Continuare de AICI și de AICI. A treia parte, eseurile 9-12. Reamintesc faptul că nu am identificat eseul cîștigător în timpul publicării. Sper să vă dați singuri seama.

sursa foto kika.com

9

Sotul ideal…hmm… cred ca primul lucru care iti vine in minte atunci cand esti la o universitate crestina si mai ales atunci cand  esti nascuta din nou  si cineva iti pune o astfel de intrebare raspunsul ar fi  foarte usor de identificat: “ pai… este imperios necesar  ca el sa fie  pocait, sa fie asemenea  Domnului  Isus…” si lista ar putea continua…
Intr-un fel cred ca tot ceea ce se intampla in zilele noastre si mai ales in mediile crestine este din cauza ca nimeni nu intreaba pe nimeni, daca intelegeti ce vreau sa spun, adica, baietii (nu barbatii…) nu prea “cauta” sa afle ceea ce vor cu adevarat fetele de la viitorul partener de viata si se bazeaza pe modelele  “nemaipomenite”, gen baieti care ‘au dat lovitura’, incearcand sa le dea gata pe saracele “prostute “ care de cele mai multe ori musca momeala…dar sa fim seriosi: nici noi fetele nu suntem nevinovate, noi stam si il asteptam pe Fat-Frumos si calutul lui…si oare la sfarsit chiar ne miram de ce zboara bolovani ??!! Eu nu!

Sa trecem la subiect acum. In urmatoarele am sa scriu caracteristicile sotului ideal, incercand sa fiu cat mai realista.

