Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Felicitari pentru luarea de pozitie Marius, Domnul s ava binecuvinteze. Imi statea si mie pe limba sa spun, ma bucur ca ati avut curajul acesta si sper sa nu fie prea tarziu. Am observat pana acum o multime de „Lutheri” urcati pe piedestal, chiar in lumea neoprotestantilor romani, care incet incet au cazut cu timpul. Slava sa fie doar a Domnului, asa imi doresc si eu.
merita citit in aceeasi nota articolul din Dilema Veche scris de Teofil Stanciu!
citit!
Ok, nici Luter nici Bach nu pot fi idoli dar este evident asa cum a-ti spus, Dumnezeu se foloseste de oameni imperfecti pentru a schimba lucrurile. Asa si astazi este nevoie deja de oameni, tot impercti care sa dreaga daramaturile, sa repare navoadele de pescuit, ca sant demult gaurite si nu mai stau pestii in ele….Dealtfel va apreciez pentru ravna si dedicare!
Domnul sa aiba mila de Luter dar si de noi!
Amin, Dumnezeu să se îndure. Poate că așa cum spunea Betuel Văraru, în unele lucruri reacționez așa de dur la Luther pentru că îmi recunosc propriile păcate. Și eu sînt aspru la vorbă și rău de gură. Vreți să vă distrați? Iată o listele cu insultele lui Luther, dacă vreți să fiți insultați de un erou al credinței 🙂
http://ergofabulous.org/luther/?
Acuma daca am fost dur, i-mi pare rau, dar sa stiti ca v-as provoca sa scrieti, stiu ca puteti, ce insemnatate a avut momentul oarecum important;Martin Luter?
El a fost om asa cum ne spune Sfanta Scriptura si despre Ilie, cuaceleasi slabiciuni ca si noi. In scris(cei care au darul de a scrie, eu nu) se pot face monumente de lucruri rele despre fiecare om dar acelasi lucru poate si mai mult cu lucruri foarte bune, depinde de ce aleg sa fac, cumpatarea este necesara in toate situatiile.
Ma bucur ca putem dialoga!
Am spus-o de multe ori . Noi l-am facut pe Luther mai mare decat a fost.Chiar asa. Nu-i contest curajul si multe decizii si impactul in vremea aceea si peste vremi. Reciteam ieri cel 95 de teze. Unele sunt chiar comice. Daca te uiti la ce a ramas dupa el la 500 de ani constati ca Reforma n-a fost chiar asa un mare succes. Ceea ce a urmat dupa el a fost mai important.Mereu m-am ferit sa dau exmple cu Luther marele reformator si din viata lui. Iar zilele astea am vazut atatia baptisti reformati la ID-ul de facebook incat m-a apucat greata.Pana la urma noi suntem reformatorii Reformei. Nu inteleg deloc nevoia asta de a ne agata de Reforma. Luther a mer cu multe compromisuri pe care daca nu le facea n-avea suportul principilor germani, iar neo-evanghelicii au dus mai departe ceea ce el a inceput. Asa ca da ”Soli Deo Gloria” si m-ai lasati-l pe Luther in pace.
Are totusi meritul curajului de a incepe o reforma pentru care si-a riscat viata. Greseli? si cei care nu fac nimic pacatuiesc.(Iacov 4:17)
Nu cunosc scrierile anti-semite ale lui M. Luther si, ca atare, nu pot nici sa fiu de acord si nici sa te contest in ceea ce ai scris in acel paragraf. In rest … ai dreptate: Soli Deo Gloria!
Totusi, nu fi asa de rau cu cei care au postat ieri citate de-ale lui Martin Luther. Motivul pentru care facem acest lucru nu este acela de a inalta omul, ci de a transmite un mesaj, si anume ca protestantismul nu a murit!
Da, s-au implinit 500 de ani de cand M. L. si-a afisat cele 95 de teze pe usa bisericii. Ideea nu este sa celebram acest lucru (caci adevarul este ca fiecare an care trece in plus pe acest pamant este o dovada ca nu suntem suficient de dornici sa Il lasam pe Domnul sa ne reformeze), ci sa protestam fata de miscarea ecumenica initiata de Vatican care, in acord cu multi lideri (atentie, lideri, nu membri) protestanti, declara ca protestul s-a incheiat. Protestul nu s-a incheiat si nici nu poate sa se incheie, atata timp cat crestinismul nu este ceea ce ar trebui sa fie:
– Evanghelia (mesajul neprihanirii prin credinta) este pervertita
– Harul este schimbat in desfranare
– Omul este inaltat si asezata in locul lui Hristos
– Invataturile omenesti sunt puse in locul Cuvantului lui Dumnezeu
– etc.
