Au trecut deja trei săptămâni de când m-am întors din pelerinajul făcut la Auschwitz. Am decis ca, în scrierile mele, să încep cu ultima zi, cea în care am vizitat lagărul timp de aproape şase ore. Numai că e greu de pus în cuvinte experienţa trăită acolo. Şi din cauza asta am tot amânat…

Abia de săptămâna asta nu mai visez zilnic ceva legat de lagăr şi evrei, dar în continuare suprapun imaginile de pe panourile reprezentând scene, persoane sau obiecte din timpul războiului, cu tot ce întâlnesc. Văd mereu pe stradă oameni ce parcă seamănă cu cei surprinşi într-o „poză de grup” (un grup ce-şi aştepta rândul la camera de gazare). Şi e normal să semene căci – nu-i aşa? -, sunt semenii noştri, şi unii şi alţii!

Când mă aşez la masă, văd adesea în faţa ochilor vasele în care primeau evreii puţinul care le ajungea şi nu…