Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
polifonie +game+octave+tehnica = senzatia de creare a unei game de registri la chitara.
Si mie imi place chitara clasica.
De vreun an ma tot chinuiesc sa cant la ea si am facut progrese destul de satisfacatoare. Pot spune ca mi-ati fost sursa de inspiratie sa ma apuc sa invat sa cant la acest instrument, pentru ca ati mentionat intr-o predica faptul ca nimeni nu e prea batran sa invete sa cante la un instrument muzica (36 de ani in cazul meu), iar singurul instrument muzical pe care il aveam de mult timp degeaba in casa era chitara si tot doream sa invat candva sa cant cu ea…
Acum un an nu cunosteam ce este acela un acord, eram practic acel tip de „afon” de care pomeneati intr-o predica, iar azi cant destul de binisor cateva tabulaturi simple si chiar de nivel intermediar ale unor imnuri crestine internationale (fingerstyle, desigur) dupa multa munca practica in fiecare zi.
In ceea ce priveste dezvoltarea musculaturii, a coordonarii si preciziei intre impulsurile pe care le da creierul mainii stangi in principal la schimbarea acordurilor, nu exista alta cale decat munca practica pe care trebuie sa o depui cu ambitie aproape in fiecare zi. Creierul nu invata anumite miscari de coordonare si precizie altfel de cat in timp. Lectia aceasta am invatat-o practic. 🙂
Multumesc pentru inspiratie! 🙂
draga Daniel
mă bucur că te-a ajutat îndemnul meu.
Nu vei avea păreri de rău!
Mă bucur enorm de mesajul tău.
Mîine voi avea o conferință despre muzică, închinare. Voi încerca să mai inspir și pe alții.