„Demoni” – cuvântul care trezește reacții care mai de care mai diverse. Unora le stârnește râsul. Adică, cât de jos pe scara infantilității poți coborî ca să te sperii de „michiduță” , ”nichipercea” , „sarsailă” , ”hâdache” , ”împielițatul” sau „ucigă-l-toaca”? În inima altora cuvântul nu stârnește nici un sentiment. Pentru că ei nici nu se simt comfortabil în postura de nihiliști, dar nici nu iau în serios existența lumii demonice. Pe alții, însă, gândul că se pot întâlni cu Satan îi străpunge ca un fior! De la ei afli noutăți din lumea fenomenelor stranii. Despre vânătorii de fantome și preoții sau pastorii care exorcizează legiuni întregi! În Pilda Neghinei și a Grâului, Evanghelistul Matei afirmă că spicul de grâu trăiește periculos de aproape de spicul de neghină. Că fiii întunericului stau în aceeași bancă cu fiii luminii. Tu ce crezi? Râzi, rămâi indiferent, te infiori?
La finalul pelerinajului de la Mecca, milioane de musulmani aruncă cu pietre în stâlpii care îl simbolizează pe Diavolul, pentru a-l alunga sau a-și manifesta sfidarea față de acesta. În Statele Unite, doar 40% dintre adulții care se definesc ca „născuți din nou” cred că Satan este o ființă reală. În timp ce procurorii DNA băteau la ușă judecătoarei Antonela Costache, cu mandat de arest pentru corupție, ea și-a sunat vrăjitoarea pentru a-i cere socoteală fiindcă nu i-a prezis corect viitorul. „Deschideţi, Poliţia DNA!”, au fost strigătele care au înfiorat-o pe judecătoarea de la Tribunalul Bucureşti. În timp ce ofițerii anti-corupție așteptau la ușă, Antonela Costache a format numărul de mobil al ghicitoarei: „De ce nu mi-ai spus că or să vină ăştia peste mine?”, a urlat judecătoarea la vrăjitoare. O femeie pe care Costache o folosea frecvent pentru a-i desluşi tainele viitorului. „De ce, de ce m-ai minţit?” Satan încurajează în egală măsură aroganța biochimistului ateu care predă la Harvard și frica vrăjitorului care trăiește în adâncul pădurii amazoniene. Sau superstiția judecătoarei de la Tribunalul București.
Trăim azi ca în Pilda Neghinei și a Grâului. O lume în care „fiii luminii” conviețuiesc alături de „fiii întunericului.” Când lucrătorii ogorului au dorit să smulgă neghina, stăpânul i-a oprit! „E periculos!”, a recunoscut el. „Rădăcinile grâului și rădăcinele neghinei au crescut mult, mult prea aproape unele de celelalte. Vom aștepta până la seceriș!” Adevărul este că pentru spicele de grâu așteptarea nu a fost niciodată comfortabilă. Mai trist este faptul că uneori nu poți discerne clar între spicele de grâu și cele de neghină. Satan, el însuși un „luceafăr strălucitor,” se poate transforma oricând într-un înger de lumină. Stăpânul, însă, își cunoaște spicele de grâu. El știe că nimeni nu le va smulge din mâna lui înainte de seceriș. Povestea Neghinei și a Grâului este o pildă. În lumea cerealelor, grâul nu se transformă niciodată în neghină. În lumea spirituală, însă, Stăpânul continuă să semene „semințe bune.” Stăpânul are încă răbdare. Dar tu? Știi cine ești? Cum arată boabele din vârful spicului? Galben-aurii sau negre?
Pentru că a venit deja gerul, astă seara, începând cu orele 18.00, vă vom întâmpina la Tineret Emanuel cu fursecuri și ceai fierbinte. Cu închinare prin muzică și Cuvântul lui Dumnezeu despre grâu, neghină, fiii luminii și fiii întunericului. Despre așteptare și seceriș.
Dan Botica
http://vorbesc.ro/6286/
Adevarul e ca lumea in care traim este influentata nu in mare masura ci in totalitate de diavolul ( Cf. Cuvantului Scripturii ” Toata lumea zace in cel rau ” ( 1 Ioan 5, 19 )
In ceea ce priveste gradul de influenta al demonilor asupra oamenilor se disting mai multe etape
Prima dintre ele este posesia subtila manifestata asupra oricarui om nenascut din nou prin diferite forme ale pacatului caci „cine pacatuieste este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la inceput”
Referitor la celelalte grade de posesie demonica Dr. Mihnea Dragomir afirma:
Posesia demonică e una, schizofrenia e alta. Nu au mare legătură, deşi se pot manifesta, până la un punct, asemănător.
Demonizarea este suferinţă spirituală, schizofrenia este suferinţă psihică.
Rareori un demonizat ajunge astfel dintr-o dată. Este o boală spirituală cronică, ce are gradele sau stadiile ei.
Clasic, se descriu trei grade:
1-tentaţia demonică. Este puţin mai mult decât simpla tentaţie sau ispită. Simpla ispită este atunci când ţi-e foame şi atunci îţi vine în cap gândul să furi o pâine. Este ceva care ţine de natura umană. Dar tentaţia celui care începe să se pună sub influenţă demonică este: mai complexă de atât; mai perversă de atât; subiectul întârzie mai mult de atât. Ea tinde să devină tot mai monocordă: mereu aceeaşi specie de păcat îmi vine în minte.
2-obsesia demonică. Este etapa în care viaţa subiectului începe să graviteze în jurul păcatului. Nu mai este păcatul cel care îmi dă mie târcoale şi mă atacă din când în când cu ispita lui. Rolurile s-au schimbat deja şi eu sunt cel ce dau târcoale păcatului. Şi o fac, dacă nu în mod continuu, cel puţin suficient de des încât comportamentul meu să aibă de suferit şi semnele bolii să fie deja vizibile pentru un ochi iniţiat şi atent. De multe ori apar compulsii de tip magic, încă şi mai des apare ceea ce poate fi uşor luat drept depresie psihogenă, mergând până la un risc suicidar.
3-posesia demonică este stadiul cel mai serios, mai spectacular şi, de regulă, exorcismele se adresează subiecţilor aflaţi în acest stadiu. Demonul (sau demonii, că pot fi mai mulţi) este deja internalizat şi pune stăpânire pe majoritatea funcţiilor psihice, mai puţin asupra voinţei, care, totuşi, poate şi ea suferi de un anumit grad de paralizie. Boala este evidentă chiar pentru un ochi neexpert, dar deosebirea dintre posesia demonică şi psihozele care se pot manifesta asemănător necesită expertiză. În orice caz, în acest stadiu, posedatul (în tradiţia răsăriteană numit energumen) nu se mai poate ajuta singur spre a ieşi din această stare şi are nevoie de ajutor.
Mulţi autori vorbesc despre un al patrulea grad:
posesia perfectă.
Aici, toate semnele oribile din stadiul precedent se remit aparent şi cei din jur pot crede că persoana a redevenit „normală”. Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a că demonul a preluat adevărata posesie, a trecut de domeniul psihic şi se ascunde, acum, în nucleul cel mai profund al persoanei respective. O asemenea persoană profund posedată nu va mai arăta în exterior nimic spectacular, afară de împrejurări rare când este provocată: dar va trăi mereu pentru diavol, ducând întreaga viaţă în păcat, fără nici cel mai mic semn de remuşcare sau de ruşine. Adeseori asemenea persoane pot fi plăcute la înfăţişare şi, surprinzător, pot avea un comportament plăcut.