In primul rand, nu e nici o nota de neseriozitate sau de lipsa de subiectivism  atunci cand spun ca eu chiar imi doresc un baiat care sa fie mai pocait ca mine, el sa fie cel care sa initieze un timp de partasie, de exemplu, doar  sa fim seriosi urmeaza sa fie preot in casa lui …asa ca nu are decat sa se pregateasca…timp are destul, slava Domnului! Si un alt lucru important ar fi relatia lui cu parintii in mod special cu tatal sau, deoarece  se stie ca modelul tatalui are un rol foarte important in dezvoltarea, formarea lui ca si barbat.
Dar daca stau sa ma gandesc mai bine, cred ca cel mai important lucru e ca el, si insist aici, sa aibe curaj sa vina si sa spuna ce vrea, nu cred ca as avea nevoie de un ‘papa-lapte’ care merge si intreaba tot “soborul”din campus ce sa faca si cum sa faca sau poate chiar sa trimita niste mesageri…sa nu-I vad si sa nu-I aud!
In ceea ce priveste perspectiva postmoderna , daca tot veni vorba, sa fim realisti… si aspectul exterior conteaza. Asa ca pe mine cel putin nu ma impresioneaza chiar deloc  baietii cu haine de firma sau pantaloni skiny…ma ‘gretelesc’ cand ii vad…sincer…imi place un stil mai “atent”… adica baieti care nu ies in evident prin vestimentatie (ex:pantaloni galbeni, bluza verde si papuci portocali) dar nici baieti carora le este lene sa-si mai schimbe hainele sau sa si le calce si arata  ca si cum ar fi dormit o noapte intreaga cu gainile sau cu porumbeii , daca vorbim despre campus. Deodorantul, pasta si peria de dinti , samponul, gelul de dus si chiar piaptanul sunt obligatorii!
Un baiat cu simt al umorului dezvoltat, sa nu ma intelegeti gresit, nu vorbesc despre unul care rade de orice si din orice…groaznici sunt astfel de oameni. Si inca o idee importanta pe care nu vreau sa o pierd din vedere…schimbatul sosetelor la timp si ne la timp!
Referitor la scoala, poti sa spui multe despre caracterul unui om dupa felul in care se raporteaza la aceasta si nu numai. E important sa vezi ca nu trateaza scoala cu superficialitate, intr-un fel de asta depinde si viitorul lui…nu cred ca exista vreo fata (cu minte in cap) care isi doreste un maturator de strada sau unul care se multumeste cu mediocritatea si face toate lucrurile de’ mantuiala’.
In primul an, imi aduc aminte de una din profesoarele de la asistenta sociala, in prima ora de curs. Dupa ce s-a prezentat, a inceput sa ne povesteasca de viata ei de familie si un lucru important pe care ea l-a mentionat a fost  ceva de genul: “Fetelor, rugaciunea mea, inainte sa ma casatoresc, pe langa multe alte motive, a fost ca Domnul sa imi dea un barbat care sa  ma iubeasca si sa vad si sa simt asta in fiecare zi si, credeti-ma, chiar ma iubeste!”. Nu cred ca am vazut o persoana, o sotie mai entuziasmata de iubirea sotului ei!  Nu degeaba scrie apostolul Pavel in epistola catre Efeseni 5:25 “ Barbatilor iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos Biserica…” si mai apoi in versetul 29 ultima partea” il ingrijeste cu drag, ca si Hristos Biserica” . Un astfel de om ar fi sotul ideal!
Ar mai fi multe lucruri de spus, multe caracteristici pe care mi-as dori ca el sa le aibe, dar, incerc sa fiu realista, suntem oameni, traim intr-o lume pacatoasa, suntem supusi slabiciunilor, dar  slava Domnului pentru Harul Lui care ne este de ajuns! Asadar, eu nu cred ca este imposibil ca acest sot ideal,( nu perfect), chiar sa existe!
Un lucru pe care mai vreau sa-l mentionez este faptul ca mi-as dori ca el prin personalitatea lui, sa ma completeze, la fel cum si pentru el ar fi de dorit ca eu sa fiu o sotie supusa, un ajutor potrivit, o  reala binecuvantare.
In inima lui ar fi ideal sa salasluiasca un duh de blandete si bunatate din plin, caci dupa cum spunea cineva “Bunatatea este o calitate rara, dar de nepretuit daca vrem sa pastram casnicia la adevarata ei valoare”.
O calitate rar intalnita in zilele noastre este buna administrare a tuturor lucrurilor, resurselor pe care Dumnezeu ni le ofera in dar, cum ar fi timpul nostru, resursele financiare, sanatatea si multe alte lucruri. Daca un baiat care e trecut de 20 de ani inca se joaca jocuri pe laptop sau pe orice altceva in exces, un astfel de lucru ar pune multe semne de intrebare. La fel si referitor la administrarea banilor. Se pregateste sa fie sot si in acelasi timp persoana care va sustine familia si din punct de vedere financiar, material, dar el mananca toata ziua la fast-food-uri, de exemplu. Sanatatea, putin sport si mancarea sanatoasa nu au omorat niciodata pe nimeni, asa ca nu m-ar interesa astfel de baieti care nu se ingrijesc.
Cuvinte ca “gentleman” sau “om politicos/educat” sunt cam RAR intalnite in zilele noastre. Astazi, tu ca fata trebuie sa saluti, ca ei saracii “si-au uitat bunele maniere acasa”. Usa tot tu trebuie sa o deschizi si locul nu ti l-ar ceda nimeni. Si ne miram de ce unele fete se multumesc cu asa de putin si cu vieti mizerabile?? Raspunsul din punctul meu de vedere este simplu: nu mai stim ce inseamna sa fim tratate cu respect sau cu grija precum niste” vase mai slabe” si ne aflam intr-o concurenta-daca pot sa ii spun asa- cu fetele “vulgare”, “lumesti” din zilele noastre care sunt la moda chiar si in bisericile noastre.
Ar fi ideal daca am avea macar cateva hobby-uri in comun. Am auzit cateva sfaturi cum ca” daca vrei sa stii daca te va iubi si la batranete, la bine si la rau, mergeti in vizita la un azil de batrani sau la o sora batrana din biserica, care are nevoie de ajutor practic si explicati-i ca nu veti ramane toata viata tanara…”. E un sfat foarte bun, dar eu am o alta regula: joaca cu copiii si raportarea la ei . Poate suna mai ciudat dar daca nu stii sa te joci cu copiii si sa privesti viata cateodata cel putin din perspectiva lor, tot degeaba. Pentru mine, daca sunt prea stresata  sau ingrijorata-pe langa rugaciune, un remediu este joaca cu copiii sau cel putin sa am grija de ei, sa stau in preajma lor si astfel relaxarea vine.
La fel cum tatal meu m-a sfatuit si cum cred ca fiecare tata credincios isi sfatuieste fiica, e foarte important ca viitorul sot, partener de viata sa fie credincios Domnului, si sa aibe o traire curata inaintea Lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.
Trasaturile de caracter enumerate mai sus sunt doar opinia mea strict subiectiva privind caracteristicile pe care ar trebui sa le intruneasca sotul ideal in zilele noastre.