Domnul nostru, Iisus Hristos, fiind inca pe pamant, s-a rugat pentru ucenici si pentru cei ce vor crede in El prin cuvantul lor (deci, cu ajutorul Domnului, pentru noi) ca sa fim una (ca sa cunoasca lumea ca Tatal L-a trimis si ca si pe noi ne-a iubit cum L-a iubit pe El – vezi Evanghelia Apostolului Ioan, cap. 17). Insa aceasta unitate dintre noi nu trebuie obtinuta nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Domnului. Aceasta unitate (dintre cei credinciosi Domnului Hristos, si nu dintre confesiuni) se realizeaza atunci cand fiecare credincios are gandul lui Hristos, cand fiecare dintre noi umbla carmuit de Duhul Sfant, si nu de poftele firii pamantesti (cand „eul” a murit – cand inimile ne vor fi fost re-innoite de mesajul Evangheliei in asa fel incat sa traim neprihanirea care se capata prin credinta).
Asadar, nu omul M. Luther este inaltat, ci miscarea de reforma pe care Dumnezeu a pornit-o prin el si care, din pacate, inca nu s-a incheiat. Si spun, din pacate, pentru ca … daca s-ar fi incheiat, Domnul Hrisots ar fi revenit, iar pacatul s-ar fi sfarsit.
Maranatha!
Stimată Andra Enache, nu sînt rău cu cei care au pus citate din M. Luther, am încercat să aduc un pic de echilibru în dauna tranformării lui Luther într-un erou romantic, revoluționar senin.
Nu acesta este adevărul istoric.
În rest, slavă Domnului pentru modul în care El a orchestrat istoria.
Să fim una, de acord, dar nu în jurul minciunilor.
Să fim mai prudenți cu unul care spune: femeile nu pot decît ori curve ori neveste. Sînteți căsătorită? Bun! Atunci ați scăpat de eticheta luteriană.
Amin, așa spun și eu, Reforma nu s-a încheiat.
dar noi n-avem treabă cu Reformă, că asta este legată de biserica Catolică, noi avem treabă cu Transformarea.
Să ne lăsăm transformați după Chipul Său!
Inima si mintea acestei generatii este pregatita sa primeasca un om. De aceea totul este despre oameni.
Aș putea spune despre Luther pe lângă faptul că era o gură spartă și faptul că îi plăcea berea, și chiar că a fost un mincionos prins cu mâța în sac… și încă ce minciună!!! dar despre cele rele pe altă dată. Totuși nu trebuie uitat rolul acestui Reformator! Mă întreb câți din noi dacă am fi în fața unei diete imperiale și în fața împăratului sub amenințarea morții, am rămâne fideli Sfintelor Scripturi? Câți am contrazice o mie de ani de tradiție bisericească cu adevărul biblic? Cred că mulți ne-am nuanța poziția! E adevărat Luther a fost privilegiat să aibă un alt context politic și religios față de Hus sau alții, dar curajul și hotărârea lui au fost esențiale în declanșarea Reformei. Iar rolul lui în desfășurarea Reformei a fost de asemenea mare… Cred că este normal să ne cinstim înaintașii la fel cum ne prețuim părinții spirituali sau părinții fizici! Nu vorbim aici de idolatrie! Vorbim de virtuți care le onorăm, virtuți pe care Dumnezeu le-a pus în acest om! Când vorbim de Luther și viața lui INEVITABIL vorbim despre neprihănirea care a primit-o acest om în tulburătoarele sale lupte spirituale! Cum se poate să vorbim de pelerinaj în cazul lui Bonhoeffer, dar să fim deranjați că unii din noi prețuim efortul lui Luther. Aici este lipsă de consecvență. Doar dacă nu cumva în Oradea poate s-a vorbit prea mult despre Luther și prea puțin despre Dumnezeul nostru ce tronează în cer, atunci înțeleg… Poate îmi scapă ceva… Eu personal în Biserica noastră vorbesc în primul rând despre Dumnezeul Scripturii, dar duminică când am vorbit despre doctrinele fundamentala a evanghelicilor mi-am făcut timp să vorbesc despre Luther câteva minute ca ascultătorii să priceapă cum a început Reforma. Cred că dacă suntem evanghelici cu o identitate nealterată prea mult de ortodoxie, e normal să vorbim măcar acum la 500 de ani de la începutul Reformei despre Luther chiar și în Biserică… nu doar în școli! Cu stimă adâncă pentru fratele Marius Cruceru – din partea unui om ce vă citește cu drag… și care apreciază toată frumusețea de articole variate scrise de dumneavoastră…
Stimate Marius, tocmai asta am spus, să încercăm să păstrăm balanța la mijloc, să nu sărim calul.
