Astăzi am bolit. 24 de ore măsurate. Nu știu ce a fost. Somnolență, imobilitate, dureri musculare, articulare, stare generală de rău și o migrenă cumplită. Cea mai lungă migrenă din viața mea. Un bun început pentru Săptămîna Neagră.

Am întrerupt alimentația. Am luat multă vitamina C, vreo 10.000 de unități. Lichide, ca să nu fac pietre la rinichi. Și apoi, supraîmbrăcat, am făcut o tură cu bicicleta ca să transpir forțat și să dau toate toxinele afară. M-au durut toate, plus cele 5 kg în plus după iarnă. Parcă aveam o altă bicicletă în pîntece.

În toată perioada aceasta n-am putut deschide ochii, am stat pe întuneric, dar am ascultat Patimile lui Bach după Ioan și Matei. Este cu totul altceva. Parcă îți intră în fiecare moleculă din ființă sunetele acestea. Vindecătoare muzică! Acum nu mai am nimic. Sînt ca nou!

Nu știu de unde a venit Bach, de pe ce planetă, ce a mîncat mama dînsului cît l-a purtat în pîntec, nu știu ce revelații a avut, dar pentru mine nu Einstein este sinonim cu geniul, ci Bach. Fac ce fac, mă duc pe la Mahler, Part, Mozart sau Vivaldi, Kapsberger, fac un ocol scurt pe la moderni, apoi romantici, și apoi revin entuziast la Bach.

Să ascultăm!

Îmi place interpretarea lui Richter pentru că este puțin mai lentă, probabil în acest tempo se cînta și pe vremea lui Bach. Celelalte intepretări mi se par puțin prea rapide.

În completarea acestor gînduri, un documentar excelent recomandat de prof. Serban Marcu și cu o alternativă la patimile lui Ioan.