Iată că ne aflăm iar la final de drum. Un final de drum care se deschide spre Eschata, cele din urmă, spre marele final-început, Marea Sărbătoare, Marea Nuntă a Mielului.
Disciplina sărbătoririi? Cum adică? Să ne ceară cineva să sărbătorim? Să ne ceară cineva să ne distrăm, să ne odihnim? Mai ales noi, românii, vorba lui Creangă, sîntem puși pe sărbători, de-ar fi toate zilele de sărbătoare și nici atunci nu ne-ar fi cu supărare.
De ce ar fi sărbătoarea o disciplină?
Precum toate lucrurile dumnezeiești și simțul sărbătorii a degenerat în noi odată cu dezastrul căderii în păcat. Ne distrăm, nu sărbătorim; chefuim, nu celebrăm; avem cîte un bairam sau chermeză, nu agape sau convivialitate autentică.
Sărbătoarea este o poruncă, nu o opțiune, în cadrul veterotestamentar, iar sărbătoarea dumnezeiască are regulile și rigoarea ei.
A treia duminică din luna Mai, în data de 15 mai, este ultima noastră întîlnire din seria Disciplinelor Spirituale, vă așteptăm începînd cu orele 18.00, la Biserica Baptistă Iris, din strada Sobarilor.
Vom încerca să survolăm disciplinele învățate pînă acum și să încheiem întorcînd pietrele de aducere aminte ale Sărbătorilor Domnului pe toate fețele, pentru a ne pregăti cum se cuvine de sărbătoarea cea mare, sărbătoarea nesfîrșită.
Sărbătoarea este o ieșire necesară din ritmul cotidian și din spațiul utilitarist. Este o întrerupere necesară, care trebuie să ne eutopizeze (să ne bine-localizeze) și să ne eucronizeze (să ne bine-vremelnicească).
Pentru a ajunge acolo trebuie să murim de-a binelea, pentru a învăța sărbătoarea dumnezeiască trebuie să murim din cînd în cînd și cîte puțin cu fiecare prilej de sărbătoare, repetitiv, ritmic. Sărbătoarea este un mod de a ne obișnui cu odihna, o odihnă ca cea de Sabat, pentru a deveni cu adevărat harnici în celelalte zile. După odihna Sabatului abia așteptăm să ne reintrăm în ritm. Dacă nu facem aceste întreruperi, ne vom putea trezi prea ocupați, dar nu munciți, bucurîndu-ne de rezultatele muncii prin contemplare și celebrare. Dumnezeu Însuși s-a odihnit de toate lucrările Lui și Și-a contemplat creația, celebrînd-o. Nu avem noi mai puțină nevoie de aceasta!
Dumnezeu să fie desfătarea ta și El îți va da tot ce îți dorește inima! Ce verset ironic! Nu vi se pare? Vom vedea în data de 15 dacă este ironie sau nu în aceste cuvinte.