Mi se pare că ieri s-a sărit calul spre ceva care semăna la răpirea rolului lui Dumnezeu în toată economia faptelor. â
Nu putem nega rolul lui Luther, dar să ne aducem aminte că era doar un OM.
Astăzi cineva mi-a spus că eu predic Evanghelia și pot preda religia CREȘTINĂ pentru că a existat Luther,
i-am adus aminte că predic religia CREȘTINĂ pentru că existat CRISTOS, altfel aș fi predat religie LUTHERANĂ.
Asta înseamnă să schimbăm prioritățile, nu?
Multumesc pentru cuvintele de apreciere.
fac bine printre înjurăturile pocăiești pe cdare le-am primit azi.
Invidia e mai tare ca „pastila” vidia. Cred ca sunteti putin gelos ca Martin Luther chiar si dupa 500 de ani e mai popular decat dumneavoastra in tarisoara noastra. Poate unii i-au modificat putin portretul istoric, cu siguranta Luther nu a fost un sfant, dar nici „cosmetizarile” unora si nici articolul asta de doi bani, nu ii va diminua cu nimic meritele!
Mă faceți să rîd, stimate domn, am un singur lucru în comun cu Luther, ambii amîndoi ne-am îngrășat după căsătorie. Atît! Dar mă distrează comparația! 🙂 Așa ceva chiar n-am mai pățit. Am fost înjurat în multe feluri, dar să mi se reproșeze că sînt invidios pe Luther, pe David, pe Adam că n-am mîncat merele din mîna Evei sau pe David că n-am avut colecția lui de instrumente, asta este vrednică de Times New Roman 🙂
Sînteți bun, domnule, bine ați venit pe pagina unui om care cultivă simțul umorului!
Sa recunosc si dumneavoastra m-ati facut sa rad cand am citit anumite articole, asa ca va multumesc ca m-ati acceptat! Radem impreuna:)
corect! be my guest!
V-am citat, stimate domn, în următorul articol. Ați fost delicios!
Răsăritul ortodox, mai mioritic, mai balcanic, mustăceşte la adresa ambelor confesiuni nu-prea-surori ale lui: catolicismul şi protestantismul. La noi Reforma a început cu mustrările de conştiinţă ale lui Teoctist care şi-a dat un pic demisia după Revoluţie (10 ian.1990), pretrecînd o binemeritată vacanţă la mănăstirea Sinaia, şi s-a terminat odată cu succesul folcloric al lui Cristian Pomohaci, care îi acoperă şi azi fuNduliile… Se numeşte har, energie divină necreată, cum se zice, şi nu poate fi înţeles de protestanţi sub nici o formă. Deci nu încercaţi. Howg!
Silvian, asta înseamnă răsăritul creștin? Eu știam de Coresi, apropo de reformă, s-a jucat cu invenția lui Gutemberg pe la noi, cum a făcut Luther. Pomohaci și Teoctist, …ce literatură citiți? Colorată?
Realitatea este dura si de regula altfel decat ne-o imaginam. Sau poate este dura pentru ca e altfel? Altfel decat… ce? Dura sub ce aspect(e)? Definirea termenilor `dur`, `altfel`, `realitate`, ar aduce (pune?) in discutie ceea ce numim `realitate`(?)
Pingback: Luther – Despre evrei | Marius Cruceru