Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Frumoasa expunere a lui Arthur Benjamin. Este o realitate, aproape universal valabila, faptul ca elevii sunt motivati sa invete matematica datorita necesitatii de a trece examenele. Este, de fapt, motivatia vida, o motivatie care programeaza elevul sa uite cunostiintele dupa ce a terminat liceul si, totodata, sa nu vada nimic in ele, decat un mijloc neplacut de a realiza un obiectiv.
Apatia fata de matematica deriva din modul in care sunt expuse cunostiintele si nu din ariditatea lor. Din pacate, chiar si in facultate, cunostiintele sunt prezentate in acelasi mod arid, inca intr-un mod si mai arid decat in liceu. Intreg peisajul pare sa aiba la baza un singur scop – nota. Am vazut acelasi scop fundamental si la studentii foarte buni si la cei mediocrii. Diferenta dintre unii si altii era ca primii aveu o memorie exceptionala, dar nici una din categorii nu intelegea sensul acelor informatii.
Au trecut multi ani, pana am dat de materiale ale unor savanti care expuneau ratiunea produnda pentru care erau pasionati de matematica, se pare ca acestia era singurii care intelegeau ce faceau si de ce faceau.
In fond, multe facultati isi predau materiile fara a pune o baza robusta a acelui „de ce invat, ce invat?”. Intr-un astfel de cadru nu ma astept decat sa vad multi elevi apatici la orele de matematica. Apatia la multe dintre materiile predate tine de modul in care este transmisa informatia. In procesul de predare, se comunica si atitudini, chiar daca multi sustin ca informatia este singurul element transmis. Cred ca profesorii care nu inteleg ca, la clasa, la amvon, se comunica in primul rand atitudini si apoi informatii, nu inteleg fundamentele procesului pedagogic. Si nu as exagera daca as largi coeficientul probabilistic la cote echivalente cu generalizarea fenomenului.
Fiecare materie este frumoasa, daca este prezentata elevului intr-o maniera in care o poate percepe la adevarata ei valoare, dar realizarea acestui obiectiv tine de noi, cei care predam, predicam, cei care expunem informatii.