chiar și ăia cu școală.
Dar de jignit nu v-am jignit. Am spus ceva in primul post, m-ati acuzat ca sunt intoxicat de nu stiu ce propaganda iar cand v-am cerut sa-mi argumentati mi-ati analizat ….al doilea post. Pai cum sa nu fiu dezamagit !? Sunt dezamagit si de continutul articolului si de raspunsul dvs. Oi fi eu un pietrar făra prea mari echilibristici intelectuale, dar nu-s chiar atat de prost incat sa nu vad cum molfaie altii cuvintele.
In incheiere vă felicit pentru postarea ideilor contrare. Stiți, presupun, ca atunci cand doua concepte sunt contradictorii numai una din ele poate fi adevarată si că o a treia posibilitate nu există.
Dacă stiți asta – atunci când o sa vedem o recunoastere a faptului ca ati gresit atunci cand ati spus despre tara părintilor dvs că este o mlastină? Sau incă n-ati inteles ca ati gresit?
Spun asta pentru ca va asigur ca daca as fi fost in locul tatalui dvs, eu unul v-as fi mutat gura la ceafă, cu tot cu barnevernet ….atunci când l-as fi auzit pe copilul meu că gândeste astfel despre țara lui… despre țara mea …pentru care bunicul meu a fost in război și in care parintii mei au facut foamea fară sa se gandeasca vreodata s-o parăsească…
Asta ca sa nu mai existe niciun dubiu sau vreun tertium non datur.
Si incă ceva. Mi-ar face placere să vă intâlnesc.. că-s aci aproape, in Nojorid. Dar numai în masura in care un doftor vrea să sa intâlnească cu un pietrar…. Om schimba câteva vorbe și-ți vedea că n-om fi chiar sălbatici.
Ps. Trebuie sa spun ca ideea cu ”mutatul gurii la ceafă” e o modalitate prin care incerc sa scot in evidenta gravitatea faptului de a spune ( pubilc si de la inaltimea functiei) asa ceva despre tara ta. Asa vorbeau oamenii mai demult pe la țară…
Nu as face așa ceva literalmente copilului meu. Daca ajunge să gândească astfel, e tardiv oricum, orice as face. Dar, mai grav, ar insemna ca eu, ca părinte, am falimentat in educatia pe care i-am dat-o.
Trebuie sa intelegeti domnule Cruceru ca unii dintre noi s-au săturat până in gât – și mai mult decăt până in gât – să vadă cum toata lumea iși bate joc de țara asta. Tata sa fii, nu profesor doctor nu stiu pe unde, si tot ti-aș spune ceea ce ti-am spus.
Mulțam frumos de ințelegere.
Cu drag, credeți-mă că vă înțeleg și cînd vorbesc așa despre țara mea,vorbesc cu durere și cu lacrimi în gît.
Să vedeți ce va fi după Referendum… ați văzut ce-a fost pînă acum …
Vorba cîntecului … Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni
și dacă tot am ajuns la relația love-hate pe care o am față de locurile natale, pe care nu le părăsesc, iată și altă perspectivă
Stimate domnule Iosif Barna, vă înșelați în dreptul meu, nu, nu sînt genul care am extaze cînd mi se spune Rabbi și nici nu sînt desprins între cărți de realitatea curentă. Umblu pe ulițele Olteniei profunde, păstrez legătura cu oamenii din patrie, am prieteni din toate categoriile sociale, și din cînd în cînd pornesc anume în touring pe bicicletă, ca să îmi bat țara la pas, mă opresc, vorbesc cu oamenii și îmi plac foarte mult țăranii. Provin dintr-o familie în care unchiul meu, nenea Florea, bătea cu bicicleta cîte 37 de km un dus, ca să predice, apoi 37 întors pînă acasă. Se întreținea din apicultură și agricultură.
Mama a fost asitentă medicală, tatăl, înainte de a fi păstor, a fost cojocar.
Mama este dintr-o familie de 12 copii, Soția mea nu are facultate, este o fată simplă, provenită dintr-o familie de 10 copii, o femeie minunată. Acestea îmi sînt ”originile sănătoase”. V-ați făcut o impresie greșită despre mine considerîndu-mă și fariseu și cărturar deopotrivă.
