Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
fiecare cu ale lui…
nu m-am gandit la muzica…
am scris doar textul :
Eu m-am nascut sa nu mor niciodata – II –
Eu m-am nascut sa nu mor niciodata ,
Si chiar de azi la min’ priviti
Cu ochii plansi, cu inima-ntristata,
Eu nu-s aici, ci doar am fost odata,
Eu sunt in cer, in paradis…
Eu m-am nascut sa nu mor niciodata,
Si-am inteles copil fiind candva,
Ca nu-i poveste, ci adevarata
Istoria ce s-a scris pe Golgota !
Eu m-am nascut sa nu mor niciodata,
Si-asta s-a -ntamplat in viata mea
Cand L-am lasat pe Domnul slavei
Savina sa-mi conduca inima…
Eu m-am nascut sa nu mor niciodata
Si-am incercat sa merg pe drum cantand…
N-am vrut sa-mi tai din crucea-mi destinata,
Si-am mers tacut in urma Lui , ca-n gand…
Eu m-am nascut sa nu mor niciodata,
Si chiar de azieu stau intins asa,
Sa stii ca-n cer, o casa ma asteapta,
Mi-a pregatit-o El cu mana Sa.
Eu m-am nascut sa nu mor niciodata…
Samanta sunt de-acum si-s ingropat.
Dar trup de slava vesnic ma asteapta
Acum in cer, cu ce voi fi-mbracat.
Eu m-am nascut sanu mor niciodata
Si-am inteles c-asta-i si soarta ta…
Si-am incercatsa ti-l arat pe Domnul
Si-astept sa-l lasi sa intre-n viata ta.
Tu te-ai nascut sa nu mori niciodata !
Si-asta este doar decizia ta…
Caci totul s-a facut deplin pe cruce!
Un ultim gand, te rog:
Nu-L refuza !
Turda
4.02.2009
asta mi-asi dori sa mi se recite 🙂
Vioara. Mai exact Balada lui Ciprian Porumbescu. Dar nu de tristeţe, ci de dragoste.
Hmmm, buna intrebare. Raspunsul la ea difera de evolutia mea spirituala. In 2009, anul in care mi-am dorit cel mai tare moartea, as fi optat pentru cateva coruri din Elias de Mendelssohn. Prin lucrarea aceea Dumnezeu m-a tinut in viata. In 2010, as fi vrut Agnus Dei sau Sanctus din Misa in si de Bach, in 2011 nu ma puteam decide intre Adagio molto e cantabile din Simfonia a IX-a de Beethoven sau Schubert marea Simfonie in Do, anul trecut Misa in Re sau Requiemul de Dvorak sau ceva cantat de Andreas Scholl (orice). Anul asta … Cred ca as vrea unul dintre concertele lui Prokofiev pentru pian, sau poate ceva semnat de Bruno Coulais sau Tom Tykwer. Ambii compun muzica de film. Dar suntem abia in martie :). Cine stie prin ce imi va vorbi mai mult Dumnezeu anul acesta… Oricum viata imi apare tot mai frumoasa si mai plina de surprize, desi nu s-a intamplat ceva semnificativ in viata mea emotional, profesional sau financiar. Sau cel putin nu pana acum. Dar stiu ca se vor intampla:). Constat ca am ajuns la etapa in care nu mai pot spune ca „viata nu e usoara” sau „viata nu e dreapta”. Am ajuns la concluzia ca Dumnezeu este viata, ca totul e in mana Lui, calauzit de El Mi-a trebuit ceva timp ca informatia asta sa coboare din cap in inima :).
Da, infinita distanta dintre cap si inima. Numai Dumnezeu ne poate ajuta s-o parcurgem, si trebuie, pentru doar pe ea vine revelatia divina.
„în ziua care va veni cu siguranță”. Mai sigura ca viata este moarte, dar mai sigura ca moartea este venirea Domnului Isus. Cat despre cantare, chiar azi am vorbim cu un frate care este la amurgul vietii, si care m-a rugat ca la inmormantarea dansului sa nu plang, ci sa cant cantari de lauda, pentru ca „un om care mine a putut sa ajunga in paradais”, a motivat dansul. Pana la urma, daca ne gandim prin prisma realitatii ceresti, pentru un om credincios, este un moment de mare glorie!
Sună sublim şi numai cu un singur violoncel. Robert Moffat a spus ca „omul e nemuritor până ce îşi termină lucrarea.” ,el care la vârsta de 21 de ani a plecat misionar în Africa şi a slujit Domnului
cu dedicare 75 de ani pe câmpul de misiune. Mă tot gândesc ce facem noi, tinerii, pentru ca întreg pământul să fie umplut de slava Lui?!
Daaa, asta vreau si eu 🙂