Am văzut ieri niște reproduceri. Unele aveau un element în comun. Poziționarea pruncului. Cu totul anormală și nenaturală, pruncul era situat jos, culcat pe pămîntul reavăn, în paie sau chiar pe țărînă, înconjurat sau nu de strălucire, dar cu totul îndepărtat de mamă. În unele imagini nici măcar nu reprezintă centrul de atenție solicitat.

sursa foto

Pruncul este cumva îndepărtat de toate personajele din jur, lăsat în voie, negrijit și totuși pricină de mirare și minunare. Acest fel de subliniere imagistică poate trimite la natura divino-umană a născutului, „astăzi S-a născut Cel făr de-nceput…”, la natura paradoxală a venirii în lumea vizibilă a Celui prin Care toate s-au făcut. De îngrijit, dar Țiitor, de protejat, dar Viața În Sine.

De acest Crăciun să privim la Pruncul care s-a înstrăinat de Ceruri pentru a ne împrieteni cu Tatăl, la CEl care S-a pogorît pe sine, alipindu-Se pămîntului pentru a Se face gazdă pentru noi în Ceruri, la Cel care S-a așezat lateral și discret pentru a ne întoarce inimile spre miezul cosmosului.