Tatăl meu a fost ucis de forțele de securitate în 1975, chiar în această ”mlaștină”. Unchiul meu și alții din familie au fost persecutați și au făcut pușcărie pentru credeințele lor, tot în această mlaștină. Îmi mențin eticheta cîtă vreme nu ne-am învrednicit să ne ridicăm pe aceste jertfe mai sus și ne tăvălim în aceeași mizerie morală de peste 30 de ani.
Da, eticheta de mlaștină pentru această țară rămîne în mintea mea cînd mă gîndesc că primul decret dat de fostul FSN a fost legat de avorturi. Din păcate este o mlaștină în care noroiul se amestecă cu sîngele celor 24 de milioane de ființe nevinovate care au fost ucise în pîntecele maicilor lor, chiar de către mamele lor.
DAcă vi se pare că acest pămînt, din care strigă acest sînge, este Mîna Maicii Domnului și mustește de binecuvîntări și seninătate, înseamnă că avem o altfel de interepretare asupra cauzalității istorice. Eu unul cred că Dumnenezeu ne-a lăsat în voia minții noastre blestemate și starea țării de acum este doar un efect al felului în care ne-am îndepărtat de Cel Binecuvîntat.
Tata nu mi-ar fi mutat gura la ceafă, dacă ar fi trăit, și-a împrăștiat sîngele pe acest pămînt. Ar fi murit de ciudă din nou că a făcut-o degeaba.
Da, și mie mi-ar face plăcere să vă întîlnesc. DAți-mi pe privat un număr de telefon și vă sun să ne vedem, mai ales că am nevoie de o lucrare în piatră și nu numai de aceea. Mi-ar place să fac afaceri cu un om inteligent, chiar dacă nu sîntem de acord în cele de credem și susținem!
Vai Doamne, cum mi-ati rasucit cutitul in rană…
Ca am si eu o rană. Mai multe, de fapt…. Dar una din ele e țara mea. Că am ajuns la varsta in care realizez ca in toata viata asta n-am decat trei ratiuni pentru care merită sa traiesc. Mai intâi Dumnezeu ( valorile Lui, Biserica… credința… apropo, n-am inteles ce e aia credință si n-am stiut cum arată ”pe dinăuntru” decât după patruzeci de ani) apoi familia si, la urmă sau printre ele, țara mea.
De ceva vreme incoace a inceput sa ma doară in piept de fiecare data când aud câte un ”civilizat” care vine de pe dincolo la volanul unui Mercedes si scuipă pe țara asta, pe țara copilariei lui, a părinților lui …pe identitatea lui… pâna la urma pe toată stirpea lui.
Si nu mi se pare ceva mai grav in viata asta decat sa vad tot mai multi – mereu mai multi – dezmoșteniți din ăstia ai sorții care se dezumanizeaza la volanele unor masini scumpe, într-un nivel de trai ridicat, in timp ce majoritatea dintre ei nu sunt altceva decat niste slugi , niste biete rotițe intr-o infernală masinarie de propagandă care ne smulge pe toti din identitatea si din credința noastră. Citiți ”Desființarea omului” a lui Lewis si o sa vedeti cum ne dezumanizăm sub presiunea a ceea ce el numea ”programatori sociali”.
De aceea , cand vad un astfel de discurs in gura unor oameni cu influentă – de la care astept orice altceva dar nu ASTA – ma infior. Pentru ca imi dau prea bine seama cum se strecoara cuvintele in mintile celor care vă urmaresc si cum acolo… vor da roade.
Parintele Staniloae avea in ”Iisus Hristos sau restaurarea omului” un capitol despre ”puterea revelatoare a cuvântului”. Cuvântul care zideste sau dărâmă…
Acesta este singurul motiv pentru care v-am contrat.
Mi-ati invartit cutitul in rană. Cand ma gandesc la avorturile alea facute cu milioanele – inca o dată populatia țarii mele… a țarii MELE, Dumnezeule – mă prabușesc sub povara lor.
Nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa fie daca Referendumul ăsta nu trece. Cred ca as duce cu mine până la moarte o durere atat de surdă si de mută incat nici n-as putea-o vreodată articula in cuvinte. Poate cuvintele lui Coșbuc ar arata oarecum nivelul de suferintă care m-ar învălui.
”În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.”
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/poetul.php
Si inca o data vresurile fratelui Traian Dorz…. acest om scump care a rămas pana la moarte, in cele mai cumplite suferinti, credincios lui Dumnezeu si patriei lui.
”Eu n-am vrut să scriu versuri, poeme și cântări
ce gâdilă urechea și inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare, am vrut să sparg cărări
spre cer și libertate, din iad și din noroaie.”
Asta ne trebuie , frate dragă.
Să spargem cărări, sa rupem zavoare…. Pentru ca știu bine, știu precis, ca ai dreptate, ca țara asta este plina de sânge vărsat nevinovat si de suferință….. Dar tocmai de aceea nu mai putem arunca si noi cu noroi in ea. Nu mai vreau sa vad atâtea ocări, nu mai vreau sa vad atâtea batjocuri…Vreau să vad solutii; vreau sa vedem ce facem; cum facem sa ieșim de aici. Asta vreau sa văd. Cum spargem cărari, cum rupem zăvoare….Asta astept de la pastori si de la popi. Că de la ăia din politică nu-mi fac iluzii. Pentru ca trebuie sa putem face ceva. Sunt sigur de asta.
In ce mă priveste, in felul meu, marunt si marunțel, o să fac. Fie si prin faptul de a vă sta impotrivă uneori…
(Ma rog, va spun sincer e un accident faptul ca de ceva vreme încoace mă mai uit pe bloguri. Că n-am avut astfel de predilectii niciodată)
Iar jertfa nu e degeaba niciodată. Doar daca Dumnezeu nu exista ea devine degeaba. Sa nu mai spuneti asa ceva niciodată.
Mulțam pentru postul asta. Mulțam pentru Vali Sterian si pentru Doru Stănculescu. Cândva cântam si eu aceste cântece. Mulțam pentru detaliile pe care mi le-ati dat despre familia dvs. Iata de ce a meritat sa scriu aici, chiar dacă v-am stat împotrivă.
Am ”mirosit” eu ca nu sunteti in intregime asa cum ati lăsat să rezulte din articolul initial. Nu sunteti unul care isi denigrează neapărat țara. Nu se poate sa vă placă locurile si casele țărănesti ale românilor si, in acelasi timp, sa nu vă iubiți țara. De accea articolul dv il consider un accident. Vorbe scrise la năduf, sătul de … mlaștină. Nu sunteti in intregime convins de ceea ce ati scris. Sunt sigur de asta.
Daca tatăl dumneavoastra a murit in mlaștina asta, n-o veti putea părăsi niciodată. Nu inainte de a face tot ce vă stă in putință s-o drenati. Si incă n-ati facut totul.
De unde stiu ca n-ati facut totul? E simplu. Pentru ca încă sunteti in viată. Doar in pragul morții veti putea spune ”M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.”
Pîna atunci, nu.
Iar cand pui in balantă ”lupta cea bună” cu nivelul de trai, ei bine, nivelul de trai nu e o prioritate. Nici ăla de civilizatie si nici de nimic altceva
Eu unul stiu precis ca voi părăsi țara asta doar atunci când voi muri.
In încheiere , cu drag, va las si eu o cântare.
Păna la urma, intrebarea la care trebuie sa raspundem atunci cand punem etichete țarii noastre este: ce asteptam noi de fapt de la viața pe care o trăim în țara noastra?
Nivel de trai si civilizatie?
Ei bine daca asta ne trebuie, dacă asta vrem neapărat, atunci cei care vor asta ar face bine sa caute lucrurile astea in altă parte
Dar ceilalti, cei care stiu că ratiunea vietii unui crestin nu stă in nivelul de trai si civilizatie (decât cel mult in al patrulea rând) ; cei care stiu ca ratiunea vieții lor stă in ”lupta cea buna” pe care trebuie s-o ducă pâna la capăt, ei vor rămâne si isi vor duce lupta până la capăt. Poate ca o vor duce singuri si nestiuti de nimeni. Si poate că nici nu trebuie sa fie știuți de cineva. Pentru ca nimeni din cei ce vor ști nu le vor putea oferi cununa vieții.