Ps: Un gand care ma preocupa este faptul ca in zilele noastre exista o tendinta tot mai mare de cadere in pacat a baietilor, amagiti de multitudinea imaginilor, a vietii contemporane in general care pare sa aiba in centru interesul sexual.
Ce e de facut daca baiatul cu care urmeaza sa te casatoresti a trait cel putin o data experienta placerii inselatoare a pornografiei si tu ca fata ori ai aflat prea tarziu ori astfel de baieti sunt tot mai numerosi, iar tu ajungi sa nu mai ai de unde alege?…….si nu e neaparat lipsa de credinta…

10

Răsturnând izvodirile minţii

Pe vreme ce faţa lumii se distorsionează sub incidenţa timpului ce se derulează într-un ritm amplificat de infecţia păcatului, amândoi, el şi ea, se privesc prin caleidoscopul principiilor răsturnate pe care le dictează omenirea. Sunt un el şi o ea ai lumii, unde imperfecţiunile se strâng într-un cerc vicios al emoţiilor irosite, al viselor spulberate, al compromisului.

Deşi armonia întregului univers s-a clătinat mereu sub incidenţa devastatoare a păcatului, niciodată nu s-a resimţit mai acut diviziunea aceasta între moralitate şi fiinţa umană. Nesiguranţa, incertitudinile, cicatricele ce brăzdează adânc conştiinţa istorică a umanităţii au condus spre un dezechilibru violent. El, acela ce trăieşte în mijlocul ideologiei postmoderne – unde individul se lasă condus de paradigmele ce dezmint armonia şi absolutul, unde nu-şi mai are certitudini şi nici nu aderă la integralitatea principiilor – pare a fi fără scăpare o altă înfăţişare a relativismului.

În tumultul acela, printre imaginile ce profilează un ideal de mult frânt, ea păşeşte cu graţie. Când lumea nu poate să-i indice direcţia, ştie că prin prisma Cuvântului toată negura nesiguranţei, a falselor iluzii se va desface. Ştie că dincolo, pe de cealaltă parte, prinde contur printre denaturările armoniei, o imagine complementară ei.

În circumstanţe în care elşi eaai lumii au pierdut noţiunea utilităţii corecte şi a ordinii potrivite a lucrurilor, în care responsabilităţile sunt greşit atribuite, lui şi ei le revine datoria de a răsturna izvodirile minţii, de a supune orice gând lui Hristos, de a se privi şi a se căuta prin perspectiva nealterată a principiilor divine. Acolo unde lumea nu mai poate spera într-o materializare a idealului, Dumnezeu Îşi atribuie puterea de a modela două fiinţe complementare.

Rând pe rând, privindu-l, conturul prinde pulsare de viaţă, ajunge să fie un el, un el creat pentru un scop precis, a cărui echilibru poate fi stabilit şi asigurat numai de o suveranitate transcendentă divină. El se ascunde în Hristos şi Hristos este în el, îşi păstrează mintea în siguranţa înţelepciunii şi inima în curăţia constantă a harului răscumpărător. El îşi acceptă şi cunoaşte limitările, ancorându-se în puterea lui Dumnezeu, zidindu-şi planurile pe temelia voii Sale sfinte şi după direcţiile clare ale călăuzirii cerute în rugăciune.

