Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Cred ca e o simpla coincidenta dar si eu am un baietel de 1 an si 3 saptamani, care in ultimile doua nopti a fost foarte agitat… Am verificat tot ce era normal de verificat … Cine stie ce il supara? … I-am servit putin siropel pt gingii… Cine stie? Poate acolo e problema …
Succes cu bebelusul dvs …
mulțumim!
Nici eu nu am putut sa-l las pe al meu sa planga, asta la 10 luni cand umbrele erau mai mult decat umbre.. Acum dupa destui ani, imi dau seama ca exista intotdeauna un motiv in spatele lacrimilor unui bebelus chiar daca adeseori noi il numim cu nonsalanta rasfat. Micul Print nu era rasfatat pentru ca isi dorea o cutie pentru oaia lui…
Ati incercat asta: https://www.youtube.com/watch?v=cUwEiMNhOCM ? La noi da rezultate 🙂
Foarte probabil sa treaca printr-un puseu de crestere. Cat despre a lasa copilul sa planga- ei nu stiu manipula, ci INTOTDEAUNA au o nevoie sau ii deranjeaza ceva. Cand noi nu intelegem si ni se pare ca am epuizat toate variantele, tragem o astfel de concluzie. O proaspata mamica nu intelegea de ce plange atat de mult copilasul ei la un moment dat, era schimbat, hranit, tinut in brate, in wrap, sirop de colici, foehn, aspirator, zgomote albe… tot tacamul. Cand era pe punctul sa se dea batuta si sa il lase pur si simplu sa planga, i-a dat jos pijamaua si a observat ca jos de tot, la picior, erau niste ate care il deranjau la piciorus. Copilul s-a oprit: in sfarsit mama intelesese.
Am si eu o bebelusa de 1.3 ani. Sincer, niciodata nu plange de rasfat… plange cu motiv. Si incerc de fiecare data sa identific motivul si sa rezolvam problema impreuna.