Ziua cinci a fost zi de odihnă. Un fel de a spune. Am plecat cu trenul spre Cracovia. Am plecat pe jos. Aproape uitasem să umblu după 540 de kilometri pedalați.

Piste excelente de alergat sau pentru plimbări. Oswiecim respiră acum aerul păcii și liniștii sociale. Este cochet, drăguț și plin de vînt cu cenușă umană.

Aveam reflexul de a întinde mîna stînga sau dreapta la fiecare schimbare de direcție. Îmi venea să mă uit tot timpul în spate să văd dacă toată lumea este aliniată în rînd, dacă nu cumva se dublează, dacă toți sînt asigurați. Dimineață era să mă echipez cu reflectorizantă. Seara mă gîndeam dacă am destule baterii pentru lanternele iluminante.

În gară, pînă a venit trenul, am continuat să citim și să povestim din și despre Jurnalul Evei.

sursa participant pelerinaj

Ne-a făcut bine timpul de mers pe jos de la gară și dinspre gară. Atunci mi-am dat seama că la mersul pe jos, oricît de mult aș fi antrenat la pedalat, se activează alți mușchi. În 10 km de mers pe jos am și făcut febră musculară.

Am ajuns în Cracovia. Impresionantă gară. Un concept nou: gară-mall, mall-gară. Intri direct între magazine, cumpărături, case de schimb valutar și starbucks.

Apoi, direct spre centru. Cracovia mustește de viață și de  …. moarte.

Pe caldarîm este viață, pe ziduri este scris moarte. Sînt urmele vechilor prigoane. Orașul ne pregătește cumva pentru ziua care urmează, ziua vizitării lagărelor.

Am vizitat cartierele evreiești, am ocolit fabrica lui Schindler, urmează anul viitor, dar am hălăduit spre sinagoga veche, spre Vechea Piață.

Cracovia este unul dintre acele orașe în care este interzis să mergi fără arhitect lîngă tine.

Caii, caleștile, polonezii chiar știu să facă turism, dar greu de uitat caii.

Cafeaua excelentă, cu anul în care s-a înființat fabrica de biciclete Peugeot, cu prieteni buni la o cafenea potrivită tematic excursiei noastre, La Bicicletta.

Hălăduiala fără ghid, rătăcirea fără direcție și scop precis poate fi un mod de a cunoaște un oraș nou, dar cu totul neindicat pentru cineva care vrea cît mai mult dintr-o asemenea vizită. Cracovia merită vizitată călare pe cal sau pe bicicletă și cu ghid alături.

Cracovia are un cîntec al ei. Se aude de printre pietrele pe care calcă copitele, dintre șine, dintre ziduri, din ecoul porticelor. Este un cîntec amestecat cu veselia blondă poloneză și încruntarea de jale a evreilor. Este un cîntec pe care vreau să îl mai ascult cel puțin o dată.

La întoarcere? Discuții despre căsătorie. Ce temă poate fi mai bună cînd se întîlnesc două generații, perechi și necăsătoriți?

Nu și pentru asta merită făcute asemenea călătorii?

sursa Corneliu Jităreanu

VA URMA,

va urma povestea zilei cu cele mai grele amintiri, dar cred că îmi trebuie încă o săptămînă pentru a digera tot ce am văzut acolo. Azi se împlinește exact o săptămînă de cînd am pășit în cel mai mare cimitir uman, cel mai mare cimitir uman, dar fără niciun mormînt. Încă nu sînt pregătit să povestesc despre ce s-a întîmplat cu mine după ce am ajuns acolo unde copii ca Eva Heyman au murit fără să înțeleagă de ce adulții îi urăsc atît de mult.