Onoarea sa este restaurată în statutul nou al reabilitării pecetluite cu sângele Domnului Isus Hristos, o onoare pe care ea va învăţa să o cinstească şi pe care el va învăţa să o încurajeze necondiţionat prin iubire. El este un Iov care, în faţa adversităţilor, va şti să cinstească cu demnitate pe Cel ce-i este Stăpân, plecându-se în faţa voii supreme a Creatorului atunci când zările nu prevestesc decât o altă furtună. Va şti să-şi păstreze credinţa neclintită, crescând în înţelepciune şi pricepere atunci când ceea ce îi rămâne e să se ancoreze în lucrurile care nu se văd, când tot ceea ce credea că a clădit se ruinează, iar problemele vor părea că îşi găsesc locul potrivit în căminul lor.

El este un Avraam care în belşug va şti să-şi chivernisească cu înţelepciune şi mulţumire tot ceea ce Dumnezeu l-a pus ispravnic peste. E un Avraam care nu se va da la o parte din calea provocărilor de neînţeles, pregătit să părăsească siguranţa propriilor vise ce-i privesc existenţa; un Avraam gata să renunţe la idealuri egoiste şi să-şi plieze fără compromis al integrităţii interesele în circumstanţe neaşteptate, dovedindu-şi credincioşia.

El este un Moise, care ştie să-şi stăpânească pornirile fireşti, un om blând care nu-şi va exercita autoritatea într-un mod lipsit de judecată. El va fi un conducător al unui popor care-i va fi familie, care va şti să indice clar lucrurile străine de Dumnezeu, să le condamne şi să le îndrepte prin lumina Cuvântului.

El este un Iosif, care iartă în contul unui Dumnezeu atotînţelept care hotărăşte în atotştiinţa Sa fiecare pas pe care trebuie să-l facă pentru a trece prin procesul de transformare în asemănare cu Hristos. El se va dărui cu devotament, reflectând slava unui Dumnezeu suveran în fiecare lucru făcut cu înţelepciune.

El este un David, o inimă care cunoaşte nepreţuirea legilor, adâncul promisiunilor şi le va râvni cu toată fiinţa în defavoarea etalărilor ostentative ale lumii. El nu va avea linişte cuprins în vâltoarea firii, în braţele tenebroase ale păcatului.

El este un Daniel gata să înfrunte orice ar putea să-i zdruncine onoarea, un om care nu-şi dezice principiile oricât de puternic ar fi curentul contra căruia trebuie să lupte. El va şti să trăiască în mijlocul Babilonului, conturând cu claritate o imagine a integrităţii şi curajului.

El este un Iosif  care va alege să apere onoarea ei, chiar şi atunci când lumea i se opreşte într-un punct al iraţionalului, al nedreptului. El este un Iacov, gata să sacrifice dincolo de aşteptări pentru inima ei.

El este pregătit să-şi asume cu reverenţă responsabilitatea de soţ, într-o lume în care principiile maritale se diluează spre un epilog sumbru. Este pregătit să-şi păstreze integritatea atunci când circumstanţele financiare, spirituale, relaţionale îl conduc în groapa cu lei şi fiecare decizie a lui clădeşte omul nou ce se întăreşte în maturitate şi înţelepciune. El nu se teme să ia asupra lui frământările ei şi să-i poarte poverile, îngăduindu-i slăbiciunile cu dragoste necondiţionată. El îşi asumă îndrumarea spirituală a copiilor lor şi rolul de preot. El acceptă provocarea disciplinării şi scopul său e de a fi un el potrivit pentru o ea potrivită. El ştie să caute şi să aplice soluţii şi niciodată nu-şi va justifica slăbiciunile. El ştie să-şi controleze pornirile firii şi să acţioneze cu blândeţe în vorbă şi faptă.