Iar cei care stiu rostul vietii lor de crestini, stiu precis si de unde le vine răsplata si ”cununa neprihanirii”
…. iar nivelul ăla de trai le va fi adăugat pe deasupra.
Chiar daca asta nu inseamnă nimic altceva decât un blid cu zamă.
Nu neaparat de pește.
Eu a trebuit sa fac 45 de ani sa inteleg asta.
Stimate pastor , stiti ce m-ar deranja pe mine , daca as fi in locul dvs ? Nu persoane ca Iosif , care este sincer si nu este rau intentionat, nici cei care au curajul sa va contrazica …ci MAJORITATEA TACUTA , a celor care au refuzat sa scrie , tacerea lor este cel mai sonor raspuns la acest articol ..Am si un sfat pentru dvs …sunteti profesor , om de televiziune ,pastor evanghelist , cuvintele de mai jos nu va onoreaza :”Era întuneric pe hol. Din pricina aceasta era să intru în WC-ul greșit. Chelnerița a țipat la mine ca la un pervers nenorocit, ca la un violator în serie, gata să împlinesc fapta. I-am cerut să aprindă lumina să vedem semnele. M-a bombănit și, cred eu, m-a drăcuit cu nesat . ” Renuntati la acest tipar de intelectualism sfortat . Cu respect !
INTELECTUALÍSM n.
1) Concepţie filozofică bazată pe ideea că lumea poate fi cunoscută numai cu ajutorul intelectului.
2) Tendinţă în psihologie de a reduce toate procesele afective la cele intelectuale. /<fr. intellectualisme [NODEX]
Dacă ar fi să mă opun acelui fragment as face-o pe linia "nu-va-mai-jucati-cu-abilitatile-lingvistice/narative-in-mod-simplist", cu toate că asta e țara în care traim.
[nu contest calitățile excelente de narator pe care le deține și le-a arătat nu de puține ori].
Este alegerea autorului [cu repercusiunile de rigoare, dacă sînt] să posteze astfel de texte.
Nu țin neapărat să apăr pe cineva…
draga Mihnea K., nu am înțeles dacă mie îmi adresați critica sau domnului mecanick.
Textul nu este fictiv, nu este o narațiune a invenției, este trista realitate.
Vorbeam de un tipar , totusi , iar Nu asta, este tara in care traim , oameni buni ! Pana la urma, este si o problema de teologie nu de …mecanika naratiunii . Ce poti sa ceri de la un om care, nu este nascut din nou ??!!
draga Mecanick, nu înțeleg ce anume v-a deranjat în relatarea mea.
Am sesizat faptul că în lipsa condițiilor normale (lumină, afișaj) poți greși. Dacă greșești ”din greșeală” personalul nu trebuie să urle la tine ca la infractori, ci trebuie să ne tratăm cu politețe unii pe ceialați, cel puțin așa ar trebui să se întîmple într-o lume normală.
Probail dvs., emigrînd, trăiți într-o lume mai normală. Noi trăim într-o țară care demult nu mai este trasă la linie.
Imi place ca, incercati sa dregeti [ un pic ] …busuiocul . De fapt , mi-a placut de dvs si acum vreo 8-10 ani in urma , cand am citit un editorial care , m-a impresionat foarte mult . In fata ucenicilor , Domnul a luat fotografia cu criza , cu romanii , cu asuprirea si a bagat-o in san , a scos fotografia cu secerisul ….si le-a prezentat-o . Cuvintele va apartin , sunt foarte frumoase si nu seamana deloc cu …celelalte . Va imbratisez !
draga Mecanick, nu știu unde vedeți că încerc să dreg busuiocul 🙂
Nu sînt atît de sensibil încît să îmi modific textele pentru a face impresie bună
Da, țin minte predica, este din Matei 9.