Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Interesanta discutie. Politica facem toti. Votul este politica. Parerea despre actiunile guvernului impartasita vecinului sau colegului de munca este politica. Parerea despre marimea taxelor si a impozitelor este politica. Vrem nu vrem, facem politica. Dar ca ocupatie, nu cred ca este adecvata pentru un credincios. Eu unul nu cred ca in ziua de astazi un credincios poate ajunge prim ministru fara interventia miraculoasa a Domnului, asa cum a intervenit in exemplele date de dvs si anume Iosif si Daniel. Ei, ca si David, ca si multi altii, n-au avut posibilitatea de a nu face politica, caci Domnul avea de implinit un plan cu ei. Politica astazi, de la un nivel in sus, necesita compromis, necesita ascunderea adevarului daca nu chiar minciuna. Eu cred ca un om care spune intotdeauna adevarul nu va ajunge niciodata prea sus in politica. Un credincios prim ministru nu poate lucra cu ministrii necredinciosi. Un prim ministru care spune mereu adevarul cred ca ar fi o victima intr-un guvern in care ministrii pot minti. Deci tot guvernul ar trebui sa fie compus din credinciosi, ceea ce cred ca este chiar imposibil. Si daca ar fi posibil asa ceva, asa cum bine a spus invitatul dvs, cand un om este in atentia tuturor, atat de multe lucruri rele se vor inventa despre el, atat de mult vor exagera adversarii politici diferite defecte ale lui, incat nu stiu cat de mult din caracterul lui ar putea sa vada poporul. Iar vestirea Evangheliei nu este nicicum legata de intrarea noastra in politica sau de abilitatile noatre politice.
Desi mi-e cam rusine cu amandoua, sincer as alege politica. Macar acolo ceva este cat de cat sigur.. de religie inca nu m-am convins. Daca ma gandesc mai bine, si acolo se fura in egala masura ca si in politica, sa fim seriosi.
Și ce este sigur la politică, Antonio?
E sigur ca se face. Nu in cele mai „curate” conditii, dar exista. In cazul religiei, in afara de biserici care-ti iau bani pe lumanari pe care urmezi sa le dai tot lor sau care umbla din casa in casa pentru cine stie ce lucruri platite.. inca nu m-am convins de nimic. Istoria sau ce se vorbeste? Nimic cert.. ce nu vad, nu cred.
Deci nu credeti ca exista unde radio. Eu cred 🙂