În ziua Cinei celei de Taină, Isus ne-a poruncit să ne iubim unii pe alții. El a spălat picioarele ucenicilor înfășurat în ștergar și cu porunca iubirii pe buze.
Ne spune Scriptura … i-a iubit pînă la capăt. De aceea a făcut acel gest atît de umilitor, dar atît de necesar și normal.
Astăzi, amintindu-ne de Cina Domnului și de faptul că ne-a poruncit prin Apostol să ne cercetăm pe noi înșine înainte de apropiere, mi-am făcut ordine în relații. Le-am luat pe rînd: familie, biserică, prieteni, ne-prieteni, dușmani (n-am! oameni care mă dușmănesc, da!). Dați-mi un singur nume, arătați-mi un singur om în fața căruia n-aș putea sta la masă, să îl privesc și să îi spun că nu-i port pică de niciun fel! Unul singur!
Eh, dar nepăsarea sau disprețul nu-i iubire! Am încercat și asta: ”cutare a murit pentru mine, nu mai există! Gata!”.
Nu-i nici ură! E cum este mai rău! Iubirea cristică privește în față, este com-pătimitoare, dialoghează, îi vorbește lui Iuda, cu blîndețe și oftat. Iubirea lui Cristos îndură sărutul trădării. Nu-l respinge pe fostul ucenic, stă la masă, se uită spre el, chiar dacă plin de dojană. Dar nu este oare o privire mai mult decît nepăsarea? Dojana, mai mult decît disprețul? Iubirea dumnezeiască este convivială pînă la disperarea ultimului gest al celui care părăsește masa. Dacă astăzi Isus ar merge în mod vizibil prin mall-urile noastre, i-ar invita la o cafea pe toți cei care Îl vor fi vrăjmășit. Pe cheltuiala Sa!
Am escavat în tot noroiul sufletesc și nu mi-am mai găsit fețe pe care să le vrăjmășesc. Niciuna!
Imaginea lui Iurie Cojocaru este năucitoare. Toate lingurile de cină aranjate regulamentar, aproape soldățește. Mîntuitorul se deosebește prin culoare și dimensiuni, iar Iuda își are gura despicată, precum limba șarpelui care l-a ispitit la ură și pasiune neînfrînată.
Acesta este primul lucru de care a început să mă izbăvească Isus atunci cînd m-am convertit, în urmă cu 32 de ani. Iată, dezintoxicat în etape, ghimpe cu ghimpe fiind scos, acum a reușit. M-a izbăvit de pasiunile urii. Sînt apathic în sens grecesc. bun, ciceroniano-augustinian. Ohhh și cît de mult am urît la viața mea!!! Ce cangrenă puturoasă este ura! Ce mult rău face sufletului și trupului!
Mă imaginez urînd și nu mai pot! Mai ales acum cînd văd atît de multă moarte împrejur, cînd văd cît de fragilă este viața, cînd văd cît de mult rău își produc chiar lor oamenii care urăsc …
Am pus pe masa de Cină, pe Masa Domnului, toate relațiile între care sînt prins și le-am așezat pe fiecare într-o frîntură de pîine. Le-am mestecat pe rînd, cu răbdare pe fiecare și n-am găsit niciun fir de nisip, nicio piatră.
Îi iubesc pe toți cei în viață, îi iubesc pe toți cei care au murit, chiar și pe cei care au murit fără iertarea mea cu mult înainte, pe vremea cînd îi uram de moarte pe cei care au provocat moartea tatălui meu. Îi iubesc și pe cei care vor fi ajuns deja în iad. Dacă iubirea le-ar fi măcar o picătură de apă în gîtlejul uscat de ardere, să fie picătura iubirii unui fiu de ucis.
Sînt fericit! Am iertat nu numai pentru că mi s-a iertat atît de mult! Iubesc nu numai pentru că am fost iubit atît de mult! Iubesc pentru că altfel nu mai pot trăi!
Am descoperit, acum bătrîn deja, dragostea adevărată, aceea care nu cere nimic în schimb, care nu negociază, care dăruiește și cînd mărul dăruit se transformă în proiectil împotriva ta.
Oare nu așa a făcut Omul-Dumnezeu? Ne-a dăruit copaci, i-am transformat în cruce; ne-a dăruit struguri, i-am transformat în oțet de pus în batjocură pe gură; ne-a dăruit munți și roci, am făcut piroane; ne-a dăruit trandafiri, am luat spinii și I-am înțepat fruntea, ne-a creat pe noi și noi i-am apăsat crucea pe umeri cu toate păcatele noastre.
Iubiți-vă unii pe alții, așa cum v-am iubit Eu!
P.S.
Iată, pînă și cei fără cunoștințe religioase descoperă că fericirea stă în ceea ce antecesorii noștri au bănuit deja foarte bine și în ceea ce religia întărește:
Marius Cruceru 