El ar putea să ţină casa într-o la fel de bună orânduială ca şi ea şi mereu îşi va arăta în mod prioritar disponibilitatea de a-şi exercita ajutorul şi îndemânarea în orice aspect ce priveşte contextul casnic, menajând-o cu dragoste şi responsabilitate de activităţi ce i-ar îngreuna ciclul de atribuţii pe care şi le asumă cu grijă. Îşi atribuie în mod absolut datoria de a contribui la întreţinerea familiei, sacrificându-se cu devotament prin înţelepciune pentru a asigura un echilibru financiar în orice circumstanţă. Este priceput şi destoinic şi nu pretinde a fi capabil într-un mod desăvârşit în toate lucrurile, însă ea se simte astfel în siguranţă.

El reflectă prin excelenţă omul nou, ce se înnoieşte în curăţie şi sfinţenie în fiecare zi, prin fiecare aspect al conduitei şi ţinutei sale, pornind de la atitudinea exprimată prin gesturi, manifestarea verbală şi destinderea conversaţională până la comportamentul vestimentar. El este o expresie a eleganţei, a onoarei restaurate, o imagine exterioară a unui Templu sfinţit de prezenţa Duhului Sfânt.

Într-o societate în care principiile se subscriu relativismului, cei doiştiu că idealul şi armonia sunt în mâna unui Dumnezeu transcendent, tocmai de aceea pot să afirme răspicat: „ Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” 2 Corinteni 10:5. Ei sunt astfel învredniciţi să lupte împotriva viselor şi aspiraţiilor frânte, să-şi depăşească mediocritatea în care mocneşte o întreagă lume a compromisului, acolo unde calitatea de soţi nu se mai poate aduce împreună cu noţiunea de ideal.

Dincolo de fire, de imaginea tot mai distorsionată a lui, idealul prinde fiinţă. Ea ştie că lui îi este pusă la dispoziţie materializarea promisiunii de a fi o imagine complementară într-o armonie ce s-a conceput în însuşi planul perfect al lui Dumnezeu. Ştie că dincolo de a o avea ca motivaţie pe ea, prin prisma Cuvântului, restaurat prin puterea harului, pecetluit prin sângele Jertfei divine, el poate să-şi depăşească limitările impuse de o societate compromisă şi să-şi abandoneze fiinţa în Mâna ce-l reînnoieşte zi de zi spre un chip desăvârşit. Pe deplin conştient, ancorându-se în divinul El, negura limitelor se va desface…

11

Daca se poate vorbi de soțul ideal dupa modelul Biblic in sec la XXI-lea?

