Ai auzit de piesa „Singur, atat de singur”? Dar de „Nopti in lacrimi”? Cum de au putut ajunge atat de populare? Cum de orice piesa pe tema singuratatii e succes garantat? De ce se intampla asta si in muzica crestina?
Medicina s-a dezvoltat extraordinar de cand ne-am nascut noi. Sute de boli de care in urma cu nu mai mult de 50 de ani se murea rapid, acum sunt vindecate relativ usor sau cel putin tinute sub control si recuperata mult calitatea vietii. Totusi, am descoperit o boala ce ne afecteaza „de cand lumea si pamantul” si care totusi ramane o epidemie ce inca nu e nici macar redusa, ci creste alarmant. Se numeste SINGURATATEA.
Este o boala care ii afecteaza atat pe tineri cat si pe cei in varsta, o boala care se regaseste la barbati si la femei, la cei casatoriti si la cei necasatoriti, o boala ce nu tine cont de nivelul de educatie sau statutul social. Este o boala care in mod normal n-ar trebui sa existe in familia lui Dumnezeu! Ca si copii ai lui Dumnezeu ar trebui sa fim imuni. Si totusi David a simtit puternic separarea de Dumnezeu, Ieremia suferit enorm, Ilie a ajuns aproape la depresie, chiar Fiul Omului a strigat pe cruce: „Eli, Eli, lama sabactani?”
Stiti cumva vreun cantaret celebru care nu a avut cel putin o piesa pe tema aceasta? Ati observat numarul rezultatelor la o cautare pe YouTube dupa cuvinte ca „singuratate” sau „loneliness”?
Dar mare atentie: SOLITUDINEA e ceva cu totul diferit de singuratate! E ceva de dorit!Care e scopul pentru care ne-a creat Dumnezeu cu asemenea sentimente? Care sunt riscurile ignorarii acestor sentimente? Ce medicatie putem aplica contra singuratatii? Exista medicamente cu efecte secundare sau chiar periculoase? Vrei sa fi fericit cu adevarat?
Emi Țundrea, vineri 28 martie, Tineret Emanuel
Marius Cruceru 
Singuratatea nu e o boala. Ne nastem singuri, traim sub semnul singularitatii (singuratatzii?) noastre, urmand a ne incheia `parcursul` in aceeasi maniera. Ce e tragic in singuratate, pana la urma? Singuratatea nu e tragedie, e fapt cotidian.
Depinde! Unii sînt nepărăsiți, singuri fiind, alții sînt singuri în mijlocul aglomerației celei mai mari.
Cum vom deosebi impresia de parasire, de parasire?
Simtindu-te singur, parasit, abandonat, ignorat, etc., esti tentat sa te consideri astfel, dincolo de senzatia -discutabila dealtfel- ca esti parasit. Altfel spus, impresia ca esti parasit induce certitudinea ca esti parasit. Cum vom deosebi impresia, senzatia, de certitudinea parasirii?
Iată o întrebare bună, inteligentă. Cum deosebim impresia de realitate. Hmmm! mărturisesc că mi-ai dat un motiv de insomnie. De gîndit!
Un aparent paradox…
Un aparent paradox…
Reply to Marius David
Aparent!
Singurătatea e lipsa iubirii (date, primite, date și primite etc) manifestate. Și, chiar dacă teoretic știi că cineva te iubește, tot trist și dureros e că nu ți se arată. Pentru că dragostea nu se (doar) înțelege – sau poate nici nu se înțelege decât într-o măsură – ci se simte.
Sa fie singuratea un simptom al lipsei de dragoste? Ok, poate fi un simptom. A spune insa ca exprima prin excelentza simptomul frustrarii mai-sus amintite, e `cam` mult spus. Singuratatea `e`… ce? Singuratatea `poate fi`… you name it.
Singurătatea și lipsa de dragoste. DA, de comentat perechea.
Nu neapărat, Camix, singurătatea poate fi și lipsa unui vrăjmaș, dușman. Singurătatea absolută este atunci cînd te-au părăsit chiar și dușmanii. Să nu fie cineva vreodată în situația aceea atît de singur cînd să își dorească să fie măcar urît de cineva…
Păi, da, fără rău e și mai rău, știi. 🙂
Și nu e stabilit foarte clar dacă ura dușmanului nu e cumva invidie/ admirație pe care n-o știe recunoaște/ exprima etc.
va fi filmat ? se va putea gasi format audio ?
Nu cred!