Astăzi am fost cu grupul de ucenicie peripatetică Fabrica de bărbați la lecția de călărie. Noah, cînd a aflat unde mă duc … degeaba mi-am luat echipamentul … s-a ținut scai de mine, a sărit peste somnul de amiază să meargă și el la cai.

Dacă vărsăm puțin sînge pe pămînt, el capătă în țărînă forma unui cal. Nu este prima mărturie pe care o aud din gura cîte unui tînăr:

N-am mai încălecat niciodată, dar odată ce m-am trezit în spatele calului și a început să meargă, parcă eram dintotdeauna acolo. Am mers la trap, am prins totul din mers, este intuitiv … parcă era o legătură, nu știu …

Da, dragul meu, răspund de obicei în astfel de situații, antecesorii noștri au păscut caii, au călărit în războaie, au mers în urma lor la plug în vreme de pace, au fugit pe cai, au ajuns acasă pe cai, au murit sub cai, poate că din sîngele acela  a mai ajuns și prin venele voastre, luptîndu-se acum să iasă la iveală.

Astăzi a fost Noah în situația în care s-a lipit din prima clipă de cal. De obicei este rezervat cu animalele. Se dă înapoi din fața cîinilor, se dă după noi din fața gîștelor, curcanilor și găinilor, s-a tras în lături din fața unui arici, a privit rezervat la un păun, dar de această dată a pus mîna pe Villy-poneiul și pe Prince, cred că un ghidran, dacă nu mă înșel, fără nicio teamă.

Este ca un pufuleț de mîncat! De ce este așa de moale? De ce clipește, de ce se scutură? Mai vreau o dată! Vreau să vorbesc cu el! De ce are mustăți? De ce are nări așa de moi? Mă liiiiingeeee!

Și chicotește fericit!

Astă seară s-a foit amintindu-și de Villy, pe care și l-a dorit acasă.

Să mergem să îl luăm pe Villy, să vină cu noi acasă! Sau să mergem noi mîine la el!

Caii sînt blînzi-războinici, pașnic-răzbunători. Există ceva cabalin în epistola către Efeseni.

Creștinul este chemat la unitate, la pace, la blîndețe, pentru că El este pacea noastră. Sîntem chemați la îngăduință, aproape pînă la limita abuzului din partea celuilalt. În același timp finalul epistolei este marțial, războinic. Ni se spune că nu luptăm împotriva cărnii și sîngelui, dar avem un război înainte. Unul spiritual, este adevărat, dar tot război, cu armura lui Dumnezeu, cu tot ce trebuie. Este o încrîncenare pe viață și pe moarte. Este o tensiune ca între ochii blînzi ai calului în padoc și cei însîngerați în galopul luptei, aceeași ochi, alte priviri, o privire de foc, una de apă limpede. Una tulbur-năvalnică, alta lin-ațipită.

Apostolul ne îndeamnă să ne purtăm într-un chip vrednic de chemarea pe care am primit-o, dar nicidecum chemarea aceasta nu este să fim blegi, pacifiști cu orice preț, victime gratuite, smiorcăiți patetici, muieratici, molîi, leșinați și tăntălăi.

Efeseni 6:10. Incolo, fratilor, intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui. 11. Imbracati-va cu toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului. 12. Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. 13. De aceea, luati toata armura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare, dupa ce veti fi biruit totul. 14. Stati gata, dar, avand mijlocul incins cu adevarul, imbracati cu platosa neprihanirii, 15. avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii. 16. Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau. 17. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu.

Un bărbat călare este un simbol al acestei atitudini pașnic-războinice, o atitudine angelică (ah, ați uitat, avem îngeri luptători, îngeri înarmați!) care ar trebui să călăuzească creștinismul prea gol de adrenalină pe care îl găsim pe aiurea astăzi.

Mor de ciudă  și (recunosc) dispreț, cînd văd masculi în toată firea cu mîinile pe sus, într-o semitransă, gustînd niște muzi-chin cîntat submediocru, cu versuri bune de făcut în cel mai bun caz rebusuri de completat în tren, și oftează în registru de contra-alto și gem aluziv-orgasmic cu ochii închiși, ventilîndu-și brațele pe sus de parcă atunci s-ar pogorî peste ei revelația restantă de la Ioan încoace și auzim printre icnete: Ohhh, My God, oh, yes, bless us …. aflîndu-ne cu această înșiruire de lexeme totuși în spațiul dintre Dolhasca și Caracal.

Să fim serioși, stimabili, îm-bărbătați-vă (și vorbiți românește, dacă vă aflați la Rîmnicu-Vîlcea sau Făgăraș!)! Spatele drept și … la trap, muieruște cu bărbuțe! La cai! Poate iese la iveală dintre coca-cola și red-bull-ul care vă curge prin vene, pata aia de sînge care a mai rămas de pe la strămoșii voștri și poate va renaște și în Europa un creștinism un pic mai bărbătos și mai puțin leșinat.

Sper ca generația fiilor mei să găsească echilibrul între pace și război, între mînie corectă și facerea de pace la care sîntem chemați de Mîntuitor în Predica de pe munte, între bărbăția manifestată nebădărănesc și blîndețea arătată patriarhal.

Pe cai!