Grea întrebare… Așa că pentru a nu fi orbiți de ceea ce e doar aurit și nu aur, haideți să trecem de Făt-Frumos al basmelor sau de idolul Hollywood-ian zugrăvit pretutindeni și să găsim esența. De aceea, vă propun o drumeție palpitantă prin Scripură pentru a da de comoara ascunsă al unui model nepieritor și valabil pentru băiatul de la păscutul oilor, pentru nobilul de la curtea marelui imperiu Babilonian, valabil pentru un soldat al gărzii romane la fel ca și pentru un simplu țesător de corturi, și de ce nu, ideal pentru băiatul secolului în care trăim.
Sa începem, așadar! Îmi iau pensula în mână și precum un pictor emoționat în fața șevaletului, închid ochii și mai întâi visez, îmi imaginez modelul perfect, iar mintea îmi caută febril. Pânza e încă goală, albă, aproape transparentă. Tresar…prima calitate a portretului perfect îmi sare-n ochi.  Băiatul, bărbatul, soțul perfect e cel prin care trece lumina…E exact ca rama învăluită în giulgiul alb de pânză prin care trec razele. Tot așa bărbatul, cel care urmărește “pacea și sfințirea fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” lasă  să treacă prin el lumina Singurului care are nemurirea.
Aș putea să aduc o listă lungă cu calități cât mai pompoase și frumoase, dar privind la pânza albă prin care încă doar trece o lumină pală îmi dau seama că de abia acum am chipurile sau “caracterele “ ce vor juca rolul de model în tabloul ce urmează a fi creionat. Fără prea multă vorbă, trasez primele trăsături. Un chip nedefinit, pentru că , de fapt, orice băiat – înalt sau scund ,blond sau brunet, slab sau gras, oricum- poate fi bărbatul perfect conform Scripturii chiar și în secolul nostru.
Îi trasez conturul mâinilor, le creionez cu atenție…mâini puternice, destoinice și gata de orice lucrare bună. Un om priceput în lucrul său care poate sta la masă cu împărați, nu cu oameni de rând. Mâinile harnice care nu plătesc bir ci aduc belșug. Mâini curate care să se ridice spre cer, fără mânie și fără îndoieli. Mâini care împart drept Cuvântul Adevărului. Mâini care pun mâna pe un lucru și îl fac cu toată puterea lor. Mâini care cinstesc pe Domnul cu averile sale și cu cele dintâi roade din tot venitul lor. Face toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli și mai mult, mâini care țin strâns scutul credinței.
Picioarele încălțate cu pantofi mai scumpi decât cei de la Prada sau Lacoste, picioare încălțate cu râvna evangheliei păcii. Mersul îi este însoțit de sfaturi înțelepte iar picioarele îi sunt păzite de cădere. Bărbatul ideal umblă în neprihănire și așa cum îmi repeta tata deseori: “ merge pe cale prin credință, felul de trai cel mai greu dar cel mai frumos”. El e concurent la maratonul vieții și aleargă la Domnul, la sprijinul Lui, caută necurmat Fața Lui. Alearga spre Țintă, spre premiul chemării cerești a lui Dumnezeu . Fuge de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea și pacea. Picioarele îi aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc, nu se opresc pe calea celor păcatoși și nu se așează pe scaunul celor batjocoritori.  Calea îi este netedă și curată, îndreptându-se după Cuvântul Lui. Și da, el umblă smerit cu Dumnezeul său.
Fața îi este luminată de înțelepciune și până și asprimea feței i se schimbă. Ochii (indiferent de culoare) îi oglindesc CERUL. Poate mă veți corecta : “ Ochii sunt oglinda sufletului” De’acord! De aceea, în ochi i se vede viziunea. Locul spre care țintește. Nu la lucrurile care se văd ci la cele care nu se văd și sunt veșnice. Adună de aici comori acolo unde moliile nu le manâncă și hoții nu le sapă. Ochii îi privesc drept și  pleoapele îi caută drept înainte. Ochii îi sunt lumina trupului iar prin ochii sănătoși tot trupul îi este plin de lumină. El nu doar îl studiază pe Dumnezeu, ci se lasă orbit de El!
