Am doi prieteni care se pensionează. Unul, anul acesta, celălalt, anul viitor. Unul este nostalgic, celălalt este îngrozit. Pensionarea poate fi îngrozitoare pentru un bărbat încă activ, sănătos și în putere fizică și intelectuală.

În urmă cu ceva ani mi-am reîntîlnit o veche cunoștință, profesor universitar de mare anvergură. Era scos din sistem printr-o lege stupidă la 60 de ani. A emigrat. Predă și acum, este apreciat. Era terificat de faptul că, sănătos fiind, lucid fiind, fire sportivă, va trebui să se plimbe prin Cișmigiu numărînd frunzele sau jucînd șah interminabil și invariabil cu aceeași ceilalți pensionari.

Vreme în urmă un alt prieten mi-a povestit despre un pensionar din Depoul CFR care venea la lucru doar ca să miroasă din nou uleiurile scurse de la locomotive (cine s-a jucat prin Depouri știe despre ce vorbesc), să stea să se uite la ceilalți, așteptînd să fie întrebat, să i se ceară sfat. A murit de inimă rea, la propriu, cîteva luni după pensionare. Se simțea inutil și fără rost.

În Balcani, și nu numai aici, identitatea ne este derivată din profesie.

Ce sînteți?

Îmi vine să spun imediat: om, ”o ființă bipedă fără pene și unghii încovoiate”.

Vedeți? Sîntem întrebați CE sîntem, nu CINE sîntem. Ontologicul este neglijat, funcționalul înflorește.

Apostolul continuă să vorbească despre CINE am devenit, după ce vom fi fost morți în păcatele și greșelile noastre. În Filipeni ne spune că toate achizițiile profesionale, toate diplomele și realizările pentru prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos. Iată cum definește, dintr-o altă perspectivă, ființarea în Cristos în Efeseni:

Efeseni 1:7. In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau 8. pe care l-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune si de pricepere; 9. caci a binevoit sa ne descopere taina voii Sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi, 10. ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremurilor, spre a-Si uni iarasi intr-unul, in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri si cele de pe pamant. 11. In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa hotararea Aceluia care face toate dupa sfatul voii Sale, 12. ca sa slujim de lauda slavei Sale, noi, care mai dinainte am nadajduit in Hristos.

Cine sîntem noi? Care este cea mai mare ”achiziție” de care ne vom fi bucurat după criza de la mijlocul vieții? Sîntem bogați! Bogați, dar îmbogățiți nu în obiecte, ci în harul Său! Mîntuiți! Deci iluminați! O adevărată elită.

Pentru mîntuire sînt folosite mai multe metafore. Sîntem vindecați, iertați de datorii,  scăpați de condamnarea la moarte … o componentă medicală, una economică, alta juridică, dar nu este acesta tot evantaiul metaforic pe care Pavel îl desfășoară.

Sîntem robi răscumpărați.  Eliberați, numai pentru a deveni din nou robi, permanent, definitiv, intrați într-o altă robie, a Domnului de această dată. Nu asta spune chiar Pavel: rob și apostol …? Astfel nu mai avem programul propriu, nu putem fi pensionați din nimic, căci robul este rob pînă la moarte, rulînd programul stăpînului său. Și ce program are Stăpînul pentru noi?

Ne deschide mintea, ne face înțelepți și pricepuți ca să înțelegem planurile pe care le are cu privire la noi? Sîntem robi-prieteni, căci robul nu știe de are de gînd stăpînul său, dar prietenul știe. Ne așează la masă, alături de El, ne desfășoară schițele de lucru cu privire la propria noastră viață, cu privire la proiectul Său de inimă, Biserica, Mireasa Sa, și ne cheamă la împreună-lucrare. Ne descoperă taina, pe care o alcătuise în Sine Însuși.

Ba mai mult, din robi răscumpărați, ne face moștenitori. Prinți, cum spuneam, boieri, aristocrați. Jegoșii păcatului sînt sfinții spălați în Sînge Dumnezeiesc. Vagabonții fără casă devin domesticii lui Dumnezeu, cei fără cetățenie cu drept, aceiași devin împreună-cetățeni cu sfinți, prinși într-un Templu care crește.

De ce face asta? Uite așa, ca să facă în ciudă iadului și să cînte în strună cerului. Pentru că așa vrea El, ”spre lauda slavei Sale!”.

Cînd Dumnezeu vrea să se laude cu lucrarea Sa în viețile noastre prin viață sau moarte, reușite sau eșecuri, prin activitate sau repaos, prin tinerețe sau bătrînețe, profesie sau retragere, mai putem fi speriați? Mai putem fi deznădăjduiți cu privire la utilitatea noastră?

Să slujim de laudă slavei Sale noi, care mai înainte am nădăjduit în El!

Iată un proiect de viață măreț și pre-pensionare și post-pensionare. Iată un gînd care să ne urmărească pînă la moarte, trecînd prin diabet, reumatisme și decrepitudine de senectute.

Ce rost avem în viață? Să terminăm acoperișul la garaj? Să facem zestre nepoților? Să vedem baia mare faianțată? Oare nu murim pentru prea puțin? Dacă murim pentru lucruri atît de mici în fiecare zi, oare pentru ce merită să trăim?

După cum iarba plină de viață străpunge frunza uscată primăvara, tot astfel mintea cea de pe urmă a credinciosului care a primit revelația cu privire la CINE este cu adevărat străpunge neputința uscăciunii.

Din păcate în România nu avem cultura patriarhilor și cultul bătrînilor. Ne mototolim vîrstnicii și îi aruncăm la coșul de gunoi al istoriei. O facem în societate, o facem în biserici, lăsînd loc arivistului de vîrstă necoaptă și mediocrului de vîrstă medie. Patriarhii sînt pe cale de dispariție sau nici nu s-au format încă. Un patriarh în sensul în care îl descrie David De Witt în Cartea bărbatului matur este tocmai acela care s-a împăcat cu rostul său revelat, păstrîndu-și mintea, echilibrul lăuntric, eliberat de complexele ajunsului, de tensiunile afirmării, fără dorințe de cocoțare socială, fără alte tentații ale realizării, este cuminte pentru că este cu minte. Ce utili ar fi astfel de călăuze spirituale într-o adunătură de speriați de vremuri rele!

Dacă am vreo rugăciune legată de senectute aceasta nu este legată de cantitatea și lungimea vieții, ci de calitate, sper să nu îmbătrînesc, tînăr fiind la minte, sper să adun anii, devenind patriarh și sfîrșind cu bine, păstrînd rostul care mi-a fost dat: să trăiesc spre lauda slavei Sale. Ar fi cea mai mare realizare. Demnă de pus pe o piatră de mormînt.