Acum îmi înmoi pensula pentru a-I contura buzele: pe buzele omului priceput se află înțelepciunea. E un om chibzuit pentru că își ține buzele și își înfrânează vorbele dar înviorează pe mulți oameni. Limba lui este argint ales și mereu se văd învățături noi pe buzele lui. Da, buzele celui neprihănit știu să vorbească lucruri plăcute! Vorbirea îi este cu har, dreasă cu sare și stie să răspundă cum trebuie  fiecăruia.
El răspândește în orice loc mireasma cunoștinței Lui. E o mireasmă de la viață spre viață! Ascută glasul Domnului , și nu e un ascultător uituc ci un împlinitor cu fapta! El își pleacă urechea și ascultă învățătura înțelpților. Și da, trupul lui este Templul Duhului Sfânt!
Mă opresc la cel mai important dintre toate (iar acum vă rog să îmi iertați îndrăzneala, știu, nu se vede…dar aici e esența) mă opresc la  INIMĂ. Și parcă prin hainele- i țesute frumos, întrezăresc ceea ce-i dă viață modelului pictat. Inima, și-o păzește mai mult decât orice căci de aici ies izvoarele vieții. În inimă îi sălășluiește pacea, da pacea căci se încrede în El!  Inima îi face planuri alese și stăruie în planurile lui alese. Înțelepciunea I se odihnește într-o inimă pricepută . Inima lui se gândește ce să răspundă, iar veselia inimii îi luminează fața! Inima-i este plină de dragoste și atunci nu uită să acopere totul, să creadă totul, să nădăjduiască totul, să sufere totul. El are temelia și rădăcina pusă în dragoste așa încât Hristos să locuiască în inima lui, cunoaște dragostea Lui care întrece orice cunoștința.
Îmi dau seama că portretul e creionat în linii mari…detaliile abia urmează. Nu m-am gândit să pictez și aceste caracteristici, dar le-am găsit frumos înșirate și parcă fac întregul să devină mai plin. Bărbatul trebuie să fie fără prihană,cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții, nu doritor de câștig mârșav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani, să-și chivernisească bine casa, cinstit, nu cu două fețe, ci să păstreze taina credinței într-un cuget curat.     Iar acum strig împreună cu Pavel: “Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri?”
Mă dau câțiva pași înapoi. Privesc portretul ce umple pânza și mă surprind dezamăgită….Am uitat ceva ce în pictură e esențial…Jocul umbrelor și al luminilor, acea frumsețete care dă viață orcărei picturi, acea îmbinare ce te face să respiri adânc și să spui:”OAU!” Atunci m-am apropiat și am făcut câteva umbre. Lumina e arzătoare și pare a fi coborâtă de sus, umbrele sunt insa fine, trase usor și dau feței o grandoare deosebită. Pictura capătă valore. Portretul e perfect prin imperfecțiunea lui. Umbre de mânie (“dar fără păcat”), ridurile văii umbrei morții, când piciorul bărbatului alunecase, umbra întristării sau a deciziilor greșite…perfecțiuniea imperfecțiunii. Cât de frumos…
Sfârșesc. Îmi privesc pentru ultima oară pictura. Mi-aș dori să vă fac să înțelegeți măcar în parte ceea ce m-a învățat Cel ce mi-a pus pentru prima oară pensula în mână, Cel ce a dat valoare talentului,  Cel care e Marele pictor. Vocea-I de bariton încă îmi răsună în minte: “ oricare ar fi modelul pe care ți-l alegi pentru tablou, trebuie să capete valoare prin mana ta. Uită-te chiar și la cel mai neplăcut chip și găsește acel frumos care te face să mai întorci odată privirea și dă-I VALOARE! Aici e esența perfecțiunii!”

MAI presus de toate acestea este îmbrăcat cu DRAGOSTEA care este legatura DESĂVÂRȘIRII…adică e PERFECT!

12

Barbatul ideal pentru secolul XXI

La o scurta privire peste zilele noastre, se poate afirma fară prea multă analiză că trăim într-o cultură consumeristă în care se trăiește din plin obsesia corpului. Suntem bombardați de gadgeturi pentru corp, cosmetice, media; toate având ca sigur rezultat distorsionarea frumosului.

Trăind în această cultură, un portret al bărbatului ideal, e ca un contract ce îl semnez cu mine însumi în care nu pot face modificări indiferent de împrejurari pentru ca atunci când voi fi ispitită să las din standarde, poate din cauză că bărbatul ideal întârzie să apară, poate din cauza emoțiilor trecătoare sau teama de a nu rămâne “pe lângă” acest contract să strige cu atât mai tare: Nu asta ți-ai dorit! Sau e portretul  ce îl am mereu în fața ochilor pâna când va apărea cel a cărui asemănare va fi izbitoare.

Ar fi fost ideal să pot picta portretul bărbatului frumos in adevăratul sens, dar pentru că îndemânarea în acest domeniu lipsește, îi voi contura portretul în cuvinte.

Ochii lui sunt ca niște porumbei pe marginea izvoarelor… ochi care privind în urmă la trăirea lui nu vor aduce umbre de amare remușcări pe chip, pentru că a trăit în sfințenie. Are ochi ce știu să-mi vadă frumusețea și atunci când anii au trecut peste mine. Ochi ce vor privi spre lumea pierdută și nu vor rămâne nepăsători.

Nasul va ști să miroase aerul proaspăt din răcoarea dimineții la întâlnirea zilnică cu Dumnezeul său. Va ști să simtă mirosul scutecelor murdare ale copiilor și aceasta nu-i va stârni o fugă alarmantă, negând orice responsabilitate în acest domeniu. Va ști să simtă mirosul mâncărurilor fiind deprins cu vorbe de apreciere, conștient fiind că în fiecare mâncare pun și din dragostea mea. Și va cunoaște despre mâncare atât cât să reușim sa vorbim pe aceeasi limba în momentele când vom pregăti împreună mesele și să se descurce atunci când poate neputința mea va face ca să cadă pe umerii lui această responsabilitate. Nu îmi doresc să fie un maestru bucătar.

Gura să nu știe a defăima oamenii, chiar dacă ar face-o pentru mine sau de dragul meu. Poate că vor apărea lucruri ce îmi vor depăși prețuirea și atunci eu voi fi în locul celor defăimați. Îmi doresc să zâmbească…des! Sa-și lumineze întregul chip cu un zâmbet, conștientă fiind că zâmbetul este molipsitor. Vorbele lui sa fie dintr-o inima înțeleaptă ce vor ști să mustre, să îndrepte, să ridice la vreme potrivită.

Brațele lui îmi vor da siguranță, iar hărnicia îi va pune mâinile la lucru. Una din dorințele mele mari este ca să lucreze cu mâini harnice atât la lucrul lui cât și acasă. Astfel încât să avem atât cât e nevoie să trăim modest, ca eu să mă pot dedica în tot ce înseamnă ACASĂ. Să fiu mamă și soție nu și femeie de carieră, de aceea din munca lui trebuie să trăim cu toții. Mâini ce vor ști să folosească nuiaua ca să desprindă nebunia de pe inima copiilor și care vor ști să-i îmbrățișeze, sădind în inima lor dragoste.

Picioarele lui vor ști să fie statornice în deciziile pe care le ia indiferent de cost. Și vor ști să alerge la greu în locul potrivit, nu la părinți, frați sau prieteni.

În mintea mea mai sălășluiesc câteva elemente care să întregească tabloul. Unul din ele fiind marea dorință ca în familia de acum să fie o reală binecuvântare. Fiind ascultător și cinstindu-și părinții conștienți fiind că atunci când vom avea copii, ei ne vor fi oglinda. Familie ce a sădit cu multă sârguință credincioșie de la lucruri mari pâna la cele mici. Familie ce nu a tolerat neglijență atât pentru locurile pe unde el trece cât și neglijența cu el însuși; fiind puși în imposibilitatea de a diferenția dacă băiatul lor a trecut pe acolo sau o tornadă care a întors camera cu susul în jos. Sau puși în situația de a-și lua halatul de doctor scriind diagnosticul sigur pentru copilul lor: talasofobie, teama de a face baie.

Iar pentru când mă va cere în prietenie mi-aș dori ca scopul pentru care va propune un timp de rugăciune în vederea călăuzirii să nu fie garanția că toate lucrurile vor merge bine și când vor apărea nisipuri mișcătoare să renunțe la tot spunând că ne-am înșelat; ci scopul pentru care propune acest timp să fie pentru siguranța că suntem în ascultare de voia Lui și aceasta Îi aduce Lui slavă.

Nu garanția că totul va merge bine ci siguranța că El e slăvit!

………………………………………………..

O veste bună: se pare că fetele de la Frumusețe în sfințenie se gîndesc să ne răspundă printr-un concurs asemănător.

Oare de ce ar avea nevoie băieții? Ce să fie oare drept premiu? Tot o bicicletă 🙂 eventual pentru misiunea din vară.